175.000 de cadre și tot ce s-a întâmplat în ultimii 9 ani. Evenimente majore, situații copleșitoare, emoții colective, viața în toate formele ei frumoase, urâte, tulburătoare. Cum le alegi pe cele mai relevante 400 dintre ele pentru a spune istoria recenta a tarii? Albumul InquamPhotos lansat în această vară concentrează, în același timp, și istoria agenției foto. Ovidiu Micsik, fondator InquamPhotos și Octav Ganea, Managing Partner InquamPhotos, spun că acest album a fost si un mod de a afla daca exista interes pentru un produs vizual unitar care documenteaza constant viata unei tari.
La o luna de la lansare si la 7 luni de la momentul in care am prezentat primul pitch putem afirma ca fara urma de indoiala continutul vizual din sfera fotojurnalismului de agentie nu numai ca e relevant si necesar redactiilor, dar este si sprijinit de sponsori care inteleg valoarea imaginii de presa si mai ales apreciat de consumatorul final de fotografie, cititorii, spune Octav.
Într-o lume saturată de imagini, perspectiva fotografilor profesionisti este cu atat mai necesara. Despre rolul fotografiei în 2022, istoria agenției InquamPhotos, obstacolele de inceput, problema drepturilor de autor și munca nestiuta din spatele imaginilor, povestesc mai multe Ovidiu și Octav in randurile urmatoare:
Declicul
Ovidiu Micsik: Cand eram mic imi doream sa pot opri timpul, sa ma pot bucura de momentele care speram sa nu se termine. Am crescut, dar un gand nu imi dadea pace, “daca as putea pune stop acum” sa privesc pe indelete, sa descopar, sa pastrez acea clipa. Apoi, mai multe clipe dintr-o intamplare si tot asa. M-am angajat in presa, am gasit un loc ca editor foto, dar urma sa ajung fotojurnalist, trebuia sa ajung acolo. Am descoperit si mai mult in timp ce editam, priveam imaginea si parca simteam emotia omului de pe teren, emotia care l-a facut sa “inrameze”/incadreze acea clipa. Mi-am spus „acolo vreau sa fiu, in mjilocul actiunii”, sa pot simti vibratia, sa vad cu ochii mei si atunci cand tresar sa fac poza.
Primele iesiri pe teren ca „fotoreporter” la ziarul Gandul, le-am avut, insotind redactori buni de acolo. Am facut poze la Babadag, in Delta, au fost si reportaje gen investigatii, a fost interesant. N-am mai lucrat la „Gandul” la un moment dat, mi-am dorit sa ma desprind si sa lucrez pe cont propriu. Am inceput sa fac fotografii pentru agentia Mediafax ca sa imi formez ochiul si mana si pentru bani.
Semnatura ascunsa
Ovidiu Micsik: Fiecare fotografie reusita iti hraneste acea nevoie de a surprinde. Practic, infigi un pin in imagine ca sa ramana afisata si iti confirma emotia traita cu mana stransa pe aparatul foto, prin amplificarea senzatiei, acum, la fel ca si atunci, la inceput. Tehnologia s-a schimbat. Un aparat foto bun e un mare sprijin ca tu sa pleci cu acea imagine, iar acum, parca aparatul concureaza cu tine, daca il lasi, aproape ca face totul singur. Trebuie sa iti conturezi prezenta si sa implementezi acea „semnatura” ascunsa in fiecare fotografie pe care o lasi.
Povestea Inquam Photos
Ovidiu Micsik: Nu imi mai imi gaseam locul, din nou. In acelasi timp, multi fotojurnalisti erau disponibilizati, a fost perioada de criza. Mi-a parut rau, simteam ca se pierde ceva, oameni pretiosi, anturaj, nu stiu clar. M-am gandit sa incerc sa ii unesc intr-un loc pe toti si sa facem ceva valoros impreuna. Binenteles ca am esuat, fiecare a luat-o pe drumul lui. N-am renuntat la idee, am intrebat familia, sotia. Ana, draga mea sotie, a fost prima care mi-a spus sa fac ce simt, fara sa clipesc. A confirmat ceea ce simteam, mai exact, existenta mea, voiam sa prind imagini pe care nu le prinzi cu ochiul liber. Eram deja setat. Am mai facut un test.
Am intrebat prietenii fotojurnalisti, m-au intrebat la randul lor, „de ce, ce rost are sa faci asta?”. Indarjit, am cautat un cuvant in latina care sa defineasca ceea ce urma sa facem noi intr-o simpla exclamatie. Am gasit „Inquam” (eu spun!), i-am trantit si un photos ca sa se stie despre ce este vorba si am dat drumul la treaba singur, ajutat de un bun prieten care urma sa devina partener, Octav.
La inceput au fost simple fotografii, conferinte, evenimente politice, lansari neinsemnate, mici actiuni, agentia nu spunea nimic nou, era dezarmant. Un alt bun prieten a zis ca ma ajuta, am inceput sa pozam impreuna, nimic considerabil dar eram acolo, agentia era prezenta. George a rezistat, dar a primit o oferta greu de refuzat in timp ce lucra cu noi, urma sa ajunga si el partener, dar mai tarziu. George Calin a plecat, a acceptat oferta, l-am inteles, un job sigur, am continuat singur. Era interesant, nu puteam sa renunt, provocarea era irezistibila.
La televizor se derulau reportaje din piata Taksim din Turcia, am inceput sa mocnesc rapid, nerabdator, clar, urma sa plec acolo. Oamenii protestau impotriva autoritatilor care doreau sa defriseze parcul Gezi. N-am mai putut, n-am rezistat. Pana la urma am plecat cu cele mai mari emotii acolo sa documentez pentru proaspata agentie pe care am pornit-o, ca sa ii dau putina viata. Ana, sotia mea, acasa insarcinata, m-a inteles. Era prea greu sa nu intelegi. Un asemenea sentiment, in locul ei, as fi ales sa merg, a simtit ce simteam si eu, dorinta de a fi acolo. Fetita mea de un an imi zambea necontenit, nu puteam lipsi din preajma ei, cumva am putut sa ma strecor. Taksim a fost ceva ce nu pot sa descriu, am simtit ceva ce nu poti trai in spatele unui birou, trebuie sa fii acolo, se intampla, iar tu esti un receptor, viata in toata desfasurarea ei, neprelucrata. Am trait ceva ce n-ar trebui sa descriu, ca toti ceilalti sa poata trai experienta lor, mergand acolo.
La intoarcere au aparut cateva contracte pentru fotografiile realizate pentru agentie, dar lipsea ceva. Intre timp a aparut colaborarea cu Reuters. Radu Sigheti ne-a ajutat sa lucram cu Reuters, el era seful biroului Reuters Romania. Oana Pavelescu mi-a spus sa vorbesc cu Radu. Ea se alaturase echipei agentiei Inquam, (eram eu si ea acum, fara George, iar Octav urma sa vina). Mi-a zis sa vorbesc cu Radu ca sa scoatem fotografiile noastre din tara, mai exact in SUA.
Apoi, s-a intamplat un eveniment major, trist, pe care nu vreau sa il mentionez. Eram eu si Octav acolo. A fost momentul in care am decis. Simteam ca imi trebuie mai mult content de calitate pentru agentie si o acoperire mai mare. Octav, doar asta aveam in minte, „Octav”. El m-a sustinut de la inceput si m-a ajutat cu informatii despre evenimente cand am pornit agentia . Il voiam foarte tare in echipa, era cea mai potrivita entitate la care puteam sa apelez. Am indraznit si dupa cateva nopti nedormite pentru ca nu stiam cum o sa il platesc, cu toata forta mea l-am rugat sa vina in echipa. I-am spus ca am nevoie sa ma ajute sa consolidez agentia care deja incepuse sa promita si sa aiba vizibilitate. Reuters trebuia sa aiba acoperire de cea mai buna calitate. I-am propus sa fim parteneri, i-am zis „tu vei fi managerul agentiei” si el a dezvoltat-o foarte puternic. Agentia este acum apreciata la nivel maxim datorita lui. George s-a intors si el intre timp, lucram impreuna. Cele mai tari fotografii le fac ei, Octav, George si toti colaboratorii, Virgil, Manases, Ovidiu, Ilona, Mircea, Alex, Sabin, Adel, Attila, Bogdan, Casian, Ciprian, Cornel, Costin, Cristi, Daniel, Dan, Edruard, Justinel, Liviu Chirica, Liviu Albei, Manases, Marin, Marius, Paul, Radu, Raul, Razvan, Stefan, Simion, Sabin, etc., eu acopar video acum mai mult decat foto, solicitarile sunt intense si mi-e greu sa refuz.
Evolutie
Ovidiu Micsik: Peste 20 fotojurnalisti din mai multe orase ni s-au alaturat de-a lungul timpului si sunt activi, asa cum ne-am dorit. Datorita lor, acoperim cele mai importante evenimente din tara. Lucram cu toate trusturile mari de presa din tara, tv, publicatii, etc. Pentru Reuters, pe langa fotografii acoperim si video, reportaje, interviuri. Suntem in dezvoltare pe partea de video-reportaje. Am lansat si un album de fotografie, anul asta, un fel de retrospectiva pe 9 ani.
Provocari. Planuri
Ovidiu Micsik: Vrem sa crestem pe content video la fel ca si pe fotografie. Ne dorim sa ne extindem si sa colaboram cu fotojurnalisti din afara tarii pentru foto si video.
Lupta continua pe partea de respectare a drepturilor de autor. Inca exista in social media persoane care considera ca o fotografie care insoteste un material poate fi folosita „la liber”, fara macar, bunul simt de a o semna cu numele fotografului. Fotografia a fost efectuata in scop editorial si acestui unic scop este determinata. A o folosi fara solicitarea dreptului de folosinta sau a nu plati pentru ea, este furt intelectual. In spatele ei exista munca, timp, efort, expunere, creatie.
Albumul
Octav Ganea: Albumul lansat in aceasta vara a fost pentru agentie in primul rand un mod de a afla daca exista interes in continuare pentru un produs vizual unitar care documenteaza constant viata unei tari. La o luna de la lansare si la 7 luni de la momentul in care am prezentat primul pitch putem afirma ca fara urma de indoiala continutul vizual din sfera fotojurnalismului de agentie nu numai ca e relevant si necesar redactiilor, dar este si sprijinit de sponsori care inteleg valoarea imaginii de presa si mai ales apreciat de consumatorul final de fotografie, cititorii.
Albumul este o prezentare cronologica a evenimentelor importante din viata romanilor in ultimii 9 ani si contine o selectie a celor mai reprezentative imagini selectate din peste 175.000 de cadre.
Cea mai grea parte
Octav Ganea: Albumul a fost gandit si construit ca un produs „in house”, cu exceptia sfaturilor punctuale cerute si primite de la cativa oameni apropiati, din marketing, productie si fotografie si cu evidentele parti pur tehnice de layout, DTP, pre-press (Artemisa Pascu & Andrei Grosu) si tipar (Tipografia Everest) lasate in grija profesionistilor, un produs greu de realizat per total, fara parti usoare. De la primul draft de pitch (iarna 2021) pana la finalul evenimentului de lansare, impreuna cu sotia mea, Mirela, am strabatut toate etapele, de la abordat parteneri la alegerea imaginilor, de la semnat contracte pana la facut verificari pe text pentru cele 192 de pagini.
Nu este un produs exhaustiv si ca munca depusa de fotojurnalistii Inquam Photos este mult mai complexa. Dincolo de cele 400 de imagini alese care descriu istoria recenta a tarii si evolutia agentiei, exista documentare, exista pregatiri, exista munca de teren facuta uneori doar pentru a ne asigura ca daca se intampla ceva, noi suntem acolo.
Prezentul in care toata lumea face poze
Octav Ganea: Democratizarea informatiei vizuale prin aparitia telefoanelor mobile nu poate duce decat la un public mai bine informat. Sunt numeroase situatiile in care prezenta unui cetatean care fotografia/filma un eveniment cu potential negativ a dus fie la identificarea unor faptasi, fie la rezolvarea unor probleme sociale.
E drept, la fel ca orice alta unealta moderna in mana populatiei, puterea de a discerne ce e important si ce nu, ce conteaza si ce nu, ce merita fotografiat sau nu, tine tot de educatia publicului, de capacitatea acestuia de a fi acolo unde trebuie si cand trebuie. Insa e de datoria unui fotojurnalist sa se asigure ca are documentarea, accesul, sursele, tehnica, experienta si etica necesare pentru a informa constant publicul larg si toate cele enumerate mai sus sunt folosite eficient doar de un fotojurnalist.
Din pacate, capacitatea de fi creatori, pe langa consumatori, i-a facut pe multi oameni din public sa creada ca produsul creat de fotografi, fotoreporteri si fotojurnalisti valoreaza prea putin pentru a se mai obosi sa preia corect si legal fotografiile.
Rolul fotografiei
Ovidiu Micsik: In ultimii doi ani fotografia de presa a fost fotografie de arhiva. Aparatul foto intotdeauna a fost un martor important al unor momente istorice. In plus, 2022 a adus din pacate un razboi aici langa noi si fotografia a fost si este un testimonial puternic al atrocitatilor care se intampla acolo. Fotografia a jucat un rol foarte important in a spune povestea refugiatilor, povestea celor care au ramas in Ucraina, povestea victimelor.
