Este Matthias în ultimul film al regizorului Cristian Mungiu, R.M.N., un expatriat forțat să se reîntoarcă în România. Un ”înfierat”, incapabil să își depășească condiția, așa cum povestește actorul Marin Grigore că l-a înțeles. A ajuns în această colaborare creativă după ce a acceptat invitația la castingul organizat pe Zoom, fără să știe cine este regizorul lungmetrajului. Iar de personajul lui s-a apropiat inspirat de o stâncă din zona unde au avut loc filmările.
Am zis “cum îl pot face eu pe omul ăsta să semene cu o stâncă?”. Pentru că e atât de lovit și biciuit de tot ce i se întâmplă, încât singurul fel, realist, de a rezista este să îndure totul la fel ca stâncă. Ca actor ai mereu intenția să exprimi ceea ce ți se întâmplă, să te lași permeabil la toți stimulii, iar Cristian nu a vrut asta. Dimpotrivă, m-a invitat la o pasivitate și o acumulare.
R.M.N. povestește despre fiecare dintre noi, despre angoasele noastre, despre prejudecăți și despre alegeri. Un RMN subtil al societății contemporane, fără pronunțarea unui diagnostic, negru pe alb. Filmul a avut premiera mondială pe 21 mai, la Cannes, fiind prezentat în competiția oficială a festivalului, iar acum rulează în cinematografele din România.
Tot atunci l-a văzut prima oară și actorul Marin Grigore, care povestește în rândurile de mai jos despre procesul de creație a personajului său, despre momentele provocatoare de la filmări și despre ”frăția de la Rimetea”.
Ce ai făcut din 2020 până în prezent
Bunul și bătrânul Dumnezeu a fost bun cu mine! Extrem de bun! Totul a început, ca pentru toata lumea, cu panica și anxietatea legate de ce se alege de noi, ca specie, grupuri, indivizi. ”La ce mai e bună profesia pe care o am, dacă nu o voi mai practica niciodată, ce altceva știu să fac?”. Și tot astfel de întrebări îmi dădeau târcoale.
După două săptămâni de izolare în casă cu un copil de doi ani, am crezut că o sa ne pierdem toți trei - Amza, feciorul; Andreea, mama și cu mine - răbdarea și luciditatea. Atunci a intrat în joc norocul și ne-a sunat o prietena, Smaranda, și ne a întrebat dacă nu cumva vrem să stam cu ea, omul ei și băiețelul lor de aceeași vârstă cu Amza - prieteni deja fiind micuții – într-o casă cu curte și 4000m2 de livadă la Vitioara în județul Prahova.
Și ne-am dus. Aici, în inima naturii, am avut timp să ne gândim la ce e cu adevărat important și am putut să ne dăm seama ca, de fapt, totul e o binecuvântare că putem sta cu omulețul nostru într-un fel în care nu am fi stat niciodată în mod normal, din cauza proiectelor, joburilor etc.
Tot aici am făcut ceva ce nu părea să fac fără pandemia asta. Mi-am făcut ordine în tot materialul muzical adunat și neascultat până atunci. Am avut ocazia să văd unde mă aflu ca muzician, onest față de mine, cât știu, cât nu știu, ce pot face, dacă pot face și asa mai departe.
Apoi, ușor ușor ne-am întors la viețile noastre, mai cu restricții, mai cu măști, mai cu 30% din capacitatea sălilor de spectacol și asa mai departe.
Ce este cert e că fără perioada asta nu aș fi început să cânt live, treabă de care m-am îndrăgostit iremediabil.
Proiectele din ultimii doi ani
Am scos două albume care pot fi ascultate pe Spotify aici.
Am făcut două proiecte împreună cu Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, unul exclusiv online, în prima parte de pandemie, în care nu se puteau ține niciun fel de adunări fizice,"RoAvantgarDe" pe numele lui. Am acoperit toată partea de sunet, soundscape și muzica din acesta.
Apoi am lucrat tot la Sibiu la un spectacol instalație/concept numit "You:topia" unde m-am ocupat tot de ce înseamnă partea de sunet și muzică, împreună cu un coleg actor și muzician, Vlad Robas.
Am scos o premieră sub egida companiei "Cultura'n șură" cu un proiect hybrid de muzică electronică live îmbinată cu texte ale lui Byron John Hull și Liviu Oroș,"VĂZDUH" regizat de Victor Olăhuț. Tot la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu.
Pe scurt, pandemia asta a scos ce era mai bun de la mine.
Cum ai ajuns să joci personajul principal din R.M.N.
Am fost cooptat în proiect prin casting, as always. M-a sunat Cătălin Dordea, agentul de casting care s-a ocupat de distribuția filmului și am dat un casting pe Zoom. Ce ar fi de povestit este că, nu știu cum la, mine nu a ajuns informația că regizorul proiectului este Cristian. La momentul respectiv eram pozitiv Covid și timp de câteva zile am tot amânat întâlnirea de pe Zoom pentru că nu mă simțeam apt pentru un casting și nu as fi vrut să-i pierd timpul lui Cătălin și nici pe al meu. Bref: după câteva zile am zis totuși că ar fi cazul să onorez invitația la casting a lui Cătălin și, când am intrat pe link-ul de Zoom trimis de el, l-am întâlnit pe regizorul Cristian Mungiu, care, foarte grijuliu m-a întrebat cum mă simt, dacă mai am simptome etc. Apoi a decurs un prim casting destul de relaxat, în care am citit câteva secvente din scenariu, mi-a vorbit mult despre lumea ce avea să fie în film, despre ce fel de oameni sunt cei din lumea asta. Au urmat alte câteva întâlniri cu el, în care din nou am citit noi secvente din scenario, iar într-o ultimă etapă am dat niște probe cu fetele: Judith și Macrina.
Colaborarea cu regizorul Cristian Mungiu
Ce trebuie spus din start despre Cristian este că atunci când lucrează este 100% în proces și astfel te obliga și pe tine ca actor să fii acolo prezent în aceeași măsură. În primul rând, e foarte atent la actori și la felul în care dă indicații, lucru pe care îl face foarte delicat și aproape intim, până la a șopti, la ureche, ce și unde trebuie schimbat.
Timp de două luni nu s-a enervat nici măcar o dată, și a avut răbdarea necesară pentru fiecare dintre oamenii cu care a lucrat.
Ce te-a atras cel mai mult la scenariu
Cel mai mult la scenariu cred că m-a atras aura asta de mister care se regăsește și în film. E ca o lume uitată undeva. Ca un micrososmos. Și îmi place enorm ca tot ce se întâmplă în R.M.N. se poate aplica oricărei comunități, de oriunde din lumea asta, mari sau mici. Parcă are un fel de transcendență.
Apropierea de Matthias
Personal am o slăbiciune pentru personajele" înfierate" le-aș zice. De la început mi s-a părut că Matthias are ceva ascuns, despre care nu se poate vorbi. Sigur, s-ar putea găsi explicații pentru orice, cum ar fi viața de expatriat pe care o duce până revine în România, sau background-ul său, dar mi se pare că, dincolo de asta are ceva intern. Un fel de a opera al unui om care nu-și poate depăși condiția. Care parcă simte că ceva e în neregula, dar nu știe ce sau cum ar trebui să procedeze. Parcă este prins între două lumi. Iar asta se poate "juca" nu se poate exprima. Ori apare, ori nu. Asta a fost ce m-a atras la Matthias.
Și, mai târziu la filmări, am avut o stâncă de la care m-am inspirat. Am zis "Cum îl pot face eu pe omul ăsta să semene cu o stâncă?”. Pentru că e atât de lovit și biciuit de tot ce i se întâmplă, încât singurul fel, realist, de a rezista este să îndure totul la fel ca stâncă.
Cele mai copleșitoare momente de la filmări
Aș zice că tot procesul a fost unul destul de intens. S-au filmat multe duble la fiecare secvență și fiecare dintre ele a fost "one shot". De aici deja rezultădeja niște obligouri care ridică miza.
Altfel, aș spune că natura a fost un factor care a făcut să crească totul în dificultate. Nopți de filmare cu -15 grade, îmbrăcat destul de sumar, pentru a respecta adevărul oamenilor locului, pentru care temperatura respectivă e una obișnuită.
Totuși, cred că cel mai dificil moment a fost chiar zona în care m-a condus Cristian, respectiv un fel de a fi al lui Matthias. Un fel de lipsă de implicare și reacție vizibilă sau poate chiar lizibilă la situațiile prin care trece. O lipsă a unui arc de cerc, care să-l transforme, la vedere. Cumva asta a fost miza pentru mine. Ca actor ai mereu intenția să exprimi ceea ce ți se întâmplă, să te lași permeabil la toți stimulii, iar Cristian nu a vrut asta. Dimpotrivă, m-a invitat la o pasivitate și o acumulare, fără explozie, fără combustie.
Cea mai importantă indicație regizorală
Predominante au fost replicile lui Cristian "Și hai să vedem dacă n-ai face x lucru" și "Foarte bună, încă una".
Genul tău de colaborare și negociere creativă cu regizorii cu care lucrezi
De obicei încerc să acord încredere maximă oamenilor cu care lucrez, deoarece presupun că știu foarte bine ce vor. De cele mai multe ori este așa și are loc un proces natural prin care se ajunge unde trebuie fără ciocniri.
Sunt însă și excepții și, în acele cazuri, îmi fac treaba așa cum consider că trebuie făcută.
Întâmplări memorabile de pe platoul de filmare
Aș menționa, în primul rând, implicarea fantastică a tuturor departamentelor. A fost un fel de frăție acolo la Rimetea. Am fost biciuiti de frig, de oboseală și, în câteva rânduri, de Covid. Așa că, faptul în sine că filmul a fost gata la timp e o întâmplare fantastică!!
Apoi, dacă e sa aleg ceva, vreau să povestesc întâlnirea cu abatorul. La începutul filmului sunt câteva secvențe, care au loc într-un abator, locul de muncă al lui Matthias. Știam că urmează filmarea acolo, m-am pregătit psihologic pentru momentul respectiv, doar că singurul aspect pe care n-am putut să mi-l imaginez dinainte a fost mirosul de acolo. Și m-a lovit, rău. Ce a fost cu adevărat șocant, însă, a fost altceva. Anume faptul că, în nu mai puțin de 30 de minute m-am obișnuit cu totul. În jumătate de oră lucram pe bandă alături de oamenii de acolo. Cot la cot. Asta a fost o experiență cu adevărat hardcore pentru mine. Să descopăr că mă pot obișnui cu orice în 30 de minute.
Emoțiile primei vizionări
Prima proiecție am văzut o la Festivalul de la Cannes și a fost extrem de intense. E greu oricum să te vezi pentru prima oară în ceva, iar faptul că a fost acolo a săltat adrenalina la cote maxime. Mi s-a părut că cele 2 ore au zburat, efectiv.
Cu ce speri să rămână oamenii după ce văd R.M.N.
Mi-ar plăcea ca spectatorii ”R.M.N.” să nu considere că în film este vorba despre alți oameni. Ar fi incredibil dacă oamenii s-ar pune pe ei în centru. Dacă ar lua filmul ăsta ca pe o oglindă.
Tu cu ce pleci din colaborarea asta creativă
Cu multă răbdare și cu multă pasiune pentru meseria pe care o am! Cristian mi-a aprins din nou pasiunea pentru ceea ce fac!
Cinematografia românească post pandemie
Mi se pare că cinematografia românească arată mai bine ca niciodată. Se lucrează mult, sunt multe premiere, unele făcute înainte de pandemie, altele în timpul ei. Parc-ar fi un fel de cine-primăvară.
Ce urmează pentru tine
Momentan lucrez la teatru (Teatrul Mic) pentru a scoate o premieră. Joc aici și la Teatrul de Artă București, și lucrez la un set live de muzică electronică, cu care o să pun la încercare sistemele de sunet și skills-urile de dans ale oamenilor!
