[ Update 21.06.2022 // Teaser din campania IQads ]
Prima companie de artificial creativity a ajuns în România.
Artificial Creativity. Future Company este o agenție de creativitate artificială, pe bază de deep learning, ce utilizează o puternică rețea neuronală pe mii de servere în cloud.
Yuki Saaki, CEO și fondator, explică ambițiile companiei sale si beneficiile aplicării AI în domeniile creative, de la publicitate la muzică, arte sau chiar film.
Cum a început
Acum mulți ani am lucrat în publicitate, în poziția de account, într-o rețea multinațională din Japonia. Acolo am avut primul contact cu creativii și cu stilul lor de muncă haotic și dificil. Nu doar cu cei din publicitate, dar și cu cei din film, regizorii, atunci când filmam reclame, cu muzicienii sau designerii. Toți încăpățânați, stridenți, cu orgolii, cu o continuă luptă între păreri diferite, cu rezistență la feedback. Sau infantili, neserioși, toată ziua jucându-se pe calculator sau consumând bere sau sake, ca să zic doar atât. Nu mi s-a potrivit deloc. Atunci am ajuns la convingerea că personalitatea nu este bună pentru business, care a devenit mantra mea. Așa am decis să investesc în inteligența artificială aplicată în domeniile creative și am fondat Artificial Creativity. Future Company, ACFC, cu credința că beneficiile creativității artificiale vor deveni în scurt timp evidente pentru toată lumea.
Tehnologia viitorului e aici
Știu că facem primii pași pe un teren minat, dar mi-am asumat încă de la început acest lucru. Pur și simplu, indiferent de ce credem fiecare dintre noi, viitorul vine oricum și aici e oportunitatea pe care am decis să nu o ratăm la ACFC. Eu sunt doar mesagerul viitorului, don’t shoot the messenger. Oricât de dureros ar fi adevărul pentru mulți oameni, creativitatea artificială generată de computere ultraperformante, pe baza de deep learning, va aduce o eficientizare incredibilă a proceselor de lucru, a timpului, și rezultate extrem de performante cu resurse mult mai puține.
În publicitate mai există oameni ca Hegarty sau, local, câțiva nostalgici precum Șerban Alexandrescu sau Valentin Suciu, tot mai puțini, sau agenții precum Publicis, Leo sau McCann, care încă cred în creativitate așa cum era ea acum niște zeci de ani. Dar epoca aceea s-a terminat. Trebuie să trecem la nivelul următor.
O companie pentru companii
Serviciile noastre acoperă o gamă largă de domenii creative, de multe ori interconectate, fiind potrivite atât pentru marketeri și branduri, dar și pentru agenții de publicitate, pentru companiile producătoare de film, muzică sau design.
Cu toții știm că munca cu persoanele creative este adeseori dificilă, plină de suișuri și coborâșuri. Creativitatea artificială vine să elimine aceste neajunsuri și să ofere predictibilitate procesului creativ, fie că vorbim despre o reclamă, un album de muzică, un proiect vizual sau chiar și un scenariu de film.
Agențiile de publicitate trebuie să se reformeze sau altfel vor muri. Creativitatea lor nu va mai fi relevantă. Le invit pe toate să apeleze la serviciile algoritmilor, să testeze tehnologia noastră. În viitor, lupta se va da între cei care antrenează cât mai bine algoritmii.
Nevoia de colaborare cu creativii
Pomeneam mai devreme despre deep learning. Noi nu vrem să-i lăsăm pe toți creativii fără joburi, ci doar le oferim o alternativă de viitor. Am lansat un program de recalificare prin care încurajăm persoanele creative din toate domeniile să ni se alăture, să colaboreze cu noi pentru a contribui la perfecționarea algoritmilor și adaptarea lor la specificul local.
Creativii din toate domeniile trebuie să înțeleagă clar un lucru: azi nimeni nu mai are timp pentru toate manifestările adiacente creativității. Adică tensiunile create de ego, procrastinare, blocaje mentale sau tulburări de personalitate. Creativitatea viitorului este luminoasă, fără zonele întunecate aduse de factorul uman.
[ Update 21.06.2022 // Teaser din campania IQads ]