Primul album Sorina Rotaru își va lua zborul pe 30 iunie la Sala Elisabeta din București și toată lumea e invitată. O selecție de 9 piese pe care Sorina adoră să le cânte, fiind vorba de standarde din istoria jazzului, scrise de compozitori precum Cole Porter sau George Gershwin și rearanjate de muzicienii cu care a înregistrat. Traseul Sorinei până aici a fost presărat cu bijuterii, unele făcute chiar de ea, escapade în țări calde și nopți petrecute în peșteri din Granada, la care se adaugă mult studiu, repetiții și ore de canto.
Mă face alt om muzica. E cu mine când inima e efervescentă, când se dizolvă în vreo dramă, când mi se așează în poală singurătatea, când deschid laptopul sau capacul pick-up-ului.
Sorina spune că dacă vrei să te apropii de un domeniu la modul serios e musai să treci și prin instituțiile care te ajută să înveți în profunzime, anumite lucruri, ea având un master în compoziție de jazz. E mereu în căutare de noi stări și emoții în marea lume a jazz-ului și simte că i-ar trebui mai mult timp sau măcar un manager. Vara asta, printre altele, o mai puteți prinde la Tam Tam Festival, în Brașov sau pe 10 iulie la Sibiu, dar mai întâi, e important e să fiți prezenți la eventul de lansare a primului ei album, Open Your Wings.
Muzică și design, o combinație fericită
Într-adevăr! O combinație faină, loc pufos în care se cuibărește creativitatea. Acum se înțeleg muzica și designul, sunt intr-o joacă armonioasă. Alteori se simt insuficiente pentru că sunt două și au de împărțit timpul. Finalul e mereu împăcat. Doi se ceartă și tot doi câștigă, pe rând. :)
Ieri (n.r. 16 iunie) am fost pe la atelier. Când am ajuns era plin de femei cochete cu ochii strălucitori de plăcere și de reflexiile pietrelor, de auriul accesoriilor înșirate pe masa noastră de Workshop. Aici personalitățile se transpun în bijuteriile personalizate. Eu și Raluca suntem ghizii iar invitatele nostre sunt co-creatorii accesoriilor. Fericirea feminină de azi este bijuteria care îți conturează gâtul, care pune ultimul accent ținutei și care e făcută după chipul și preferințele tale. Zi de bijuterii! M-am întors acasă cu metroul, ascultând în căști “In Your Own Sweet Way”, cântat de Bill Evans, cu satisfacția oferirii unei experiențe altfel și cu zâmbetul răsfățat de bubbles de prosecco. Am studiat câteva măsuri dintr-o transcripție, si am adormit.
Astăzi mă dedic muzicii. Am încălzit vocea. M-au tot vizitat emoțiile, trebuie să vorbesc cu stomacul ca să îl liniștesc. M-a asigurat că mâncare nu vrea acum. Se hrănește cu zboruri și gânduri de fluturi. Îl las și mă pregătesc. Mi-am pus rochia potrivită pentru concert, pantofii care se asortează, cerceii strălucitori Bon Bijou făcuți ieri de mine și plec spre Teatrul de Operetă. Antrenamente am făcut cu Alexandru în fiecare zi săptămâna asta. Îmi îndrept spatele și inspir energie purificatoare. Deschidem azi concertul lui Ben Wendel (n.r. 16 iunie)…
Debutul în jazz
Intratul în lumea jazzului a fost ca o întâlnire la care am mers amintindu-mi să respir, cu stat în îmbrățișare lungă, din care nu vrei să te mai desprinzi. Te cuibărești în ea, în săruturi, se umezesc ochii de fericire, te apucă preaplinul.
Mă face alt om muzica. E cu mine când inima e efervescentă, când se dizolvă în vreo dramă, când mi se așează în poală singurătatea, când deschid laptopul sau capacul pick-up ului.
Prima întâlnire cu muzica jazz a fost o trăire a unei bucurii enorme, de plutire și zâmbet total. Ceva se pornise și accesam mai mult decât aș fi putut să conțin în mine. Vizitam un jam session din subsolul unui club din Berlin. Îmi amintesc că la pauza dintre sesiuni au venit doi dintre muzicieni la mine și mi-au mulțumit pentru energia pe care le-am transmis-o. M-au găsit fără cuvinte, dar cu inima cât toate cuvintele. Îmi găsisem povestea de dragoste cu muzica.
Prima fază: mi-am abonat toate gândurile la newsletterele de jazz. Ascultam între 8 și 16 ore pe zi albume din istoria acestei muzici. Salvam artiștii preferați, melodiile începeau să se lipească de mine. În lunile de toamnă din 2014 eram într-o stare de zburdare continuă, vânam concertele cu jazz din București.
Am cântat prima dată în sala 21 din Conservator. Mă chemase Alexandru Olteanu, pianistul cu care am acum 2 proiecte principale și pe care îl știam din Liceul de Arta din Craiova. Nu am putut să cânt nimic de emoții. Cu toate emoțiile mele, el mi-a zis că vede potențial mare dar că am starea începătorului copleșit. Mi-a sugerat să mă opresc la 5 piese pe care să le studiez în profunzime, să îmi cumpăr un pian și să mă înscriu la Scoala populară, unde am mers timp de un an. Acolo l-am avut profesor pe domnul Tiberiu Chirănuș. I-am urmat sugestiile și întâlnirile cu Alexandru au fost tot mai dese, el devenind primul meu mentor.
Concertul de debut a fost in Green Hours, unde am cântat cu Alexandru și saxofonistul Cătălin Milea. Amintirile lipsesc :)). Ce emoții am avut, uhhh! Știu că am avut repertoriu vesel, aplauze suficiente cât să rămân cu senzația de succes. Ne-am întors de multe ori ori în Green și este locul în care mă simt ca acasă.
Credit foto: Cosmin Sbarcea
Curiozitate și spirit creativ
Cred că muzica a fost cu mine mereu. Îmi povestea bunica mea că îi cântam când eram mică și eram tot un zâmbet când ea juca, (presupun că se făcea că joacă :)) ), pe melodiile mele. La grădiniță și în școală eram pusă de educatoare și de profesorii de muzică în rolul de solist la toate serbările. În timpul liceului am făcut ore private de canto / muzică ușoară. Știam că talent există dar nu știam ce să-i fac.
Prima clipă de ascultat jazz și prima dată când am simțit că pot să-i aparțin muzicii. Ce sincronizare, suprapunere liniștitoare! Mă simt sinceră și fericită învelită de muzica asta.
Când am început să cânt, știam puține lucruri despre jazz și totuși îmi dădeam mult voie să explorez, muzical, asumându-mi că de multe ori ajungeam pe câmpii. Mă gândeam că e mai bine să-i dau voie muzicii să iasă și mă linișteam cu gândul că o să investesc în studiul care va curăța pe parcurs buruienile mele muzicale de începător :)))). Timpul mi-a confirmat.
Improvizația m-a sedus. S-a activat spiritul creativ. M-am regăsit în tehnicile vocaliștilor povestitori, în acel vibrato specific. M-a convins muzica asta prin flexibilitate, explorare, trăiri, creativitate și prin senzația de prospețime și unicitate, prin starea de prezență la care te invită atunci când o cânți, când o asculți. Pe scenă, la repetiții sunt și ascultător și e fabulos când colegii vin mereu cu ceva fresh, nou. Curiozitatea și fascinația sunt trezite.
Credit foto: Vladimir Gheorghiu
Bebop, cool si modal, după stare
Mi-am aranjat repertoriul în jurul unor modele ca Sarah Vaughan, Betty Carter, Chet Baker, plutind în înregistrările lor făcute în perioadele Bebop, Modal, Cool. Când am ascultat balada “Misty” interpretată de Sarah Vaughan am plâns de prea multe trăiri. Eram recunoscătoare până la stele că mi-a ieșit in cale așa voce. Îmi era și ciudă că fac descoperirea asta la 22 de ani. Multe ore din viață i-au fost dedicate acestui cântec sublim. Încă nu am îndrăznit să-l cânt în concertele publice.
Pe scenă se integrează singure influențele din audiția pe care o fac. Selecția este făcută cu sufletul care absoarbe și oferă, studiul confirmă și el, iar restul este misterul improvizației.
Din Bebop s-a lipit flexibilitatea și asimetria frazării de cântatul meu. Îmi place să mă predau versurilor și universului fiecărui cântec.
Și tempourile rapide vin din fervoarea bebopărilor. Am tot adunat pentru setlist-urile concertelor piese la tempouri crescute. Sunt purificatoare :)). Îți taie toate gândurile din rădăcină. Roiesc melodiile peste secția ritmică înflăcărată. Apoi, răbdarea și catifelarea unei balade se așează mănușă după un tempo la viteză de 300 bpm. După ce m-am eliberat de avalanșa scat-ului, mă apropii cu timiditate de cuvintele baladelor pe care parcă le prind dintr-un zbor calm și le lipesc de respirația blândă, de emoții.
Trăirile fericite sunt numeroase și în timpul cântatului și în notatul de acum. Sună ca un zbor într-o lume perfectă ce am scris. Sunt multe și momentele în care mă critic! Dar ii dedic un timp separat acestei analize și chiar există antrenamente pentru a o ține departe de scenă. Kenny Werner are un jurnal întreg pe tema măiestriei, mustește de inspirație pentru muzicieni.
O întâlnire cu stilurile jazzului iese sigur plăcută atunci când găsești mai întâi care este starea dinăuntru și ce cheamă ea. Dacă chemarea este la mirare, virtuozitate, dezinvoltură nepământeană, învolburare, e de mers spre Bebop. Le găsiți din abundență aici. Dacă inima cere respirații strălucitoare și gânduri diafane, căutarea prin Cool Jazz e de bine. Și dacă dispoziția este spre o destindere în stil mod avion, să-ți dai voie să te lași condus de Modal Jazz, e un zbor plăcut. Dans, veselie, rădăcini - Swing Era. All you can eat - din anii ‘60 până în prezent.
Credit foto: Dan Burcea
Școlile și eliberarea de perfecțiune
Școlile mi-au cultivat gustul pentru frumos, m-au învățat tehnici, am stat în mare parte concentrată pe ceea ce mă fascina și învățam cum să materializez în proiecte aceste fantezii, fascinații. Având norocul să urmez scoli de specialitate, cam 40% din cursuri erau axate pe desen și apoi pe muzică. Practica artistică este o punte între zborul interior și cel exterior, e intimă. Au fost și momente când am simțit presiunea învățatului clasic din școli. Examenele mă inhibau, adunau nori de anxietate deasupra mea. Eram genul de student mulțumit de note mari... Acum învăț să mă eliberez de bântuiala perfecționismului.
În timpul liceului am învațat multă tehnică de desen. Am parcurs drumul fantezie- idee - planșă - proiect. Design-ul pe care l-am studiat in facultate mi se pare extrem de complex. Cei 3 ani au fost pentru mine o intrigă. Am scăpat ușor :)), m-am mutat în jazz și accesorii feminine. Designul de produs sau industrial înseamnă lucru cu echipe mari, oameni din domenii diferite. Producție complexă. Nu poți lucra de unul singur. E nevoie să fii în prima fază angajat. Să alegi o ramură dintre multitudinea de extensii pe care le are acest domeniu vast. Am realizat că îmi doream o atmosferă mai intimă de atelier, ceea ce am găsit la Bon Bijou. În facultate am studiat câte puțin din toate ramurile designului. Am avut o experiență splendidă în cadrul competiției de arhitectură “Solar Decathlon Europe”, făcând o perioadă de câteva luni parte din proiectul “Prispa”.
Recent am mers în atelierul din Craiova și am avut bucuria să găsesc desenele mele din vremea liceului. Chiar eram preocupată și am redescoperit acum plăcerea de atunci, prin detaliile lucrărilor. Sunt sigură că ma voi reîntâlni cu latura vizuală cândva.
Răbdare, răbdare, răbdare și muzica răsare. Școala mi-a expandat urechile și ascultatul a căpătat adâncime. Să merg la cursurile unor profesori și muzicieni precum Dan Dediu, Doina Rotaru, Octavian Nemescu, a însemnat mult pentru mine.
Eram într-un mediu nou, curgeau întrebările, începea să apăra rolul de band leader, mai timid așa, dar plin de atribuții. Copleșitor uneori. În timpul masteratului am colaborat în câteva proiecte extraordinare alături de profesorul meu domnul Mircea Tiberian și colegele vocaliste. Acestea au fost musicalul Tarot Tales, jucat la Teatrul Dramaturgilor Rămâni și în Festivalul Internațional “Zilele Teatrului Matei Vișniec”, proiectul “Unfortunatelly The Show Must Go On”, împreună cu percuționistul Maurice de Martin. Facultatea a însemnat și un portal prin care am accesat generațiile de muzicieni formați în ultimii ani, cu care am și colaborat și cu care cânt în continuare.
Anul sabatic, început cu un salt de pe stânci
Eram mare, eram la mare, în Bulgaria în vârful unor stânci frumos sculptate de briză, frumos izolate de valuri. Ajunsesem acolo la amiază, după ce mă întrebaseră câțiva oameni dintr-un anturaj de Vama Veche de vreo săptămână, dacă am chef de o plimbare pe apă. Nu știam să înot. Toată lumea era într-o veselie și în sărituri de pe acele stânci. Eu mă simțeam așa cu aripile tăiate, cocoțată pe un bolovan, uscată, pedepsită de soare.
Le-am spus că nu știu să înot și am sărit.
Evident că au sărit după mine și m-au scos din apă. Nu mă așteptăm să fiu scutită de mustrări. Au râs de nebunia mea. Atunci cred ca am început anul sabatic. Starea asta de cucerire a dorințelor, de bucurare a copilului, de împrietenire cu ceea ce nu știam încă și de descătușare a fost cu mine ca un înger. Poate chiar am fost eu mai apropiată de îngerul meu.
Mi-am dat voie să urmez ce ardea în mine cu riscuri și cu câștigarea unor lupte ale sabotorilor care îmi tot șopteau: e o Nebunie!!! A urmat o poveste dulce, cu personaje empatice, cu peșteri, camioane transformate în sufragerii, picioare desculțe în festivaluri, plantații de măslini, de kiwi și mandarini, izvoare termale, glampinguri secrete, rătăciri în nopțile orașelor necunoscute, vise dulci în hamace, zeci de mii de km în autorulotă, jongleri, poveștile lumii culese prin milioanele de pași, cântate de călători în jurul focului. Închid ochii ca să ajung la ea și totuși lumea asta a fost reală. Atât de reală încât mi-a deschis ușile unei alte lumi de suflet, muzica improvizată.
Am apelat la o tehnică de maxim insistență ca să plec în călătoria asta. Șao era inițiatorul și îmi spunea zilnic că nu sunt potrivită pentru așa rută. Sunt prea delicată, prea optimistă, prea plăpândă, prea prea. Eu sunt o zână și ar fi trebuit să fiu un zân :)). Mi-am adus în camionul care urma să imi fie casă în urmatoarele luni o sacoșă imensă cu haine, una cu piele, două cutii cu materiale de pictat, un rucsac plin cu accesorii pentru cercei și coliere, o mașină de cusut, jurnalul lui Dali, două cărți de design și multe accesorii pentru camping. S-au alăturat Roxana, Alexandru, l-am găsit pe Nicu șoferul nostru și am plecat spre Granada. Aici iarna e blândă, piețele sunt pline de concerte și de povești nemaiauzite, la poalele Alhambrei e suficient loc ca să-ți vinzi obiectele lucrate cu îndemânare, siesta e siestă și dacă ai noroc gasești o peșteră în care se doarme ca în burtica mămicii. Aveam ceva fluturi în cap când am plecat, recunosc. De toate culorile.
Cam în șase săptămâni am ajuns în Mirador San Miguel Alto, cartierul din care Granada respiră pace, ritmurile djembeurilor senegaleze, atemporalitatea peșterilor și culori impresioniste. Splendoare.
Până atunci ne-am oprit la prietenii prietenilor lui Nicu din Gratz, câțiva DJ. Am mers împreună într-un festival din Bergamo, am schimbat puzzle-ul din camion. Dacă se iveau contexte mai favorabile oamenilor, puteau să dezlege înțelegerile de la începutul călătoriei. Flexibilitatea era obligatorie! În Franța am stat cu respirația tăiată de splendoarea tablourilor din Alpi. Deschideam trapa camionului, o umpleam de perne pufoase și contemplam perfecțiunea naturii. Ne-am desprins după câteva zile.
Barcelona ne-a vrăjit. Am satisfăcut turiștii interiori. Am văzut ce înseamnă squad urile.
Valencia a fost o mină de oameni prețioși, români, spanioli, francezi, nemți...
Aici s-au legat prietenii frumoase și lipicioase. Am întins hamace prin camion, am extins spațiile de dormit, am umplut camionul de oameni, am mărit șirul de camioane și rulote și am continuat drumul.
Coasta de Est a Spaniei e plină de peripeții, mai ales când nu exista grabă și timpul n-are limite, când prin plajele ascunse și șătulețele de hipioți retrași din buimăceala orașelor, când se bucură prieteni să te vadă, să-ti fie gazde, să-ți cânte ritualurile lor.
În Granada am stat patru luni. Ne-am mutat a doua zi în peștera unor senegalezi care plecau să lucreze în Madrid. Aveam curent, șemineu, 3 camere, și 2 paturi. De restul mobilatului
ne-am ocupat în următoarele 2 săptămâni. Era suficient sa cobori cele 200 de trepte și să bântui teleleu pe străduțe. Tehnica reciclatului îți punea la dispoziție tot ce îți doreai. 2 camere din peșteră le-am ocupat noi, una era pentru oaspeți. N-a fost liberă o zi.
Când timpul dispare
Cel mai des mergeam la ceremoniile senegalezilor. Se rugau, cântau, dansau, găteau paella uriașe. Ne așezam jos, in jurul tăvilor și adunam bulgări de mâncare în palme. Pentru ei degetele au cel mai bun design de tacâmuri. Ne adunam mulți, împărțeam tăvile de orez și năut cu miel și eram recunoscători. Eram toți înveliți în acea împăcare de după rugăciune și masă.
Mai luam din când in când câte un djembe în poală și lăsam mâinile să se joace. Nu s-a supărat nimeni pe mine, chiar mi-au îmbrăcat unul cu pielea unui ied și mi-a rămas cadou.
Ne vizita Eduardo aproape zilnic. Venea să studieze la chitară, pe banca de la gura peșterii. La final ne cânta. I se roșeau mereu obrajii si gâtul de la prea mult foc de flamenco.
Nu înțelegeam spaniolă atunci dar plângeam de la cântatul lui. Și-o fi pus oftatul după vreo spanioloaică cu inima înveninată, într-un cântec nevinovat. N-am vrut să știu adevărul. Era prea intens și prea frumos. Adevărul e că n-ai vrea să fii în flăcările de supărare ale vreunei ființe feminine de origine spaniolă, decât dacă ești cântăreț, artist. Ai ce spune câteva vieți :))
Au fost oameni cu care am stat o oră, trăită în simțire, în susținere, în înțelegere, în bucuria aia simplă că suntem ființe și trăim uneori doar ca să ne întâlnim. Fără vreun scop prestabilit. M-am deschis ca să ascult, să simt un alt suflet, și poate să primesc o idee, un răspuns la vreo neliniște, o înțelegere a vreunui gând fantomatic, un ceva prețios. Și ora aia nu mai avea formă, se elibera de îngrădirea timpului, căpăta însemnătatea unei vieți.
M-am descătușat de “trebuie”. De presiunea de a munci după rețete ca să ajung cum mă visam. Culmea e că nu mă puteam visa pe mine, nu știam unde vreau să ajung. Cred că imitam niște modele. Și îmi alesesem modelele dintr-o stare de teamă de mine. Mi-era teamă să caut adânc în mine, să văd ce pot să găsesc. Acest an sabatic, care a continuat cu multe călătorii ( în Franța, Serbia, Ungaria, Germania, cu întâlniri cu muzici tradiționale ale acestor locuri, și cu street art-ul lor - dar mă opresc aici ), mi-a oferit curajul și șansa de a mă întâlni cu portretul meu desenat liber, prin tehnici amestecate, tușe împrăștiate direct din emoție. A avut și momentele lui de tristețe, dor de casă, dor de Sorina cea cuminte care căuta cu blândețe să mulțumească oamenii pe care îi iubește, uneori călcându-și creativitatea în picioare și plângând pe ascuns, despărțiri de atitudini toxice, abandonarea confortului, lecțiile ego-ul instabil financiar care mergea uneori în piața din Granada să întrebe: tienes algo comer para reciclar?
Canto și încâlzirea vocii
Cu bune cu rele, caruselul ăsta de trăiri mi-a arătat că lumea e un loc necunoscut dar sigur și splendid, mi-a dat curajul să recunosc că eu sunt cum sunt, că muzica e in mine și că la 22 de ani nu e târziu să intru pe un nou drum.
Pentru că aveam deja o bază. Avem nevoie doar să fac un transfer și să îi dedic răbdare unei noi tehnici, cântatul vocal.
Fiecare zi are cel puțin o oră de canto, indiferent că am sau nu am eveniment, că lucrez singură sau cu mentor. Cred că este singura mea rutină, cuvânt cu care m-am împrietenit fix prin începerea studiului tehnicii vocale.
Pentru mine funcționează acum tehnica CVT, din care am împrumutat câteva principii de bază pe care le îmbin cu exerciții inventate pe moment, potrivite să antreneze limbajul pe care îl folosesc apoi în compus, pe scenă. Neapărat înainte de concerte încălzesc vocea cu 15/20 minute de game și arpegii cu lip trill.
Oricum, orele de canto cu mentor sunt mereu revelatoare și pline de dezvăluiri ale potențialului propriu, pe care uneori inconștient avem tendința să îl reducem sau sa îl limităm.
Credit foto: Mircea Struteanu
Compoziții și înregistrări
Repetițiile sunt din abundență în calendarul meu. Sunt deosebite repetițiile cu Alexandru pentru că stăm ore în șir la antrenamente pe care le facem ca să consolidăm interplay-ul, comunicarea muzicală din timpul improvizației.
Alteori alegem câte o temă pe care o învârtim prim moduri și stiluri și etosuri încât ajungem în spații mult îndepărtate punctului de placare.
Sunt și piese noi care au nevoie la început să fie bătătorite, ca apoi să dispară orice gând legat de tehnică, structură și să facă loc libertății și încrederii de a improviza.
Mi-aș dori să mi se dubleze cumva timpul. Sau să-mi găsesc un manager. Dacă citiți articolul și sunteți pasionați contactați-ne :)).
Chiar și așa mai găsesc loc de urcat pe bicicletă și umblat pe străduțele vechi. Mă mai opresc neplanificat la vreo terasă boemă, unde găsesc vreo ființă cunoscută. Sau mă opresc la vreo discuție terapeutică și plină de căutări cu prietenele mele psihoterapeute.
Am acasă o Trotincă blănoasă și adorabilă care mă face să mă holbez des la ea și să mă gândesc că e tare e să fii pisică și doar să fii!
Unele seri sunt dedicate întâlnirilor InterNed, din atelierul artistului Ion Nedelcu. Seara, după spectacole, curg discuțiile apetisante dintre generațiile de artiști, amintirile din vremuri combinate, poeziile înghițite de vocile potrivite, cântece primite zestre, bucuria unei felii de tort memorabil gătit chiar de Ned. Ne-am adunat, veseli, deschiși, în centrul lucrărilor lui care au sa-ți mai spună ceva de câte ori revii să le vezi.
Ahh, mai sunt jurnalele, starea de tihnă târzie, cu penița, lumină de lumânare și o carte de poezie. Am în raftul cu flori o cutie plină de agende cu stări notate. Iar când nu se lipește cheful de viață de mine stau dezlipită de lumea de afară. Introspectez o zi, nu mai mult de două.
Master în jazz
Jazz-ul se poate studia și autodidact și prin lucratul direct cu muzicienii, cu mentori, prin cursuri online pentru că e plin Internetul acum și chiar exista niște platforme super bine structurate. De exemplu, Openstudio sau site-ul saxofonistului Chad LB. Pentru studiul individual orice mediu din care poți lua informații e binecuvântare.
Masteratul m-a ajutat pe mine să învăț ce înseamnă cântatul în ansambluri efectiv, prin practică, prin analiza practicii făcute de un muzician și profesor cu experiență high și în predat dar și în perform. Este vorba despre domnul Mircea Tiberian.
În plus au fost și cele 2 proiecte din care am făcut parte și eu. Ansamblul de voci din musicalul Tarot Tales, a fost o experiență uriașă. Piesele au niște particularități care mi-au cerut timp și atenție serioasă pentru a le aprofunda. Față de un concert mai clasic, spectacolul a însemnat cântat pe voci, învățat aranjamentele acestor voci, coregrafie, roluri, recuzită, repetiții cu tehnicienii de lumini. A fost amplu și efervescent.
Consider că dacă vrei să iei orice domeniu în serios, o opțiune bună este să îl cunoști și din perspectiva ( și să treci prin arhiva ) unei instituții. Accesul la învățământ simt că
m-a îmbogățit. Uneori mi-a părut greu de dus, alteori inutil sau înfrânant, dar a însemnat ceva prețios pentru talentul meu.
Eu mi-am dorit asta și sunt bucuroasă că am fost primită. Consider acea perioadă parte puternică din carieră.
Tarot Tales
Tarot Tales este o combinație între teatru și jazz, plină de umor și de fel de fel de subtilității, specifice scenelor și elementelor simboliste din tarot. Spectatorii erau invitați de actorul Tudor Aaron Istodor să își dezvăluie viitorul alegând una dintre cele 19 cărți ale Arcanei Majore. În total sunt 22 dar Cartea Magicianul deschidea jocul, în centru intram cu toții în Cartea Roata Norocului, iar finalul îi era dedicat fiecărui participant în parte prin expunerea Cărții Lumea. Majoritatea reprezentațiilor erau în limba engleză, textele fiind scrise de dramaturgul Saviana Stănescu, pe muzica compusă de Mircea Tiberian.
Fiecare voce avea o particularitate care se potrivea perfect cu coloristica rolurilor din spectacol. Am cântat și jucat alături de: Roxana Ardelean, Cătălina Beța, Nicoleta Gavriliță, Marta Popovici, Izabela Simion, Teodora Spînu. Mi-a plăcut mult că echipa a fost unită, am avut libertatea să modelăm rolurile prin jocul nostru natural și peste erau momentele improvizate care ne țineau atitudinea proaspătă și implicarea vie.
Credit foto: Nistor Stefanut
Scena de live jazz
Eu văd în roz scena de jazz acum. Am văzut-o și în albastru și în negru și multicolor. Din experiența ultimilor ani, exceptând perioada de pandemie, am observat că scena există nu doar prin cântat. E de dat serios din coate, de găsit o formulă a proiectului perceptibilă de către organizatori, angajatori, manageri de festivaluri, event planneri. Eu am avut nevoie să îmi creez un buton de switch ca să pot să o cresc pe vocalista Sorina și pe bandleaderul Sorina. Acum, odată cu dilatarea activității am nevoie de o echipă pentru proiectul muzical care a început să se adune.
Văd scena de jazz ca o rețea care se extinde foarte frumos, spre multe cadre și lumi.
Concerte au fost din abundență și sunt recunoscătoare pentru toate invitațiile pe care le-am primit. Cânți, Cânți, aduni experiență și emoția fiecărui concert își păstrează unicitatea.
Să menționez câteva concerte care îmi vin în gând.
Recent am cântat pentru prima dată cu orchestră și da, a fost memorabil! În minunatul Palat Bragadiru, ce găzduiește Teatrul Godot am susținut două concerte împreună cu Bucharest Jazz Orchestra și colegii vocaliști: Irina Sîrbu, Ana Maria Munteanu, Ana Maria Roșu, Adrian Nour, dirijoarea Simona Strungaru. Vor mai urma concerte.
Am avut un recital în Festivalul Internațional de poezie. A fost senzațional! Poeziile care se adunaseră in seara respectivă au pătruns in muzică. Efectul unui poet german de care mi-a fost efectiv teamă, a venit peste versurile mele si mi le-a șters de pe buze. :)) Au fost și trăiri poetice.
Colaborarea cu Jazz Sindycate m-a purtat în câteva contexte up level, prin deschiderea unor concerte susținute de muzicieni internaționali, concertul saxofonistului Ben Wendel de la Teatrul de Operetă, concertul lui Steve Coleman & Five Elements, Concertul Tribute Miles de BJO, de la Sala Radio.
Brașovul a lansat Hub2068, un loc super frumos, în care am avut câteva recitaluri, unul fiind în cadrul Ferivalului Tam-tam, unde vom reveni în iulie.
Ne plac festivalurile mult. E minunat să împarți scena. Ne plac și cadrele intime, cluburile cu pereți plini de muzică și trăiri, prăjitorii de cafea înghesuite și inedite, sufrageriile îmbătate de miros de ceai și prăjituri, terasele decorate de cireșe și frunze, cine moleculare secrete, cu zâmbete discrete la lumina lumânărilor printre flori rare, palate vrăjite de grație, plaja plină de stuf și flori de iasomie unde își promite un cuplu iubire eternă…
Ne-a plimbat prin sferele ei divine muzica și prin locuri în care merg cu sufletul zâmbind ca să o cânt.
Credit foto: Vladimir Gheorghiu
Proiectul Human Song
Ideea de cadou, pentru mine are o încărcătură emoțională și psihologică puternică. E importantă prima emoție care mă cuprinde atunci când primesc un cadou, pentru că ea rămâne legată de acel cadou. Contează mult de la cine vine, cum îl oferă. Dacă mai este și ceva inedit, mă topesc.
Despachetam cadourile de Crăciun în 2018 și găseam suveniruri faine. Apoi am dat de un răvaș, pe care erau scrise doua portative cu titlul Sorina’s Christmas Song. Era de la Alexandru care s-a și așezat la pian și mi-a cântat din mică partitură. Am plâns de bucurie. Cadoul ăsta m-a emoționat peste orice așteptare! Era intr-adevăr inedit! L-am înrămat pe loc și l-am așezat deasupra pianului ca să trăiesc cât mai des emoția asta splendidă.
Dacă eu m-am bucurat atât de mult am zis să îi bucur și pe alții. Mai ales pe oameni din categoria avem de toate :)).
A început să curgă cererea, de la cupluri, de la persoane care voiau să-si manifeste iubirea într-un mod special, poetico-muzical, și care voiau să îmbogățească un moment important precum cererea în căsătorie, o aniversare specială, apariția unui bebe, Crăciunul părinților sau al copiilor care locuiesc în altă țară.. Și așa am început să culeg povești, să mă las inspirată de ele și de personalitățile muzelor ca să scriu versurile, apoi să mă văd cu Alexandru pentru a compune piesele pe care ulterior le înregistrăm în studio. Muza își primește portretul muzical, inspirat de povestea de viață sub forma unei înregistrări interpretate de mine și de Alexandru împreună cu partitura înrămată într-un tablou. Continuăm să ne întâlnim cu muzele noastre la concerte. Uneori, le cântăm și live portretele.
Dintotdeauna mi-a plăcut să ascult oameni povestindu-și viețile. Nu m-am gândit că plăcerea asta ar putea avea continuitate transformându-se în muzică. Intenția mea este ca al doilea album să cuprindă aceste compoziții - portrete.
Tema principală este iubirea, prezentă chiar și într-o compoziție dominată de tristețea modului minor, urmată de citirea vieții prin privirile unui campion de drift, unui făuritor naist, unui creator virtual, unui bijutier, unui inventator culinar, unui lulea îndrăgostit…
Lansarea primului album, Open Your Wings
Încep cu inregistrarea căreia ii dedic un procent uriaș din timpul prezent. Este vorba de primul album, “Open Your Wings”. Cuprinde o selecție de 9 piese, pe care iubesc să le cânt! Sunt standarde din istoria jazzului, scrise de compozitori precum Cole Porter, George Gershwin, Jimmy McHugh și alții, și rearanjate de muzicienii cu care am înregistrat: Alexandru Olteanu - pian, Andrea Caruso - contrabas, Iulian Nicolau - tobe.
Ne-am adunat în ianuarie 2020 și 3 zile am lucrat in studioul lui Victor Panfilov la acest proiect. Experiența a fost excepțională. Flow-ul cântatului, comunicarea dintre noi, muzicală și vizionară să spun, s-au așezat ca prin magie. Sunt tare recunoscătoare pentru ce a ieșit și aștept cu nerăbdare să împărtășesc experiența pe 30 iunie la Teatrul Elisabeta. Va fi lansarea albumului împreună cu un concert căruia i se alătură și invitații Sebastian Burneci - trompetă, Cătălin Milea - saxofon.
În concert vom cânta o parte din piesele de pe album și câteva compoziții proprii scrise recent.
Albumul se va găsi la concertul de lansare, iar în lunile următoare în librăriile Cărturești, pe platformele online și promit să îl aduc cu mine la fiecare concert.
O colaborare frumoasă a fost și cu label-ul 321JAZZ, pentru care am scris și am înregistrat câteva teme de Crăciun.
Înapoi la realizarea acestui album. Când am început simțeam că ard înăuntru de entuziasm, idei, decizii și un vulcan de acțiune. După, m-am răcit până la înghețul înregistrărilor pentru 2 ani de zile, din cauza pandemiei și a incertitudinii finaciare. Cu toate astea amintirile trăite în studio rămăseseră vii, mă mai întrebau și colegii ce gânduri am în legătură cu albumul și a ieșit iar la suprafață un moment de hotărâre mare de a continua acest proiect. Am și început să primesc idei. Prima a fost lansarea unei campanii de crowdfunding. Am ales platforma sprijină.ro care a fost utilă. Mi-a fost greu la început pentru că aveam impresia că cer bani. Când prietenii au început să îmi scrie că se bucură pentru noi, că așteaptă cu nerăbdare să asculte CD-ul, am promovat din toate forțele campania și am reușit să obțin mai mult un pic de jumătate din bugetul necesar. Dar de aici s-au legat alte idei, așa că am fost norocoasă să găsesc îndrumare spre sponsori. M-am întâlnit cu manageri cu care mai colaborasem în zona de evenimente private și cu o firmă de avocatură.
Drumul a continuat lin după ce am îndrăznit să merg spre potențialii susținători pentru că ei au devenit ghizii mei. A fost un traseu încărcat de surprize plăcute și de multă emoție.
Sunt recunoscătoare cu toată inima și le mulțumesc tuturor celor care susțin muzica noastră! Datorită lor când mă gândesc la album mă simt ca într-o îmbrățișare.
Top albume jazz
Îmi era teamă puțin de întrebarea cu topul albumelor de jazz preferate all time. De obicei când mă obsedează o stare, mă obsedează si un album. O să notez ce se-arată acum.
“Inside Betty Carter”, “Me, Myself & I “ - Kenny Werner, “Sarah Vaughan with Clifford Brown” albumul din 1955, “Bells On Sand” - Gerald Clayton, “Somewhere Called Home” - Norma Winstone, “Something To Remember” - Sandy Stewart & Bill Charlap, “The Stone Skipper”- Shai Maestro Trio, “Dinner For One” - Mircea Tiberian, “Corindeni” - Maria Raducanu& Mircea Tiberian și cel mai recent vinil cu autografe și amintirea unui concert splendid “High Heart” - Ben Wendel :). Le iubesc total, nu mai este loc de “de ce?” :)
Ador concertele live și merg cât de des pot să experimentez starea asta de adorare.
Planuri mari pentru anul în curs
2022 va fi memorabil oricum pentru că lansez primul album. Calendarul e bucuros că interacționăm. Apar concerte, evenimente private, contexte unde chiar merg împlinită că am ocazia să cânt și să încânt. Pe 2 Iulie cânt împreună cu Andrei Petrache, un super muzician, pianist și compozitor, la festivalul Jazz Cave. Va fi senzațional să cântăm într-o peșteră. Abia aștept!
Mergem și la Brasov pe 30 Iulie, la Tam Tam, o sărbătoare de festival. Până atunci va mai fi un concert cu Bucharest Jazz Orchestra pe 10 Iulie în Sibiu. Pe 23 Iulie ne găsiți la Gradina istorică Alhambra.
Vă trimit o invitație parfumată cu jazz și plină de inimioare la toate concertele noastre! Lovely reminder: 30 iunie, ora 20:00, Teatrul Elisabeta.
