Yuki Saaki, ”japonezul care a adus AI-ul in creația dîn România” și i-a intrigat pe creativii de aici, este Yuki Ichiro. Un japonez pe care l-a adus iubirea în România și a rămas pentru că i-a plăcut spiritul locului. I-a plăcut și campania IQads care a vrut să stârnească puțin industria creativă și a acceptat să îl joace pe Saaki, antreprenorul viitorului. Yuki a lucrat în publicitate și a înțeles joaca noastră de-a roboții. Și-a luat rolul în serios, a găsit tonul grav și s-a transformat în evangelistul creativității artificiale în România.
Personajul lui a devenit popular pe Facebook, fiind comentat și analizat cu ironie, supărare și neîncredere de creativii din România.
"Mi-au dat prima parte a scriptului și asta a fost. Am venit la studio fără să știu că e un hoax.
Am repetat doar cu o față serioasă. A trebuit să adaptez chiar acolo, pe loc", povestește Yuki.
Care a fost intenția campaniei noastre, cum a fost ea creată și primită de industrie, am explicat pe larg aici.
Acum spunem povestea lui Yuki Ichiro. Povestea reală.
Yuki a lucrat 10 ani în publicitate, a urmat școala de business în Olanda în America, a avut o firmă de consultanță în Tokio. A venit în România în 2012 și, din 2015, a deschis un restaurant cu specific japonez, Yuki japanese home dining.
Povestim cu el în rândurile de mai jos despre campania IQads, România, diferențe culturale, salată de vinete și inteligență artificială.
Campania IQads
Mi-au dat prima parte a scriptului și asta a fost. Am venit la studio fără să știu că e un hoax. Am repetat doar cu o față serioasă. A trebuit să adaptez chiar acolo, pe loc.
Cred că conceptul și scenariul au fost foarte bine realizate, nu știu însă dacă am reușit să ajut suficient cu prestația mea.
Proiectul acesta a fost o revelație pentru cariera mea de actor, serios, și sunt foarte recunoscător pentru asta.
Povestea care te-a adus în România
Iubirea și tsunami m-au adus în România. Am întâlnit o femeie din România când eram la școală în Europa de Vest și ne-am căsătorit. După ce am trăit împreună în Japonia 10 ani, ne-am mutat în România în 2012. Factorul declanșator a fost cutremurul din 2011.
Înainte să ajung prima dată în România în 2002, nu știam nimic despre țară, în afară de Ceaușescu și Comăneci.
Primele impresii
Un ritm mai domol al vieții. Oameni calzi, relaxați, prietenoși - dacă ajungi să îi cunoști. Angajați distanți în magazine, restaurante, administrația publică. Bucureștiul sumbru. După aproape 10 ani de locuit aici, iubesc și urăsc această societate ca voi toți.
Surprize culturale
Etica muncii de aici continuă să mă surprindă. Mulți vorbesc despre ziua de odihnă, dar nimeni nu prea vorbește despre zilele de muncă grea dinainte.
Nu există încredere în societate. Oamenii, adică străinii, nu se poartă cu respect și compasiune unii față de alții. Eu sunt norocos că sunt străin, oamenii tind să fie drăguți cu mine și curioși.
Experiența în publicitate
Eram mult mai tânăr atunci, mi-a plăcut întreaga experiență. Lucram mult și ne distram la fel. Nu exista diferență între noapte și zi. Trăiam pentru a munci, aveam la birou periuțe de dinți și haine curate. Îmi amintesc încă felul în care colegii mei sforăiau noaptea la birou când adormeau.
Am plecat din publicitate acum 20 de ani, eram prea bătrân pentru toate astea.
Restaurantul
YUKI japanese home dining a fost înființat în 2015. Oamenii au fost cea mai mare provocare - și încă sunt.
Am fost norocoși să avem oaspeți minunați, mulți au devenit prieteni, parte din familie.
Cred că unii îi consideră ciudați - să vină în mod repetat într-un restaurant japonez fără sushi :)
Mâncarea românească
Iubesc mâncarea românească, mai ales ciorba și salata de vinete, zacusca și salata boeuf. Legumele și fructele de aici sunt proaspete și delicioase, cele mai bune! Dacă ai mânca doar asta, nu ai putea să te îngrași.
Ar putea un robot să gătească mai bine decât un om? :)
Sper că NU!
Primul meu Chef japonez obișnuia să spună așa: ”Nu mă deranjează să dau și altora rețetele. Dacă toată lumea ar putea găti ca un chef doar citind rețeta, nu am mai avea nevoie de profesioniști”.
Aș vrea să adaug ceva. Ingredientele noastre sunt naturale, nu sunt componente exacte, industriale. Roboții ar trebui să fie foarte inteligenți să poate gestiona o astfel de complexitate. Plus că ei nu au noțiunea delicată a gustului. Să zicem că roboții pot să treacă peste toate aceste provocări și să execute o rețetă. Din câte am văzut, ei pot să creeze și opere de artă în prezent.
Dar mi-ar plăcea să cred că oamenii vor crea mereu conceptele și rețetele originale.
