A început traseul muzical în Tg. Mureș, a ales să nu se mute în Cluj de frica party-urilor prea dese, iar până la urmă a mers pe mâna Bucureștiului, pentru facultate și viața culturală. Călina Maria Purje a alternat mai mereu muzica cu diferite joburi în zona de comunicare. De la emisiuni de radio la om de social media, de la basistă la Space Needle sau vocalistă la Kumm și DBLTRBL la producător de Balcony Tv.
Vin, dinspre cei mai tineri, proiecte periculos de bune. Sunt tare curioasă cum vor evolua lucrurile în următorii 2, 3 ani. Totuși, observ că nu se mai consumă la fel de multă muzică, o spun numerele din online. Muzica se bate acum și cu alte tipuri de content în atenția omului de rând.
De vreun an de zile se ocupă de proiectul Diud Where's My Tune, pentru care pregătește un mega party aniversar pe 10 august la J'ai Bistro în București, iar din toamnă urmează și piesă nouă cu proiectul ei de suflet, DBLTRBL. Se ocupă de Dora Gaitanovici și e fană Alt-J, iar despre industria muzicală spune că s-a diversificat, se cântă mai profi, doar că publicul e ușor blazat, cel puțin în București. Povestea Călinei, de la garajul mic la cel mare, mai jos.
Să cânte muzica
"Cum începe povestea mea cu muzica? Păi.. e funny. Eram o gașcă de „outcasts” din mai multe licee, cu toții pasionați de muzică. Ascultam de la rock la punk, alternative, hip hop, jazz. Ne supăram părinții prin alegerile vestimentare (și nu numai). Eram adolescenți rebeli, însă din cei pe care îi duce capul... pasionați de literatură, filosofie, tehnică, eram niște „geeks” alternativi, un fel de hipsteri înainte de vreme :) Eu reparasem chitara lui tata din tinerețe și începeam să învăț să cânt la ea. În gașca noastră era și o trupă, care la un moment dat s-a spart. Toboșarul avea un garaj transformat în sală de repetiții. Din rămășițele trupei de dinainte s-a născut proiectul ăsta care nu avea, însă, un basist.
Chitara bass și repetiții la garaj
Eu plănuiam de ceva timp să îmi iau un bas dar acum aveam un motiv. Eu le-am zis alor mei că vreau să învăț să cânt la bas. Tata mi-a promis că după ce învăț, îmi ia și instrumentul. Mi s-a părut contraintuitiv modelul ăsta așa că m-am apucat de strâns bani și mi-am luat singură basul. Ai mei au aflat la primul concert. Oricum eram toată ziua la „repetiții la garaj”. După, m-au susținut cu ce am mai avut nevoie, mi-au luat cablu, strap și pene :D Am luat și niște ore cu un profesor. Totuși, nu am avut un start prea bun. Acum, privind în urmă, mi-ar fi plăcut să învăț muzică, cum trebuie. Am făcut multe după ureche și cu o tehnică incorectă iar acum mi-e foarte greu să recuperez.
Primele piese au fost cover-uri, foarte ambițioase, de altfel. Aveam în playlist In the Fade de la Queens of the Stone Age, Four Kicks de la Kings of Leon (înainte să devină pop), Do the Evolution de la Pearl Jam, Jet – Are you gonna be my girl?, 7 Nation Army de la White Stripes, Plush de la Stone Temple Pilots, destul de eclectic.
Prima piesă, primul studio
Prima piesă pe care am cântat-o și cu vocea a fost „Cineva să ne aducă vara înapoi” de la OCS. Era piesa preferată a uneia dintre cele mai bune prietene și am vrut să îi facem o surpriză la unul dintre concerte dar vocalistului nu-i venea natural așa că am zis să încerc și eu o variantă. Nu eram complet străină de cântat cu vocea, făcusem cor la școală dar nu mă remarcasem în mod special. Apoi a veni, la un moment dat, o propunere din partea unui studio de a înregistra un material. Își doreau compoziții proprii și am acceptat provocarea. Am început să compunem și așa am ajuns să cânt mai mult și cu vocea, așa am descoperit că îmi veneau natural versuri și armonii, pe loc.
Spuza, de la Mureș la Kiseleff
Trupa, care între timp căpătase numele „Spuza” în urma unui joc de mimă a început să crească natural. Aveam fani care cântau cu noi toate versurile unor piese care nu erau nici măcar înregistrate undeva. Le învățaseră de la un concert la altul. Umpleam cluburi și săli de teatru prin Mureș, eram peste tot. Am mai cântat împreună și prin Reghin, Satu Mare, Cluj sau Beclean (la zilele orașului în fața mai multor mii de oameni) am avut chiar și un concert în București, în Parcul Kiseleff. S-a dus magia când am plecat cu toții la facultate. Am mai încercat să ne întâlnim dar eram în 4 zări și fiecare a luat-o pe drumul lui.
Scena din Mureș era activă. Eram mai multe trupe și cântam peste tot pe unde se putea. Lucram mult la sală. Majoritatea cântau cover-uri dar noi ne axasem pe piesele noastre. Adunasem de vreo 2 albume și piesele se maturizau odată cu noi. Live-urile erau, majoritatea, improvizate. Căram toate echipamentele de la sală și cântam. Nu prea aveam parte de PA-uri sau de sunetiști. Țin minte că am avut un concert în care am băgat un bas și 2 chitare printr-un amplificator de pian :D Când aveam șansa să cântăm într-un loc cu sonorizare adecvată ne simțeam ca pe stadion. Publicul era cald și pus pe distracție. Prietenii veneau cu noi peste tot. Era foarte fain. Mi-e tare dor de atmosfera aia.
De la un jam la un album cu Space Needle
La București am venit pentru facultate dar am cântărit mult și am ales orașul mai ales pentru viața culturală și pentru oportunitățile în domeniu. Eu voiam să lucrez, să cânt. Mi-a fost frică de Cluj :) Toți prietenii care plecaseră la Cluj o țineau dintr-o petrecere în alta și mi-a fost teamă să nu mă pierd în „distracții”.
Cu Space Needle a început cel mai natural. L-am cunoscut pe Alex, ne-am plăcut, după un timp ne-am mutat împreună. El cânta la chitară așa că mi-am scos și eu bas-ul și am început să jamăm. Am cântat acasă, câteva luni, apoi au apărut în peisaj Nucu și Ati și ne-am mutat la sală. Ne-am pus pe scris și repetat și am pus-o de un album pe care l-am înregistrat în studio și l-am cântat peste tot pe unde s-a putut. Am învățat multe de la colegii mei de trupă și le sunt recunoscătoare. Proiectul nu s-a spart, doar s-a disipat, n-am mai găsit energia să mai facem încă un album, dar cine știe?
Vocalistă la Kumm
Pe băieții de la Kumm i-am cunoscut când încă eram în Mureș. Am cântat cu Spuza în deschiderea unui concert de-al lor. Îmi plăceau mult. După cântare s-a lăsat cu un jam session and we just clicked. Ne-au apropiat niște Velvet, niște Beatles, un Portishead... serile (mai bine zis diminețile) de muzică au continuat odată ajunsă la București. În primăvara lui 2012 m-a sunat Oigăn să mă invite la o discuție. Cătă urma să lipsească o perioadă din peisaj, el urma să treacă la vocea 1 și avea nevoie de încă o voce cu care să se armonizeze. A fost o perioadă faină. Am simțit proiectul altfel decât Kumm-ul pe care îl știam. Mi-a plăcut să cânt cu ei piesele mele preferate din repertoriul lor. A fost foarte mișto să lucrez cu ei, cel mai tare mă bucur că am avut șansa să împart scena cu Mihai Iordache, pe care îl ador! Mi-ar plăcea, însă, să cânt și cu Cătă într-o zi. Am lucrat împreună cu ei la albumul „A mysterious place called somewehere” două dintre piese au ajuns și înregistrate pe album – long story, dar a fost fain cât a fost :)
Sub acoperire la DBLTRBL
DBLTRBL a fost cea mai faină nebunie! Aveam multe pe suflet și lucram foarte bine cu Alex. Ni s-a părut interesant să facem un proiect secret, doar noi doi, ceva foarte simplu și basic. Nu voiam să spunem nimic, voiam să lăsăm doar muzica să vorbească. Făceam deja BalconyTv și nu voiam nici un fel de asociere. Așa că ne-am ascuns identitatea sub niște cagule și ochelari. A fost foarte haios și foarte împlinitor. Îți dai seama că mulți și-au dat seama că suntem noi în spatele măștilor dar mergeam cu gluma până la capăt. La un moment dat am simțit, însă, nevoia de asumare, voiam și să-i avem pe prietenii noștri aproape așa că „we came out”. DBLTRBL va continua, cu siguranță ;) dar acum se lucrează intens la ceva mult mai mare.
Joburi în zona de confort
În primii ani am jonglat cu școala și muzica, apoi au început încet să se strecoare și alte proiecte/colaborări. Niște Social Media/PR la Grădina Sticlarilor, un comunicat de presă pentru un prieten, o lansare la Fiver House Records, un internship la Guerrilla în exil, care s-a concretizat într-un job de producție la emisiunea Deliei Panait de la Gold Fm și de realizator de conținut/documentarist la Sound of Science, o colaborare cu Asphalt Tango Records, o scurtă incursiune prin lumea Radio-ului de Stat la RRC, niște producție de conținut pentru un brand de bere. M-am învârtit tot în zona de confort.
Balcony TV – de la show muzical la app de păcănele
Cel mai important proiect pe care mi l-am asumat, până la DWMT, a fost BalconyTv Bucharest. Aici am făcut și producție, am și prezentat, am făcut și strategie și implementare în social media și marketing și booking și și și :) Am adunat o echipă tare faină și au fost 2 ani plini de muzici. Din păcate, proiectul s-a oprit la nivel internațional după ce Sony a achiziționat compania care deținea proiectul și, din motive în continuare misterioase, a decis să dizolve întreaga rețea internațională și să îngroape peste 10 ani de documentare culturală worldwide. Unii ar spune Cancel Culture dar cine se poate pune cu un asemenea colos? Acum, dacă intri pe site o să găsești o aplicație de păcănele.
Industria muzicală în 2022
În industria muzicală de la noi mi se pare că lucrurile evoluează. Se cântă live cu mult mai multă seriozitate. Producțiile sunt mai complexe. Sunt mai multe platforme de promovare și mai multe oportunități. Publicul parcă nu mai are aceeași energie, parcă nu mai e la fel de cald și de supportive, cel puțin în București. Se și cântă poate puțin prea des, după pandemie. Cam peste tot aceleași trupe și tare mi-e să nu se ajungă la o saturație. Vin, dinspre cei mai tineri, proiecte periculos de bune. Sunt tare curioasă cum vor evolua lucrurile în următorii 2, 3 ani. Totuși, observ că nu se mai consumă la fel de multă muzică, o spun numerele din online. Muzica se bate acum și cu alte tipuri de content în atenția omului de rând. Artiștii trebuie să fie și micro influenceri și cine nu joacă după regulile algoritmilor ajunge mai greu la public. E tricky.
Instrumentul preferat
Am descoperit în ultimii ani că instrumentul meu preferat este, de fapt, saxofonul. Sunetul lui trezește în mine ceva special. Neașteptat, nu? Am povestit deja cum am ales basul. Nu prea știam despre suflători la vârsta aia – nu am fost la școala de muzică. Probabil, dacă l-aș fi descoperit mai devreme aș fi ales să-l studiez. Cochetez și acum cu ideea dar trebuie să iau în calcul și timpul. Aș avea nevoie de cel puțin 36 de ore într-o zi ca să pot face tot ceea ce mi-aș dori.
DWMT – la al 50 -lea episod , în căutarea unui sponsor
De un an de zile am preluat producția proiectului Diud, Where’s my tune? Mă simt aici ca acasă și am de gând să fac tot ceea ce pot & more ca proiectul să evolueze.
DWMT e un spațiu de experiment artistic aflat la granița dintre muzica live și cinematografie. Tocmai am lansat Episodul 50! care îi aduce într-o lumină blândă, de vară, într-un decor aerisit și dreamy pe Moonlight Breakfast. Vă invit să urmăriți episodul aici și să ne ajutați să împrăștiem vorba în sat.
Ultimul sezon a fost filmat, în totalitate pe peliculă de 16 mm. O rolă de peliculă are 11 minute așa că am decis să trecem de la o piesă la o sesiune care să se încadreze în „timeframe-ul” ăsta. Practic, i-am îndemnat pe artiști să pregătească ce cred ei de cuviință având această limitare de timp. De asemenea, am internalizat și partea de sunet, live recording, mix și master. Ne-am dorit mai mult control din punctul ăsta de vedere. La capitolul imagine, cred că stăm foarte bine. Avem un produs „quality” de nișă și nu facem compromisuri nici la partea de cinematografie, nici la partea de sunet. Singura mea durere e frecvența de 1 episod pe lună. Trag tare să obținem niște sprijin din exterior și să reușim să facem cel puțin 2 episoade pe lună. Dacă ne citesc sponsorii, să vină repede la noi :D Lista de așteptare pe partea de booking e tare lungă.
Ne dorim și să ne cunoaștem publicul mai îndeaproape. Am adus, recent, în joc DWMT Private Experience. Ne-am deschis porțile unui grup select de oameni, din rândul publicului, cărora le facilităm accesul pe platou. Ei pot fi alături de artistul lor preferat, într-un context unic, martori la montarea setului, a scenei, la probele de sunet, la filmare dar, mai ales, la poveștile de după. Avem planuri mari prin care să îi implicăm și mai tare, în viitor. De asemenea, ne dorim și să ieșim mai mult din studio, în lunile care urmează.
Prima mișcare în direcția asta e chiar petrecerea aniversară, care va avea loc în 10 August, la J’ai Bistrot. Am pregătit un watch party, în regim silent, cu toate cele 50 de episoade de până acum, în paralel pe 3 ecrane și 3 canale audio, urmat de un silent concert surpriză, în cadrul căruia vom și filma un nou episod DWMT, iar last, but not least, un silent party de zile mari, cu invitați pe măsură, atât din rândul artiștilor cât și din rândul colaboratorilor, un canal fiind rezervat pentru echipa Diud.
Avem multe planuri pentru DWMT în viitorul apropiat așa că stați cu ochii pe noi. Ne-am și mutat în casă nouă pe toate platformele de socializare. Canalul principal de comunicare rămâne Youtube dar pregătim content special și pentru Instagram, TikTok și Facebook. Am început să experimentăm şi cu alte tehnici, ne-am jucat cu Emaa cu un costum de motion capture recent. Vă vom arăta şi la petrecere puțin din lumea asta alternativă. All music lovers invited!
Top 3 albume care te inspiră
În 2022, principala mea sursă de inspirație sunt „Dora Gaitanovici” proiect de care am ales să mă ocup și în care îmi torn toată energia și toate cunoștințele, pentru că merită tot ce e mai bun. Sunt niște tineri extraordinar de talentați și de serioși iar albumul care o să iasă la toamnă e spectaculos, vă promit. Stați cu ochii pe ei și cu urechile ciulite.
Al doilea proiect care mă inspiră este unul nelansat încă. Poți găsi câteva indicii la un search #MGR. E un proiect lucrat cu grijă și atenție care o să rupă toate barierele când va ieși. Abia aștept să pot împărtăși mai multe despre el.
Ascult multă muzică prin prisma ocupației, uneori ascult muzică foarte bună, alteori... nu prea. Am decis să fiu omul negru și să fiu foarte sinceră cu cei care mai au de lucrat. Nu pot face un top 3 albume pentru 2022, nu am apucat să le ascult pe toate, cum se cuvine, cap-coadă, în liniște, însă mi-a căzut cu tronc The Dream de la Alt-J și mi se pare că nu a avut parte de atenția cuvenită. Asta sunt eu, always with the underrated.
Cand te putem vedea din nou pe scenă?
Sper să urc, din nou, pe scenă, cât de curând. Urmează o colaborare cu proiectul secret despre care vă povesteam mai sus. DBLTRBL revine, și el, cu o piesă nouă, la toamnă și mai multe materiale pentru anul viitor.
