Studiu United Media Services: 6 din 10 români din urban vor călători în afara orașului de Paște

Studiu United Media Services: 6 din 10 români din urban vor călători în afara orașului de Paște

Majoritatea românilor preferă să părăsească orașul cu ocazia Paștelui, 90% dintre ei alegând să călătorească în țară. Motivele principale pentru luarea acestei decizii sunt vizitarea familiei (60%) și concediul (24%), numai procente mici urmărind o scurtă călătorie (8%) și vizitarea prietenilor (6%).

Pentru a cunoaște și înțelege și mai bine consumatorii și cum se schimbă comportamentul lor în timpul sărbătorilor, în perioada 6-8 aprilie, agenția de media United Media Services a realizat un studiu pe un eșantion de 500 de respondenți din mediul urban, cu vârste între 18 și 55 de ani. Interviurile au avut loc online, iar eșantionarea s-a făcut pe cote, în funcție de sex, vârstă și grad de urbanizare.

Astfel, pentru 9 din 10 români Paștele este despre familie - 65% îl vor petrece cu familia apropiată (partener, copii) și aproximativ jumătate cu familia extinsă (părinți, cumnați, socrii, etc).

Mai mult de atât, interesant este că 1 din 4 români are unul sau mai mulți membrii de familie în străinătate și care va veni în țară cu această ocazie. Și asta tocmai pentru că pentru români tradițiile sunt în continuare foarte importante în apropierea sărbătorilor de Paște (78%), precum și petrecerea timpului alături de cei dragi (89%). În plus, 66% declară că simt nevoia să fie mai activi cu ocazia Paștelui.

„Este interesant ce mult va crește mobilitatea populației de Paste, și evident, în general românii se vor reîntregi cu familiile lor și vor călători dinspre orașele mari către cele mai mici sau în zonele de provincie. În acest context, publicitatea outdoor (de-a lungul drumurilor naționale, autostrăzi, lângă benzinarii etc) și radio (ascultat în mașină) devin medii extrem de relevante de comunicare pentru branduri. De asemenea, publicitatea în aeroporturi sau pe lângă punctele de intrare în țară are mare potențial din punct de vedere media, pentru că, iată, vedem cât de multe familii se vor reîntregi de Paște cu membri care vin din diaspora,” a spus Anca Băcăianu, Head of Strategy & Research la United Media Services.

În ceea ce privește ce aleg ei să consume din punct de vedere media și entertainment, 1 din 2 români au declarat că se uită cu plăcere la emisiuni și programe TV cu specific de Paste. Mai mult de atât 63% vor urmări conținut video (TV, YouTube, etc) în timpul liber din perioada Paștelui, iar 25% spun că îl vor consuma mai des decât de obicei.

„Va crește mult consumul de conținut TV, și aici programele dedicate Paștelui și tradițiilor vor avea mare trecere, dar și cele de entertainment (filme, muzica) de pe platformele de video streaming, și aici mă refer la Netflix, Youtube, HBO Max etc. Românii vor să se și relaxeze de Paște în fața televizorului, dar și să fie activi și să se distreze - fie să se plimbe, să meargă în vizite sau să facă un grătar cu familia și prietenii,” a adăugat Anca Băcăianu.

Șefi la Cuțite - cooking show-ul preferat și Chef Sorin Bontea - influencerul preferat de food & cooking al românilor

La ce emisiuni de cooking preferă să se uite? Cum românii sunt interesați de show-urile de cooking, realizatorii studiului s-au uitat și la aspect, bătălia la vârf ducându-se între Chefi la Cuțite și MasterChef. Top 3 este închis de show-urile de pe TV Paprika. 

De asemenea, cel mai apreciat influencer în zona de food & cooking este Chef Sorin Bontea (37%), urmat de Chef Florin Dumitrescu (33%) și Chef Cătălin Scărlătescu (30%). Jamila Cuisine întrunește 23% dintre preferințe, ea fiind urmată de primul străin din top - Jamie Oliver, menționat de 14% din respondenți.

Un aspect foarte important de reținut este însă că 1 din 2 respondenți au declarat că nu urmăresc niciun influencer din această zonă.

Românii preferă mâncarea și băutura de calitate ridicată de Paște

Deși le place să aibă pe masa de Paște alimente și băuturi mai de calitate decât de obicei, 75% dintre respondenți au declarat că vor fi foarte atenți la prețuri atunci când vor face cumpărăturile de Paște (în special cei din categoria 18-24 de ani). De asemenea, 67% dintre respondenți vor plănui și face pregătiri din timp, 33% considerând chiar ca această perioadă devine stresantă din cauza cumpărăturilor necesare.

Mielul și ouăle vor fi prezente pe aproape fiecare masă

Dovada faptului că românii sunt tradiționaliști este observată și în ceea ce vor alege să aibă pe masă în ziua de Paște, cu 3 din 4 români declarând că vor avea miel și preparate pe bază de carne de miel/oaie (drob, friptură, supă). În ceea ce privește desertul, 85% dintre respondenți vor avea cozonac și 63% pască.

United Media Services este o agenție de media full-service, cu focus in zona de digital, cu biroul în București și cu aptitudini de coordonare media regională. Agenția lucrează în prezent pentru mai mult de 70 de clienți și 100 de branduri din cele mai dinamice categorii, precum retail, pharma, telecom, e-comm, FMCG, financiar, etc.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info
Sectiunea Update cuprinde comunicatele de presa ale agentiilor si companiilor cu privire la activitatea lor, in special in domeniile comunicarii, marketingului si CSR-ului.
Update este un serviciu oferit companiilor in cadrul platformelor IQads si SMARK.
Daca esti reprezentantul unei companii si vrei sa publici un comunicat de presa prin acest serviciu, ne poti contacta aici.


Subiecte

Sectiune



Branded


Related