[Fabricat în RoMâine] Elena Marcu: Un business sănătos trebuie racordat la normele de bun simț aplicabile oamenilor. Are un scop dincolo de plata facturilor, încearcă să aibă un rol real în societate

Cu cât mai greu găsești speranța, cu atât mai multă nevoie e de ea. Știm asta, mai ales după toate lucrurile care s-au întâmplat în ultimii ani. Speranța e primul pas pentru mai bine. Elena Marcu, una dintre fondatoarele editurii Black Button Books, găsește speranța în cititorii tineri. Adolescenții informați, atenți, curioși, vocali și articulați, care își doresc să înțeleagă mai mult din lumea în care trăiesc. Într-o industrie destul de neprietenoasă, Elena își ia speranța din soluțiile colective. Black Button Books a fost creată chiar cu această misiune: de a pune în lumină cărți contemporane care instigă la schimbat de idei, de a publica povești care generează dialog și oferă perspective noi, de a reprezenta cât mai multe comunități și cât mai multe voci. Este prima editură fondată și condusă de femei din România.

Am avut multe lucruri de învățat în acești aproape șase ani de când existăm. Am învățat că anduranța vine de la sine dacă ai un scop, am învățat să nu ne mai raportăm la lucrurile toxice din industrie și să ne vedem de treabă așa cum considerăm de cuviință, am învățat că oamenii sunt dispuși să ajute, am fost surprinse să aflăm cât de mult, spune Elena.

Povestim cu Elena Marcu, în seria editorială Fabricat în RoMâine, susținută de MedLife, despre cum poți crește un business sănătos în România și cum se cultivă anduranța în antreprenoriat, despre comunitatea care îi dă putere și speranța pentru o societate care să înceapă să se schimbe în bine. 

RoMâine este viziunea MedLife pentru însănătoșirea României. Sănătatea unei țări pornește de la Grijă, Respect, Încredere, Empatie, Speranță. Alături de MedLife, cultivăm Speranța printr-o nouă serie editorială. Vorbim cu acei oameni care au arătat că în România se poate să crești autentic, să dezvolți proiecte și businessuri care să aducă încredere în comunitate. Cei care însănătoșesc România, prin munca lor, cu speranță, încredere, empatie, grijă și respect.

Dincolo de zgomotul de fond și incertitudine

2022 pare să fie un an de recalibrare. O dublă recalibrare, ca business și ca oameni. Încercăm să ne punem pe picioare și să regândim planul editorial și anumite feluri de a face lucrurile după un 2021 care, pentru noi, din punctul de vedere al editurii, a fost chiar și mai complicat decât 2020. Încercăm să fim cumva mai fluide cu deciziile, să aplicăm presiune doar acolo unde e musai să existe.

E mereu o provocare să te reglezi într-o industrie care șchioapătă de ani întregi și nu este cea mai flexibilă dacă nu deschizi noi linii de business. Ultimii doi ani au adus cu ei un tip de surmenare dificil de gestionat dacă nu suntem prezente 100%, 100% din timp. Dar e îmbucurător să conștientizezi că te poți menține la suprafață, că ai o comunitate aproape care e gata să te susțină, care citește activ, care-și menține curiozitățile, care își acordă spațiu mental pentru carte, pentru perspective ale cât mai multor comunități, care comunică deschis astfel încât să știm unii de ceilalți, să ne calibrăm frecvențele pe ce trebuie auzit și nu pe zgomotul de fond.

Începutul Black Button Books

Am deschis editura în 2016, anul cu Brexit, anul cu Trump președinte, anul în care România părea să încerce ceva nou pe plan politic, anul în care simțeam nevoia să pornim un dialog, să contribuim cumva la o imagine panoramică asupra lumii, la a face auzite vocile care au ceva de spus.

Am pornit cu fonduri foarte limitate pentru nevoile unui business, dar am încercat să compensăm printr-o direcție cât se poate de coerentă, am făcut planuri realiste, am fost perfect conștiente de faptul că ne așteaptă cel puțin trei ani de hei rup. Și cumva am reușit să menținem nivelul de energie.

Pentru că și eu și colega mea, Anca Dumitrescu, lucraserăm câțiva ani în industrie, am știu de la început că va dura o vreme să creăm un spațiu pe care să îl ocupăm și să îl umplem corespunzător în această lume a cărții, adesea profund romanțată, dar profund concurențială și vorace.

Am știut de la început că suntem prima editură fondată și condusă de femei, că trebuie să creăm un altfel de spațiu care să funcționeze, cumva, în pofida practicilor capitaliste, non colaborative și noninclusive. Iar, într-o anumită măsură, am reușit. Mai avem de lucru, dar ne străduim să ajungem acolo, deși e greu de stabilit o destinație finală la capitolul acesta.

Am pornit cu așteptări cât se poate de pragmatice, dar e adevărat că o pandemie care a paralizat mersul firesc al lucrurilor și psihicul multora dintre noi nu a fost neapărat pe lista provocărilor estimate. Însă tot sprijinul pe care l-am primit de la comunitatea de cititori, de la colaboratori, de la câțiva furnizori ne-a depășit cu mult așteptările, iar pentru asta suntem nespus de recunoscătoare.

Cum a crescut editura

Editura a crescut cumva organic până în 2019. Am început ușor, ușor să coagulăm un grup de colaboratori în continuă creștere care au contribuit enorm la tot ce înseamnă Black Button Books. Am început să strângem mai multe titluri în portofoliu, mai multe voci, din mai multe comunități, din mai multe spații cu diverse backgrounduri culturale, aparent atât de îndepărtate, dar atât de aproape de ce trăim, de ce vedem, de ce simțim și încercăm să înțelegem.

2020 și 2021 au fost doi ani de setback din multe puncte de vedere, doi ani în care am depus eforturi neobișnuit de mari ca să ținem lucrurile în mișcare, să ne ținem mintea întreagă și funcțională să nu pierdem conexiunea pe care o stabiliserăm cu cititorii în ani, să nu ne lăsăm descurajate de faptul că în România, mai mult ca în orice altă țară din Europa, cartea este un obiect eminamente nonesențial. Că pentru unii este un produs mai puțin frecventabil, că pentru unii este doar un cadou aniversar, că pentru alții a ajuns să fie un lux. Acești doi ani au fost un uriaș punct de cotitură, cu multe șerpuieli insesizabile integrate. Nu sunt pe deplin convinsă că am intrat în linie dreaptă, dar cu siguranță către asta ne îndreptăm.

În momentul acesta, criza globală de hârtie, creșterea prețurilor de tipar cu 30% față de anii trecuți și oscilațiile cotațiilor sunt cea mai destabilizantă problemă pentru industrie, pentru planurile editoriale, pentru volumul de publicare și pentru cash flow. Dar regândim, recalibrăm, recalculăm, bem o cafea și ne întoarcem la lucru.

Ce înseamnă un business sănătos

Probabil că nu e un răspuns care ar putea ajunge vreodată blurb pe copertele marilor publicații de business, dar cred cu toată onestitatea că un business sănătos trebuie racordat la normele de bun simț aplicabile oamenilor. Un business care se bazează pe respect, colaborare și apreciere, care are un scop dincolo de plata facturilor care cel puțin încearcă să aibă un rol real în societate, real și constructiv. Iar aici mă feresc să folosesc cuvântul „util” deși, pentru mine, o carte e mai utilă decât multe alte consumabile.

Poate că cel mai dificil lucru a fost și rămâne să-i convingem și pe alții de asta. Să convingi oamenii că investiția în carte nu este doar o investiție într-un business, într-o editură, într-o scriitoare sau un scriitor, ci o investiție în ei înșiși. Dar poate că rolul nostru nu este să convingem, ci doar să ridicăm problema, iar asta am făcut încă din prima zi.

E, însă, cât se poate de adevărat că e complicat să funcționezi în acești parametri când lipsește susținerea unor legi și finanțări, când practicile din industrie sunt mai degrabă individualiste, când parte dintre librării văd lucrul cu cartea exclusiv ca pe o activitate comercială, când transparența și fair-play-ul par să figureze mereu la coada listei. Dar până la urmă e o chestie de acomodare, de asumare, e refuzul de a te conforma unor principii de lucru în care nu crezi, pe care nu le încurajezi și la schimbarea cărora speri să contribui.

Echipa

Echipa nucleu nu a crescut. În continuare în redacție lucrăm doar eu și Anca Dumitrescu (împărțim redacția și cu două pisici, dar ele sunt responsabile doar cu moralul), în continuare de designul cărților se ocupă Raymond Bobar. Dar echipa de colaboratori externi a crescut de la an la an: traducătoare și traducători, corectori, agenții, tipografii și așa mai departe.

Am fost mereu de părere că în orice domeniu există suficient de mulți oameni competenți încât să poți alege să lucrezi doar cu oameni mișto. Noi am avut acest noroc. Toți cei cu care am colaborat sunt la fel de mișto ca oameni pe cât sunt ca profesioniști, iar atunci comunicarea e cât se poate de firească, relațiile de colaborare deschise, ne respectăm unii celorlalți munca și nevoile. A fost mereu un soi de parteneriat bazat pe multă încredere și transparență atât în echipa internă, cât și în raport cu persoanele cu care lucrăm extern, așa e cel mai sănătos.

E important să poți menține lucrurile pe traiect chiar și atunci când cineva din echipă are o perioadă mai dificilă, e important să o știi și să ajuți, sunt importante plasele de siguranță și eliminarea stresurilor inutile ca toată lumea să se simtă OK la și cu munca. Iar pentru mine și Anca e important să râdem. Oricât ar suna de banal. N-o să pot crede vreodată că râsul e un truism. Totul se împarte cumva între noi. Am împărțit: câteva cafele cu câțiva autori publicați, câteva beri cu câțiva traducători cu care am lucrat, câteva sute de porții de cartofi prăjiți, câteva tone de carte cărată cu brațele (de-aici eu m-am ales și cu o lună de recuperare medicală la umăr :)), câteva licitații pierdute, câteva zeci de mii de ore în redacție, câteva gafe în programul de gestiune, cu operarea casei de marcat și a POS-ului, câteva fire cărunte, câteva riduri în jurul ochilor și al gurii. Dar mereu am reușit să păstrăm un echilibru. Și asta e o muncă, dar cred că dacă lucrezi cu oamenii potriviți, e cea mai frumoasă dintre munci.

Comunitatea creată în jurul editurii

Comunitatea s-a format prin comunicare deschisă, prin onestitate, nu ne-am ferit niciodată să le spunem cum suntem, cum o duce editura real, ce putem face și ce nu și în ce intervale temporale. Când ai o editură ca a noastră, totul e mult mai personal, mai intim cumva. Când oamenii vorbesc cu editura, vorbesc cu noi. Gustul nostru se reflectă în cărțile pe care le publicăm, felul în care gândim și vorbim se reflectă în felul în care comunicăm, totul e mult mai uman și mai apropiat, iar oamenii rezonează la asta. Nu intră în dialog cu un brand, intră în dialog cu alți oameni și vorbim ca de la cititor la cititor, iar asta te aduce laolaltă. Într-un fel e ca un club de care se pare că aveam cu toții nevoie.

Anduranța în antreprenoriat

Am avut multe lucruri de învățat în acești aproape șase ani de când existăm. Am învățat că anduranța vine de la sine dacă ai un scop, am învățat să nu ne mai raportăm la lucrurile toxice din industrie și să ne vedem de treabă așa cum considerăm de cuviință, am învățat că oamenii sunt dispuși să ajute, am fost surprinse să aflăm cât de mult.

Am înțeles că editura asta nu se va contoriza niciodată doar în Excel, că trăiește în cuvinte la fel de mult cât trăiește în cifre. Poate chiar infinit mai prosper în cuvinte. Iar asta e o balanță pe care ne-am dori-o echilibrată, dar niciodată înclinată invers. Am învățat să ne formulăm neajunsurile cu demnitate, am învățat să ne vindecăm mândria inutilă cu onestitate, am învățat să ascultăm mai atent și să alegem mai bine cu ce să rămânem dintre sfaturi, dintre priorități, dintre soluții, dintre oameni.

Am învățat să citim diferit pentru muncă și pentru noi, să le împletim, să le dezbinăm atunci când e nevoie, și să o facem mereu, mereu cu plăcere. Am învățat să redefinim cumva reușitele și eșecurile, nu cât să fie confortabil, ci cât să fie necontaminate de enormul balast. Am învățat să trăim cu resurse mai modeste, am învățat că cinci lei din prețul unei cărți pot face diferența între supraviețuire și faliment. Am învățat că oricât de neprietenoasă ar fi industria asta, nu o să încetăm niciodată să credem în soluții colective. Iar pentru mine toate astea funcționează.

Ce îți dă speranță în România

Speranța sunt cititorii tineri. Sunt adolescenții și tinerii cu care am intrat în contact, cei care intră în comunitatea noastră și care sunt mult, infinit mai informați, mai atenți, mai curioși, mai vocali, mai articulați decât am fost noi vreodată. Nu suferă de atât de multe preconcepții internalizate, somatizate chiar, ca unii dintre noi. Înțeleg mai mult și își doresc, ba chiar își propun să înțeleagă și mai mult. Ei sunt speranța pentru mine. Mi-aș dori să simtă la rândul lor că există o speranță și în România. Iar dacă toată mâzga asta în care ne scăldăm reușește să nu îi contamineze, să nu îi deznădăjduiască, o să fim cu toții OK. 

În seria editorială Fabricat în RoMâine, dezvoltată alături de MedLife, furnizorul național de sănătate al României, vorbim despre cum cresc sănătos afaceri de mici dimensiuni și cum se formează comunități care contribuie la un viitor mai bun al României. 
Cum crește o editură. Cum crește un lanț de cafenele. Cum crește un festival. 
Cum cresc spații de publice de întâlnire și conexiune.
Cum crește o comunitate. Cum crește Speranța pentru RoMâine.