[FITStories] Dragoș Buhagiar: Am înțeles destul de repede ca nu e vorba despre mine când fac un spectacol

Teatrul te obligă la sinceritate absolută, spune Dragoș Buhagiar. Poți mima preocuparea pentru anumite teme, poți experimenta limbaje noi, doar pentru a le testa ecoul, poți intra în competiție cu filmul sau televiziunea. Dar adevărul rămâne expresia ultimă a scenei. Dragoș Buhagiar este scenograf și președintele UNITER, iar zilele acestea este prezent la FITS, festivalul care animă Sibiul până pe 3 iulie. L-am prins într-o pauză scurtă între evenimente și l-am întrebat despre artă, viață și viitorul comunității creatorilor de teatru. 

Publicul dorește spectacol. Cred ca nu am mai văzut niciodată râurile acestea de oameni în tot centrul Sibiului. Mi s-a părut aproape apocaliptic. Recunosc ca asta înseamnă festival. Înseamnă omenirea strânsă într-un loc. Toți doresc cu orice preț sa participe, să li se întâmple lucruri, sa fie uimiți, spune Dragoș Buhagiar. 

Vorbim cu Dragoș Buhagiar în interviul de mai jos despre schimbarile din teatru, noua generație de creatori și noile generații de public, cum a crescut Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și de ce nu îi place modelul Făt-Frumos. 

Spațiul FITS

Constantin Chiriac e un constructor. A dezvoltat festivalul acesta destul organic: un festival care a început la începutul anilor ’90 și a tot crescut; dar a crescut ca un copil sănătos, asumându-și treptat și firesc spațiile acestui oraș. Sibiul a fost conceput pentru un anume tip de trai, o societate specială. Sibiul arată așa cum arată, nici măcar potopul comunist nu reușit să îi și șteargă identitatea. Arhitecții vremii au fost generoși cu spațiile. A rămas un oraș cu care un vizionar poate lucra, își poate dezvolta activitățile culturale aplicate pe spații inventate.

Se discută acum despre construirea noului teatru, care va fi mai mult decât un teatru, cu implicații mai largi. De curând, Consiliul Local a aprobat achiziționarea Fabricii de Cultura, care va fi asumată de autoritățile locale.

Când ai un festival de dimensiunile acestea, ai nevoie nu numai de spații outdoor. Festivalul a pornit indoor și această secțiune, parte a Festivalului Internațional de la Sibiu, este destul de importantă. Sunt prezenți artiști mari și sigur că un festival nu se poate susține cu spațiile din TNRS și fosta Casă de Cultură a Sindicatelor. Sigur că e o scenă bună și acolo, Sala Studio. Eu personal am avut premieră acolo cu un spectacol, “Mama”.

Mama. Foto: Dragoș Dumitru

Acum la Fabrica de Cultura, la ora asta, se joacă 3 spectacole ale lui Silviu Purcărete. Sunt 3 spații de joc foarte bune, spații care, în timpul festivalului se reformulează  și primesc alte spectacole din lume și din țara. Sunt niște spații mai mult decât necesare.

Zilele acestea, s-a jucat “Femeia Mării ” de la Teatrul Național din Craiova. S-a jucat “Scaunele“, un spectacol de la Teatrul Național din Luxemburg. Se va juca “Prințesa“ în cea de-a treia sală, un spațiu pe care l-am construit aproape de la zero.

Prințesa deochiată

E un proiect destul de interesant. Am reușit împreună cu Constantin Chiriac să dezvoltăm un spațiu mobil, un spațiu care se reformulează. E o scenă destul de mare, unde formula spectatorilor se poate schimba. Vorbim de niște spații aproape mai necesare decât TNRS, cu posibilități de reformulare a poziției publicului.

Scaunele. Foto: Ovidiu Matiu

Nevoia de artă

Problema se pune greșit. Politicienii, după părerea mea, pun greșit problema. Întrebarea “ce facem? Facem teatru sau dăm banii la spitale?“ asta e o capcană. Cultura, sănătatea și educația, ele nu se discuta, nu se condiționează. E vorba de sănătatea unei nații și toate aceste componente sunt la fel de importante.

Arta rezistă și eu aș vrea să aduc aminte un lucru esențial: lumea a rezistat în pandemie cu artiștii alături, fie că artiștii erau de teatru, fie că erau de film, fie că erau spectacole de operă, fie că au ascultat muzică și au văzut concerte. E o dovadă mai mare că nu se poate fără această componentă. 

Nu ai cum să compari, e o confuzie. Nu se poate compara cultura cu sănătatea.

În spatele cortinei, la FITS. Foto: Ovidiu Matiu

Planuri la UNITER

Continuam programele UNITER-ului și vrem sa descoperim proiecte pe care să le dezvoltăm cu mediul independent. Să găsim soluții de finanțare împreună. Și UNITER-ul, la rândul lui, este un ONG care se lupta pentru finanțare, face fundraising în toate mediile. În pandemie, mediul privat mi se pare ca s-a crispat ușor din cauza recesiunii. Multe lucruri sunt legate de această componenta fără de care nu putem dezvolta proiecte. 

Noua generație a creatorilor de teatru

Nu știu dacă pot sa fac așa o radiografie, cred ca noua generație este cumva în căutare, cum am fost și noi.  Componenta asta a teatrului politic mi se pare importantă. Întotdeauna teatrul a fost o oglindă a vieții noastre și nu numai.

Dar acum se schimba sensibilitatea teatrală, iar asta e legată și de condițiile socio-politice. Nu asistăm ca pe vremuri la o boemă, unde artiștii se întâlneau și încercau să-și descopere forme de limbaj propriu. Mai degrabă, noua generație reacționează la ce se întâmplă în jurul nostru, fie ca reacționează la formele de cruzime umană, vezi războaiele, fie ca reacționează la violenta fizica și psihică. Sunt reacții la actualitate. Sper doar ca nu sunt niște trenduri, ca în filmul românesc, unde un creator da o direcție și 20 de ani toată lumea face ce cer festivalurile.

Adevărul întotdeauna iese la suprafață, mai devreme sau mai târziu. Teatrul e un spațiu unde ești obligat sa fii sincer pentru ca altfel te demască. Mai e ceva, apropo de uneltele cu care lucrează o parte din creatorii mai tineri, ei au înțeles mai bine să își adapteze uneltele de lucru cu momentul asta, cu pandemia, cu aceasta agresiune a televiziunii. Sunt artiști  care reacționează și care au împrumutat formule de limbaj, dar tot ce vine din zona asta de crossover, trebuie butonat cu mare grij.

Până acum spuneam că teatrul e pură energie și spuneam că trebuie sa îl vezi, să fii în sală. Acum sensibilitățile s-au schimbat.

Spectacolele online

Hai sa ne gândim că apare un alt ochi, ochiul celui care filmează și deja avem un alt creator la mijloc. Oare câți dintre acești domni care filmează cunosc exact sau au stat lângă artiștii care au făcut spectacolul, sa le înțeleagă sensibilitatea, sa se pună în locul celor care au creat spectacolul, sa nu fie un ochi dinafară?

Nu am fost niciodată un fan nici măcar al teatrului de televiziune. Pe de alta parte, totuși, teatrul online poate ajunge la o fracțiune de public care nu pune piciorul în sala de spectacole. Nu trebuie sa absolutizăm. Atâta vreme cât tot ce facem este cu credință, cu efort, cu știința și cu respect pentru actul de creație, eu cred ca lucrurile bune se pot întâmpla si online. Calitatea spectacolelor contează. 

Teatrul nu e doar pentru unii dintre noi. E o forma de manifestare libera. Pot sa va dau un exemplu de spectacol care se joacă de 13 ani sau de 15 ani, Faust. E un spectacol care și-a căpătat o dimensiune populară. E un spectacol care a ajuns la toate nivelele de înțelegere și oare nu e de fapt asta esenta teatrului? Oare  ce facem noi sau ce ar trebui sa facem nu ar trebui sa fie așa? Să poată satisface mai multe paliere de înțelegere?

Faust. Foto: Cristi Cojocariu

Cum s-a schimbat perspectiva asupra teatrului

Nu știu dacă e vreo schimbare. Știu doar ce s-a întâmplat cu mine pe parcurs: teatrul a ajuns să se confunde cu viața mea personală. La început glisam între teatru, moda și advertising și eram încă intr-un tip de căutare și supraviețuire. Cel puțin la începutul anilor '90, teatrul nu prea avea public. Ce se intampla pe strada sau la televizor era mai important pe atunci. Era ca o curbă descendentă și eram mai tineri și nu înțelegeam ce se întâmplă, dar ne-am lămurit destul de repede. În sensul în care știam că va fi nevoie de noi cumva și ne-am văzut de treaba.

Eu am trecut prin niște perioade de înțelegere, mi-am reformulat uneltele cu care lucram, a fost o apropiere din ce în ce mai mare de teatru. Am fost din ce în ce mai implicat și din ce în ce mai preocupat de un tip de adevăr, un adevăr care sa funcționeze pe scenele pe care lucram. Toți suntem, bănuiesc, în căutarea genului asta de expresie.

 The Tragedy of Man

Norocul meu e ca am înțeles destul de repede ca nu e vorba despre mine când fac un spectacol. Mi-am dat seama ca e vorba de o echipa și ca, pana la urma, spectacolul pornește de la un text. Ne punem în slujba textului. E foarte important e ce se întâmplă cu oamenii aia care spun textul. Pentru ca noi facem spectacole și plecăm din locul ăla și sunt oameni care trăiesc cu ce le lăsăm noi. E important sa trăiască din teatru, să trăiască corect, organic din teatru. Sa nu îi chinuie spectacolele pe care le facem. Și atunci îți dai seama ca nu e vorba despre tine, ca e vorba de o echipa întreaga și ca scenograful e un personaj mai mult de planul 2 sau 3. E un personaj adaptabil, o răscruce de meserie.

Imaginea e o componenta din ce în ce mai importanta în teatru

Asta vine totuși din competiția cu celelalte forme de limbaj artistic, cu televiziunea, cu filmul. E foarte important cum păstrăm echilibrul. Sunt numitori comuni și se pot folosi mijloace din zona filmului. Dar avem nevoie de o anume masura. 

Publicul de teatru în 2022

E extrem de divers. Mai ales dupa pandemie, eu cred ca cea mai mare parte a publicului dorește sa vina la teatru și sa se distreze, adică vrea sa primească mai degrabă un tip de divertisment facil. Diferă foarte tare publicul, cred ca are legătură cu comunitatea, nu e același public la Cluj, București, Iași, Sibiu. Sunt orașe în care instituțiile de cultură produc spectacole foarte serioase, mă refer la Cluj, la Sibiu. În București, oamenii sunt ocupați cu alte lucruri, lumea vine și pleacă, lumea vine la București să facă cariera, bani . Sunt ocupați de altele. În provincie lucrurile sunt mai așezate.

FITS până acum

Publicul dorește spectacol. Cred ca nu am mai văzut râurile astea de oameni în tot centrul Sibiului. Mi s-a părut aproape apocaliptic. Recunosc ca asta înseamnă festival. Înseamnă omenirea strânsă într-un loc. Toți doresc cu orice preț sa participe, să li se întâmple lucruri, sa fie uimiți.

Dans Macabru. Foto: Sebastian Marcovici

Toată aceasta secțiune outdoor a devenit din ce în ce mai puternica. Sunt oameni în staff-ul festivalului care asta fac de ani de zile. Toată povestea asta e dublată de o echipa tehnica. Nimeni nu-și pune problema cât de importanți sunt oamenii din spatele selecționerului, e o întreaga logistică în spate când aduci spectacole de dimensiunile astea.

Aainjaa says hello. Foto: Dragoș Dumitru

Festivalul acesta a crescut în fiecare an și a crescut organic. El nu și-a propus din prima sa fie cel mai important festival de la noi. Ca un copil care crește normal, nu cât Făt-Frumos - ca el crește într-un an cât alții în 7. Modelul Făt-Frumos e un model românesc, dar eu nu cred ca e un model bun. În viata reala nu cred ca trebuie sa fim niște feți-frumoși. Cred ca trebuie să creștem sănătos. Sa urcam treapta cu treapta. Asta înseamnă să ne informam, sa ne perfecționam, sa ne preocupe real fenomenul. Sa ne intereseze lucrurile banale, care cer efort si concentrare, te obliga sa îți perfecționezi cunoștințele si mijloacele, sa fii atent la ce se întâmplă în jurul tău, sa fii atent la oamenii cu care lucrezi. Eu așa cred ca se întâmplă lucrurile, teatrul se face împreună. Așa a fost întotdeauna.