Rezumatele sale despre războiul din Ucraina sunt citite de mii de oameni pe Facebook. Și-a asumat voluntar să le scrie și lucrează toată ziua pentru a curatoria știrile pe care le transmite pe profilul său. Marco Badea este jurnalist la Digi24.ro și, înainte de război, relata despre conflictele din alte țări, despre afacerile europene și, cel mai important, despre schimbările climatice. Un subiect care îl preocupă la fel de mult și azi, doar că momentan atenția opiniei publice este mutată în altă parte.
Marco nu este la primul său dosar editorial virtual, la începutul pandemiei a scris, timp de o sută de zile, o serie de content numită #TribunaInternațională cu știri de pe mapamond, iar în timpul alegerilor europene și americane a povestit despre votare și candidați. Scopul lui este să livreze online informații reale, documentate riguros și scrise într-un mod ușor de parcurs.
În cele ce urmează povestim cu jurnalistul Marco Badea despre circuitul informației online, fake news și comunicarea de război.
”După anii ăștia de jurnalism, am ajuns să miros destul de repede o știre falsă. În general, ea are la bază emoția și tinde să fie întotdeauna compusă din elemente care să conteste starea actuală a lucrurilor. Verific informațiile și nu public nimic până nu sunt sigur de acea informație. E o regulă de bază”
Din biografie
Mă numesc Marco Badea și sunt jurnalist. Am intrat în presă în 2015. Deși sună pompos, cred în puterea comunităților de a schimba percepții și de a genera soluții la problemele care ne guvernează existența. Alerg, citesc, am doi câini frumoși și scriu știri. Plănuiesc să scriu și o carte despre momentele pe care le trăim acum, dar acesta e un proiect care încă e la stadiul de concept. Am intrat în echipa Digi24.ro în mai 2021. Anterior am lucrat la grupul ZYX publishing, DigiFM și am avut colaborări media particulare cu European Data News Hub și European Youth Press. În facultate am pus bazele alături de alți doi colegi proiectului Dialectica.ro, care între timp a luat o pauză, pentru că fiecare dintre noi a luat-o pe alte drumuri. La alegerile europene am fost singurii care am lansat un ghid media cu toți candidații și partidele. Acela a fost apogeul proiectului. Ulterior am încercat să dezvoltăm și un canalul de Youtube cu interviuri, dar a venit pandemia și ne-am redefinit cu toții prioritățile.
În prezent mă ocup și de departamentul de podcast al site-ului Digi24,ro, care este cel mai citit site de presă din România. Acolo, eu împreună cu alți patru colegi, Cătălin Nunu, Cosmin Prelipceanu, Filip Standavid și Carla Tănasie, încercăm prin puterea sunetului să prezentăm contextul actualității, dar cu mai mult recul. Vă invit să aruncați o ureche.
În plus, mai fac parte și din echipa care gestionează contul de Instagram al Digi24HD. Acolo este o mișcare de dată mai recentă, dar recomand să aruncați o privire, pentru că împreună cu alți doi colegi încercăm să livrăm informația adaptată și pentru această platformă socială.
Viața ta profesională înainte de război
Încă din facultate mă preocupau subiectele externe. Am studii de științe politice și drept la bază și sunt interesat de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Înainte de război scriam foarte mult despre schimbările climatice. Am încercat și zilele astea, pe timp de război, să țin lumina și pe acest subiect, dar atenția s-a mutat în altă parte. Mă preocupă schimbările climatice, pentru că acesta este cel mai mare război pe care îl ducem cu toții, nu doar un popor. Și, din nefericire, războiul ăsta l-am fi putut câștiga dacă eram mult mai atenți și mai dedicați intereselor comune, nu doar personale sau de grup.
Schimbările climatice sunt în jurul nostru și ne vor afecta foarte mult, pe noi, dar mai ales pe cei de după noi. Planeta deja s-a încălzit, iar războiul reconfigurează dorința unora de a menține în viața exploatarea combustibililor fosili. Asta ne va face să ajungem într-o zi să trăim în ceea ce scria David Wallace-Wells: „Pământul nelocuibil”
Pur și simplu, „ne îndreptăm cu ochii închişi către catastrofa climatică”, așa cum a spus și secretarul general al ONU și din fața acestui inevitabil nu ne va mai salva nimeni, nici NATO, nici SUA, nici ONU. Pentru că toți vom fi victime ale propriilor noastre decizii de a ignora, apoi amâna acțiunea de combatere a încălzirii globale.
În plus, biodiversitatea este un subiect la fel de greu, pe care puțini încearcă să-l digereze.
Am scris despre alegeri, despre dezinformare, despre războaiele din alte părți ale lumii și despre afacerile europene. Cred că un jurnalist de externe, așa cum sunt eu, are datoria să cunoască multe aspecte ce țin de geopolitică, multiculturalitate și diplomație. Altfel nu ai cum să înțelegi nuanțele din spatele declarațiilor sau comunicatelor de presă.
Despre ce scrii acum
Au trecut deja peste 50 de zile de când a început războiul lui Putin în Ucraina. Pentru că acesta este termenul corect. Ucraina se apără. Putin este agresolul. Și asta nu e o opinie de jurnalist, ci un fapt dovedit de realitatea din teren. Ca jurnalist, lucrez cu relitatea și este necesar să o explic în mod obiectiv, chiar dacă sunt momente în care arăt cu degetul într-o parte și spun că acolo este sursa 0 a știrii.
În prezent am intrat într-o rutină. Citesc mult, ascult radio mult când conduc de acasă spre redacție și înapoi. Dezbat cu colegii subiectele de război și, în general, viața mea înseamnă război. Tata îmi mai spune să îmi iau niște timp liber, dar simt că nu e momentul. E datoria mea să informez corect, să-mi fac treaba la Digi24.ro, cât și pe Facebook, acolo unde s-a adunat o comunitate în mod voluntar după ce am început să rezum războiul tot în mod voluntar.
Am simțit să fac asta pentru că asta făceam și înainte de război. Pe facebook scriu de ani de zile și au fost momente în care făceam astfel de rezumate. La începutul pandemiei chiar am avut o rubrică care a ținut 100 și ceva de zile și se numea #Tribuna Internațională. La alegerile americane rezumam zilnic ce se întâmplă, la alegerile europene, la fel. Din acet motiv, cu timpul, oameni au început să își ia informația și de la mine, fapt care m-a responsabilizat și m-a făcut să mă gândesc la un mod mai simplu de livrare a informației, dar care să nu aibă un rezultat superficial.
Cum ți se pare la ora actuală modul în care circulă informația online
În pandemie mulți au devenit agregatori de informație. Unii sunt oameni politici, alții consultanți politici, alții vedete. Toți sunt liberi să facă asta, numai că mulți dintre ei fac exact ceea ce făcea Alexandru Cumpănașu când s-a cățărat pe o dramă publică, cazul Caracal, dacă vă aduceți aminte. Adică mulți își expun opiniile îmbrăcate în revoltă, la care știu foarte bine că vor adera și alte persoane.
Și eu sunt revoltat și aș vrea de foarte multe ori să urlu, la câte vâd și aud, însă atunci când ți-ai asumat să informezi publicul, chiar și dacă nu ești jurnalist, e necesar să prezinți informația într-un mod obiectiv. Fiecare specie de informare, așa cum se învață la jurnalism, trebuie marcată.
Dacă ai mulți urmăritori și vrei să scri ceva informativ pe facebook, atunci o faci fără opinie. Dacă vrei să ai un condei mai apăsat, e musai să semnalezi faptul că acolo e o opinie, căci altfel unii oameni care te citesc iau de la tine informația îmbibată în emoția sub care tu ai prezentat-o și astfel ea nu mai este o informație clară.
Chiar dacă intențiile sunt bune și oamenii care comunică în online la fel ca mine despre război sunt de partea bună a istoriei și condamnă invazia lui Putin în Ucraina, este necesar să existe departajări în ceea ce privește mesajul public.
Noi, la site, informăm corect, de aceea ne și citește lumea, pentru că nu abandonăm principiile. Asta încerc să fac și pe facebook. Să informez corect, în baza mandatului pe care mi-l dă meseria pe care o fac.
Legat de întrebarea ta, aș putea spune că presa internațională. Sunt multe surse. De la CNN, Reuters, AFP, Associated Press, NYT, WP, WSJ, Politico sau BBC. Sigur, pentru că sunt migălos, citesc și presă internă din SUA sau Europa. Le Monde e un cotidian cu un conținut foarte bun.
Nu pot să înșir aici toate sursele, dar o știre se face verifcând conținutul ei mai întâi. Și atunci când nu apare pe presa internațională mare, care are resursele necesare să verifice rapid informațiile brute, încerc să caut în teren, adică în cele mai apropiate surse de informații din jurul subiectului știrii. Pot fi rețele sociale, instituții de presă sau chiar informații de la surse (oameni).
Sursele tale de informație
Legat de întrebarea ta, aș putea spune că presa internațională. Sunt multe surse. De la CNN, Reuters, AFP, Associated Press, NYT, WP, WSJ, Politico sau BBC. Sigur, pentru că sunt migălos, citesc și presă internă din SUA sau Europa. Le Monde e un cotidian cu un conținut foarte bun.
Nu pot să înșir aici toate sursele, dar o știre se face verifcând conținutul ei mai întâi. Și atunci când nu apare pe presa internațională mare, care are resursele necesare să verifice rapid informațiile brute, încerc să caut în teren, adică în cele mai apropiate surse de informații din jurul subiectului știrii. Pot fi rețele sociale, instituții de presă sau chiar informații de la surse (oameni).
Cum te aperi de fake news
După anii ăștia de jurnalism, am ajuns să miros destul de repede o știre falsă. În general, ea are la bază emoția și tinde să fie întotdeauna compusă din elemente care să conteste starea actuală a lucrurilor. Combat multe dintre știri, mai ales la dezbateri cu prietenii sau diverse persoane în anumite contexte, aducând în discuție argumente. Știrile false trebuie combătute în mod direct. Nu trebuie să ne fie frică să le arătăm cu degetul, pentru că ne fac mai mult rău dacă le lăsăm să se răspândească fără să atenționăm ce hram poartă.
Verific informațiile și nu public nimic până nu sunt sigur de acea informație. E o regulă de bază. În rest, mă uit și la cei care transmit acele știri și le caut profilul și istoricul. În general, îți dai seama rapid de o persoană cu intenții bune, care comite o eroare și una care livrează în mod voit o știre falsă.
Cât lucrezi pentru a curatoria știrile pe care le rezumi
Toată ziua, aș spune. Știrile pe care le rezum eu pe facebook apar mai întâi pe Digi24.ro în LIVE TEXT-ul nostru, la care lucrăm toată echipa. Multe dintre știri le scriem separat, apoi le adăugăm în LIVE TEXT. Sunt recunoscător că fac parte dintr-o echipă foarte bună, cu jurnaliști care au simțul știrii și alături de care pot pune cap la cap informațiile, pentru a le da contur.
Ce fac eu pe facebook îmi ia cam o oră, o oră jumătate. În general postez dimineața și seara. Dimineața e mai greu, căci trebuie să mă trezesc pe la ora 05.00, să citesc și apoi să verific. Abia după acest proces scriu și ulterior postez.
E o muncă asumată în spirit civic, pe care o fac voluntar pentru oamenii care aleg să intre pe profilul meu.
Ce mesaje primești de la comunitatea care te urmărește
Am primit multe mesaje de felicitare. Nu știu dacă le merit pe toate. Eu cred că doar îmi fac treaba. Atât eu, cât și colegii mei de la digi24.ro, pentru că nu aș putea să scriu și verific singur un volum atât de mare de informații.
Atunci când mă felicită lumea spun că e o muncă de echipă. Și cred că echipa e foarte importantă în orice proiect.
Oamenii vor să citească ceea ce scriu. De aceea scriu. Bine, eu voi continua să o fac și după ce oamenii se vor fi plictisit de subiectul acesta, va veni vara, iar atenția se va direcționa în cu totul alte subiecte.
Comunicarea oficialilor ucraineni
Ceea ce face Ucraina acum ține de o excelentă știință a comunicării. Președintele Zelenski are calitatea de actor la bază și știe să lucreze cu emoția și camera. Știe să fie natural în fața publicului. Ori, în momente de război, știința de a fi natural este cea mai importantă, mai ales atunci când ești liderul țării.
Nu cred că greșesc. La nivel tactic desfășoară tehnica de informare în scopul descurajării, pe care au folosit-o înainte și alte țări agresate. Unii i-ar spune propagandă de război. Putem să o numim așa. Dar nu cred că e cel mai corect, pentru că nu ucrainenii sunt cei care au pornit războiul. Rușii fac propagandă, și una care prinde bine încă, din nefericire, și la noi în țară.
În rest, comunicarea ucrainenilor arată contextul, așa cum este el. Ar fi și penibil să-i vedem pe primarii de localități sau pe oficialii ucraineni în costume și pantofi cu cravată, negociind sau dând interviuri. Asta se întâmplă pe timp de pace. O țară în război trebuie să se comporte ca pe timp de război. Iar ucrainenii se comportă foarte bine. Istoria va consemna acest lucru.
Discursurile lui Zelenski
Legat de discursurile președintelui Zelenski, ele sunt o mostră clară de istorie și comunicare politică. Așa cum îmi spunea profesorul Armand Goșu într-un podcast recent pe care l-am făcut cu dumnealui, Zelenski este în acest moment asemenea lui Churchil. Un om politic căruia războiul i-a scos la suprafață adevărata capacitate de lider.
Comunicarea Rusiei
Am spus și mai sus. Rusia face propagandă. Rețelele de distribuire a informației false care pleacă din laboratoarele de la Kremlin au prins putere în Online. Numai că aici avem o situație cu două fețe. Pe de o parte, Online-ul ajuta la propagarea propagandei ruse, dar pe de altă parte, Online-ul are și puterea de a-i face pe utilizatori să conștientizeze ce este fals și adevărat.
Cei care distribuie voit propaganda Moscovei și știrile false sunt complici la crima din Ucraina. Este foarte corect să spunem asta, pentru că ceea ce ei distribuie încearcă să justifice ceva ce nu poate fi justificat.
Războiul pe Facebook
Nu mai stau foarte mult pe Facebook. Stau atât cât trebuie, deși rămân conectat continuu. Prefer să nu mă mai ancorez în dezbateri care pedalează în gol. Combat atât cât pot propaganda și teoriile conspiraționiste, în rest citesc mult și bine îmi face, atât cărți, cât și site-uri de presă sau analiză.
Dar dacă e să vorbim scurt pe doi. Da, facebook-ul este un incubator al propagandei. Am observat trecerea de la antivaccniști la proputiniști. De fapt, facebook este o tribună pentru cei care vor să fie vedete, deși nu au nimic în cap. Există astfel de persoane, care, prin expunerea lor publică, provoacă prejudicii.
În ceea ce privește războiul, am întâlnit tot felul de teme, precum că ucrainenii ne-au făcut rău și nu trebuie ajutati sau că rusii omoară, dar au ucis și americanii în Iraq ori că Vladimir Putin are si el dreptate când zice că NATO s-a extins prea mult. Toate acestea sunt afirmații care fac parte din narațiunea pro-Moscova la care aderă fără plată mulți dintre conaționali. Le combat cât pot, dar din păcate nu țin pasul și nu îmi iese întotdeauna.
Ce chipuri are ura acum
Hmm, e greu de spus dacă ura are vreun element pozitiv. Ura este în sinea rea. Sigur, ne uităm la Vladimir Putin și îl urmâm pentru ceea ce a putut să facă. Dar alții îl aclamează si se întâmplă ca aceste diferențe să apară în familie, la o discuție la masa de seară despre război.
Ura, de-a lungul istoriei, ne-a ținut în limita barbariei. În momentul în care am învățat să înțelegem ceea ce vor ceilalți, ceea ce simt ceilalți, ne-am dezvoltat și nu am mai avut astfel de sentimente care să predomine. Legat de război, rușii îi urăsc pe ucraineni, de aceea comit acte de barbarie.
Tu cum abordezi o polemică online
Aduc argumente, așa cum am spus mai sus. Dezbaterea e bună, dar numai cât timp există dialog bazat pe argumente. Dacă se trece la înjurături sau caracterizări subiective nu îmi mai pierd timpul, căci e prețios, mai ales în perioada asta.
A existat însă la un moment dat, după primele 20 de zile de război, un val de reacții negative venit dinspre bula Putinistă din online-ul românesc, să-i spunem așa. Un domn pe nume Cristian Dogaru a scris pe 18 martie pe contul său de facebook, urmărit de peste 8 mii de oameni, un mesaj în care mi-a disecat CV-ul afșiat public pe Facebook, dar mi l-a interpretat în mod total eronat și negativ, pentru a-și susține teza cum că sunt un propagandist al occidentului, plătit pentru a scrie despre ce se întâmplă în Ucraina. Mesajul a fost preluat și în anumite grupuri obscure cu zeci de mii de membri, unde colcăia, să spunem așa, teoria conspiraționistă.
În seara acelei zile, mesageria de la facebook mi-a fost umplută. Cred că am primit peste 400 de mesaje care conțineau înjurături, amenințări și tot felul de interpelări de acest gen. Nu am reacționat la ele, pentru că nu m-au afectat. Însă mi-au certificat pentru încă odată că oamenii pot fi foarte ușor prostiți pe facebook dacă au încredere în cineva. Pentru că citesc undeva despre ceva și înghit informația fără să o mestece. Apoi se îneacă cu neclaritățile a ceea ce au înghițit. E un proces similar mâncatului greșit.
Ghid de supraviețuire pe Facebook în vreme de război
Caut ce s-a scris despre acel subiect într-o zi. Pun la butonul de căutare un anumit tag si de acolo sunt direcționat către conținut.
Citesc tot ceea ce e organizat, pentru a eficientiza timpul. Cine organizează scriitura, sigur s-a preocupat si de conținut. O să vedeți că propaganda e în cele mai multe situații răspândită în mod dezordonat pe rețelele sociale. Mi-am făcut o listă de oameni pe care îi urmăresc. De la Marius Comper, la colegul Vitalie Cojocari de la Euronews sau Adela Mohanu, o jurnalistă stabilită în Italia.
Facebookul este un mediu foarte periculos, aemenea minelor antipersonal plantate pe plaja din Odesa. Trebuie să fii atent pe unde calci, ca să nu sari în aer. Așa si pe facebook, trebuie să fii atent ce citești si să verifici fiecare postare care nu explică corect ceea ce se întamplă.
Cred că trăim o vreme extrem de productivă pentru jurnalisti. Putem face meseria asta în diverse moduri în acest moment, pentru că online-ul ne ajută. Dar este necesar ca oamenii să înteleagă că nu oricine traduce două chestii din presa internatională, de pe telegram sau de pe twitter este jurnalist. Nu emoția este cea care crează baza unui mesaj jurnalistic. De aceea repet ceea ce am mai spus. Sunt mulți care scriu în perioada asta despre război. Sfatul meu pentru cei care ne citesc este să fie atenti la cine sunt cei care ne livrează informatia în perioada asta. Ce judecată de valoare aplică. Cât de mult au puterea să se detașeze de părerea personală și cât de ordonat și corect expun mesajul. Trăim în mijlocul unui război informațional, început de niște ani de zile. Pandemia l-a accelerat, iar invazia rusă din Ucraina i-a recofigurat niște trăsături.
Pe lângă cei care își asumă propria linie de propaganda făcută de către un stat, ca de exemplu, cei care pormovează propagada urii livrată de Moscova sau propaganda iubirii, livrată de China, mai sunt și cetățeni care livrează un mesaj îmbrăcat în partizanat occidental, dar nu pentru că ei cred în ceea ce scriu, ci pentru că îi ajută să devină mai vizibili. Ulterior, cine știe, poate să ajungă și in politică. Umberto Eco spunea că reţelele de socializare au oferit dreptul la opinie unor legiuni de imbelici care până acum îşi exprimau părerea doar în baruri, în faţa unui pahar de vin, fără să facă vreun rău comunităţii. Să fim atenti la cei care in perioada asta, in numele libertatii de exprimare, crează si raspândesc stirile false si propaganda care să diminueze sau sa acopere crimele de război.
