Sabina Suru nu acceptă granițele, decât în măsura în care sunt generatoare de intersecții. Când era mică, lipea lucruri “nefiresti” pe foile pe care desena, spre exasperarea profesorilor: plastilina, decupaje, mici obiecte de tot felul. Cand a crescut, a continuat sa combine, sa experimenteze diferite medii, sa le aduca impreuna. Pictură, fotografie, video, AI, știință. Proiectele ei abordează teme precum viziune instrumentată, surveillance, spațiu privat vs. public, identitate digitală și obiectivizare, prin colaborări cu practicieni din diverse domenii, precum cercetare științifică, dans contemporan și muzică.
Cel mai recent proiect din care face parte, „The Somatist, The Entropist & The Skeptic”, invita si publicul sa exploreze si sa testeze alaturi de artisti noile tehnologii. Este un proiect de cercetare și producție artistică, realizat de artiștii Qolony, aflat la intersecția dintre artă și știință, care se va materializa într-o instalație colectivă și participativă. În perioada 9 - 15 iunie, la Atelierele Malmaison din București, Asociația Qolony va organiza „Art Clinical Tests”, un eveniment în cadrul căruia publicul va interacționa cu echipa artistică și tehnică a proiectului, precum și cu tehnologiile folosite pentru realizarea instalației artistice.
Misiunea acestui proiect este sa extindem echipa catre public si sa punem intrebari care ne rod pe toti ori intrebari la care o parte dintre noi poate nici nu ne-am fi gandit (eu una nu m-am gandit ca surveillance poate inseamna altceva decat CCTV pana recent, de exemplu), pentru a incerca sa gasim raspunsuri impreuna si sa exploram cum navigam, fiecare dintre noi, aceste tehnologii in contextul cotidian, explica Sabina.
Vorbim cu ea in randurile de mai jos despre arta, creatie, tehnologie, limite si intersectiile generoase dintre ele:
Mixed media
Dintotdeauna am avut o repulsie pentru restrangerea unui (sub)domeniu in sine-insusi. Cand eram copil si invatam sa desenez, gaseam tot timpul lucruri “nefiresti” pe care sa le lipesc pe foaie – plastilina, decupaje, mici obiecte de tot felul, spre exasperarea profesorilor care-mi explicau recurent ca desenul e bidimensional si se face in creion sau carbune (dupa parerea lor imbatabila, fireste).
In facultate, am ales sa studiez pictura, desi imi doream fotografie si film. Am repetat abordarea din copilarie si pe panze, avand acum la randul meu o scuza infailibila: mixed media! Aceasta tehnica ambigua a fost explicatia mea invariabila pentru orice experiment, in fata caruia nici un profesor sau critic nu gasea un contraargument functional. De-aici, m-am afundat in laboratorul fotografic improvizat in atelierul meu, m-am pierdut in carti peste carti de istorie si tehnica fotografica si am intrat intr-o sinusoida a experimentelor autodidacte.
Speculative Mechanisms / Sabina Suru
Inevitabil, studiile mele au fost nestructurate si am mers dintr-una intr-alta, neavand un ghid care sa-mi guverneze traseul. Cred ca aceasta a fost o etapa esentiala – am invatat sa fac relationari interdisciplinare, sa asociez nise fotografice cu idei nefamiliare fotografiei si am ajuns, incet si sigur, la o abordare obiectiforma si fluida intre medii diverse, pe care le corelez in functie de conceptul ori nevoile fiecarui proiect la care lucrez.
Pe aceasta cale tranzitorie, am ajuns la fotografia alternativa, la comunitatile internationale de amatori care nu se complica sa se intrebe daca ce fac ei este artizanat sau arta (inca ma bucur cand intalnesc oameni care nu simt nevoia sa faca sistematic aceasta distinctie), la zona de art & science si, inevitabil, la domeniul care, pentru mine, le aduce pe toate acestea la un loc – holografia. Cred ca incapatanarea mea de a nu ma ineca intr-un singur domeniu a fost esentiala pentru a intelege ce e important pentru mine ca artist.
Faulty Technology /Cadru 2 din video/ Sabina Suru
Temele care te preocupa
Modul in care lucrez si tehnologiile pe care le integrez in procesele mele de lucru s-au dezvoltat si, inevitabil, schimbat foarte mult de-a lungul ultimilor ani, ceea ce a dus la ramificarea temelor pe care le abordez. Am fost intotdeauna interesata de felul in care pot aborda medii bidimensionale printr-un demers de obiectivizare, scoase in tridimensional, deschise in forme de interactiune, performativitate sau chiar participare pentru public.
A doua zona tematica de interes este ceea ce eu numesc “perceptia instrumentata”. Prin intermediul unor tehnologii diverse – de la cele mai simple instrumente optice pana la tehnologii digitale - urmaresc si analizez metode prin care modul natural prin care navigam si internalizam mediul din jur se (poate) schimba prin intermediul instrumentarului tehnologic.
In egala masura, sunt interesata de o serie de alte subiecte, derivate din cele doua de mai sus. De exemplu, ideea de identitate: In ce masura obiectele cu care ne inconjuram functioneaza ca elemente identare? Ce inseamna identitatea unei persoane, respectiv a unui mediu vizual? Alterarea acestei identitati prin asocierea cu alte medii/abordari/obiecte, functioneaza ca o identitate noua?
Alta zona draga mie este obsolescenta. Dincolo de pasiunea mea pentru low tech și film sau fotografie si holografie veche, pornind de la dezvoltarea de noi contexte pentru tehnologii vechi, ajung frecvent la situatii in care discursul meu vizual se dezvolta inspre nou. Desi poate suna ironic, cu cat integrez in practica mea tehnologii mai vechi, cu atat ajung la tehnologii mai actuale.
In acest traseu, am ajuns foarte firesc la ramuri ale acestor teme care imi par esential de sondat pentru ruta tehnologica pe care o parcurgem global, anume surveillance, identitate digitala sau preconceptii tehnologice (cum este cazul holografiei – una dintre cele mai fantomatice si bantuite de mituri si idei preconcepute tehnologii cu care am lucrat).
Particule Afective. Detaliu modul holograme / Foto: Andrei Tudose
„The Somatist, The Entropist & The Skeptic”
„The Somatist, the Entropist & the Skeptic” navigheaza delicat o mare parte dintre ideile enumerate mai sus. Proiectul aduna o echipa de oameni diversi ca practici – Floriama Candea (bio artista), eu & Andrei Tudose (instalatie multimedia), Catalin Cretu (muzica algoritmica), Cristi Balas (programare) si Dr. Victor Diculescu (cercetator la Institutul National pentru Fizica Materialelor de pe Platforma Magurele). De-a lungul discutiilor preliminare, am observat ca avem cu totii dileme foarte asemanatoare – cum ne raportam la tehnologie in contextul IoT & IoLT (Internet of Things & Internet of Living Things), surveillance sau asistenti algoritmici bazati pe machine learning? Cum interiorizam (si, cel mai adesea, somatizam), chestionam si asimilam aceste tehnologii in viata cotidiana, mai ales in situatii pe care nu stim cum sa le navigam, cum a fost cazul mult-mai-lunga-decat-am-estimat perioadei pandemice? Cata incredere avem in aceste tehnologii care ne monitorizeaza pentru a ne creste gradul de confort si care pot fi implicatiile acesteia?
Noi, cei din echipa proiectului, nu avem niste raspunsuri clare (și, mai ales, obiective). Asa ca misiunea acestui proiect este sa extindem echipa catre public si sa punem intrebari care ne rod pe toti ori intrebari la care o parte dintre noi poate nici nu ne-am fi gandit (eu una nu m-am gandit ca surveillance poate inseamna altceva decat CCTV pana recent, de exemplu), pentru a incerca sa gasim raspunsuri impreuna si sa exploram cum navigam, fiecare dintre noi, aceste tehnologii in contextul cotidian.
Procesul de creație
Etapele de lucru au fost - si sunt, pentru ca suntem abia la jumatatea proiectului -, stratificate (aici, va rog sa vi-l imaginati pe partenerul meu, Andrei Tudose, razand in surdina, de mine folosind acest cuvant recurent in discursul meu :D ).
Am inceput cu o analiza socio-antropologica, pornind de la datele colectate de Eurobarometru, incercand sa aflam cum se raporteaza romanii la stiinta si tehnologie. Avand aceasta baza, dezvoltam un algoritm de machine learning & computer vision, respectiv structuri numerice rezultate din aceasta retea neuronala pentru componenta sonora si o serie de coduri si prototipuri de obiecte-somatizante (cum le numeste Floriama).
Intre 9-15 iunie, pornim ceea ce numesc cercetatorii „etapa experimentala”, adica Art Clinical Tests: deschidem spatiile noastre de lucru din Atelierele Malmaison (Calea Plevnei 137C, etajul 2), pentru a explora impreuna cu publicul interactiuni si relationari posibile in contextul acestor tehnologii. In cursul acestei saptamani, vom testa senzori, vom colecta date fiziologice si numerice, vom scoate la joaca o prima componenta a AI-ului si vom aduna date diverse printr-un dialog deschis cu voluntarii din public.
Dupa aceasta perioada de work-in-progress transparent si tinand cont de inputurile pe care le primim de la oameni, vom intra in etapa finala de productie a instalatiei, urmand ca in septembrie sa prezentam instalatia in premiera, la Timisoara, in cadrul Simultan Festival si apoi sa revenim cu ea in Bucuresti, unde vom expune versiunea finala si extinsa la Rezidenta BRD Scena9, incepand cu finalul lunii Noiembrie.
In ce proveste dificultatea, eh, cea mai grea parte pentru mine a fost tot proiectul de pana acum. Spun asta pentru ca eu sunt mai degraba un artist procesual; lucrez conceptual si tangibil, in paralel, de la inceputul pana la finalul unui proiect. In cazul „The Somatist, the Entropist & the Skeptic”, am ales o abordare nou-nouta (si infricosatoare) pentru mine din mai multe puncte de vedere. In general, lucrarile mele se bazeaza intr-o proportie covarsitoare pe un mediu fizic – or aici dezvoltam o instalatie pe care o voi vedea materializata cel mai probabil cu cateva saptamani inaintea evenimentelor publice. Si apoi, pentru ca a trebuit sa proiectez mental intregul proces, toate iteratiile vizuale posibile, pentru a putea ajunge sa proiectam un prototip realist. A fost minunat ca l-am avut alaturi pas cu pas pe Andrei Tudose, partenerul meu (componenta instalatiei video-algoritmice ne are co-autori, in colaborare cu Cristian Balas, in cadrul echipei extinse a proiectului).
Noi forme de dialog
Cred ca sunt mai multe diferente notabile acum in dinamica de lucru in sectorul cultural. O diferenta pe care am simtit-o activ in proiectele recente a fost extinderea retelelor colaborative. Dincolo de faptul ca incepem sa colaboram mai firesc și la scara mica, apar tot mai multe organizatii culturale tinere, deschise și transparente, iar in plan international, se formeaza retele ample de conlucrare functionale (cum este cazul S+T+ARTS).
Cea mai vizibila mi se pare dezvoltarea foarte binevenita a platformelor digitale. Stiu ca exista o oboseala de online si digital, dupa 2 ani de pandemie, insa mi se pare ca pe aceasta cale au aparut noi forme de dialog care functioneaza, care ne deschid mai usor catre colaborari si dialog international. Cea mai frumoasa parte decurge natural tot de-aici – toata aceasta dezvoltare faciliteaza schimburile de experienta si creaza oportunitati de colaborare, reducand impactul negativ al restrictiilor geografice, bugetare samd. Mi se pare un element esential pentru dezvoltarea mea personala, pe de o parte, si pentru dezvoltarea sectoarelor (sau, mai degraba, a niselor) culturale din care fac parte si pentru dezvoltarea carora lucrez nu doar ca artist, ci si ca manager cultural in Asociatia Qolony – Colonia pentru Arta si Stiinta si Asociatia Fotografica Allkimik.
Kinaesthesia. Instalatie video / Foto: Andrei Tudose
Cea mai grea parte ramane, fara a ma muta intr-un ton negativist, cea de subzistenta – mai degraba traieste arta mea din mine, decat eu din ea. Cred ca e o situatie generalizata, care s-a mai imbunatatit in ultimii ani prin deschiderea unor linii de finantare care rezista (cum e cazul AFCN) sau care reusesc sa lupte si sa revina in forta (cum este cazul Arcub). Dar, cu siguranta, este nevoie de solutii mai sustenabile care sa vizeze si agenti independenti si care sa faciliteze sustinerea proiectelor si din afara mediului traditional artistic, catre mai multe entitati si organizatii din zona de business.
Deschiderea procesului de lucru
In ultimii 5 ani, am iesit din paradigma artistului solitar bun-la-toate si am inceput sa colaborez cu practicieni din zone foarte diferite – performeri si coregrafi provenind din scena dansului contemporan, muzicieni, oameni de cinema, cercetatori din zonele de tehnologie si cercetare stiintifica, teoretica si experimentala. Am inteles in aceasta perioada ca imi doresc sa lucrez cu oameni, sa dezvoltam idei impreuna si sa extindem zonele de practica si de interferenta tematica. Aceasta deschidere a procesului de lucru si integrarea altor oameni si domenii in mijlocul lui a fost cea mai mare schimbare pentru mine. Acest val de schimbare pare sa se faca simtita in intreaga scena culturala – intelegem, incet si sigur, ca prin colaborare, se deschid usi nesperate pentru experiment si dezvoltarea proceselor creative (si nu numai).
Particule Afective. Detaliu instalatie /Foto: Andrei Tudose
Un lucru important pe care l-am asimilat, pe aceasta cale, este un fel de curiozitate pentru istoria tehnologiei si a practicii altor profesionisti si amatori deopotriva, care se manifesta rabdator si bland. Acumuland experienta, imi pare ca devin tot mai putin rigida in raport cu lucrurile care ma intereseaza sau despre care abia aflu, ceea ce e ironic, dar mai ales, neasteptat (si imbucurator). Iar prin estomparea granitelor dintre arta si alte domenii, iau parte la un proces de reinnoire si reinventare sociala, pe care il vad ca fiind esential pentru dezvoltarea viitoare a umanitatii.
Cum treci de blocaje
Ca sa fiu sincera, in ultimii 5-6 ani nu am avut timp sa ma gandesc daca exista potentialitatea vreunui blocaj si, cu siguranta, rutina nu a apucat sa isi gaseasca vreun locusor. Da, fireste, exista lucruri pe care trebuie sa le fac oarecum recurent si care nu imi fac vreo placere speciala, cum ar fi toate componentele administrative care stau la baza proiectelor de cercetare si creatie. Pe de alta parte, am intrat in contact cu atat de multi practicieni spectaculosi, institutii populate de oameni cu un entuziasm fantastic, incat nu am stiut ce sa fac mai intai si de ce anume sa ma bucur mai mult.
Revenind o clipa la rutina - sunt unul dintre artistii care lucreaza iterativ, trecuti prin multiple etape autodidacte, asadar este foarte posibil sa fi dezvoltat o forma de imunitate la rutina. Spre exemplu, etapele de inceput ale experimentelor mele cu holografia numara deja doi-trei ani de trial and error (mai ales error; si cred ca inca nu am depasit, de fapt, aceasta etapa initiala), ceea ce implica un fel de anduranta in raport cu repetitia. Faci, gresesti, faci din nou, gresesti din nou si pastrezi aceasta dinamica de vreo cateva sute de ori pana cand aduni suficienta informatie legata de variabilele care influenteaza rezultatele, incat sa poti incepe sa speri ca vei sti in curand cum sa nu mai gresesti si, implicit, cum sa faci sa iasa o placa holografica ok la un moment dat.
Acelasi tip de lucru iterativ se petrece in desen, in modelaj, in fotografie si lista poate continua multa vreme. E drept, aici mai apar blocaje, frustrari, mai dau si eu, ca toata lumea, cu tava de masa intrebandu-ma ce variabila nu am controlat in aceasta a 314-a expunere. Apoi fac o cafea, respir adanc de trei ori sau o sun pe Floriama si o poluez plangandu-ma, si-mi trece. Si o iau de la capat. Si tot asa. Si pare ca functioneaza.
Daca ar fi sa extrapolez aceste idei intr-un sistem de lucru, cred ca bucuria descoperirii si a evolutiei, mindfulness-ul creatiei in toate formele ei, insumeaza cea mai buna forma de revolta impotriva rutinei si blocajelor.
Speculative Mechanisms. Praxinoscop / Foto: Sabina Suru
AI & creația
Sigur nu ma sperie. Ma bucura si ma provoaca. Una dintre intrebarile din proiectul “The Somatist, the Entropist & the Skeptic” este legata de tocmai de procesul auctorial. Daca avem un algoritm de invatare automata care realizeaza o creatie de orice fel (poezie, pictura, muzica) - cine este autorul? AI-ul? Programatorul? Arhivistul care a creat baza de date pe care a fost antrenat? Autorii originali ai lucrarilor care au fost folosite pentru antrenare?
Explorez plina de speranta acest teritoriu nou si in continua expansiune. Si simt cum aceasta explorare ma imbogateste artistic in fiecare zi.
Pana la urma, lucrul cu AI imi pare similar lucrului cu copiii. Sunt curiosi, invata, se uita la tine pentru modele si, mai ales, te surprid cu cele mai neasteptate idei, atunci cand te astepti mai putin.
Shimmering glimpses into iaval. Detaliu holograma / Foto: Didi Elena
Zone noi de expresie si explorare
Aceasta zona a tehnologiilor digitale mi se pare una dintre cele mai interesante de sondat. Este o tehnologie despre care am inceput sa citesc mai asumat abia anul acesta. Dar sa fac intai un mic ocol – recent, am avut ocazia de a vedea pe viu cateva holograme digitale si sintetice.
Ca sa contextualizez putin: holografia este, in esenta, o tehnologie de inregistrare a unei informatii tridimensionale, via un tipar de interferenta a luminii care inglobeaza aceste informatii. In cazul holografiei analogice, acest proces implica placi argentice de o granulatie foarte fina, o sursa de lumina coerenta (adica un laser de o anumita frecventa singulara de culoare) si obiectul real care este inregistrat pe placa. Odata developata intr-un mod similar unui diapozitiv, holograma poate fi vizualizata prin reconstructie optica, punand o lumina alba sau laser (depinde de tipul de schema de inregistrare holografica) asupra placii, din acelasi unghi in care a fost laserul la inregistrare. Lumina laserului creeaza contextul de inregistrare care inglobeaza informatia volumetrica a obiectului care a fost in contact cu placa. In cazul holografiei digitale, obiectul este inlocuit de un model tridimensional digital, care poate fi modelat intr-un program dedicat ori desenat in VR (cum este cazul unei artiste pe care o admir tare mult ca traseu creativ – Ioana Pioaru).
Unde incerc sa ajung este ca sunt curioasa ce fel de punte se poate dezvolta intre tehnologiile holografice si aplicatii ale unui algoritm generativ bazat pe machine learning. In cadrul „The Somatist, the Entropist & the Skeptic” invatam reteaua neuronala sa recunoasca si sa prelucreze vizual imagini extrase din gestica publicului care va interactiona cu instalatia, folosind o baza de imagini provenind din „Faulty Technology”, un proiect la care am lucrat de-a lungul ultimilor ani, in multiple iteratii. Intr-o varianta holografica, pesemne ca ar fi vorba de un ansamblu de algoritmi care ar conlucra pentru noi moduri de vizualizare a realitatii. Cu siguranta este o zona pe care imi doresc tare mult sa o explorez cat de curand.
Shimmering glimpses into iaval. Detaliu holograma / Foto: Didi Elena
Este creativitatea o trasatura specific umana? Sau poate fi ea replicata de roboti?
La ultimele doua intrebari, raspunsul meu ar fi un „nu stiu, dar vai o vai, sper!”; cu siguranta creativitatea nu este specific umana. La urma urmei, este acea calitate esentiala a adaptarii si, implicit, evolutiei. Creativitatea, in general, nu are limite; daca vorbim de limite aici, cred ca vorbim de fapt de limitari (auto)impuse de oameni – prin paradigme invechite care nu reusesc sa tina pasul cu tehnologia si schimbarile pe care le aduce, de exemplu. De asemenea, avand in vedere ca robotica si inteligenta artificiala sunt inca la inceput si dezvoltate de oameni, acestea sunt, implicit, structurate in baza acelorasi ideologii si bias-uri.
Am citit recent un studiu despre niste algoritmi de invatare pentru care se crease o interfara grafica. Dupa un numar uluitor de cicluri de invatare (vorbim de milioane de cicluri), primeau anumite task-uri. Din cand in cand, apareau cazuri in care una sau mai mult dintre aceste micro-entitati artificiale reanalizau ce li s-a spus ca este real, posibil, respectiv permis si ieseau complet din sistemul previzibil de comportamente, rezolvand intr-un mod creativ si mult mai eficient task-ul cu pricina. Consider ideea de limita ca fiind un construct rational pe care il impunem si altor vietuitoare ori altor forme de inteligenta. Este foarte posibil, schimband aceasta paradigma, sa se schimbe foarte multe lucruri intr-un mod neasteptat.
Simbioza dintre creatori & tehnologie
Mi se pare ca exista o diferenta fundamentala intre orice forma de cod/software/etc. si inteligenta artificiala – libertatea. Un algoritm de acest fel trece prin iteratii de invatare, fara a primi initial un set de reguli predefinit, ceea ce lasa un spatiu uluitor de manevra pentru ceea ce noi, oamenii, asociem ideologic si functional liberatatii – adica fix creativitatea.
Intr-un context de acest fel, echilibrul si formele de conlucrare/colaborare/simbioza pe care le putem avea cu acest tip de tehnologii este imposibil de previzionat. Mai mult, este motivul central pentru care le consider de un potential spectaculos pentru industriile creative. Daca formele de inteligente artificiale se pot debarasa de bias-urile etice care vin la pachet cu faptul ca sunt dezvoltate de oameni, eu nu as exclude un scenariu similar celui din filmul Her. Pesemne unul dintre putinele filme care propun scenarii optimiste, chiar spiritual pentru evolutia tehnologiei si a raportului nostru cu ea, este cel mai aproape de ceea ce vad eu a fi potentialul real al inteligentei artificiale.
O dinamica similara este situatia unui copil educat delicat, fara doctrina si fara ideologii fixe, in care este lasat liber sa aleaga pentru sine ce fel de persoana vrea sa fie. Ghidat bland spre autoexplorare, experiment si concluzii naturale personalitatii lui, este foarte posibil ca un astfel de copil sa navigheze lumea mult mai aproape de potentialul lui real. Caz in care, indiferent ca vorbim despre un copil-om sau o inteligenta artificiala abia iesita din primele cicluri de invatare, cel mai important este sa incercam sa nu picam in capcana de a sari la concluzii si de a impune un control previzibil asupra AI, ci mai degraba sa fim atenti la modul si la informatiile cu care o antrenam.
