[Performance Poetry] Cosmin Dominte: Unii se gândesc la poezie ca la ceva învechit. Dar când văd că de fapt poezia se îmbină al naibii de bine cu tehnologia momentului, devin hipnotizați

Pentru Cosmin Dominte aka Jazz 8, prima experiență de slam poetry a însemnat participarea la Campionatul Național pe care l-a și câștigat. Avea deja experiența scenei din muzică și teatru, cele două elemente care, alături de poezie, reprezintă pilonii carierei lui. Pasiunea pentru poezie a descoperit-o de mic, iar la vremea aia nu se gândea că va putea vreodată să ajungă la nivelul la care este astăzi. După reușita de la Campionatul Național, pentru Cosmin a urmat Campionatul Mondial din Paris, iar de acolo lucrurile s-au coagulat natural într-o ascensiune frumoasă.

La vremea aia eram foarte supărat pe cei care puneau multe cuvinte drăguțe pe centimetru pătrat, fără să transmită ceva în afară de "uite ce frumos pot să-ți spun nimicuri", așa că am crezut că e o ocazie perfectă de a protesta împotriva "poeziei de complezență", așa cum o numeam eu. Așa că m-am urcat pe scenă fără să-mi pese și mai mult ca să zic ce am de zis anti dulcegărie și complezență, crezând că mă vor da jos de pe scenă sau chiar că mă vor da afară de acolo la cât de BRUT și RAW era ce urma să zic. Numai că n-a fost așa și... am câștigat :)). 

Una dintre cele mai recente experiențe trăite de Cosmin a fost momentul de Slam Poetry de pe Arena Națională, din cadrul evenimentului We Are One. Acolo, s-a întâmplat ceva magic atât cu el, cât și cu publicul format din 30.000 de oameni. Îl lăsăm pe el să vă povestească mai multe despre asta și despre cum rimele îl însoțesc pretutindeni: pe scenă, în autobuz, în parc sau acasă.

Despre tine & pasiunea pentru poezie

Păi, mă numesc Cosmin Dominte, în underground mi se mai spune și JAZZ 8 (e neaoș, se citește “jazz opt”) și sunt un artist cu 3 benzi principale de activitate: actorie, muzică și poezie. Din astea trăiesc de peste un deceniu, deja. De format m-am format la mine în dormitor :)). Nu existau pe vremea aia prea multe locuri pentru oamenii ca mine și sincer nici acum nu sunt așa multe. Am început la vârsta de 6 ani când am scris o poezie de 8 Martie pentru mama și bunica. Am scris-o pentru că mi-am dat seama că nu am ce să le dau și am vrut să fac totuși ceva pentru ele.

Lor le-a plăcut ce am scris și au fost foarte surprinse de acele 4 rime făcute din proprie inițiativă iar eu am realizat că pot să le înveselesc cu ceva din mintea mea și nu m-am mai oprit din scris niciodată.

Bineînțeles că pe măsură ce a trecut timpul mi-am dezvoltat latura asta și a ajuns să-mi servească în tot ce fac azi, inclusiv muzică și actorie. Întotdeauna am tratat rimele ca pe o bucurie. Puteam să fiu oriunde și să nu mă simt niciodată singur pentru că le aveam cu mine, în gând. Le făceam peste tot, pe stradă, în autobuz sau ori de câte ori aveam niște timp în care nu trebuia să fac altceva. Erau secretul meu. Nu m-am gândit vreodată că voi trăi din așa ceva dar după aia a venit muzica în viață mea și am înțeles cum pot să-mi fructific skill-ul ăsta cu scrisul. Scena de slam poetry a apărut destul de târziu în viață mea. Eram student în ultimul an la U.N.A.T.C. când am auzit de campionatul național.

Prima ta experiență de slam poetry

Primul meu eveniment slam poetry a fost chiar campionatul național :)). Primisem o invitație și m-am dus acolo din curiozitate. La vremea aia eram foarte supărat pe cei care puneau multe cuvinte drăguțe pe centimetru pătrat, fără să transmită ceva în afară de "uite ce frumos pot să-ți spun nimicuri", așa că am crezut că e o ocazie perfectă de a protesta împotriva "poeziei de complezență", așa cum o numeam eu. Apoi am descoperit că mă pot înscrie în competiție. Și am văzut că erau tot felul de oameni acolo, unii chiar veniți și din zona mea de rap underground. Așa că m-am urcat pe scenă fără să-mi pese și mai mult ca să zic ce am de zis anti dulcegărie și complezență, crezând că mă vor da jos de pe scenă sau chiar că mă vor da afară de acolo la cât de BRUT și RAW era ce urma să zic. Numai că n-a fost așa și... am câștigat :)). Apoi mi s-a spus că voi reprezenta România la Campionatul Mondial din Paris. Nu înțelegeam ce mi se întâmplă.

Cum ți-ai descrie poezia

Cred că poezia mea e fără pretenții, dar cu emoție pură. Se duce direct la rădăcina subiectului și la sufletul receptorului. E versatilă, ia multe forme și aproape întotdeauna cere și niște umor, pe acolo, pe undeva, prin ea. Asta e tot ce înțeleg eu despre ea, momentan. Restul de descriere va fi întregită, cel mai propabil, de cei ce au contact cu ea. Ei sunt în măsură să spună cum îi atinge sau dacă ii atinge în vreun fel.

De inspirat mă inspiră totul. Viața cu toate momentele ei. Eu observ foarte mult tot ce se petrece în jur dar și în interior. Apoi le combin în minte și le scot de acolo. De obicei există un gând care nu îmi dă pace și devine primul vers al textului după care totul curge de la sine.

Cât despre forma finală, știu că a ajuns acolo când nu îmi mai cere nimic. Cât timp îmi cere ceva, simt nevoia să o tot recitesc și în timp ce fac asta îmi vin diverse ajustări. Știu că a ajuns la forma finală atunci când o citesc cap-coadă iar la ultimul cuvânt din ea, în sufletul meu, se produce un fel de "click" și simt că e "de acolo". După aia nu mai simt niciodată nevoia să o citesc pentru mine ci simt că e timpul să fie citită pentru sau de către alții.

Pentru necunoscatori: cum le-ai explica ce înseamnă slam poetry

“Slam Poetry” este competiția, iar “Spoken Word” este forma de artă pusă în această competiție. “Slam Poetry” înseamnă un public și un juriu în fața cărora stă poetul care nu citește pur și simplu ce a scris, ci face un live performance pentru a transmite poezia așa cum a intenționat el să fie înțeleasă și trăită. E o interacțiune live între autori și receptori fără să fie intermediată de carte/ecran/fițuică/revistă etc. Competiția se aseamănă în unele aspecte cu rap battle-ul dar are alte reguli și cu totul alt scop. Cred că cel mai important aspect în toată treaba asta este să știi să faci diferența dintre a sluji rima și a te sluji pe tine prin rimă.

Frici de început

Când vine vorba de slam poetry nu am simțit nicidoată frică înainte de a mă urcă pe scenă. Am simțit doar bucurie. Deja aveam experiența scenei sau a actului creativ în fața camerelor de la tot ce făceam în teatru, film sau concerte.

Am avut, însă, recent, un soi de emoție nouă, atunci când vine vorba de slam poetry, și anume - un fel de curiozitate combinată cu nerăbdare. De obicei nu simt așa ceva pe scenă ci doar trăiesc ce am scris și schimb energie cu publicul. Nu stau să îl observ conștient. Dar am fost recent la WE ARE ONE, pe Arena Națională, și am ieșit pe scenă în fața a vreo 30.000 de oameni și pentru prima dată eram curios și îi observam. Abia așteptam să văd, la final, dacă un public așa numeros care nu este venit acolo în mod special pentru genul ăsta de performance, rezonează cu forma asta de artă. A fost liniște pe toată durata momentului și la final au explodat în aplauze. Asta mi-a arătat că s-au conectat, au ascultat și la final au reacționat. Abia atunci am simți bucuria aia pe care o simțeam de obicei la început de performance. Apoi unii au venit să mă întrebe mai multe despre ce s-a întâmplat acolo și m-am bucurat și mai mult pentru că am realizat că în vremurile astea, la un concert IMENS, cineva a venit pe scenă cu niște rime și un microfon și a reușit să se conecteze cu ATÂTEA suflete. Treaba asta mi-a arătat că undeva, în inima omului care trăiește în aceste timpuri, ÎNCĂ există un loc și pentru poezie.

Etape importante din evoluția ta

Am crescut odată cu poezia mea. Nu știu cum să o spun altfel :)) Bineînțeles că momentul cheie a fost câștigarea campionatului național și apoi faptul că mi-am adjudecat un loc în top 10 mondial la Campionatul Mondial din Paris.

Dacă ar fi să o iau cronologic, parcursul ar fi cam așa: am trecut de la performance-uri în locații mici la performance-uri în diverse ambasade, apoi la evenimente culturale, apoi am conceput o serie online care se numește #GÂNDURI și care a devenit virală pentru că lumea s-a conectat cu modul real dar și amuzant în care adresam acolo diverse probleme ale societății noastre, apoi am fost la conferințele TEDxBucharest, apoi am început să fiu invitat la unele dintre festivalurile mari de muzică de la noi din țară, apoi am ajuns să am prima emisiune de spoken word din radioul românesc, apoi am ajuns și pe TV cu asta, iar cel mai recent punct important din acest traseu a fost performance-ul de pe Arena Națională, despre care am și vorbit un pic mai sus. Acum că mă uit la acest răspuns, în timp ce îl dau, realizez și eu că e un parcurs frumos și clar e o evoluție.

Cum iti dai seama ca poezia ta "prinde"

Păi în cadrul competiției îți dai seama că poezia ta "prinde" prin răspunsul publicului. În Slam Poetry feedback-ul este imediat. Publicul are și el un cuvânt de spus, nu doar juriul. De aia se și numește așa. "Slam"-ul ăla vine de la expresia "Slam you to the ground" - în sensul că dacă publicul nu te place dă cu tine de pământ imediat și te-ai dat jos de pe scenă. E frumos, dar poate fi și brutal dacă n-ai stomacul pentru așa ceva :))

Hard question: poezia preferată

După cum ai spus și tu, n-am cum să am un text favorit pentru că fiecare text este o capsulă de trăire, e un moment înghețat în litere, iar asta ar însemna să reușesc să știu ce sentiment e mai bun decât toate celelalte și nu știu să fac asta. Le iubesc pe toate. Sunt cărămizile casei mele. Toate sunt la fel de importante sau de neimportante.

Scena & publicul de slam din România

Publicul e frumos și destul de curios. Atât tineri, cât și oameni mai în vârstă. De descris scena asta, însă, n-am nici cea mai vagă idee. Sincer, nu știu dacă România are o scenă întreagă Slam Poetry. Sunt insulițe mici și sporadice. Știu doar câteva orașe din țară care mișcă în front. Cred că se poate dezvolta mult mai mult dar pentru asta trebuie să avem o infrastructură culturală bună și după cum știm, deocamdată, autoritățile competente și modelele sunt de așa natură încât pare că mai degrabă sunt ocupate cu a ne face de rușine nu cu a dezvolta cultura. Încă nu știm să recunoaștem ce avem în ogradă. Încă visăm la ce au alții și e mare păcat. Eu încerc să fac tot ce ține de mine pentru a menține în viață treaba asta.

Cum primesc românii genul ăsta de artă

Simt că e bine primit genul. Cred că dacă e pus în contextul potrivit, oamenii îl îndrăgesc repede. Poate că la început nu înțeleg care e treaba cu aceste cuvinte "Slam Poetry, Spoken Word" etc. dar imediat cum înțeleg despre ce e vorba, cei mai mulți sunt deschiși. Ba chiar o consideră o treaba nobilă. Unii se gândesc la poezie ca la ceva învechit, prăfuit și intangibil. Dar când văd că nu e așa și că de fapt poezia a evoluat și ea și că are un aer mai modern ca niciodată și că se îmbină al naibii de bine cu tehnologia momentului, devin hipnotizați. O redescoperă. E minunat să vezi asta pe fețele lor.

Surse de inspirație

Formele de artă care au stat la baza dezvoltării mele sunt muzica, desenul, scrisul și actoria. Și chiar dacă nu e o formă de artă, în viață mea, a fost și este foarte important sportul. Disciplina de acolo o am.
Cei ce mă inspiră sunt mulți. Mult prea mulți ca să-i înșir aici. De la staruri pop culture și toți campionii lumii pe care i-am cunoscut în Paris și cu care am stat să schimb idei, rime, beții și trăiri până la simpli oameni care sunt în viața mea de zi cu zi. Pot să spun, însă, că o sursă destul de nouă dar inepuizabilă de inspirație a devenit fiul meu care are acum 1 an și 7 luni. E o poezie în mișcare omulețul :))

Recomandări de locuri & oameni

Acum, din păcate, nu sunt foarte multe locuri. Sau poate sunt dar oi fi eu prea ocupat să mai știu de ele ceea ce și sper, de altfel. Cum spuneam mai sus, sunt câteva orașe în țară dintre care Clujul aud că are cel mai des evenimente de genul. În rest nu prea văd multă mișcare. Poate fi văzut/auzit în online și diverse evenimente live, mai mari sau mai mici, care, din când în când, încorporează și genul ăsta de artă. Și bineînțeles pe radio și TV unde se pot întâlni cu ce fac eu. Alți artiști din zona asta încă nu au scos capul în mainstream, dar sper că își vor dori și că vor munci până când ajung acolo pentru că nu vreau să fiu singurul. Poezia nu are de câștigat din monopol. Evoluția ei se întâmplă prin diversitate.