Poezia e în tramvai

Poezia e în tramvai

Arta nu mușcă. Asta le tot spunea Loredana Munteanu colegilor de facultate. Îndemn care s-a transformat în ONG, fondat când avea doar 24 de ani. Asociația ei, Arta nu Mușcă, vrea să ducă arta peste tot, cât mai aproape de oameni. Muzica în metrou și poezia în tramvai, orice pretext e bun pentru întâlnirile artistice și experiențe culturale comune. 

Trăim într-o societate în care cultura e pe ultimul loc, dar dacă am înlătura-o, am realiza că de fapt nu putem trăi așa, doar să supraviețuim, spune Loredana.

Sâmbătă, 23 iulie, încep călătoriile în Tramvaiul Bookureşti, un tramvai de epocă unde călătorii întâlnesc poezie, muzică, artiști și povestitori urbani. Proiect câştigător ale Burselor de idei „Bucureşti RE:imaginat” Arcub, programul propune bucureştenilor cinci călătorii urban-poetice cu tramvaiul de epocă (pe linia 1) în fiecare zi de sâmbătă, în perioada 23 iulie – 20 august 2022. E o modalitate de a redescoperi orașul, printr-o călătorie urbană cu lecturi de poezie, momente de muzică și povești despre oraș.

Loredana povestește în rândurile care urmează de ce Arta nu Mușcă, cum s-a suit poezia în tramvai și care e starea de spirit în zona artistica în vara lui 2022.

 

De ce Arta Nu Mușcă

”Arta nu mușcă” a fost inițial un îndemn pe care îl tot spuneam colegilor în timpul anilor de facultate, ulterior s-a transformat în idee și subiect pentru teza de disertație, iar la finalul masteratului în antreprenoriat social, am fondat ONG-ul cu același nume, la 24 ani. Habar nu aveam ce presupunea, dar eram foarte entuziasmată. Încă sunt :)

Îmi doream un nume simplu și de impact care invită  la acțiune, invită să iei parte. Uitându-mă în spate, am deschis ceva uși, doar prin simplul fapt că numele trezea instant o reacție.

 

Misiunea

Misiunea  a crescut o data cu dezvoltarea mea, din ultimii 10 ani. Îmi doream să arăt că arta poate fi pentru oricine, că arta vindecă și că merită să creez proiecte în spații publice. Astfel, facilitam consumul cultural unui public care din diverse motive nu a avut access sau educația de a fi expus artistic, dar și posibilitatea de a da noi sensuri spațiilor pe care le tranzităm zilnic.

Din păcate, trăim într-o societate în care cultura e pe ultimul loc, dar dacă am înlătura-o, am realiza că de fapt nu putem trăi așa, doar să supraviețuim.

Primul proiect lansat a fost ”Muzică clasică la metrou”, unde pentru o săptămână transformam peroanele celor mai tranzitate stații în săli de spectacole alternative pentru călători, dar și pentru tineri artiști muzicieni.

Ulterior, pentru câțiva ani, am pus pe hold activitatea ong-ului și am cofondat un business (Livrez Dragoste-atelierul de scrisori) din care m-am retras în 2019.

Am urmat un masterat în Istoria Artei și am revenit la Arta nu mușcă cu prima ediție ”Tramvaiul Poeziei”, câștigător la Gala AFCN.

A venit pandemia, am pus iar pe hold Arta nu mușcă, în urma întrebărilor pe care mi le tot puneam, dacă ceea ce fac mai e relevant. Am fondat un alt business (FIOR-cămăși pictate manual și personalizate), iar în prezent pictez și organizez proiecte.

 

Proiecte recente

Cel mai recent proiect urmează să fie lansat sâmbătă, 23 iulie, ediția a doua ”Tramvaiul Poeziei”. În urma câștigării finanțării de la bursele de idei Arcub, cu focus pe reimaginarea Bucureștiului, am decis să se numească ”Tramvaiul Bookurești” drept aluzie la importanța lecturii.în contextual în care  47% dintre bucureșteni au declarat că nu au citit nicio carte în 2018, doar 9 % citesc constant.

 

Ideea Tramvaiului Bookureşti

Ideea a apărut în cadrul unui curs de filosofie, de la Unarte, unde discutam despre poezia universală și despre rata scăzută a lecturii poeziei românești contemporane, fiindcă în mentalul colectiv poezia e asociată direct cu Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Tudor Arghezi. E normal până într-un punct, sunt autori mari și studiați în școală, dar după finalizarea liceului, ce se întâmplă?!

Am corelat cu statistica Barometrului de consum cultural și cu predispoziția de a crea proiecte în mijloace de transport în comun (e ca și cum ai lua pulsul orașului și, desigur, numărul mare de călători). așa am ales tramvaiul-un mix între farmecul de altă data cu poezia contemporană. Am scris proiectul, am aplicat la AFCN, am câștigat finanțarea, iar în 2019 prima ediție s-a pus în mișcare.

 

Ce se va întâmpla în tramvai

5 călătorii urban poetice, în fiecare sâmbără (23 iulie-20 august) pe traseul 1, cu plecare din Depoul Dudești-Bvd Banu Manta și retur, în intervalul 19:00-21:00. Dacă la prima ediție, poezia a venit spre publicul larg, în drumurile lor cotidiene, la a doua ediție am schimbat conceptul: oamenii vin spre poezie, plătesc un bilet și își dau voie să redescopere în tihnă orașul dintr-o altă perspectivă.

Am ales poeții și muzicienii din considerente personale, pe care îi citesc/ascult și le admir activitatea, cu unii am mai lucrat și e mult mai ușor, iar cu alții îmi doream să lucrez și se întâmplă acum. Un alt element de noutate a fost să inserez intervenții cu poveștile orașului de pe traseul 1, susținute de ghizi istorici.

Poeții invitați: Simona Popescu, Nora Iuga, Anastasia Gavrilovici, Dan Sociu, Cătălina Stanislav

Muzica : Paolo Profeti (saxofon), Mihail Grigore (violoncel), Corina Sârghi (voce și chitară), Mircea Lazăr (vioară).

Dialogurile vor fi moderate de Raisa Beicu, Anca Vancu și Elena Vlădăreanu.

Poveștile orașului de Anita Sterea și Ioana Popa, ghizi istorici de la Universitatea București.

 

Un pretext cultural

De când am citit Barometrul de consum cultural, mi-am propus să fac ceva în direcția încurajării lecturii, așa că tramvaiul e doar un pretext de a face vizibilă poezia contemporană și implicit importanța ei (oamenii acceptă mai ușor adevărul în versuri). De asemenea, de a experimenta un mijloc de transport în comun sub o formă culturală, care să permită și redescoperirea orașului.

 

Cum s-a schimbat relația oamenilor cu arta 

Social media a devenit un instrument decisiv în informarea și angajarea publicului în diverse forme de artă. E un lucru bun pe o parte, dar pe de altă parte, resimt că de multe ori publicul larg dă curs pentru o fotografie/ /un story pe contul personal și mai puțin pe act de prezență și de înțelegere. Dar în final, cred că e mai multă deschidere și apetit pentru diverse experiențe artistice, o deschidere către a-și da voie să simtă mai mult.

 

Starea de spirit în zona culturală

E ca și cum te-ai arunca într-o arena fără nicio asigurare. E o provocare constantă, de aceea mă focusez pe un plan agreat și apoi îmi conțin energia de a mă adapta din mers, de a trăi emoțiile care apar și de a găsi soluții creative ad hoc. Eu plec de acasă cu gândul că orice e posibil să se întâmple. De multe ori există varianta în care publicul să nu înțeleagă mesajul pe care vrei să-l transmiți. Și aici intervine o fază importantă: dincolo de expunerea publicului la diverse acțiuni artistice, e util să fie și o componentă educativă, de a-l angaja în happening.

 

Experiențe comune

În 2022 cea mai mare nevoie e să fim sănătoși, iar că arta contribuie la procesul de vindecare, orice ar însemna acest lucru.

E important să nu ne însingurăm, să avem și experiențe la comun, de aceea am creat aceste 5 întâniri poetice, într-un număr totuși redus pentru confortul fiecăruia de a se simți în siguranță și de a trece de la poezia din ei înșiși, la poezia din tramvai la poezia orașului.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related