Pepsi și Lay’s se numără printre brandurile care, în parteneriat cu Global Records, au facilitat experiența Buzz House – casa în care, timp de două săptămâni, unii dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut de TikTok din România și-au dat întâlnire.
Denis Matroș, Cezara Cristescu, Vlad Neamțu, Jasmine Saraj, Claudisky și Alexa’s Story sunt cei care au acceptat provocarea de a-și documenta pe TikTok și Social Media întreaga experiență din Buzz House: de la situații amuzante sau inedite și până la momente emoționante, creatorii de conținut au împărtășit, pentru comunitățile lor, experiența de a locui zi de zi împreună în aceeași casă. Acestora li s-au alăturat artiști precum Antonia, Alex Velea, Nicole Cherry, Olivia Adams sau Minelli.
"După ce Pepsi și Lay’s au fost primele branduri din România care au avut activări pe TikTok, am continuat, de-a lungul ultimilor ani, să construim experiențe inedite și autentice, uneori chiar în afara ecosistemului digital; am vorbit mai puțin despre branduri, și mai mult despre consumatori, folosindu-ne mai ales de vocile creatorilor de conținut relevanți. Iar Buzz House a fost genul de inițiativă care ne-a ajutat să păstrăm și să facilităm un dialog autentic între brand și consumatori.", declară Laurențiu Ion, Head of Digital & Media, PepsiCo România.
Inițiativa Buzz House a fost gândită nu doar pentru a înlesni creativitatea unora dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut de pe TikTok, dar și pentru a le oferi acestora ocazia de a se conecta din același loc, într-un mod autentic și inedit, cu comunitățile lor. Tot conținutul creat și gândit în Buzz House a fost arătat publicului din România pe toate canalele de socializare, fiind preluat și de conturile brandurilor Pepsi și Lay’s.
@claudisky Like si Follow Pentru Mai Multe Jocuri‼️ @BuZz House #claudisky #buzzhouse ♬ BIFA - Buzz House
Produsele PepsiCo sunt savurate de consumatori din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, de un miliard de ori pe zi. PepsiCo a generat o cifra de afaceri de peste 79 miliarde dolari în 2021, adus de un portofoliu de alimente și băuturi care include Lay’s, Doritos, Cheetos, Gatorade, Pepsi-Cola, Mountain Dew, Quaker și SodaStream. Portofoliul PepsiCo este format dintr-o gamă variată de produse alimentare și băuturi savuroase, inclusiv branduri ce generează fiecare, anual peste 1 miliard de dolari în vânzări de retail.
Principiile PepsiCo sunt în linie cu viziunea noastră de a deveni lider global în alimente și băuturi convenabile cu ajutorul PepsiCo Positive (pep+). Pep+ este o transformare strategică totală, care are în centru sustenabilitatea și modul în care compania își va sprijini creșterea prin dezvoltarea la nivel global și prin susținerea schimbărilor pozitive pentru planetă și oameni.