Ultimii ani, mai mult ca oricând, ne-au obișnuit să vedem filmele acasă, pe canapea. Dar experiența adevărată a vizionării e în fața unui ecran mare, alături de mulți alți oameni, trăind în același timp emoția cinematografică. Există public de film, public de cinema și public de film de festival. Unde se intersectează aceste tipuri de public îi interesează pe Ionut Mares si Ludmila Cvikova, selecționeri Anonimul.
Cred că publicul de festival este mai îndrăzneț și mai deschis către orice fel de provocare. Poate pentru că au în plus experiența asta de “împreună” în întuneric – vâd un film împreună și apoi, tot împreună îl pot discuta. Publicul de cinema e puțin mai anonim. Vii, vezi filmul și pleci, spune Ludmila.
Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL a început luni cu proiecția documentarului „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravičius. Filmul este inclus în programul Focus Ucraina, din care mai fac parte „Butterfly Vision” (2022), de Maksym Nakonechnyi, și „Bad Roads” (2020), de Natalya Vorozhbit.
Vorbim cu Ionut si Ludmila in randurile de mai jos despre culisele selectiei de film, cum s-a schimbat comportamentul publicului de film si care sunt temele care preocupa regizorii in aceasta perioada.
Când ați început selecția pentru Anonimul 2022
Ludmila: Văd filme nu doar pentru ceea ce fac ci și din pasiune și îmi doresc să rămân la current cu evoluția cinematografiei mondialecât de mult se poate, desi e din ce în ce mai greu, decând cu noile tehnologii din ce în ce mai multe filme sunt produse. Așadar, în timp ce vizionez filme, mă gândesc aproape automat dacă s-ar potrivi publicului de la Anonimul, dar nu pentru că aș vrea să le ușurez situația și să aduc filme ușor de consumat, ci dimpotrivă, îmi doresc să-I pun față în față cu noi modalități de a face film, tematici presante, un cinema de calitate. E întotdeauna cel mai bun mix.
Pe scurt: am început să văd filme pentru Anonimul 2022 din septembrie 2021. Ulterior sunt mulți factori care influiențează selecția lor în final.
Ionut: Selecţia pentru competiţia de scurtmetraje internaţionale o încep de obicei prin martie-aprilie, când dăm drumul la înscrieri şi încep să vină filmele. Selecţia pentru competiţia de scurtmetraje româneşti o încep chiar cu un an mai devreme, pentru că îmi notez orice titlu de film despre care aflu că e în lucru sau că a fost selectat la festivaluri în străinătate, pentru a mă asigura că ulterior toate vor fi înscrise şi la Anonimul. Apoi, se întâmplă ca unii regizori sau producători să îmi trimită spre vizionare, de obicei pentru feedback, scurtmetraje româneşti aflate în diverse etape de producţie, aşa că şi ele intră automat în lista mea de potenţiale filme care se vor regăsi în selecţia finală.
Din culisele selecției
Ludmila: Avem o rețea de cunoscuți în lumea filmului - de la regizori până la personae din industrie precum agenți de vânzări, producători, distribuitori, așa că urmărim noile filme care sunt produse în ultimul an. Cum fiecare festival își dorește filme măcar în premieră națională pentru selecția competițională, asta ne dorim și noi, însă dacă un titlu a fost arătat în alt festival mai mic din țară și, de exemplu, nu urmează să fie distribuit în cinematografe și chiar ne dorim să-l arătăm, putem face și excepții, asta și pentru că publicul nostru chiar e foarte special, sunt iubitori de film care revin în fiecare an.
Procesul de selecție se întâmplă în felul următor: dacă ne place un titlu, contactăm deținătorul drepturilor de proiecție și începem o discuție despre traseul festivalier, statusul premierei, despre suma de bani și posibili invitați din partea filmului pe care i-am putea avea prezenți în festival. De multe ori taxa de proiecție și bugetul festivalului pot fi factori decisivi, de multe ori se cer sume pe care festivalul nu și le poate permite.
Ionut: În cazul celor două competiţii de scurtmetraje, procesul e destul de simplu. Există o perioadă când filmele pot fi înscrise la festival, iar pe măsură ce ele vin, încep să le văd. După ce se închid înscrierile, mai am o perioadă de vizionări intense. După asta, fac o listă provizorie de filme care îmi plac, iar apoi mă pun să le revăd pe majoritatea dintre acestea, pentru a-mi confrunta prima impresie. Ulterior, stabilesc lista finală. Cât despre aranjarea lor în program, acest lucru ţine de mai mulţi factori, în principal de durata filmelor, de disponibilitatea invitaţilor şi de felul în care filmele ar putea comunica între ele.
Partea cea mai grea
Ludmila: Cea mai grea parte pentru mine, în fiecare an, este atunci când se întâmplă să cred că am o combinație bună de filme pentru competiție cândva părin mai, să spunem, și apoi aflu că jumătate din filme au fost plăcute și selecționate pentru minunatul TIFF, în Cluj. Apoi trebuie s-o luăm din nou de la capăt... Pentru mine e chiar dificil atunci când îmi place un film și deja mă gândisem cum va merge în proiecție în aer liber, în camping, și nu-l mai putem arăta. Există o abordare similară în astfel de situații și în procesul de filmare: să-ți ucizi favoriții, ca atunci când, spre exemplu, un regizor trebuie să renunțe la o secvență în procesul de montaj. O secvență pe care a filmat-o cu drag și fără de care filmul n-ar mai fi la fel de bun, în opinia sa... și cu toate acestea editorul sau producătorul insistă.
Ionut: Partea cea mai grea e în cazul scurtmetrajelor străine, unde se întâmplă să fie înscrise uneori pachete cu zeci de filme din aceeaşi ţară. Marea majoritate nu sunt ceea ce aş vrea să fie, dar trec oricum prin ele, pentru că niciodată nu se ştie de unde poate sări filmul care să te entuziasmeze. La scurtmetrajele româneşti, partea grea e când trebuie să renunţi la unele titluri, din cauză că eşti nevoit să tragi, totuşi, o linie undeva.
Ce trebuie să aibă un film pentru a ajunge la Anonimul
Ludmila: Un film din programul nostru ar trebui să îmbogățească experiența și conoștințele despre film ale spectatorului. Să-i transmită acel sentiment special că vede un un film special pe care altfel poate n-ar fi ajuns să-l urmărească în cinematografe pentru că ori nu ar fi ales să-l vadă, ori pur și simplu nu ar fi fost distribuit în România. Ar trebui să fie un film care să impresioneze publicul nostru într-un așa fel încât să-l discute cu prietenii a doua zi, în timp ce stau la plajă și beau o bere, sau când se reîntorc acasă după vacanță.
Ionut: În primul rând, scurtmetrajele trebuie, evident, să mă entuziasmeze pe mine, să îmi reamintească frumuseţea şi forţa cinemaului. Apoi, când stabilesc listele finale, mă gândesc şi la cum ar funcţiona filmele atât în proiecţia mare, din aer liber, din campingul festivalului, cât şi în proiecţia mai intimă din sala de cinema. Mereu e un pariu, dar îmi doresc ca filmele pe care le selectez să stârnească ceva în spectator, emoţii de tot felul.
Cum ați gândit ediția din 2022
Ludmila: La fel ca întreaga lume, am fost împreună cu Miruna Berescu – directorul festivalului, șocate de invazia Rusiei în Ucraina. Am văzut oameni murind, familii nevoite să emigreze, artiști care au învățat să lupte pentru a-și proteja țara. Curând ne-am dat seama că, în aceste circumstanțe, cel mai potrivit ar fi să ne îndreptăm atenția și mai mult către cineaștii ucraineni și filmele lor, decât să avem un focus pe un regizor, așa cum obișnuiam să avem până acum. Mi se pare că am luat o decizie bună și s-au făcut multe eforturi să putem arăta filme ucraineni sau legate de Ucraina și, ce a fost cel mai dificil, să avem invitați din țara vecină. După cum știți, bărbații care au sub 60 de ani, nu au voie să părăseacă țara, de aceea regizorul filmului Butterfly Vision, Maksym Nakonechnyi, nu va putea să ne fie alături, însă, din fericire, vom avea o invitată foarte specială din partea filmului – actrița din rolul principal, Rita Burkovska. Nu pot să nu pomenesc aici de regizorul lituanian al filmului Mariupolis 2 – ce a fost proiectat la Cannes și va fi arătat la Anonimul, ce a fost ucis în Ucraina în timp ce filma chiar acest documentar...
Ionut: La capitolul scurtmetraje, aş zice că selecţia de filme româneşti e specială prin faptul că pune pe picior de egalitate cineaşti consacraţi cu regizori tineri, unii încă studenţi. În cinema nu există ierarhii bazate pe vârstă şi experienţă - fiecare film în parte, indiferent de cine e făcut, porneşte la drum cu şansa lui, iar asta e frumos. Pentru competiţia de scurtmetraje internaţionale, unde opţiunile sunt mult mai multe, am ţinut cont, în afară de valoarea filmelor, şi de o anume diversitate stilistică şi cultural-geografică. Mi se pare important asta.
Ce pot vedea oamenii anul acesta
Ludmila: Pe lângă selecția de scurtmetraj care este în fiecare an făcută de criticul de film Ionuț Mareș și mult-apreciată de către publicul nostru, sunt desigur filmele din competiție dar și alte titluri. Mie personal îmi place cinemaul adevărat și numesc aici doar câteva filme: filmul-poem chinezesc I’m So Sorry regizat de Zhao Liang sau 107 Mothers de Peter Kerekes. Filmele românești Mikado al lui Emanuel Pârvu, sau Metronom al lui Alexandru Belc, ce vine la noi la scurt timp după Cannes. Avem trei filme excepționale semnate de femei-regizor: din Spania - Ainhoa Rodriguez și al său Destello Bravío, Turcia - Nazli Elif Durlu cu al său Zuhal și din Germania Annika Pinske cu filmul său Talking Abiut the Weather, fiecare dintre ele cu un limbaj cinematografic și mod de a spune povești extrem de particular.
Ionut: Recomand călduros publicului să descopere competiţia de cinci lungmetraje internaţionale stabilită de colega mea Ludmila Cvikova, în ale cărei gusturi cinematografice îndrăzneţe mă regăsesc. Apoi, merită descoperită şi selecţia bogată de lungmetraje româneşti, pentru a lua pulsul diversităţii tot mai mari a cinematografiei noastre, precum şi proiecţiile speciale cu câteva filme aduse în premieră în România.
Cum ați descrie ediția de anul acesta
Ludmila: Emoționantă prin incertitudinea și vulnerabilitatea lumii contemporane ce se oglindește în viața noastră de zi cu zi. Dar sunt și filme mai ușoare cu povești atractive cu care publicul nostru mai tânăr se poate identifica.
Primele ediții Anonimul
Ludmila: Ohhh, incomparabile cu prezentul, era o cu totul altă lume atunci. Din păcate partea financiară joacă mereu un rol important în orice festival din lume... Primele ediții au avut jurii internaționale, mai multe filme în competiție și mai mulți invitați din afara țării. În acest sens, Anonimul a devenit un festival mai orientat spre autohton și, totodată, mai important pentru publicul român. Dacă printre cititori se află vreun sponsor, cu adevărat îndrăgostit de cinema, căruia i-ar plăcea să devină unul dintre suținătorii Festivalului Anonimul, e intotdeauna binevenit. Lucrez în lumea festivalurilor de film de mai bine de 25 de ani și știu foarte bine cât de dificil și frustrant poate să fie să începi să refinanțezi o nouă ediție, aproape de la zero. Cultura și filmul de artă ne hrănesc sufletele, ne fac să gândim și ne arată frumusețea creativitâții din toate unghiurile sale. De ce e așa greu să recunoaștem cât de importantă este cultura pentru noi?
Ionut: Eu am ajuns în echipa festivalului în 2017. Şi a fost o ediţie la care nici nu am putut sta până la final, din păcate, pentru că aveam deja aranjată o plecare la Festivalul de la Sarajevo, care se desfăşoară cam în aceeaşi perioadă. Însă bucuria de a descoperi acel loc special (nu mai fusesem până atunci la festival) şi de a vedea spaţii de proiecţie pline acolo, la capătul lumii, e încă vie în amintire.
Ionut si Ludmila cu Miruna Berescu, directorul festivalului
Cum a evoluat relația voastra cu festivalul
Ludmila: Foarte mult. În fiecare an când urc pe scenă împreună cu Miruna Berescu, directorul festivalului, chiar la deschidere, am fluturi în stomac însă simt că stau în fața prietenilor mei după încă un an. Sigur, e o iluzie, pentru că avem public nou în fiecare an, nu credeți? Împreună cu Miruna am trecut peste perioade bune sau mai puțin bune în toți acești ani și am ajuns să fim bune prietene, iar eu recunosc că apreciez prietenia noastră foarte mult. Să lucrezi alături de oameni cu care te poți înțelege e o adevărată bucurie. De asemenea, e o mare satisfacție să revăd toți prietenii mei români pe care i-am întâlnit în toți acești ani și, desigur, să vâd reacțiile publicului la filmele pe care le arătăm. Să întâlnesc invitații internaționali e intotdeauna un bonus, abia aștept!
Ionut: Am devenit tot mai ataşat de festival şi de publicul lui - planificarea pentru fiecare vară se face în funcţie de Anonimul. E o adrenalină specială pe care o trăiesc în timpul festivalului şi e o plăcere mare să văd scurtmetrajele din care selectez în cele din urmă câteva zeci care apoi vor ajunge sub ochii spectatorilor. E ceva magic în asta.
Unde se intersectează publicul de film cu publicul de festival de film
Ludmila: Cred că publicul de festival este mai îndrăzneț și mai deschis către orice fel de provocare. Cred că apreciază însâși provocarea. Poate pentru că au în plus experiența asta de “împreună” în întuneric – vâd un film împreună și apoi, tot împreună îl pot discuta. Publicul de cinema e puțin mai anonim. Vii, vezi filmul și pleci. Și, de cele mai multe ori, nu sunt prezenți realizatorii filmului și nu poți discuta cu ei, să afli detalii interesante despre proiect, uneori chiar detalii mai personale. Nu-i poți întâlni în persoană după proiecție, nu poți sta la un pahar cu ei, nu-i poți întreba ce au vrut să spună defapt cu ultima secvență din film. Asta e lucrul care face un festival mai special. Publicul normal de cinema e îndreptat poate mai mult spre consum?
Ionut: La Anonimul avem şi public de festival, şi public larg. Şi spectatori veniţi în vacanţă din diverse părţi din ţară, şi localnici. Ceea ce e unic. Cred că toate tipurile de public se contopesc atunci când începe proiecţia şi oamenii privesc curioşi la marele ecran, în aşteptarea de a descoperi filmul pe care poate îl vor ţine minte pentru totdeauna.
Publicul Anonimul
Ludmila: Curios, iubește cinemaul, atent, mereu gata să dezbată, chiar și în drum spre plajă, a doua zi. Cele mai pline de satisfacțe au fost mereu proiecțiile din săli urmate de sesiuni de Q&A cu echipa. Publicul nostru apreciază cel mai mult asta.
Ionut: Un moment frumos la festival e să vezi chipurile oamenilor la ieşirea de la proiecţie. Îţi poţi da seama rapid că filmele lasă nişte urme (de la bucurie la încruntare, de la lacrimi la revoltă). Chiar dacă aceste urme de pe chipuri se vor şterge rapid, ceva din respectiva experienţă are şanse să rămână totuşi în minte şi în suflet.
Cum s-a schimbat comportamentul publicului de film
Ludmila: Nu sunt foarte sigură că s-a schimbat, sau cel puțin nu mă pot eu gândi la vreo schimbare. Dar publicul e diferit în fiecare an. E puțin dureros să vezi unii oameni plecând în mijlocul unei proiecții din camping, dar nu-i poți invinui – e un festival cu proiecții care merg mult în noapte și nu poate chiar toată lumea sp țină pasul.
Ionut: E evident că publicul a devenit mai obişnuit să vadă filme din confortul canapelei de acasă. Aşa că e o provocare pentru distribuitori şi chiar pentru organizatorii de festivaluri să aducă oamenii în săli. Dar, în acelaşi timp, cred că există încă destui pasionaţi dispuşi să menţină în viaţă acest ritual foarte special al mersului la cinema şi la festivaluri.
Temele care preocupă regizorii în ultima perioadă
Ludmila: Nu sunt sigură că pot generaliza dar, cu siguranță, una dintre teme este lumea contemporană în care trăim și cât de repede se schimbă ea, intoleranța și nesiguranța unui viitor sunt subiecte care îngrijorează mulți cineaști.
Ionut: O să dau doar exemplul competiţiei de scurtmetraje româneşti, unde am identificat cel puţin patru preocupări: problema românilor plecaţi la muncă în străinătate, dinamica imprevizibilă a vieţii în cuplu, căutarea unor personaje şi comunităţi marginale şi o anume chestionare a traumelor istoriei secolului 20.
Un film recent care v-a impresionat. O recomandare la cinema
Ludmila: Cu siguranță filmul “I’m So Sorry” semnat de marele regizor chinez Zhao Liang, care a fost de asemenea arătat la Cannes, în 2021. Este o reflecție profetică și poetică asupra a ceea ce oamenii fac naturii, planetei și, în definitiv, lor. E o reflecție asupra trecutului recent cu un mare semn de întrebare pentru viitorul speciei umane. Limbajul cinematografic al regizorului este fascinant. Filmul rămâne cu tine și te face să te gândești la el. Eu l-am visat chiar.
Ionut: "Ahed`s Knee" (2021), al regizorului israelian Nadav Lapid - pentru libertatea şi îndrăzneala sa formală şi pentru spiritul său critic şi polemic.
Filmul "Alcarras" (2022), de Carla Simon, pentru generozitatea şi empatia cu care regizoarea îşi priveşte personajele şi pentru atenţia mizanscenei la gesturi şi emoţii.
