În doi ani de pandemie, distanța și apropierea dintre oameni și-au schimbat constant granițele, iar spațiul online a devenit un mediu al emoțiilor intense, în care ura a câștigat de multe ori, dar empatia și solidaritatea au reușit să îi țină piept. Până la urmă, ceea ce îi aduce împreună pe oameni sunt lucruri aparent banale și clișeice: comunicarea, empatia, faptul că se simt înțeleși și liberi să fie ei înșiși alături de celălalt. Asta a observat Venera Dimulescu, lucrând la proiectul NOI 2 | WIR 2-Portrete româno-germane, care reunește 30 de povești de prietenie ale unor cupluri româno-germane.
Poveștile pe care noi le-am documentat pentru acest proiect arată ceva important pentru vremurile pe care le traversăm, fie că vorbim despre România sau altă țară europeană: oricât de diferit ai fi față de celălalt, există mereu elemente comune la care poți apela ca să te înțelegi cu el, dacă vrei, spune Venera.
Expoziția a avut vernisajul pe 23 iunie și poate fi vizitată până pe 21 iulie. Naratorii celor 30 de povești sunt duo-uri care formează o pereche, fie în mediul profesional, fie în viața privată sau în timpul liber. Printre ele, sunt și și relatări ale unor persoane cunoscute, cum ar fi primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz sau regizoarea și scenarista româncă, Adina Pintili. Poveștile au fost documentate prin intermediul materialelor jurnalistice și al fotografiilor realizate de Adi Tudose (România) și Patricia Moroșan (Germania), textele fiind adaptate de Diana Meseșan, Venera Dimulescu, Manuela Klenke, Anne Reinert și Ioana Casapu.
Vorbim în rândurile următoare cu Venera Dimulescu, Adi Tudose și Diana Meseșan despre cum se poate documenta intimitatea și de ce e important să înțelegem mai bine elementele care ne apropie, în ciuda diferențelor.
Ce v-a surprins cel mai mult la poveștile cuplurilor din acest proiect
Venera: Primul cuvânt care mi-a venit în minte citind întrebarea e forță. În istoria fiecărui duo pe care l-am documentat am simțit o anumită maturitate și previzibilitate a colaborării, un fel de moment-platou la care fiecare relație a ajuns, după o istorie comună în care cei doi s-au descoperit și au învățat cum să-ți găsească ritmul.
Adi: Respectul și înțelegerea reciprocă, cred că asta m-a suprins cel mai mult.
Foto: @Adi Tudose
Diana: După o lungă perioadă pandemică, în care ne-am izolat unii de alții, interviurile acestea au fost un fel de ritual de reapropiere, de redescoperire a intimității. Să te imersezi în istoria personală a unei relații, de orice fel ar fi ea, e un privilegiu foarte mare.
Sensibilitățile muncii voastre
Venera: Aș spune mai degrabă că am încercat să ajung la sensibilități. Fiind un proiect gândit ca parteneriate de succes, oamenii aveau cumva tendința să insiste pe reușite fără să spună cum au ajuns acolo, ce obstacole au avut de depășit la nivel de echipă sau individual, în istoria lor personală. Nu există poveste fără obstacole, așa că încercam să-i conduc în direcția aia ca să înțeleg care au fost dificultățile pe care le-au întâmpinat, ce au învățat din ele, cum au ajuns ei să fie cine sunt astăzi.
Adi: Faptul ca am avut libertate deplină. Lucrul acesta mi-a dat încredere să pot aborda proiectul la fel cum o fac și cu proiecte mele personale, ceea ce a fost un câștig pentru proiect prin simplu fapt că m-am simțit confortabil cu fiecare cuplu pe care l-am întâlnit.
Diana: O relație e întâlnirea dintre mai multe povești, dintre reprezentările despre sine, despre viață a doi sau a mai multor oameni. Am încercat ca aceste portrete, care la rândul lor sunt reprezentări ale unor relații, să se întâlnească cât mai mult cu povestea pe care acești oameni și-au construit-o despre sine.
Firul comun
Venera: Ce am observat la absolut toate poveștile documentate e că ceea ce îi aduce împreună pe oameni sunt lucruri aparent banale și clișeice: comunicarea, empatia, faptul că se simt înțeleși și liberi să fie ei înșiși alături de celălalt. N-am evitat să spun aceste clișee. Cred că clișeele, în general, sunt binevenite într-o narațiune dacă ele sunt adevărate și ne ajută să învățăm ceva despre lumea în care trăim.
Adi: Fix diversitatea este firul comun al acestui proiect.
Diana: Intimitatea e firul lor comun. Cred că ele reamintesc cât de importante sunt legăturile dintre noi, dar și cât de complicate. Ne formează și ne construiesc identitatea.
Ce ne apropie, în ciuda diferențelor
Venera: Poveștile pe care noi le-am documentat pentru acest proiect arată, cred eu, două lucruri foarte importante pentru vremurile pe care le traversăm, fie că vorbim despre România sau altă țară europeană: primul - oricât de diferit ai fi față de celălalt, există mereu elemente comune la care poți apela ca să te înțelegi cu el, dacă vrei; al doilea - background-urile diferite ale oamenilor puse laolaltă să servească un scop comun cresc șansele de reușită. O țară speriată de diversitate precum România ar putea vedea în poveștile astea o șansă la comuniune.
Adi: Lucrând la acest proiect mi-am dat seama că nu este atât de importantă ideea de naționalitate, pentru că până la urmă avem aceleași nevoie ca oameni.
Țin minte că am avut o discuție pe la jumătatea proiectului cu Tamina Bojoanca, coordonatoarea proiectul din partea Goethe Institute, și ne-am dat seama că în câteva fotografii e foarte greu să îți dai seama cine este român și german. Deci, da, consider că este important și relevant acest proiect pentru România.
Diana: Poveștile din acest proiect arată varietatea relațiilor umane, dar și efortul continuu implicat de orice relație. Indiferent dacă e una romantică sau de colaborare profesională, indiferent că vorbești aceeași limbă sau nu, o relație implică un efort constant de a te traduce celuilalt. Limbajul comun, înțelegerea se construiesc, nu există de la sine. Apropierea între oameni are la bază o dorință, dar și un angajament ce trebuie mereu reînnoit.