[RDW x 10] Ștefan Ghenciulescu: Nevoile românilor se manifestă prea mult în foamea de metri pătrați, în obsesia încropelii, în primatul absolut al nevoii individuale

Arhitectura românească stă prost cu media, crede Ștefan Ghenciulescu, arhitect, curator, critic & redactor-șef Zeppelin. Dacă dăm vârfurile la o parte, care sunt excepții, rămâne o masă mare și fără calități. Lipsește urbanismul veritabil care vine din înțelegerea spațiului public și a respectului pentru ceilalți. Există însă și motive de optimism: generația nouă de arhitecți, conectată, responsabilă. Cele mai creative idei ale acestei generații, proiectele și ambițiile ei, se pot vedea, de 10 ani, la Romanian Design Week, unde Ștefan Ghenciulescu este partener implicat, parte din board-ul creativ și membru al juriului pentru anumite secțiuni.

RDW și-a propus din start să scoată designul în lume, să adune și să conecteze autorii și publicul, să facă propagandă în sensul bun. Există un aspect comercial, dar care e acceptabil pentru mine: ai nevoie să te finanțezi și să nu depinzi doar de fondurile publice (minuscule), deci de sponsori, spune Ștefan Ghenciulescu.

Ediția din 2022 se desfășoara sub tema #FORWARD, intre 13 și 22 mai. Anul acesta va avea loc și Circuitul Design GO, organizat pe cartiere creative, în care peste 50 dehub-uri din București se alătură RDW. De asemenea, poate fi vizitat și cel mai mare concept store de design românesc din țară, ce va fi amenajat pe 500 de metri pătrați.

În rândurile de mai jos, Ștefan Ghenciulescu povestește despre comunitatea RDW, face un bilanț personal al evenimentului la care participă de 10 ani și se oprește puțin și asupra a ceea ce se întâmplă în 2022 în arhitectura românească. 

De ce arhitectura

Tatăl, arhitect și prof la Mincu. Mama, inginer și prof la Poli. Sora mai mare, pictor. Eu voiam tot la Arte, însă am fost deturnat printr-un efort al întregii familii. Cumva, mi-au zis că arhitectura e un compromis bun, că pot face dup-aia o mulțime de alte lucruri, dacă nu îmi place… plus că erau pe vremea aceea (anii 1980) la secția pictură patru locuri și o sută de candidați, la un examen nu foarte obiectiv.

Am cedat. Din fericire, s-a dovedit ulterior că  îmi place și că nu mă mai vedeam făcând altceva.

Temele care te preocupă în acest moment

Mă interesează din ce în ce mai mult ce se află la intersecția dintre arhitectură și alte discipline: orașul, dar nu doar din punct de vedere estetic, arhitectura socială, relația cu istoria – dar nu una conservatoare, ci fertilă, patrimoniul. Și, sigur, în continuare revista, cărțile, printul, pedagogia de arhitectură. 

Cum s-a schimbat relația românilor cu spațiul

Încă nevoile lor se manifestă mult prea mult în foamea de metri pătrați. Dar și în obsesia încropelii, rezolvării rapide, răspunsurilor limitate și necorelate, în primatul absolut al nevoii individuale, primare și imediate asupra colaborării, stabilității, chibzuinței. Exemplul simbolic: închiderea individuală a balcoanelor/teraselor la apartamente noi de sute de metri pătrați.

Arhitectura din România în 2022

În continuare, din păcate, stăm prost cu media. Peste tot există arhitectură bună și foarte bună și proastă. Eu invidiez țările care au o medie bună și civilizată, din care ies vârfurile. La noi, vârfurile sunt excepțiile o masă mare și fără calități. De fapt, asta ne lipsește – urbanismul veritabil, spațiile publice, respectul față de ceilalți. 

Apare însă o generație între 25-40 de ani, care conectată, de multe ori mai profundă și mai responsabilă  decât noi ăștia bătrânii. Începe să fie multe exemple de arhitectură rurală bună și de inovare. Pentru arhitectură publică bună, avem nevoie vitală de concursuri. Multe și bune, nu ca evenimente izolate.

Întâlnirea cu RDW

Ha, ha. Nici nu îmi mai amintesc bine. Nici nu știu dacă am participat în vreun fel la prima ediție. Dar îmi aduc aminte de Palatul Știrbey, în semi-abandon și de contrastul cu exponatele, de legătura asta bună între loc și program, de atmosfera relaxată și că era puțină lume cu sacou sau taior și că nu eram doar arhitecți și designeri pe acolo. Existau secțiune de design la Anualele și Bienale de Arhitectură, dar nu arhitectura ca parte a designului într-un eveniment global și deschis.

Comunitatea creativă

Există câteva constante: întotdeauna suntem parteneri media și promovăm cu entuziasm. De câțiva ani buni sunt în board-ul creativ și membru al juriului pentru anumite secțiuni. De obicei și expunem, fie publicații, fie intervenții în spațiul public și arhitectură temporară, fie construcții. În 2020, o parte din colegii mei au lucrat mai intens la expoziții și teme, iar eu am avut plăcerea să fiu membru în concursul studențesc de realizare a unor instalații.

Mie mi se pare că RDW e din ce în mai consistent, și nu o spun de politețe sau pentru că sunt implicat puțin și eu. Dacă ne uităm la evenimentele de arhitectură și design, dar și de  artă, vedem două extreme: pe de o parte, evenimente super-profesionale, coerente și uneori extrem de ermetice, pe de alta, evenimente mai degrabă comerciale, care pot de multe ori să aibă invitați/conferențiari/expozanți etc. de mare valoare, dar care rămân destul de eclectice și cu disparități considerabile; care scopul cultural nu e neapărat cel mai important, care au o problemă de selecție, de discurs curatorial.

RDW și-a propus din start să scoată designul în lume, să adune și să conecteze autorii și publicul, să facă propagandă în sensul bun. Există un aspect comercial, dar care e acceptabil pentru mine: ai nevoie să te finanțezi și să nu depinzi doar de fondurile publice (minuscule), deci de sponsori. Plus că designul mai trebuie să și vândă, prin însăși natura sa. Ca să nu devii doar un târg, ci să rămâi eveniment cultural, ai însă nevoie de rigoare, de criterii, de selecție și de un echilibru bun între a fi cool, atractiv și în același timp autentic și cu un nivel garantat.

Aceasta presupune o preselecție riguroasă - și eu nu știu nici o Anuală/Bienală unde selecția să fie atât de dură; de o viziune programatică – ceea care vine chiar înainte de curatoriat și care să stabilească limite și aspirații, într-un mod pragmatico-idealist.; apoi de curatoriatul  în sine, de design, de evenimente conexe bune, de invitați din afară, dar unii buni (secțiunea cu țări invitate e întotdeauna foarte tare); trebuie să așezi ceea ce se întâmplă la noi într-un context internațional și e important ca oameni să fie mândri că expun sau sunt chiar premiați la RDW. De aceea spuneam că RDW devine din ce în ce mai consistent, mai riguros, rămânând însă un eveniment prietenos, deschis.  Partea de responsabilitate e și ea prezentă și în mod autentic.

În plus, festivalul chiar adună oamenii și o face într-un mod bun și fertil - și spun asta și din experiență personală. S-a construit o comunitate în jurul RDW și valoarea e e cu atât mai clară când te gândești  la mediul românesc, nu foarte favorabil designului. Sunt importante construirea unui public precum și să vezi cum evoluează designerii tineri, pentru care uneori festivalul e chiar prima sau cea mai puternică șansă la începutul carierei. 

Bilanț personal

Greu de ales. Mă simt foarte bine la RDW. M-a onorat prezența în jurii și am avut tot timpul senzația că învăț o grămadă de lucruri de la niște oameni mai deștepți ca mine. Mă și bucur când câștigăm vreun premiu, îmi plac expozițiile adiacente, nu rezist să nu cumpăr de la design shop, și de multe ori am ajuns să public sau să lucrez cu oameni a căror lucrări le-am văzut acolo. Îmi place mult echipa și am senzația că mă încarc cu energie de la ei. Ei, și party-urile, ceea ce spune multe, pentru că eu nu sunt un om foarte social.