Scenarist în filmul nostru, al tuturor. IQOS scrie povestea diversității și a comunității la TIFF

Scenarist în filmul nostru, al tuturor. IQOS scrie povestea diversității și a comunității la TIFF

Suntem scenariștii și regizorii propriei vieți. Ne spunem povestea, în fiecare zi, dar ne lăsăm, în același timp, posibilitatea de a fi surprinși, de a pătrunde în scenariile celorlalți. Dacă viața noastră ar fi un film, atunci acesta ar face parte dintr-unul mai mare, colectiv. Comedie, dramă, realism și fantasy, filmul acesta are de toate, e realitatea căreia vrem să îi dăm sens, să o conducem înspre reperele pe care le cunoaștem și să trăim pentru deznodămintele care să ne facă fericiți. Dar dacă am fi scenariști cu adevărat, într-o poveste care să ne aparțină tuturor?

Anul acesta, IQOS lansează Scenarii Colective la TIFF și propune un laborator-experiment pentru toți cei care vor să ia parte la o experiență creativă comună, cu totul specială.

 

Scenariul nostru pentru viitor

Viitorul depinde și de felul în care îl imaginăm. În loc să îl așteptăm, putem participa la crearea lui. Așa cum au făcut-o filmele trecutului, care au dat naștere, prin scenariile lor, la posibilitățile prezentului. Ceea ce leagă, în mod profund, toate aceste capitole ale istoriei recente și viitoare, sunt poveștile colective.

Suntem povestitorii vieților noastre. Și parte din poveștile altora. Împreună rescriem viitorul. Cu IQOS. Acesta este mesajul IQOS la cea de-a 21 ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care are loc până în 26 iunie la Cluj-Napoca.

Parteneriatul IQOS și TIFF a început acum 5 ani și s-a dezvoltat cu fiecare ediție, prin experiențe noi, născute din pasiunea comună pentru storytelling și dorința de schimbare a unei industrii în creștere.

Anul acesta, povestea IQOS de la TIFF e spusă sub umbrela We Edition. În filmul din 2022 al brandului, comunitatea și diversitatea joacă rolurile principale, iar publicul este marele scenarist. Este un alt fel de a vorbi despre frumusețea diversității din comunitatea IQOS, despre efortul comun de a crea ceva diferit, despre poveștile individuale care se contopesc cu marea poveste universală, a comunității IQOS sau a noastră, a tuturor.

 

O secvență pentru fiecare

IQOS are mai multe repere importante la TIFF anul acesta. De la cafeneaua din Piața Unirii, care este o zonă IQOS, smoke-free, unde utilizatorii se vor bucura de multe surprize pregătite de brand, până la Muzeul de Artă, unde va avea loc, pe 24 iunie, de la 20:15, concertul Muse Quartet cu piese din coloana sonoră a unor filme celebre. De la Skyfall din James Bond, la Tango de Roxanne din Moulin Rouge sau la coloana sonoră a serialului Game of Thrones. Pirații din Caraibe și Amelie sunt doar o parte dintre filmele ale căror coloane sonore completează playlist-ul menit să transforme seara de vineri într-o prefață a unui weekend reușit.

IQOS susține, de asemenea, 10 pentru Film, un program de prezentare și formare, care include workshop-uri și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie și oferă actorilor din diferite teatre din România șansa de a fi văzuți la TIFF.

Piesa de rezistență IQOS este experimentul Scenarii Colective. Într-o zonă special amenajată la Muzeul de Artă, se va dezvolta, live, un scenariu de film colectiv, structurat pe capitolele clasice ale unei povești: introducere, intrigă, desfășurarea acțiunii, punct culminant și deznodământ. Fiecare capitol are o direcție stabilită, iar cei prezenți la festival pot continua povestea capitolului chiar acolo, pe loc. Fiecare participant poate contribui la un singur capitol și trebuie să se raporteze la ce au scris cei dinaintea lui. Întreaga poveste o puteți urmări și pe Instagramul @iqos_ro.

"Scopul acestei activări este de a-i face părtași la o experiență colectivă, de a le stimula creativitatea și de a obține, la final, un scenariu care „vorbește” despre comunitatea IQOS. O comunitate diversă, creativă și pasionată de povești, în care eroii principali sunt chiar ei, cei pasionați de artă și preocupați de rescrierea unui viitor fără fum. Prin alegerile pe care le fac în fiecare zi, aceștia își rescriu propria poveste, dar și pe a celor din jurul lor." – Denys Strobykin, Director Marketing & Digital, Philip Morris România.

 

IQOS pregătește pentru fiecare ediție TIFF momente speciale, pentru a-și arăta susținerea față de industria cinematografică din România și pentru noua generație de artiști de la noi din țară. Edițiile trecute, brandul și-a lăsat amprenta la Cluj printr-o serie de activări creative: happening cu artistul Obie Platon, murale la Casa TIFF sau schimb de replici inspirate de filme la lounge-ul IQOS.

Oricare ar fi subiectul poveștii, important e să o trăim împreună, să ne bucurăm de scenariile diferite și de frumusețea pe care o aduc filmele celorlalți în viața noastră. Aceasta e scena de început pe care o propune IQOS la TIFF anul acesta. Continuarea stă în imaginația voastră.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

Material susținut de IQOS.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related