Mercury360 lansează anul acesta o nouă campanie regională, care se desfășoară în România și Bulgaria, pentru brandul de ulei de măsline autentic italienesc Costa d’Oro, pe aceeași platformă lansată cu succes anul trecut: “Trăiește autentic”.
“Rezultatele obținute anul trecut au condus la decizia de a construi pe aceeași platformă – ‘Trăiește autentic’ – care a fost atât de bine primită de români: 89% dintre respondenți au apreciat mesajul campaniei, iar 87% au spus că sunt dispuși și foarte dispuși să cumpere produsul, conform cercetării realizate de Reveal Marketing Research. A menține comunicarea de brand mereu actuală și relevantă pentru target este una din prioritățile noastre. Ne bucurăm că am fost pe aceeași lungime de undă cu publicul și că le-am transmis exact mesajul de care aveau nevoie”, a declarat Daniela Pontecorvo, Chief Growth Officer, Costa d’Oro.
“Creșterea indicatorilor de brand arată nu doar cât de bine a performat mesajul Costa d’Oro, dar punctează și nevoia românilor de a redescoperi un stil de viață autentic, într-o lume din ce în ce mai superficială. Am reușit să construim împreună o platformă de durată, bazată pe un insight puternic de consumator, care se aplică atât vieții de zi cu zi, cât și momentelor relevante pentru produs. Întoarcerea la esența lucrurilor, la un fel natural de a ne purta și de a ne prezenta lumii poate fi o rezoluție majoră de viață, dar poate porni la fel de bine și din lucruri de zi cu zi, cum ar fi modul în care ne comportăm în jurul mesei – fie ca pregătire, fie ca moment de consum – mai puțin perfect, dar mai autentic”, a declarat Raluca Blană, Account Director, Mercury360.
“Costa d’Oro joacă într-o categorie dificilă, în care prețul cântărește greu în luarea deciziei de cumpărare, chiar și pe segmentul premium. Pentru a avea rezultate, este foarte important să înțelegi psihologia consumatorului, dar și mindsetul de shopper. Doar așa poți găsi soluții cu un mare impact emoțional, care să fie fundamentate și pe atribute funcționale, așa încât shopper-ul să-și dorească să pună produsul în coș, să fie mulțumit de decizie, iar apoi, când ajunge să consume produsul și să se conecteze cu brandul online, să primească noi confirmări că a făcut o alegere bună”, a declarat Liliana Dobre, Marketing Manager Group Category, Nordic Food, distribuitorul Costa d’Oro în România.
În 2022, Mercury360 lansează campania “Ești VERO când mai și greșești”, cu o serie de activări în digital și in-store, pentru a duce mai departe îndemnul de a trăi autentic, printr-un nou unghi de abordare.
„Insight-ul de la care am pornit în noua campanie este faptul că asumarea greșelii e dovada supremă de autenticitate. Doar în momentul în care conștientizezi că mai e loc pentru îmbunătățiri și ești onest atât cu tine, cât și cu felul în care te prezinți celor din jur, doar atunci îți dai șansa de a progresa. Neasumarea greșelii duce la teama de eșec, la ‘playing it safe’, atitudine care te limitează la drumurile știute. Mergând mai aproape de lumea produsului, nici în bucătărie nu s-a născut nimeni perfect. Nu se poate să-ți iasă toate dish-urile impecabil, de la prima încercare. Dar foarte puțini sunt cei care chiar postează atunci când ceva nu le-a ieșit perfect. Costa d’Oro îndeamnă consumatorii să recunoască și să accepte și această variantă a realității – cea imperfectă – atât în viața online, cât și în cea offline. Doar așa își vor da voie să experimenteze și să descopere moduri de a deveni din ce în ce mai buni. Doar când recunoști că ți se întâmplă să mai și greșești, doar atunci poți spune că trăiești cu adevărat, că ești VERO”, a declarat Ana Militaru Șerban, Group Creative Director – Shopper & Consumer Activation, Mercury360.
Campania pe noua platformă se va desfășura pe tot parcursul anului, cu activări de shopper și de digital care vor încuraja consumatorii să experimenteze cu diversele variante de ulei Costa d’Oro, conform proprietăților lor și tipurilor de preparate care li se potrivesc cel mai bine.
Echipa care a lucrat la campanie:
Costa d’Oro: Daniela Pontecorvo (Chief Growth Officer)
Mercury360: Mihaela Bourceanu (Client Service & Strategy Director, Raluca Blana (Account Director), Anda Postolache (Jr. Account Manager), Liviu Țurcanu (Creative Director), Ana Militaru Șerban (Group Creative Director - Shopper & Consumer Activation), Daniel Ilinca (Art Director)
Outbox: Raluca Barbu (Digital Account Director), Denisa Ștefănescu (Senior Account Executive), Andrei Busuioc (Bus) (Head of Design), Cora Bundur (Head of copy), Alex Iacob (Strategic Media Planner)
Nordic Food: Liliana Dobre (Marketing Manager Group Category), Claudia Andreica (Brand Manager)