Lavinia Iancu: Nu mai e loc de „maculatură”, oamenii vor să vadă comunicarea unor fapte, nu niște contexte de comunicare impus artificial de corporații

Lavinia Iancu: Nu mai e loc de „maculatură”, oamenii vor să vadă comunicarea unor fapte, nu niște contexte de comunicare impus artificial de corporații

Fapte, acțiune, implicare pe bune. Asta cer noile generații de consumatori în 2022, iar industriile creative trebuie să se adapteze, spune Lavinia Iancu, fondatoare Sustenobil PR/oduction și ReFEEL Solutions, și cadru didactic asociat la Academia de Studii Economice. Agențiile de PR și publicitate au trecut de la creație la dezvoltarea unor noi modele de business. După era creativității efervesente a urmat o perioadă a domolirii avântului creativ și a apărut edutainment-ul.

Apoi de câțiva ani încoace, oamenii au început să ceară mai mult de la branduri, să fie mai implicate în societate, mai responsabile, astfel că CSR-ul, anterior o preocupare a departamentelor de comunicare și PR ale companiilor, s-a maturizat în sustenabilitate, ca modalitate de redefinire a proceselor organizaționale, spune Lavinia.

Tema managementului sustenabil este, de altfel, și subiectul tezei de doctorat la care lucrează în prezent. Povestim cu Lavinia în continuare despre parcursul ei în îndustria creativă, antreprenoriat început în lockdown, proiectele Sustenobil PR/oduction și schimbările marcomului din ultimii ani:

 

Începutul în industria creativă

Sunt blogger cu ștate vechi, cu „b”, nu cu „v”! Eram în liceu în 2009 când am creat Pinacoteca, pe platforma .blogspot și devenisem un lider de opinie în Oltenița. Mi-am transformat hobby-ul în profesie odată cu intrarea la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, în 2011, însă am constatat că am o profesie subiectivă, așa că m-am îndreptat către Management de Proiect la masterat, în 2014, din dorința de a-mi susține creația prin cifre, apoi ușor, ușor m-am îndreptat spre management, iar azi sunt antreprenoare, doctorandă la Școala Doctorală de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București și cadru didactic asociat la Facultatea de Finanțe, Bănci și Burse de Valori în cadrul aceleiași instituții.

Pentru mine, experiența profesională se împletește cu cercetarea academică, așa se face că în 2014 mi-am făcut licența despre „Identitatea urbană și formele de mobilizare simbolică”, în cazul întreruperii emisiei RADIO GUERRILLA, mai apoi mi-am făcut lucrarea de disertație despre Managementul Proiectelor Creative ca strategie de creștere economică, studiind fenomenul de gentrificare din zona Timpuri Noi din București, unde vechile fabrici comuniste au fost reconvertite în spații culturale alternative și hub-uri creative. Astăzi studiez Managementul sustenabil în economia GIG, aplicat la sectorul livrărilor.

Industriile creative s-au metamorfozat odată cu dezvoltarea tehnologiei, dacă în 2011 agențiile de comunicare erau preocupate să ofere creație, cu mijloacele puse la dispoziție de tehnologia de atunci și platformele sociale, astăzi suntem mult mai preocupați să creăm propriile platforme digitale și aplicații mobile, deci suntem mult mai preocupați să găsim noi modele de business, prin comodificarea, distribuția și monetizarea bunurilor creative.

 

Atmosfera din acei ani

Îmi amintesc începuturile social media: hi5, Facebook, MySpace și faptul că agențiile de publicitate dominau piața, ușor, ușor, cu accesibilizarea tehnologiei, a avut loc fenomenul de crowdsourcing. „Amatorii” și pasionații deveniseră alternative mai accesibile față de agențiile de creație scumpe, am asistat la democratizare: presa scrisă/website-uri, blog-uri, TV/vlog-uri, radio/podcast-uri. Îmi amintesc că așteptam cu colegii de facultate în fiecare an Noaptea Agențiilor, să vedem cum arată agențiile mari în care visam să lucrăm, precum și de ADVICE, unul dintre ONG-urile studențești dedicat industriilor creative, însă un lucru pe care mi-l amintesc de la începutul anilor 2010’, care coincide cu începuturile mele în industrie, e practica internship-urilor neplătite, care, slavă, Domnului! s-a încheiat odată cu legea internship-urilor din 2018. Mi-am promis atunci că nu voi aplica acest tratament niciunui tânăr, ca antreprenor.

 

Ce a urmat

Mi-am dorit să devin copywriter și să scriu texte publicitare, însă PR-ul m-a ales, avea, ce-i drept, nevoie de mai multe skill-uri, pe care, din fericire, le posedam. 

Am lucrat în două dintre cele mai mari agenții de PR din România, Graffiti PR și McCann PR, însă oamenii mă cunosc mai degrabă de la Războiul Sfârșitului Săptămânii, matinalul de weekend de la Radio Guerrilla. Mai târziu, am lucrat într-una dintre cele mai mari companii românești de electro-IT, Altex România, ca Social Media Manager, iar ultimul job pe care l-am avut a fost tot în retail, în Carrefour România, ca Employer Branding Specialist. Din 2018, sunt antreprenoare, am fondat SUSTENOBIL PR/ODUCTION, însă abia din 2020 m-am dedicat cu adevărat antreprenoriatului. Tot în 2020 am pus bazele start-up-ului de tehnologie, ReFEEL App. 

 

Cum s-a schimbat perspectiva asupra industriei

În 2011, când am început să lucrez în Publicitate, campaniile erau mai degrabă un podium pe care defilau ideile creative, mai puțin insight despre consumator, mai mult despre companie. Regizat. Made Up. Începuseră să apară campaniile memorabile, bold,  industria de comunicare servea ca entertainment. A urmat o epocă a domolirii avântului creativ, ne-am întors la banal, platitudine, precauții. A apărut edutainment-ul, conținutul educativ și distractiv în același timp. De la global, am ajuns la glocal. Apoi de câțiva ani încoace, oamenii au început să ceară mai mult de la branduri, să fie mai implicate în societate, mai responsabile, astfel că CSR-ul, anterior o preocupare a departamentelor de comunicare și PR ale companiilor, s-a maturizat în sustenabilitate, ca modalitate de redefinire a proceselor organizaționale. Astăzi se vorbește despre management sustenabil, iar despre acest subiect îmi fac și teza de doctorat.

 

Sustenobil PR/oduction

Mi-am dorit să folosesc toate cunoștințele din zona industriilor creative, științelor sociale, precum și experiența mea din domeniul nonguvernamental și corporate, astfel că în 2018 am înființat SUSTENOBIL PR/ODUCTION, organizație ghidată de Creativitate + Strategie + Sustenabilitate. De atunci, ne implicăm în următoarele sectoare ale Industriilor Culturale și Creative: oferim servicii de PR și publicitate, facilităm accesul la programe de educație și training și susținem producția muzicală, vizuală sau performativă. Misiunea SUSTENOBIL PR/ODUCTION este să țină pasul cu evoluția Industriilor Culturale și Creative și să pună ideile în circuitul economic, pentru un viitor sustenabil. Însă abia din 2020, după apariția în premiera Imperiul Leilor de la PRO TV, mi-am asumat statutul de antreprenor, full-time. Mi-am imaginat că voi avea mai multă autonomie ca niciodată, însă a venit lockdown-ul. Antreprenoriat la început de drum, în lockdown. Bad timing, dar m-a călit.

La început ofeream servicii clienților, apoi am început să dezvoltăm propriile inițiative, cu capital propriu, astfel că în 2020 am înființat ReFEEL Solutions, Inc., un start-up cu ambiții globale, pornit de la obiceiul pachetului de la mama, pe care studenții din provincie îl primesc de la familie. ReFEEL App este soluția de livrare door 2 door, same day, care aduce comunitățile împreună și va deveni un HUB global de sustenabilitate. ReFEEL este mai mult decât un serviciu de curierat care transportă pachetul cu mâncare gătită de mama, bunica sau o rudă apropiată. ReFEEL este legătura cu cei dragi, este mesagerul care-ți aduce gusturile de acasă când ești departe, plecat la studii, sau pur și simplu când ți-e dor de ciorba mamei, zacusca bunicii sau șunca afumată de tata de sărbători. ReFEEL App a fost prezentat pentru prima oară în 2019 la pre-acceleratorul Innovation Labs de la Politehnica București, în 2020 a fost prezentat în premiera show-ului de televiziune Imperiul Leilor, de la PRO TV, a fost una dintre echipele finaliste în incubatorul Future Makers, iar în 2021 distins cu Biz Sustainability Awards pentru Inovație în Digital.

 

Servicii

Ne implicăm în următoarele sectoare ale Industriilor Culturale și Creative: oferim servicii de PR și publicitate, facilităm accesul la programe de educație și training și susținem producția audio-video, și, în curând, performativă. 

Popularizăm sustenabilitatea prin toate mijloacele de care dispunem, promovăm proiectele care fac lumea un loc mai frumos și mai bun, sub sloganul „Creative Projects to Enjoy Today. And Tomorrow”. 

De pildă, promovăm mobilitatea urbană prin mijloace de transport sustenabile, prin parteneriatul nostru cu brandul american de biciclete electrice cu asistență la pedalare, Serial 1, powered by Harley-Davidson, pentru care gestionăm prezența în 9 țări din Europa Centrală și de Nord: România, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Finlanda, Danemarca, Suedia și Norvegia. 

Alături de partenerii noștri de la Knosis folosim și promovăm Inteligența Artificială, ca soluție la problemele cotidiene, care ajută la digitalizarea companiilor și instituțiilor, reducând astfel amprenta de carbon. 

În plus, prin ReFEEL App, ne-am propus să democratizăm curieratul, aplicând principiile crowdsourcing-ul, iar doctoratul pe care-l fac e menit să găsească noi modele de management sustenabil în economia GIG, urmărind cei 3 piloni ai sustenabilității: People, Planet, Profit.

În partea de educare, eu susțin seminarul de Antreprenoriat de la Facultatea de Finanțe, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București, am început o serie de articole și postări educative despre industria de comunicare sub umbrela „IN-HOUSE BLOG”, o serie dedicată tinerilor profesioniști și antreprenorilor. 

În plus, am participat la o cercetare antropologică care s-a finalizat cu realizarea unui „Ghid Inter generațional despre Sustenabilitate”, în care am vorbit cu bunica mea despre obiceiurile sustenabile din gospodărie, și am început o serie de postări educative sub umbrela „Ghid de SupraViețuire Sustenobil”, în care oferim informații despre sustenabilitate.

 

Nevoile clienților în 2022

Am trăit alături de clienții noștri pandemia și, acum, trecem prin perioada tulbure în care războiul de lângă noi face antreprenoriatul o sarcină și mai dificilă decât de obicei. Ca oameni, clienții, au nevoi din piramida lui Maslow: în primul rând securitate. Dacă nu există cerere, marketing-ul nu poate face minuni. Însă observ faptul că managerii companiilor sunt precauți, crezând că pândește o criză economică după colț, și tocmai această precauție conduce la „Self-fulfilling Prophecy”. Dincolo de tactici de comunicare, clienții, oamenii, își doresc predictibilitate și reîntoarcerea la situația ante-pandemică, păstrând ce au învățat bun din pandemie: digitalizarea.

 

Proiecte recente

De departe, cel mai amplu proiect la care lucrăm și în prezent este Serial 1, powered by Harley-Davidson, brand-ul american de biciclete electrice cu asistență la pedalare, pentru care gestionăm prezența în 9 țări din Europa Centrală și Europa de Nord: România, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Finlanda, Danemarca, Norvegia și Suedia. În plus, am consolidat parteneriatul cu Harley-Davidson București, odată cu campania promovare Pan America™ 1250, prima motocicletă adventure-touring de la legendarul producător de motociclete american.

Și, desigur, pentru că este un proiect IN-HOUSE, ReFEEL App este cel mai special proiect la care lucrăm. Ne concentrăm pe lansarea soluției de livrare în toamna acestui an și pregătim transformarea lui într-un HUB global de sustenabilitate.

 

Planuri

Pentru că sustenabilitatea este pentru cei care gândesc în perspectivă, pentru cei care proiectează viitorul și își ghidează prezentul după idealurile futuriste, ne propunem o creștere sustenabilă, ghidată de cei 3 piloni ai sustenabilității (People, Planet, Profit), în noul sediu SUSTENOBIL PR/ODUCTION. Vrem să consolidăm parteneriatele actuale și să atragem în jurul nostru oameni noi: colegi și parteneri (business-uri/instituții) care împărtășesc aceleași valori ca noi. Ne-am propus să lansăm ReFEEL App în toamna acestui an și să atragem un investitor alături de care să scalăm business-ul internațional.

 

Rolul PR-ului în 2022

PR-ul a evoluat de la ME, la ME TOO, la HOW I AM RELEVANT TO YOU, nu mai e loc de „maculatură”, oamenii vor să vadă comunicarea unor fapte, nu niște contexte de comunicare impus artificial de corporații. Și asta s-a văzut într-unul dintre cele mai recente proiecte comunicate de noi: prototipul unei tastaturi Braille, 3D, realizat de un inginer român, care a fost pus la dispoziția comunității, gratuit, pentru a fi confecționată la orice centru de imprimare 3D. Trăim o nouă eră: a accesibilizării, indiferent de cât de diferiți am fi. Oamenii vor să vadă brandurile implicate în comunitate, să schimbe lucrurile în bine, cu fiecare demers. S-a încheiat epoca „Much Ado About Nothing”, bun-venit „ CREATIVE PROJECTS TO ENJOY TODAY. AND TOMORROW.”

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related