Cheil | Centrade - singura agenție românească premiată la MAD STARS, unul din cele mai importante festivaluri globale de creativitate

Cheil | Centrade - singura agenție românească premiată la MAD STARS, unul din cele mai importante festivaluri globale de creativitate

Agenția de comunicare integrată și data intelligence Cheil | Centrade, hub-ul pentru Europa de sud-est al rețelei Cheil Worldwide, este singura agenție din România cu două trofee la ediția din acest an a MAD STARS, unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale de publicitate globale, cunoscut anterior sub numele de AD STARS.

Juriul, format din 301 jurați preliminari din 85 de țări, a selectat 1.745 de lucrări finaliste. Deși festivalul are loc în Busan, Korea, peste 30% din țările ce sunt in top 10 ca număr de finaliști sunt din alte regiuni decât Asia. Festivalul este și singurul din lume în care agențiile care câștigă cele două Grand Prix-uri Anuale primesc fiecare un cec în valoare de 10.000 de dolari americani.

“Anul acesta calitatea înscrierilor e cu adevărat remarcabilă și demonstrează puterea creativității, indiferent de piața din care provine și de industria pe care o reprezintă. Ne bucură să avem un număr record de țări premiate – 58, dovedind din plin caracterul internațional al competiției.”, remarcă Hwan-Jin Choi, Președintele Festivalului.

România este reprezentată pe lista câștigătorilor de către biroul Cheil | Centrade și campania „Unele măști rămân” pentru Asociația ANAIS, care a obținut două trofee Crystal. Unul în categoria Craft: Photography, iar celălalt în una dintre cele mai disputate categorii - Charity/Government.

8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, a coincis cu ultima zi din perioada de stare de alertă din România. Pe măsură ce numărul de infectări cu COVID-19 a scăzut, autoritățile au decis să ridice începând din 9 martie, o serie de restricții, printre care și obligativitatea purtării măștii.

Gândită și executată în doar 4 zile de la anunțul autorităților privind ridicarea restricțiilor, campania „Unele măști rămân” a reconstituit episoade reale de abuz așa cum au fost trăite de victime ce au cerut ajutor Asociației ANAIS.

Mesajul campaniei subliniază faptul că foarte multe românce vor continua să aibă nasul și gura acoperite, fie de palma unui partener violent, fie de propria palmă, speriate sau descumpănite în situațiile dramatice declanșate de cealaltă pandemie - pandemia violenței domestice care va continua, din păcate, sub numeroase forme, de la violență fizică până la violență psihologică, economică, cibernetică, socială, sexuală sau spirituală. 

 

Inițiativa a atras atenția asupra acestui flagel, dar și donații cu ajutorul cărora Asociația ANAIS a oferit sprijin și consiliere juridică și psihologică victimelor violenței domestice. 

“Sunt onorați să reprezentăm creativitatea românească la unul dintre cele mai importante festivaluri globale, mai ales când vine vorba de o campanie pentru o cauză socială atât de importantă pentru România cum este lupta împotriva violenței domestice. Mulțumim clientului curajos și tuturor partenerilor care s-au implicat în acest proiect contextual care ne-au ajutat să punem pe aer excelență în materie de craft în timp record: casa de producție Almost Ready, studioul Balinth și casa de post-producție Chainsaw Europe.”, declară Mihai Gongu, Executive Creative Director, Cheil | Centrade.

“Ne bucură sprijinul constant al echipei Cheil | Centrade pentru inițiativele ANAIS. Pasiunea lor de a ajuta este vizibilă atât prin numeroasele trofee la festivaluri prestigioase ce recunosc creativitatea și eficiența, precum London International Awards, IAB Mixx Europe, Cresta Awards, D&AD,  Effie sau, iată, MAD STARS, dar mai ales prin multele vieți salvate și cu ajutorul fondurilor strânse și soluțiilor de prevenție conturate prin sprijinul ideilor puternice din spatele acestor medalii.”, adaugă Carmen Nemeș, Președinte al Asociației ANAIS.

Credits: 

Echipa Cheil | Centrade:
Mihai Gongu - Executive Creative Director
Denisa Armașu – Group Creative Director
Radu Rebei – Senior Art Director
Carmen Miruță – Business Lead / Client Service Director
Ana Maria Rădulescu - Senior Account Manager
Veronica Bratu – Social Media Manager
Monica Garbur - AV Producer 
Miruna Baias – Strategy Head 
Mihaela Iamandi – Traffic Director 
Ana Maria Gavrilă – PR Specialist

Echipa Asociația ANAIS:
Carmen Nemeș - Președinte
Mihaela Mangu Darvariu – Director Executiv
Adela Szenteș – Psihoterapeut 

Casa de producție: Almost Ready
Balint Hajagos – Regie
Balint Hajagos - Fotografie
Ahmad Askar – Asistent Cameraman
Dana Pavelescu – Director Casting
Dora Codita – Make-up
Anca Săveanu – Actriță
Camelia Darie – Actriță
Simina Mateescu – Actriță
Iulia Aramă – Actriță
Helena Silva Schmidt - Actriță 

Post-producție: Chainsaw Europe
Diana Gordon - Coordonator
Hasan Nasser - Editor sunet & masterizare
Smaranda Paraschiv – Director imagine 

Voice Over
Judith State
Oana Holban
Radu Bânzaru 

ANAIS este o asociație umanitară având ca principală misiune apărarea drepturilor celor care nu se pot apăra singuri: femei, copii, dar și familii nevoiașe și alte categorii defavorizate. Membru al WAVE (Women Against Violence Europe), ANAIS oferă consiliere psihologică, asistență juridică, sprijin material și moral, acțiuni și politici publice dezvoltate în parteneriat cu autoritățile și campanii de conștientizare și informare.

Agenția digitală full service Cheil | Centrade este una dintre cele mai mari companii de comunicare integrată din România și servește drept hub regional pentru rețeaua coreeană Cheil în sud-estul Europei, coordonând strategia de comunicare și creație pentru Samsung. Din portofoliul Cheil | Centrade mai fac parte ENGIE Romania, PROFI România, Hochland România, First Bank, Nivea, Ursus Breweries, NN România, Carrefour România, Alpin 57, Mondelez, Raiffeisen Bank, Point Pickup, Asociația ANAIS și United Way.

În 2018, Cheil | Centrade București a lansat divizia Digital Intelligence and Analytics (DIA), un centru unic de servicii de data intelligence care deservește mai multe piețe din Europa. Înființată în 2022, divizia de Digital Media completează mixul de servicii pe care agenția îl pune la dispoziția clienților săi, beneficiind și de avantajul propriului centru de servicii digitale și analiza datelor. Diviziile DIA şi Digital Media oferă clienților soluții digitale personalizate, folosind cele mai noi instrumente analitice din sfera digitalului. 

În 2022, Cheil | Centrade a obținut primul Grand Prix românesc la IAB Mixx Awards Europe cu campania “Guilt Gifts Puppetry” pentru Asociația ANAIS, precum și Aurul, Argintul și două trofee de Bronz la Premiile Effie. În 2021, Cheil | Centrade a obținut cele mai multe premii (16 lucrări finaliste și 7 medalii) la Webstock Awards, a fost cea mai premiată agenție românească la Cresta Awards, a obținut Marele Premiu al IAB MIXX Awards și trofeul Gold la Internetics. Totodată, a obținut 5 nominalizări și 3 trofee la Premiile Effie în categoriile tech, energie, banking și asigurări.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Cheil Centrade

Centrade | Cheil este una dintre cele mai mari companii de comunicare din Romania si HUB regional Sud Estul Europei (10 piete). Ca agentie integrata, Centrade | Cheil are capabilitati de coordonare la nivel de... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related