Inspirat de primul caz real de public shaming de pe internet, filmul #dogpoopgirl spune povestea unei tinere care ajunge să treacă prin momente de coșmar și să fie amenințată cu moartea. Iar asta pentru că, aparent, refuzase să strângă mizeria lăsată de câinele său într-un vagon de metrou. Deși întâmplarea a fost dată uitării colective, regizorul Andrei Huțuleac a scris un scenariu de film inspirat din faptele petrecute în 2005 la Seul, făcându-și cu această producție debutul ca regizor de lungmetraj.
Alina Neagu, figura centrală a poveștii, este interpretată de actrița Andreea Grămoșteanu, care spune că granița dintre momentele absurde și tragice prin care trece personajul său a atras-o la scenariu și a intrat bucuroasă în această colaborare creativă.
"M-am agățat destul de repede de Alina. Probabil că e ceva acolo ce am înteles instinctiv că se întâmplă cu ea. E cu un pas mereu în urma existenței pe care și-o doreste într-un fel, dar nu știe în ce fel ar trebui să fie. E o neputință foarte mare în a-și lua viața în propriile mâini".
Andreea Grămoșteanu povestește în continuare despre filmul Dog Poop Girl, lansat în cinematografele din România chiar zilele acestea.
Cum ai devenit Alina, personajul principal în ”Dog Poop Girl”
Povestea e destul de simplă. Andrei m-a abordat într-o zi cu rugămintea de a citi un scenariu și de a-mi alege ceva ce mi-ar plăcea să joc din el. Și am primit scenariul, m-am uitat pe el, mi-a plăcut foarte tare, era foarte bine încondeiat. Nu m-am gândit nicio clipă la personajul principal. L-am sunat apoi...de fapt cred că i-am scris, nu l-am sunat și l-am întrebat cine joacă personajul principal iar răspunsul lui a fost: „Păi tu, măi femeie! Că de-asta ți l-am trimis!” Și atunci l-am rugat să vină până la mine să stăm de vorbă.
Am avut o discuție destul de lungă despre cum vede el, despre ce opțiune vrea să aleagă, dacă este un personaj la vârsta mea sau la o vârsta un pic mai mică, așa cum apărea în scenariu. Am avut multe de vorbit. Pe de-o parte a fost o discuție destul de ușor de legat între noi având în vedere că ne știam de ceva timp, lucrasem și jucasem împreună. Sigur că aici era o altă ipostază, era ipostaza lui Andrei ca regizor, de care m-am bucurat foarte foarte foarte mult. Cred că amândoi am mers cumva unul pe mâna celuilalt. Am avut o perioadă de repetiții în care am tot discutat, am luat lucrurile și am despicat firu-n patru, șapte, douăzeci sau treizeci și apoi pe platou am avut parte de același dialog neîngrădit.
Despre povestea din spatele scenariului
Nu cunoșteam povestea adevărată de la care a plecat scenariul filmului #dogpoopgirl. Mi-a povestit-o Andrei. Mi-a împrumutat și cartea ”Public Shaming” din care se inspirase, în care citise despre cazul acestei femei. Ceea ce m-a atras la scenariu a fost fix granița dintre comedie absurdă și tragismul situațiilor prin care trece. M-am agățat destul de repede de Alina. Probabil că e ceva acolo ce am înteles instinctiv că se întâmplă cu ea. E o femeie care se află într-o continuă așteptare a ceva ce nici ea nu știe de fapt. E cu un pas mereu în urma existentei ei, a existenței pe care și-o doreste într-un fel dar nu știe în ce fel ar trebui să fie. E o neputință foarte mare în a-și lua viața în propriile mâini. Cred că aici a fost un punct care pe mine m-a sensibilizat și de la care am pornit cumva să exploatez acest domeniu necunoscut al acestei femei.
Negocierea creativă cu regizorul
Andrei avea acest laitmotiv în a cere ceva unui actor sau cel puțin mie. Spune mai mereu „Lasă! Lasă să iasă emoția! Lasă! Dă-i drumul! Dă-i drumul, nu te mai gândi că ăsta nu e un film tipic românesc! Lasă emoția sa iasă!”. Sincer, nu a fost nicio negociere creativă între noi. Mi se pare că fiecare a primit unul de la celalat ce și-a dorit: eu am primit o mare libertate, nu constrângere iar el a primit tot creditul meu. Cam așa a fost. Nu știu cum să negociez cu regizorii sau cel putin nu-mi pun problema asa. Din experiența mea, destul de mică în ceea ce priveste cinemaul, am încercat sa fiu deschisă și onestă. Altfel nu știu cum.
Cum te-a provocat construcția personajului
Fiind un rol de lungime sigur că ai momente în care te îndoiești. Ai momente în care ești anxios sau ai senzația că e ceva ce nu faci cum trebuie, dar am părăsit destul de repede această zonă care nu creează decât inconfort. Toată echipa era acolo pentru același tip de rezultat. Toată lumea trăgea la aceeași căruță. Eu m-am simțit extrem de protejată de echipă. Toata echipa, începând de la props, de la DOP, de la machiaj, de la first, toata lumea mi s-a părut că a fost acolo pentru același lucru. Toată lumea a primit și a lucrat cu entuziasm la acest proiect pentru că a crezut în el. Toată lumea a crezut in el!
Reacțiile publicului român
Momentan așteptăm părerea publicului românesc. Pot vorbi doar despre feedback-ul pe care l-am avut până acum la festivaluri iar feedback-ul a fost foarte bun. Neașteptat! Filmul a surprins foarte mult privitorul. De la subiect la ritm, la felul în care este ales să fie prezentat. Toata lumea a fost foarte încântată de produsul final și sperăm ca și publicul românesc să aibă cel puțin aceeași reacție.
Cu ce speri să rămână oamenii după ce văd acest film
După ce va vedea Dog Poop Girl, sper ca publicul din România în primul rând să se mai gândească o dată înainte de a spune „Nu merg la filme românești! N-am ce sa văd! Sunt doar filme pentru festivaluri.” Și să înțeleagă că nu este așa! Să înțeleagă că filmul românesc s-a diversificat foarte mult, că sunt feluri și feluri de a face film și de a prezenta un film și sper să fie mult mai entuziasmați de acum înainte când apare un film românesc și să nu mai fie plini de prejudecăți în privința filmului românesc. Asta îmi doresc foarte tare de la acest film.
Cu ce ai plecat tu din colaborarea asta artistică
Eu am plecat cu foarte multe lucruri bune după acest film. Am o tolbă destul de plină de pe urma lui. Pe lângă faptul că am câștigat o relație cu Andrei din punct de vedere a regizorului, am reușit să-mi sparg si eu niște prejudecăți vizavi de mine. Nu știu dacă opinia referitoare la shamingul pe internet s-a schimbat. Și înainte credeam că internetul de multe ori e doar o groapă de gunoi în care se aruncă multă emoție și nu prea se reciclează. Acum, poate că îmi este mai întărită această convingere.
Credit foto: Irina Epifan
Din pandemie
Pentru mine pandemia cred că a fost, la început, ca pentru toata lumea: un șoc. Apoi, încet-încet, când am reușit să mă scot din paralizia șocului, am început să mă gândesc ce pot face ca să nu rămân în continuare în șoc. Și gândindu-mă la fraza tot răul spre bine am reusit să stau împreună cu Marin alături de Amza, băiețelul nostru, cu care în vremuri normale probabil n-am fi reușit să stăm atât de mult împreună. Probabil că am fi fost tot timpul pe fugă.
Teatrul și cinematografia românești, post-pandemie
Nu știu deocamdată cum se vede teatrul după pandemie. Acum, ce mă bucură foarte tare e că lumea a devenit avidă din nou: sălile de teatru sunt luate cu asalt. Este plin la spectacole! Lumea vrea să iasă, lumea vrea să vadă. Iar în ceea ce privește cinematografia chiar nu știu și nu am cum să-mi formulez o opinie încă.
Planurile tale
Acum, pregătesc un specatcol împreună cu Cristi Iacob și regizorul Laurențiu Rusescu după piesa Frankie și Johnny. Va avea premiera pe 16 aprilie la sala Gloria. În ceea ce privește filmul, am terminat câteva proiecte cu Bogdan Mirica, Tudor Giurgiu și un scurtmetraj în regia lui Emanuel Pârvu. Deocamdată pe aici mă situez. O să văd, de fapt, ce va să vină. Vom vedea!
