[Act&Play] Alex Vlad: Sunt rare momentele in care critica ma influenteaza; sunt mai dese momentele in care ma afecteaza emotional superficialitatea care vine la pachet cu exprimarea unor opinii

Publicul de teatru sensibil trebuie format si educat, crede actorul Alex Vlad. Iar asta pentru ca, desi teatrul este un domeniu senzitiv, care invita la vulnerabilitate uneori, oamenii inca invata unii de la altii ca a fi vulnerabil este un dezavantaj. Astfel, deschiderea catre orice inseamna trairea unei experiente emotionale la teatru ajunge sa fie una mica.

De cand este actor, Alex a invatat multe lectii, a trecut prin transformari, a integrat noi feluri de a fi si de a-si face meseria. A ajuns la concluzia ca cea mai importanta descoperire este aceea ca teatrul nu trebuie sa contina teatru in el.

“Umanul, cautarea umana, sensibilul, sunt elementele principale de luat in calcul. Este o lectie care poate schimba radical un om, mai ales un actor, pentru ca incetezi sa mai faci teatru; incepi de fapt o cautare umana profunda, care poate conduce la teatru”

Alex Vlad vorbeste in continuare despre cum construieste un personaj nou si despre ce inseamna pentru el colaborarea cu Teatrul In Culise, unde joaca din anul 2011. Pe langa meseria lui, pe care o face pe scena, in film, la radio si online, Alex preda arta actorului la UNATC si TeenMedia Academy, si sustine cursuri de retorica, gandire critica sau analiza textului dramatic.

Tu si actoria. Povestea

E o intrebare pe care am primit-o de multe ori. Nu as putea sa spun ca a existat un anumit moment fix in timp, in care am ales, in care am spus “gata, asta vreau sa fac”. E un proces, o cautare prin care cred ca trece orice om. Am totusi in minte o amintire draguta din perioada scolii. Toata clasa primise ca tema sa faca un rezumat dupa o nuvela din lista de lecturi obligatorii. Eu in loc sa fac un rezumat, am scris o scena de teatru de cateva pagini; mi-am imaginat ca personajele din nuvela se reintalnesc dupa cativa ani.

Teoretic, tema nu era facuta, dar practic, cerinta de a demonstra ca nuvela a fost citita, fusese indeplinita. Partea frumoasa e ca atunci, profesoara nu a criticat ceea ce am facut, ba chiar m-a invitat sa interpretez micuta scena impreuna cu alti colegi. O rezolvare pedagogica pe care, real, cred ca am reusit sa o inteleg mult mai tarziu. Asta a fost o experienta care, pentru un pusti de 10-11 ani, a contat. Au urmat si alte experiente care in cele din urma m-au determinat sa merg la liceul de arta, sectia teatru si mai tarziu, facultatea (UNATC, sectia arta actorului). In orice caz, drumul a fost si este unul profund uman. Au fost momente in care am simtit ca pot renunta la tot si momente in care aveam sentimentul ca nu pot trai altfel. Altfel spus, “povestea cu actoria” cum ai intrebat tu, nu e neaparat o poveste, e mai mult cautarea unui fel de a fi.

Alte pasiuni

Revin cat pot de des asupra unor domenii pe care mi-ar fi placut cred sa le fac si la nivel profesionist, cum ar fi fotografia sau biliardul. De ceva timp insa, domeniile care ma atrag cel mai tare se impletesc intre ele si se amesteca organic cu scena. Spre exemplu, imi place muzica; uneori compun chestii, si de cele mai multe ori, compozitiile ajung coloana sonora intr-un spectacol de teatru. Tot la fel, imi place sa scriu, iar acele scrieri de cele mai multe ori se transforma intr-o piesa de teatru, chiar daca initial nu au fost gandite asa.

Primul personaj jucat

Inainte de a termina facultatea am avut ocazia sa iau parte la mai multe proiecte teatrale, dar primul personaj ca actor profesionist a fost Satala in spectacolul “Tarelkin”, regizat de Gelu Colceag la Teatrul Metropolis. Experienta mi-a oferit descoperiri pe mai multe planuri, dar cel mai important lucru e ca am avut norocul sa ajung intr-un mediu unde am capatat o mai buna igiena teatrala.

Colaborarea cu Teatrul In Culise

In toamna anului 2011 cand Teatrul In Culise isi deschidea portile pentru prima oara, eu ma plimbam dintr-un spatiu teatral in altul cu one man show-ul “Actorul” bazat pe textul “Telegrama” scris de Aldo Nicolaj. In acea perioada spectacolul nu avea “o casa” a lui si cand am ajuns la Teatrul In Culise unicul meu gand era “mi-ar placea sa pot juca “Actorul” si aici”. Lucru care s-a intamplat si asa l-am cunoscut si pe Cristi (Cristian Bajora, directorul teatrului). Apoi, dupa prima sau a doua reprezentatie cu “Actorul”, Cristi a venit cu o propunere. Mi-a povestit ca are in plan sa realizeze un spectacol alcatuit din mai multe one man show-uri si in felul asta s-a nascut proiectul “Trei piese scurte fara sex” din care a facut parte si “Actorul”. Ala a fost momentul in care real am inceput sa fiu prezent in Teatrul In Culise, sa fiu unul dintre actorii teatrului.

Au urmat in scurt timp si alte spectacole printre care “Clinica sinucigasilor”, care se joaca din 2014 si a depasit deja 100 de reprezentatii de la momentul premierei sau “Aeroport”, unul dintre spectacolele mai noi din repertoriul teatrului, realizat in timpul pandemiei. In alte cuvinte, dupa ce am ajuns la Teatrul In Culise, nu am mai vrut sa plec. Sunt de atunci peste 10 ani, timp in care am avut parte de numeroase descoperiri si experiente, si am lucrat ca actor, regizor si uneori scriitor; am legat prietenii importante si sentimentul a fost mereu ca fac parte dintr-o familie. E ceva frumos, uneori chiar rar. E un spatiu teatral independent unde pasiunea artistilor a fost mereu prezenta si lucrand impreuna ne-am ajutat unii pe altii sa crestem, sa ne redescoperim in numeroase feluri.

Regizorii cu care ai lucrat pana acum

De-a lungul timpului am avut parte de multe intalniri pe care le-am simtit si le simt si acum ca au fost esentiale. Un impact puternic asupra mea au avut regizorii David Esrig, Gelu Colceag si Catalina Buzoianu, care au ajutat mult la formarea mea ca om de teatru. Intalnirea cu Gelu Colceag e totusi una mai consistenta, lucrand uneori ca actor (Tango, Tarelkin) si in alte situatii ca asistent regie (Livada de visini, Stele in lumina diminetii). Intalniri esentiale au fost si cele cu regizorii Cristi Bajora si Felix Crainicu alaturi de care am lucrat atat in teatru (Prostii sub clar de luna, Clinica sinucigasilor, Dragoste in patru tablouri, r. C. Bajora; Snowman, Othello, r. F. Crainicu), cat si in film (Superstar, r. C. Bajora) sau radio (Top 5 cu Alex Vlad, Storyteller, r. F. Crainicu si Alex Vlad).

Cat priveste colaborarile, am considerat mereu ca e important sa nu lupt pentru a sta intr-un loc unde nu sunt dorit. Ar fi stupid, cred. Totusi am avut noroc; am avut parte de colaborari in teatrul de stat si teatrul independent, in radio si televiziune (Baieti de oras, reclame etc). Din toate proiectele inveti un pic mai bine cine esti cu adevarat. Sunt recunoscator pentru toate.

Constructia unui nou personaj

In timp, fiecare actor in parte isi descopera propria bucatarie interioara, propria metoda de lucru. Privind in profunzime, fiecare are o abordare unica; privind superficial, fiecare face acelasi lucru: analizeaza, memoreaza si reproduce textul si traseul unui personaj. Lucrul asta se intampla pentru ca arta actorului nu are un manual, iar bucataria interioara este intr-o continua transformare. Punctul in care am ajuns eu este unul puternic influentat de munca de cercetare si descoperirile pe care le-am avut in timpul anilor de doctorat.

Consider ca un actor ar trebui sa isi descopere, sa isi intalneasca personajul pornind de la interior spre exterior (adica sa parcurga un drum uman, emotional firesc) si in cele din urma sa isi cladeasca personajul pornind de la exterior spre interior (adica sa treaca printr-un proces de transformare). Prezenta acestei dualitati in lucru, in repetitii, face in cele din urma ca numai personajul sa existe in fata publicului, iar actorul sa nu fie vazut de public niciodata. Este un proces de lucru in care acum cred si care totodata consider ca (din pacate) se gaseste putin la noi in tara.

Viata de actor in Romania

Cum e viata de sofer sau de doctor sau de contabil in Romania? Orice domeniu are cu siguranta parti bune si frumoase sau parti urate, meschine, pe care nimeni nu le vrea. Conteaza mult mediul, oamenii, implicarea pe care le intalnesti. Uneori e superb, uneori devine dificil. Problemele pot fi tehnice, financiare, de natura umana, dar tot la fel pot fi si solutiile. Presupun ca e un roller coaster pe care orice individ il simte mai mult sau mai putin. Teatrul nu face exceptie. Exista totusi o serie de diferente palpabile. Programul nu este unul fix, ar fi imposibil. Pentru cineva obisnuit sa mearga la birou zilnic, probabil ar parea un program haotic. Procesul de lucru este unul uman, sensibil, psihologic, pe care oamenii din alte domenii rar au ocazia sa il experimenteze. Uneori, deloc. Cautarea si descoperirea personala joaca un rol esential - daca in sport faci exercitii cu haltere sau in politie faci exercitii cu arma din dotare, atunci in teatru faci exercitii cu emotiile si gandurile tale, cu propria structura interioara.

Schimbarile din ultimii doi ani

Schimbarile au fost numeroase. Unii actori au acceptat situatia provocata de pandemie, altii s-au reprofilat, altii au incercat sa fie in continuare prezenti prin mediul online. In mare masura cred ca s-a simtit o incercare disperata de a supravietui nu doar artistic, ci si la nivel uman. Un exemplu in acest sens au fost spectacolele de teatru care puteau fi vazute live online - o forma saraca de exprimare artistica, dar pentru un timp, din pacate, unica forma posibila de exprimare.

Greutatile si prejudecatile cu care te confrunti in meseria ta

O perspectiva este cea a publicului, o alta este cea a artistului. De multe ori sunt diamentral opuse. Teatrul este un domeniu pe care l-as numi fundamental sensibil. Poate fi facut si inteles cu sensibilitate, cu o doza mare de vulnerabilitate. Din pacate, societatea primeste indirect o educatie dura, oamenii invata repede de la alti oameni ca a fi vulnerabil poate fi un dezavantaj in multe domenii. Deschiderea emotionala ajunge sa fie mica. Este unul dintre motivele principale care fac posibila aparitia ideilor preconcepute. Altfel spus, publicul sensibil trebuie format si educat, nu se naste de la sine. Si poate fi dificil.

De partea cealalta a baricadei se afla artistul care din pacate uneori este profesionist doar in acte. Si evident exista situatii in care membrii echipei artistice nu se afla pe aceeasi lungime de unda. Altfel spus, in lipsa unui vocabular comun si a unei gandiri teatrale similare, proiectele se pot desfasura greoi sau pot fi incheiate chiar inainte de a fi prezentate in fata unui public. Din pacate.

Ce ai invatat de cand esti actor

Au fost multe lucruri pe care le-am asimilat in timp si au existat multe transformari, dar cred ca cea mai importanta descoperire e aceea ca teatrul nu trebuie sa contina teatru in el. Umanul, cautarea umana, sensibilul, sunt elementele principale de luat in calcul. Este o lectie care poate schimba radical un om, mai ales un actor, pentru ca incetezi sa mai faci teatru; incepi de fapt o cautare umana profunda, care poate conduce la teatru.

Criticile si reactiile din social media. Cum le primesti

Sunt impacat cu ideea ca fiecare vede si simte altfel. Aici nu am niciun control si e firesc sa fie asa. Totusi, cum ar putea un avocat sa-i spuna unui pictor ca tabloul are nevoie de mai mult verde sau albastru? Teatrul e un domeniu invelit in subiectivism. Incerc sa aleg proiectele in care simt ca pot avea incredere, proiectele in care simt ca ma pot dedica total. Asta inseamna ca nu imi este rusine cu ceea ce fac; mai mult, asta inseamna ca aleg constient. Reactia care vine din exterior fluctueaza in functie de cultura, educatia si inteligenta emotionala a oamenilor. Prin urmare conteaza cine spune, ce spune si in ce fel spune. Sunt rare momentele in care critica ma influenteaza; sunt mai dese momentele in care ma afecteaza emotional superficialitatea care vine la pachet cu exprimarea unor opinii.

Cum imbini actoria cu predarea

Se impletesc organic. Consider ca un actor ar trebui sa isi poata defini conceptele propriei meserii. Mereu am fost interesat de lucrul asta; e ceva esential din punctul meu de vedere. A sustine cursuri de arta actorului, pentru trainerul-actor e ca un antrenament teatral si in timp, diferite practici teatrale capata o claritate mai buna; pentru participant este pasirea intr-o lume noua, unde jocul si distractia se imbina cu descoperirea de sine si dezvoltarea unui bagaj mare de abilitati.

Cursantii TeenMedia Academy trec prin mai multe etape: exercitii si jocuri de arta actorului, analiza unui text dramatic, realizarea unui spectacol-studiu de teatru pe care il prezinta in fata unui public, deci este un proces amplu si totodata sensibil. Este o experienta care iti dezvolta imaginatia, creativitatea, comunicarea, memoria etc, dar ecourile cursurilor se fac simtite mult mai profund si dupa un timp mult mai indelungat, pentru ca au marea calitate de a creste inteligenta emotionala a cursantilor prin joc si joaca.

Studentii au parte de un proces similar, daca ne referim la cursuri de arta actorului, dar cu un ritm mult mai intens de lucru (spre exemplu in mediul universitar numarul de ore de curs este mai mare). In ultimii ani insa mi-am desfasurat activitatea pedagogica din mediul universitar in cadrul masteratului PedArte (UNATC si Facultatea de Psihologie) unde pe langa orele de arta actorului am sustinut si cursuri de retorica, gandire critica sau analiza textului dramatic. In aceste cazuri, orele de curs devin un real hub emotional, social si psihologic unde studentii sunt invitati sa aplice practic o serie de concepte si sa isi descopere propria interioritate.
Din orice unghi as privi, a sustine cursuri de teatru, pentru mine este o forma de slefuire - indiferent daca esti trainer sau cursant sau student.

Provocarile unui profesor

Sa nu las pe nimeni in urma. Toti la un loc. Cursantii/studentii sa se uneasca organic intr-un grup si nimeni sa nu fie uitat undeva in urma. E probabil cel mai dificil lucru - mai ales daca in acelasi grup se afla cursanti care sunt pregatiti sa mearga mai departe dar si cursanti care au de recuperat un drum lung de descoperiri.

Rolul teatrului in evolutia unei societati

Functiile sunt multiple. In primul rand cred ca vorbim despre entertainment; apoi la un nivel mai profund accentul cade pe o analiza sociala, umana, etc redata sub forma unei povesti, a unui happening, etc. Rolul teatrului se ramifica si capata o “greutate” mai mare - direct proportionala cu gradul de profunzime al textului dramatic atacat si totodata cu perspectiva pe care o are echipa artistica asupra textului ce urmeaza sa devina spectacol. Teatrul poate educa, poate oferi bucurie, poate uni oameni, poate transforma emotional, spiritual, social si nu numai; teatrul poate fi o forma de terapie si o forma prin care societatea sa se observe ca intr-o oglinda. Conexiunea umana este vitala si aproape imposibil de cantarit, iar impactul poate fi uneori peste asteptari. Lucrurile astea cred ca sunt valabile indiferent daca suntem in timpul unei pandemii, inainte sau dupa o pandemie.

Teatrul romanesc post-pandemie este, din multe puncte de vedere, ca un individ care abia a iesit din coma. Din alte puncte de vedere, o oaza intr-un desert.

Proiecte actuale

In ultimul timp, am lucrat la un spectacol nou - este vorba despre “Priveste inapoi cu manie” de John Osborne - un text dramatic reprezentativ pentru miscarea kitchen sink realism; o poveste esentiala pentru ceea ce s-a numit in anii 50 Angry Young Men. Este una dintre cele mai dureroase povesti de iubire pe care le stiu. Spectacolul cred ca este o imagine brutal de sincera a societatii tinere care din multe puncte de vedere se lupta sa isi paveze un drum nou, diferit de drumurile deja batatorite de generatiile anterioare. Priveste inapoi cu manie a avut premiera la Teatrul In Culise. Tot la Teatrul In Culise am in repertoriu si spectacolele “Colectionarul”, “Aeroport”, Clinica sinucigasilor”, Anti Love Story, “Chelnerul mut”, “Ritualuri de intoarcere”.

La radio - mai exact la Radio Romania Actualitati - dar si in mediul online pot fi ascultate podcastul Top 5 cu Alex Vlad si serialul short-story “Storyteller”, in cadrul emisiunii “Serviciul de noapte” moderata de Felix Crainicu.

Tot in mediul online am un serial la care lucrez de ceva timp, si urmeaza sa incep lucrul la cel de-al treilea sezon. Proiectul se numeste “Instant Gratification” si cred ca poate fi catalogat drept un short-story-poetry-show.

Desigur, in mediul online pot fi vazute si alte proiecte la care am lucrat in trecut precum film (“Dar daca...”, “Superstar”), serial (“Baieti de oras”), podcasturi si diverse alte proiecte video sau audio.