[Pe limba noastra] Raluca Dincă: Dacă ar fi după mine, aș lucra încontinuu la un text, simt tot timpul că poate mi-a scăpat ceva, că există undeva un termen mult mai potrivit

Cât e muncă și cât e creativitate în munca de traducere? Când te oprești din căutat termenul perfect, care să redea exact sensul, ritmul, atmosfera? Traducătoarea Raluca Dincă spune că traducerea e o muncă colectivă între mai mulți actori: editorul, traducătorul, redactorul, corectorul. E nevoie de o colaborare strânsă între toți pentru ca textul final să se apropie cât mai mult de cea mai bună dintre versiunile posibile.

După experiența de până acum, un lucru mi se pare important în procesul de traducere: e nevoie ca traducătorul să înțeleagă sensul, stilul textului original, să știe când să se desprindă de sintaxa din limba-sursă și să redea frazele cât mai firesc cu putință în limba-țintă, spune Raluca. 

Cum a fost experiența primei traduceri, care sunt problemele în acest domeniu, ce cărți au trecut-o prin cele mai mari provocări și cum e căutarea printre cuvinte, povestește Raluca după cum urmează:

Începutul printre cuvinte

Încep cu o mică poveste. E foarte amuzant și ironic că, în timpul facultății (de Litere), n-am fost o fană a cursurilor practice și, mai cu seamă, a cursului de traducere. Țin minte că i-am răspuns unei profesoare foarte meticuloase (care la un curs ne-a lovit cu un cuvânt nou: goupillon, adică „sfeștoc”, de ne uitam unii la alții, neștiind ce înseamnă nici în română): „Doamnă, știți, pe mine nu mă prea interesează, că doar n-o să mă fac traducătoare :).” Ce-i drept, nu mă consider traducătoare de profesie full time, nu traduc într-un ritm foarte alert, nu fac traduceri pe bandă rulantă, sunt mai degrabă traducătoare în timpul liber.

În octombrie 2006, am început să lucrez la Editura Art, făcând parte din echipa care a creat primele colecții de beletristică într-o editură axată pe domeniul educațional. Eram redactor și redactam cărți în română și traduceri în special din franceză. Practic, atunci am început „să traduc”. Pentru mine, redactarea, corectarea unei traduceri înseamnă o traducere „pe loc”. Firește, nu e chiar aceeași muncă, dar activitatea de redactare m-a ajutat foarte mult când am trecut la traduceri; îți dă un soi de ușurință în abordarea unui text de tradus. De aceea, după doi ani de experiență într-ale redactării textelor din franceză, mă simțeam oarecum pregătită să fac pasul spre traducere. Mi se părea o provocare și totodată o evoluție pe plan profesional. Însă la vremea aceea nu am îndrăznit să cer vreo carte la tradus, am așteptat să mi se facă o propunere, ca un fel de confirmare a experienței acumulate.

Prima traducere

Iar propunerea a venit în 2008, când Laura Albulescu, redactorul-șef al editurii, mi-a încredințat o cărțulie „foarte simpatică”, cum spunea ea: Viața și opiniile filozofice ale unei pisici. Un titlu minunat. (Mare mi-a fost mirarea să aflu atunci că autorul cărții e istoricul Hippolyte Taine, de care auzisem în facultate în contextul sociologiei literaturii.) Am acceptat și m-am apucat imediat de tradus. Țin minte că mă uitam în dicționar după mai toate cuvintele, să nu care cumva să scap vreun sens, vreo nuanță; și încercam să găsesc corespondentul în română cât mai firesc. Asta am urmărit și urmăresc în fiecare traducere. Cât despre greșeli, n-am făcut prea multe, au fost unele reformulări, alți termeni mai potriviți; Laura mi-a redactat traducerea și am lucrat pe text împreună într-o duminică, la mine acasă. O greșeală a rămas însă în carte: o paranteză ce conținea parcă un sinonim pentru o expresie n-a fost ștearsă în faza de corectură finală :(

Textul a fost însoțit de câteva poezii despre pisici meșteșugite de Șerban Foarță și de o prefață savuroasă scrisă cu amor pisicesc de Radu Paraschivescu. Într-o astfel de companie, cartea e o mică bijuterie: „Pământul e un ou spart, iar lumea, o imensă omletă”, așa sună una dintre opiniile filozofice ale pisicii. Din păcate, nu se mai găsește în librării.

Nu pot trece mai departe fără să vorbesc puțin despre Laura Albulescu, un editor extrem de valoros. Nu mai e printre noi de un an și aproape două luni. E dureros, foarte dureros pentru toată lumea care o cunoștea. Și mi-e greu să aleg, să găsesc cuvintele potrivite într-un asemenea context. De la ea am învățat cam tot ce înseamnă redactare-traducere. Am stat pe lângă ea când a început să redacteze și, ulterior, să retraducă o parte din Regulile artei a lui Bourdieu; paginile erau pline de un volubilis de corecturi, de scrisul ei inconfundabil. Mă uitam peste textele redactate de ea, să văd ce intervenții făcea. Îmi arăta acolo unde era nevoie de un alt termen, o altă expresie, sau unde era ditamai greșeala de traducere. Mi se părea că găsea mereu cea mai bună variantă când corecta ceva. Datorită ei, am devenit fana lui „Așa se face că...”. Laura a avut încredere în tinerii din lumea literară/culturală de la noi, propunându-le diverse traduceri. Cred că mulți îi datorează începutul carierei de traducător. Îți mulțumim, Laura!

Ce a urmat 

La început, când lucram ca redactor, munca mea de traducere a evoluat în paralel cu munca de redactare și, firește, în funcție de textele pe care le traduceam. De-a lungul timpului, am tradus romane, eseuri, cărți pentru copii, cărți de psihologie, romane grafice. Am o listă destul de eterogenă.

Cred că aproape fiecare text la care am lucrat a avut particularitățile, dificultățile lui, dar, într-adevăr, unele mi-au dat mai multe bătăi de cap decât altele. De exemplu, nenumăratele descrieri ultradetaliate ale plantațiilor de bananieri din romanul lui Alain Robbe-Grillet, Gelozia; sau descrierile la fel de amănunțite ale unor tablouri + trimiterile la texte filozofice, biblice dintr-o carte care m-a plimbat prin toată istoria artei, scrisă de Daniel Arasse (în curs de apariție). Dacă e să aleg cea mai interesantă-dificilă-traducere-la-care-am-lucrat-cel-mai-mult, aceasta este: e o carte de transcrieri ale unor emisiuni radio avându-l ca invitat pe cunoscutul istoric și teoretician al artei care evocă marile problematici ale artei de-a lungul a șase secole de istorie. Textul păstra foarte mult din caracterul oral al discursului său, cu digresiuni, cu fraze greoaie pe alocuri, cu o sintaxă specifică unui discurs liber. Provocarea a constat în reda stilul unui adevărat eseu de istoria artei, păstrând totodată nuanța orală textului. Am dat și peste unele transcrieri greșite în ediția din franceză, și de multe ori am ascultat emisiunile cu pricina, ca să mă lămuresc. Am lucrat la carte cu destule intermitențe, și planul era să predau traducerea înainte să nasc. N-a fost să fie: fetița mea a venit pe lume în weekendul în care urma să închei textul :) Așa că am trimis traducerea la două săptămâni după fericitul eveniment. O dublă naștere.

Dacă e să mă refer la cărțile preferate pe care le-am tradus, cred că m-aș opri la Lenin Dada (Editura Art), în care autorul, Dominique Noguez, face pe detectivul și lansează mai multe teorii despre apropierea dintre Lenin și dadaiști în timpul șederii lui la Zürich (pentru traducerea asta, am petrecut câteva ore la bibliotecă în căutarea citatelor din Operele complete ale lui Lenin). Apoi sunt cărțile din seria Micuțul Nicolas (Editura Arthur), un clasic francez al literaturii pentru copii – mi-e foarte drag să traduc fiecare povestire, să încerc să redau vorbele unui copil. Pe urmă, ar fi romanul grafic Arabul de mâine (Grafic) de Riad Sattouf, primul volum dintr-o serie de șase, o poveste autobiografică fascinantă a unei copilării petrecute în Orientul Mijlociu. În fine, e musai să trec pe lista aceasta Secretul lui Raul Taburin (Editura Frontiera), o poveste foarte bine scrisă de marele artist-ilustrator Jean-Jacques Sempé despre un personaj simpatic înconjurat de biciclete, de rulmenți, ghidoane, pinioane, anvelope și alte piese de bicicletă, dar apăsat de un mare secret.    

Etapele procesului de traducere

În ce mă privește, traduc destul de încet, nu am un ritm bun, nu sunt un bun exemplu de traducător prolific. Încep prin a citi originalul, dar nu mereu în întregime, cât să identific vocea, stilul textului. De regulă, notez direct pe original cuvântul, expresia în română care-mi vin în minte la prima lectură. Apoi mă apuc efectiv de scris, de tradus, și, recunosc, înainte lucram mult fiecare frază, o întorceam pe toate părțile; și acum am tendința asta, dar încerc să mă abțin. Oricum, după ce termin o traducere, las să treacă ceva timp, după care îmi corectez/redactez (la sânge) textul. Dacă ar fi după mine, aș lucra încontinuu la un text, simt tot timpul că poate mi-a scăpat ceva, că există undeva un termen mult mai potrivit, iar eu l-am ratat. Evit să recitesc cartea după ce apare, de teamă să nu remarc greșeli. Ești foarte expus când traduci.

Noroc că traducătorul nu e singur în tot acest proces editorial: redactorul are rolul său foarte important și poate salva diverse scăpări ale traducătorului prins uneori în mrejele textului din original. E nevoie de o colaborare strânsă între cei doi pentru ca textul final să se apropie cât mai mult de cea mai bună dintre versiunile posibile. Eu mai am un noroc în povestea asta: am o prietenă, Mihaela Dobrescu (traducătoare la rândul ei), foarte bună cunoscătoare a limbii franceze, care mă ajută cu descifrări, idei, atunci când am unele nelămuriri – îi sunt extrem de recunoscătoare.

Cât despre abordare, aceasta diferă în funcție de stilul, tema cărții. Un roman cere mai multă creativitate decât un eseu de istoria artei, de pildă. 

Cât e muncă și cât e creativitate

Cred că e vorba de o îmbinare între cele două – bine, și procesul creativ poate fi văzut ca o muncă în sine. După cum am spus mai înainte, o traducere se bazează pe o muncă colectivă, pe o comunicare între mai mulți actori: editorul, traducătorul, redactorul, corectorul. De fiecare dată când am predat o traducere, am cerut să văd intervențiile, modificările, sugestiile, întrebările redactorului. De multe ori, găsea soluții mai bune sau îmi atrăgea atenția că o frază nu e destul de clară; au fost, desigur, și situații în care aveam argumentele mele pentru a păstra varianta inițială. Fiecare cu idiosincraziile sale :)

Secretul lui Raul Taburin

Munca la Secretul lui Raul Taburin a început fix de când am primit pdf-ul la tradus și am citit primele pagini. Și asta pentru că: 1. prima frază conține o grămadă de termeni tehnici (pe care a trebuit să-i caut, de-am ajuns și pe site-ul Decathlon); și 2. am remarcat comicul de nume folosit de Sempé, ceea ce mă obliga să găsesc corespondente în română; unele nume proprii deveneau nume comune, și lucrurile se complicau din start. Pe de altă parte, acțiunea se desfășura într-un sat fictiv din Franța, cu trimiteri la Turul Franței, la fotografi francezi – astfel că mi-era teamă să nu iasă o struțocămilă.

Într-o primă etapă, am găsit nume românești, dar, văzând că în alte limbi au lăsat numele din original, am făcut la fel, adăugând o notă a traducătorului în care încercam să explic etimologia principalelor nume proprii. Când am primit redactarea, editorul Ileana Achim și redactorul cărții Anca Stanciu mi-au spus că e musai să găsim nume românești și au făcut niște propuneri. A urmat un schimb de mailuri pe tema asta și, până la urmă, am ajuns la niște nume amuzante. Așa că, dacă citiți cartea, o să vedeți cum în satul Sin-Cereni lumea merge pe taburină, mănâncă zbârcioagă, poartă bifaze și stau frumos să iasă bine în figurine. Asta a fost provocarea cărții: redarea în limba română a numelor proprii. Le mulțumesc Ilenei și Ancăi pentru toată munca depusă, pentru că au avut răbdare cu toate explicațiile și preferințele mele.  

Dau un exemplu privind onomastica inventată de Sempé, și anume semnificația numelui personajului principal: Taburin poate trimite la burin, „daltă”, unealta folosită la crestat, cioplit, atât de meșteri, cât și de artiști: denotă o activitate migăloasă, de durată, pentru a cizela o lucrare. Taburin (care ar putea rezulta din citirea în tempo rapid a propoziției T’as [le] burin, „Ai dalta [în mână]”, în traducere literală, „ești priceput”) este, de altfel, un meșter într-ale bicicletei, un artist al spițelor, al jantelor etc. Totodată, Taburin trimite (într-un registru mai atenuat însă) și la un celebru escroc din secolul al XVII-lea, Jean Salomon zis și„Tabarin”: fr. tabarin a ajuns să însemne astfel „farsor, șarlatan”; în cazul nostru, o persoană care nu spune adevărul. Veți afla din poveste care-i legătura.

Cum s-a schimbat perspectiva ta asupra procesului de traducere 

Înainte să lucrez în mediul editorial, nu cred că dădeam importanță traducerii atunci când citeam o carte; o citeam fără să-mi pun probleme, fără să-mi atragă atenția vreo formulare stângace, de exemplu. De când am început „munca cu cartea” (vorba prietenului Mihnea Gafița, mare om, mare traducător), după nici un an, ajunsesem să nu mai pot citi ca lumea un text: mă opream la fiecare frază și îmi venea s-o rescriu. Era un defect profesional foarte păcătos și păgubos, și a durat mulți ani până când am reușit să mă desprind un pic de obsesia asta și să mă bucur de plăcerea textului. Practic, perspectiva asupra traducerii mi s-a schimbat în sensul în care eram mult mai atentă la „cum sună” textul decât la „ce spune” el, la mesajul propriu-zis. Firește, ca redactor, lucrând direct pe text cu traducătorii, îmi dădeam seama de munca din spatele unei traduceri, de documentare.     

În fine, după experiența de până acum, un lucru mi se pare important în procesul de traducere: e nevoie ca traducătorul să înțeleagă sensul, stilul textului original, să știe când să se desprindă de sintaxa din limba-sursă și să redea frazele cât mai firesc cu putință în limba-țintă. E poate simplist spus, dar până la urmă asta e: o cunoaștere a limbii străine din care se traduce și o bună stăpânire a limbii române garantează o traducere bună.

Problemele pieței

Nu mai locuiesc în țară de vreo șapte ani și nu am cum să iau pulsul tuturor aparițiilor în librării, dar, din ce văd pe site-urile editurilor, pe rețelele sociale, am observat că editurile au început să se concentreze foarte mult pe vizual, pe cărțile ilustrate, pe benzile desenate, pe romane grafice. Ceea ce e minunat. Apar foarte multe traduceri ale unor cărți extrem de frumoase și cunoscute în străinătate, apar din ce în ce mai multe cărți românești ilustrate – și e foarte bine, avem ilustratori foarte talentați.

Apoi, ca să abordez un aspect practic al traducerilor de carte, marea problemă o constituie tarifele pițifelnice, ca să zic așa. Nu poți trăi din traducere. Cel puțin eu n-am îndrăznit niciodată să fac asta, mai ales că nu traduc foarte repede; de aceea accept cărți cu termene destul de generoase. E mană cerească atunci când ți se propune o carte care primește ulterior o subvenție. Sunt edituri care au mai crescut tarifele, dar am dat chiar anul ăsta peste o editură foarte cunoscută cu o sumă pe pagina de autor mai mică decât ce se practica la editura la care am lucrat acum zece ani. E cam degradant. La un moment dat, am tradus o carte pentru o editură și am primit un singur exemplar după publicare (de regulă, traducătorul primește între cinci și zece exemplare din cartea tradusă); și am constatat cu stupoare că aceeași editură nu marchează pe site numele traducătorului – chipurile, încarcă prea mult fișa tehnică (mă rog). Firește, sunt edituri și edituri, nu e intenția mea să fac o critică generală, ci am vrut să dau câteva exemple din experiența mea. Suntem toți conștienți că piața de carte de la noi nu e cea mai înfloritoare, sunt costuri de producție destul de mari, dar cred că e nevoie de un oarecare respect pentru munca depusă de un traducător.

Greșeli frecvente

N-aș putea da exemple. Poate doar o mică obsesie a mea, nicidecum o greșeală: folosirea în traducerile cărților pentru copii a perfectului simplu. E un timp verbal greoi, la noi are și amprenta regională, nu sună firesc, după umila mea părere. Știu, e timpul povestirii, dar, când dai peste un verb neologic la PS, te cam ia durerea de cap (e un exemplu pe care l-am întâlnit când redactam un text): „se revigoră”.

În fine, dacă stau bine să mă gândesc, singura greșeală e să predai o traducere imediat după ce ai terminat-o, fără să (te) recitești, să redactezi, să corectezi.

La ce lucrezi acum

La ultimul volum din Micuțul Nicolas. Și trebuie să mă grăbesc, sunt deja în mare întârziere :(