[Comunicare ca la carte] Rodica Săvulescu: Facultatea este acolo pentru a-ți oferi o structură, o hartă pe baza căreia poți să navighezi prin domeniul ales

Dacă treci de straturile exterioare ale prejudecăților, îți dai seama că studenții sunt cam la fel dintotdeauna, spune Rodica Săvulescu, copywriter Saatchi & Saatchi + The Geeks & lector universitar la SNSPA, unde predă din 2009. Și noile generații, în ciuda faptului că stau pe TikTok sau sunt cuprinse de nerăbdare, sunt tot tineri care își fac primele planuri pentru viitor și speră de la profesori că îi vor ghida în acest sens. Când vine vorba de eterna discuție dintre teorie și practică, Rodica crede că facultatea are rolul de busolă, de a structura un echilibru. 

Aș zice că e tentant să pici în capcana de a crede că școala ar trebui să te învețe să faci Instagram reels sau Tik Tok videos sau x și y (insert ceva foarte trendy aici și acum). Facultatea nu prea are cum sau de ce să te pregătească concret pentru toate lucrurile acestea, iar totul se schimbă atât de repede încât uneori nici mediul de afaceri nu ține pasul cu propriile cerințe, spune Rodica.

Rodica e de părere că teoria și practica nu sunt antagonice, de aceea nici nu le separă la cursuri, ci le folosește împreună, așa cum e natural. Care e stilul ei de predare, ce a învățat din pandemie și de ce e nevoie în 2022 în școala de comunicare din România, povestește Rodica mai jos:

Istoria ta de predat

Adevărul este că nu m-am gândit că voi preda. Având destul de multe exemple de profesori foarte buni în familie, nu m-am văzut urmând o astfel de carieră, deoarece nu am crezut vreodată că am caracteristicile necesare pentru asta. 

Aș spune că am început să predau dintr-o întâmplare: după absolvirea masteratului de publicitate, am revenit la Facultatea de Comunicare și Relații Publice pentru a îmi ridica diploma și, întâlnindu-mă cu un fost profesor, am rămas la discuții un timp. Eu tocmai luasem o pauză de la job-ul meu de copywriter în Leo Burnett pentru a începe un proiect pe cont propriu, iar dumnealui mi-a sugerat o posibilă colaborare cu facultatea - să țin o parte din orele de seminar pentru cursul de publicitate al lui Dan Petre. În ciuda tuturor temerilor mele, în octombrie 2009 eram cadru didactic asociat la SNSPA - unde am avut, de-a lungul timpului, nenumărate ore de curs și seminar la Publicitate, Medii digitale, Comportamentul consumatorului, Identitate de brand și așa mai departe.

Unde predai acum

În prezent țin cursul de Identitate de brand la Masteratul de Management și Branding Corporativ din cadrul Facultății de Management (SNSPA).

Începutul 

Începutul a fost cam ca orice alt început - plin de emoții și de întrebări existențiale :) Cam ca atunci când ești aruncat în apă și trebuie să te descurci, chiar dacă nu crezi că știi să înoți. Dar, odată ce am trecut de primul seminar, mi-a devenit clar că: 1) pot să fac asta și 2) pare că merge chiar mai bine decât mi-am imaginat.

Felul în care țin cursurile s-a schimbat în timp, pe măsură ce am câștigat mai multă experiență și independență. Schimbările au venit pe măsură ce am putut să construiesc singură structura cursurilor sau să stabilesc temele de interes, pe măsură ce am mai studiat pedagogie și mi-am mai rafinat skill-urile de predare, pe măsură ce mi-am stabilit mai clar o viziune asupra muncii mele în zona de educație.

Ce ți-ai propus

Când am început, am pornit de la ideea că nu vreau să transmit mai departe doar cunoștințe seci despre subiect, ci prefer să îi ajut pe studenți să își dezvolte abilitățile într-un mod care să li se potrivească și să le facă plăcere și să le ofer și un fel de preview al vieții de agenție, cu bune și cu rele. Cred că ar fi vorba despre un soi de proces de mentorat, doar că aveam alături o clasă plină, nu doar un mentee.

Nu știu dacă aduc neapărat ceva nou în mod intenționat, dar cred că fiecare prof are stilul său și, inevitabil, de aici vine și un anumit tip de „noutate”.  

Eu mi-am propus încă de la început să am o abordare care să îi încurajeze pe studenți, să le ofere încredere în propriile forțe și să îi facă să gândească într-un mod în care școala românească nu prea o face. Îmi dau seama că facultatea nu este neapărat locul în care să îți schimbi viziunea despre învățare și să te „resetezi” complet - pentru că anii de formare și-au lăsat deja amprenta. Însă am profitat de ocazie să lărgesc un pic aria de posibilități și să le sugerez că există permisiunea de a ieși din perimetrul bine delimitat pe care îl știm cu toții.  Din păcate, încă mai avem de luptat cu practici precum memorarea mecanică sau referatele de x pagini, în care informația este preluată fără discernământ din surse dubioase.

În plus, m-am gândit mereu la lucrurile pe care eu și colegii mei le simțeam ca fiind  stresante în contextul educațional - și am încercat să le elimin sau să le minimizez impactul, atunci când acest lucru ținea de mine.

Cu studenții de toate generațiile, în cadrul proiectului Age-Tech/ Relaţia dintre tehnologie şi vârstă: înţelegerea anxietăţii faţă de computer la persoanele vârstnice, condus de Loredana Ivan (2016) 

Stilul tău de predare

Cred că stilul meu de predare este destul de relaxat și nu neapărat foarte convențional: îmi place să problematizez, să facilitez discuții și să îi susțin pe studenți să își dezvolte gândirea critică și creativitatea. De altfel, nici nu prea „predau” în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult ghidez discuțiile și completez golurile acolo unde observ că acestea există.  

În mod concret, încerc să nu îi bombardez pe studenți cu informații (pe care, de altfel, pot să le găsească acum în mii de locuri), ci să le deschid apetitul pentru subiect, să îi ghidez pentru a-l privi din unghiuri noi și să îi susțin să persevereze atunci când își exprimă interesul pentru ceva. Măiestria în orice domeniu vine din exercițiu, pe care nu îl poate face altcineva pentru tine. Dar pentru a ajunge acolo ai nevoie să știi că ești safe și că poți încerca rute diverse fără să te stresezi pentru rezultat. În plus, mi se pare esențial să ai libertatea de a te juca și de a exersa de plăcere și să nu simți fiecare task ca pe o corvoadă. Aș zice că acest context favorabil creativității este necesar mai ales în publicitate, deși cred că este util și în general. 

Cum îți pregătești cursurile

Cursurile și materialele auxiliare sunt always in the making, din perspectiva mea. Găsesc mereu câte un ad (deștept sau nu) pe care îl păstrez ca exemplu pentru cursuri, vreun articol care mai ridică o problemă interesantă sau prezintă un nou unghi de analiză sau un tool care poate fi utilizat la ore pentru exerciții. Din punctul meu de vedere, job-ul acesta este ongoing, nu începe la ora la care te loghezi pe Zoom sau intri în clasă și se termină când ai dat log out sau ai închis ușa. Frumusețea lui este că te stimulează mereu să mai cauți ceva nou, să te mai conectezi la o direcție pe care încă nu ai abordat-o. Faptul că ești mereu în priză are și efecte negative… dar cred că este riscul meseriei, care nu știu cum ar putea fi făcută altfel.

Cum le captezi atenția

Hmmmm, nu cred că mi-am creat chiar un catchphrase pentru deschiderea cursurilor… Deși, dacă ar fi să mă gândesc mai bine, adevărul este că atunci când mă văd prima dată cu studenții, le povestesc despre ce vom discuta în acel curs și îi anunț că nu pun mare preț pe prezență, ci am alți KPI. Pare că asta atrage atenția de fiecare dată. 

Cele mai mari provocări în misiunea de a-i învăța pe alții

Așa cum spuneam și mai sus, există câteva provocări în zona asta. Una dintre ele este chiar acest statut de always on pe care îl ai, care nu îți permite deconectarea în adevărarul sens al cuvântului - nici chiar atunci când ești oficial în vacanță sau nu ții vreun curs. Cumva, ai mereu ceva la care să te gândești, vreun răspuns de dat cuiva care cere sugestii de bibliografie sau feedback pe vreun proiect. Și sigur ai mereu ceva ce poți îmbunătăți: dacă nu sunt cunoștințele în domeniu, pentru că deja ești as, cu siguranță e nevoie de lucru la skill-urile pedagogice sau la modalitățile de prezentare a informației. Sau poate la tehnici de motivare sau la idei de îmbunătățire a programei - nu prea am avut până acum un moment în care să închid vreunul dintre capitolele de mai sus.

O altă provocare este să decizi cum abordezi învățarea și ce rezultate aștepți, cum le măsori și ce criterii iei în calcul pentru evaluare. Și acesta este un punct în care încă mai experimentez, chiar și după mai mult de 10 ani de ținut ore la facultate. 

Ce diplomă ți-ar da studenții tăi

Hmm, o diplomă... didn’t see that coming. Dar cred că nici nu e vreun risc major să primesc vreuna, deci sunt safe. 

Cu sau fără diplomă, aș vrea ca studenții să își amintească din colaborarea cu mine faptul că încerc să îi susțin să iasă ceva mai knowledgeable și mai pregătiți din facultate, totul într-o manieră relativ plăcută și relaxată (sper eu). Vreau să știe că toate contribuțiile lor sunt încurajate și apreciate și că încerc să îi pregătesc pentru diverse situații cu care se vor întâlni, nu doar pentru varianta ideală, „de manual”. Și, desigur, că îi invit mereu să se raporteze critic la tot ceea ce văd/ citesc/ aud - de la mine sau de la alții.

Un curs memorabil

Haha, păi nu cred că sunt vreodată mulțumită în totalitate de un curs - deci până la a considera că există vreunul memorabil e cale lungă. Dar am avut de-a lungul timpului cursuri care m-au făcut să simt că munca mea are sens. Asta aș zice că e ceva important. Iar dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că prefer să îmi fac treaba bine cât mai des posibil, decât să am un curs memorabil din când în când.

Cum sunt noile generații de studenți

Încerc să folosesc cu atenție perspectiva asta generațională, că oricum sunt împânzite conversațiile de „Nu se mai face școală ca pe vremea noastră” sau „Generațiile astea tinere sunt așa și pe dincolo”. Chiar dacă există niște caracteristici mai generale - influențate de mediul actual, încerc să nu pornesc cu prejudecăți și să abordez lucrurile cât mai personalizat. Stilul de învățare, nevoia de autonomie, interesele diferă chiar în cadrul aceleiași generații - sau al aceleiași grupe de studenți.

În plus, dacă treci un pic de straturile exterioare tip clișeu - attention span de 10 minute, pasiune pentru Tik Tok sau camere închise la curs din diverse motive - îți dai seama că studenții sunt cam la fel dintotdeauna: niște tineri care vor să știe ce o să facă în viitor și își pun încrederea în tine că o să îi ghidezi cumva. 

Schimbări în industria comunicării

În ceea ce privește industria comunicării, aș zice că este mult mai democratizată, lucru care vine - exact cum spuneai și tu, atât cu bune, cât și cu rele.

Cât despre această relație dintre universități și industrie - it’s complicated. Și riscăm să intrăm în discuția facultate vs școală de meserii, care se lungește mai mult decât ne oferă spațiu Internetul.

Aș zice că e tentant să pici în capcana de a crede că școala ar trebui să te învețe să faci Instagram reels sau Tik Tok videos sau x și y (insert ceva foarte trendy aici și acum). Facultatea nu prea are cum sau de ce să te pregătească concret pentru toate lucrurile acestea, iar totul se schimbă atât de repede încât uneori nici mediul de afaceri nu ține pasul cu propriile cerințe.

Așa că aș merge pe ideea că facultatea este acolo pentru a-ți oferi de fapt o structură, o hartă pe baza căreia poți să navighezi prin domeniul ales, alături de niște abilități specifice și de încrederea că orice problemă ai avea de rezolvat, aceste abilități te vor ajuta să găsești o soluție relevantă. Iar conectarea cu industria se întâmplă - cu pași mai mici sau mai mari, mai timizi sau mai încrezători, dar se întâmplă.

Aș menționa aici AcademIAA - un parteneriat între mediul academic și mediul de afaceri, cu programe dedicate atât studenților, cât și profesorilor. Cred că e un exemplu de bune practici în domeniu - și mă bucur că am putut fi parte din echipa care a strâns datele pentru proiect, înțelegând astfel mai bine ambele perspective asupra subiectului.

Cât contează teoria 

Ei bine, subiectul e deja clasic și nu o singură dată am auzit în facultate discuții despre cerința studenților de a face „mai puțină teorie și mai multă practică”. Înțeleg nerăbdarea de a dori să începi cât mai repede munca „adevărată” - dar, ca în multe alte situații, tot echilibrul este cheia. La fel ar trebui să fie și acest raport dintre teorie și practică - echilibrat.

Există și o școală de gândire care susține că „meseria se fură” și că teoria este inutilă, că unele materii nu au niciun rost și așa mai departe. Aș zice că este destul de periculoasă abordarea. Dacă ne referim la publicitate - deși nu este o știință exactă, nu este nici o profesie pe care o faci la inspirație/ gut feeling și atât. Partea aceea de „99% transpirație” înseamnă să știi cum să citești și să interpretezi un studiu când faci cercetare, să problematizezi, să formulezi idei într-o manieră inteligibilă și persuasivă, să poți argumenta în favoarea unui concept, să ai capacitatea de a măsura rezultatele muncii tale - și câte și mai câte. Comunicarea (publicitară sau de orice alt fel) nu este un joc de tipul încercare și eroare, chiar dacă aceste personaje mai intră în cadru uneori.

Cred că înțelegem toți cât de importantă este și partea științifică în advertising - nu poți să apelezi exclusiv la street smarts și la inspirație atunci când iei decizii…

Eu nu consider că teoria și practica sunt antagonice - mai degrabă le văd funcționând împreună și susținându-se reciproc. De aceea nici nu le separ în mod evident la curs/ seminar, ci le folosesc împreună, cum mi se pare natural să se întâmple. 

De ce e nevoie în școala de comunicare din România

Dacă pornim de la ideea aceasta de conectare cu industria, aș spune că școala de comunicare din România face unele eforturi pentru a ține pasul cu mediul de afaceri. Însă chiar dacă dorința de a rămâne relevantă în contextul actual există, apar tot felul de piedici (interne și externe) care fac procesul anevoios. Nici la nivel internațional lucrurile nu stau neapărat diferit - desigur, avem multe nuanțe aici, dar problema relevanței acestor programe de studiu este una generală în ziua de azi.

Ca în multe alte zone, și în mediul universitar există o anumită inerție - lucru care îngreunează situația când e vorba de schimbări rapide și de adaptabilitate. Dar chiar și așa, se fac unii pași în direcția bună - iar aceste mișcări grassroots sunt câteodată mai eficiente decât un mecanism imens care trebuie să se pună în mișcare. De exemplu, la cursuri sunt tot mai des invitați profesioniști din domeniu (care discută subiectele cu o viziune adusă la zi și oferă posibilitatea de networking); au apărut cursuri noi, care inițial nu erau acoperite de programă (în zona de digital sau de design grafic); avem programe precum AcademIAA, despre care spuneam mai sus.

Sigur că mai sunt multe lucruri de făcut, dar, vorba cântecului… the only way is up.

Ce fel de studentă ai fost

În facultate am trecut printr-o perioadă de căutări profesionale - am urmat un modul de resurse umane, am studiat și ceva comunicare politică, m-am îndreptat și către zona de comunicare publicitară, pentru a vedea ce mi se potrivește mai bine.

Cred că mi-a plăcut mai ales abordarea multidisciplinară din timpul școlii - faptul că aveam opțiunea să studiez câte puțin din toate, iar apoi aprofundam ce mă interesa cu adevărat.

Cât despre profesori, cred că de la fiecare am învățat câte ceva - fie că este vorba despre dos sau don’ts. Iar cu unii chiar am ajuns să fiu prietenă după ce am devenit și eu „profă” - lucru pentru care sunt recunoscătoare, fiindcă i-am descoperit mai mult ca oameni. Acum am destul de mulți prieteni profi de la care învăț permanent - răbdare, empatie, tehnici de predare și așa mai departe.

De unde ai învățat tu cel mai bine publicitate

E greu de spus ce înseamnă să înveți publicitate și când declari că ai acoperit integral acest aspect. Probabil că este un proces continuu: în publicitate lucrezi cu un amalgam de concepte, informații, teorii, metode ce provin din domenii foarte diverse, la care se adaugă permanent altele noi. Învăț constant lucruri și chiar mă aștept să fie așa.  

Cred că am pus bazele acestei educații în timpul școlii (facultate & masterat de publicitate), apoi am continuat să învăț on the job după ce m-am angajat, am participat constant la evenimente de profil și am studiat tot ce mai apărea nou și mi se părea interesant. Practic, am învățat publicitate și de la școală, și din agenție, și de pe Warc, și de la evenimentele IQads - și nu aș ști să spun dacă o sursă a fost mai bună sau mai valoroasă decât alta.  

Când am început să lucrez în domeniu aveam o idee destul de clară despre ce presupune job-ul meu, dar cred că abordarea era un pic mai romanțată. Publicitarii invitați la cursuri erau o prezență rară pe atunci, domeniul era încă destul de la început în România și cred că exista această impresie că ai de-a face cu niște „giganți” inabordabili. Astăzi mi se pare ceva mai democratizată lumea publicității - și cred că este un lucru bun să simți mai puțin stres de performanță când începi să lucrezi într-un domeniu.

Lecții din pandemie

Cred că pandemia m-a făcut să promit că în viitor nu voi mai lua în derâdere ideea că „orice criză este o oportunitate”. Adevărul este că a fost o perioadă complicată, dar extrem de ofertantă, din punctul meu de vedere. În primul rând, cred că ne-a oferit multora dintre noi o flexibilitate pe care înainte nu o aveam - iar acum ne este greu să mai renunțăm la ea. În plus, ne-a arătat că, dacă ne organizăm un pic, putem obține rezultate foarte bune chiar și în  „noul normal”. Și ne-a dat un impuls de a face lucruri pe care altfel probabil le-am fi tot amânat. De exemplu, în mediul universitar, nevoia de a trece la cursuri online cred că a resetat multe lucruri - deși conceptul nu era nou și fusese utilizat și în trecut sub diverse forme, cerințele din 2020+ nu mai permiteau continuarea acelorași practici. Multă lume a făcut updates și upgrades, iar cine rămăsese cantonat în metode învechite de predare sigur are acum niște skill-uri noi și foarte utile în viitor - cu sau fără pandemie. 

Știu că multă lume s-a plâns de lipsa conexiunii reale odată cu trecerea la predarea online, de camerele închise la cursuri, de eficiență scăzută și așa mai departe. Personal, nu am simțit atât de multe minusuri precum alți colegi - și, din discuțiile cu studenții, nici ei nu par să fi avut prea multe nemulțumiri din acest punct de vedere. Nu cred că aș greși dacă aș spune că nu am simțit deloc că am fi la nivelul de surviving, ci chiar ne-am apropiat de thriving.  

Iar în privința conexiunii - sigur că nu ne-am mai întâlnit pe hol, la cafea sau în lift, dar cred că am schimbat mai mult decât oricând mesaje pe Facebook sau pe WhatsApp, lucru care a facilitat în continuare apropierea, doar că în alt mod. Flexibilitatea și adaptabilitatea mi se par lecțiile esențiale în acest context, iar pentru studenți cred că de aici se deschide o nouă perspectivă despre învățare și despre cum aceasta se poate realiza în cele mai diverse forme și în contexte de toate tipurile, nu doar formal, standardizat.