În anul absolvirii Facultății de Arhitectură, Iris Popescu a început să se gândească serios la specializarea pe care și-ar putea-o alege ca să poată contribui cu profesia ei la binele societății. Și-a găsit subiectul pentru lucrarea de diplomă în timpul unei plimbări printr-un parc bucureștean, observând în acel spațiu un cuplu de nevăzători. Abia atunci a realizat că, în toți cei șase ani de studii, singurele discuții despre accesibilizarea mediului construit pentru oamenii cu dizabilități se rezumaseră la rampe de acces. Nici vorbă de soluții pentru nevăzători, de pildă.
Iris a făcut atunci primii pași către specializarea sa ca architect în accesibilizare și proiectare incluzivă. A terminat facultatea și a fondat AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) o organizație non-profit, care depune eforturi pentru construirea unei societăți incluzive.
"Am fondat AMAIS în primul rând pentru mine, să am un instrument prin care să pot deveni un arhitect mai bun care-și îndeplinește responsabilitățile sociale, care se îndepărtează de asocierea arhitecturii cu „elita” și se apropie mai mult de comunitate și de realitate".
În România, oamenii cu dizabilități nu sunt complet vizibli pentru că mediile contruite sunt neprietenoase și chiar inaccesibile pentru mulți dintre ei. De cealaltă parte, persoanele fără dizabilități nu conștientizează cu adevărat problema accesibilității și, astfel, nu există o presiune suficient de mare asupra administrațiilor locale. Este un cerc vicios, despre care vorbim cu arhitecta Iris Popescu în cele de mai jos.
Arhitectura și responsabilitatea socială
Sunt născută și crescută în București, am studiat la Facultatea de Arhitectură din cadrul UAUIM unde am obținut și titlul de doctor în arhitectură în 2020.
Un moment marcant a fost jurizarea lucrării de la absolvirea facultății, în 2014, la facultatea de Arhitectură când nu am reușit să-l conving pe șeful comisiei că este mai util să creezi spații incluzive de socializare între persoane cu dizabilități și fără, decât să construiești centre sau cămine, care de fapt izolează persoanele cu dizabilități.
A fost cel mai bun feedback negativ primit vreodată, fără el poate nu aș fi înțeles o parte din prejudecățile existente despre persoanele cu dizabilități și cât de responsabili suntem ca arhitecți pentru mediul construit inaccesibil ce izolează, de multe ori, o parte din comunitate. Întâmplarea asta m-a și determinat să construiesc AMAIS în 2015.
Credit foto: AMAIS
Drumul tău către designul incluziv
În anul absolvirii, am început să mă gândesc mai serios la cum mă voi dezvolta ca arhitect și la ce am obținut din facultate. Mi-am dat seama că, deși terminăm cei 6 ani cu licență și cu master integrat, de fapt noi nu prea suntem specializați într-o anumită direcție, pe diplomă scrie ARHITECT, specializare ARHITECTURĂ și atât. Poate nu este general valabil, dar de aici am început să-mi pun tot felul de întrebări și am simțit nevoia să-mi aleg un subiect de diplomă pe care să-l pot dezvolta ulterior, în activitatea de architect, într-o specializare utilă societății.
În anul acela locuiam în Vatra Luminoasă, un cartier din București cunoscut pentru azilul pentru nevăzători pe care l-a găzduit la începutul sec. al XX-lea. Mă aflăm într-o plimbare în parcul din zonă, când am văzut un cuplu de nevăzători la plimbare cu bebelușul lor și mi-am dat seama că în școală nu s-a discutat despre proiectarea pentru persoane cu deficiențe de vedere. Așa am găsit subiectul pentru diplomă și am făcut primii pași spre domeniile în care mă specializez ca arhitect - accesibilizare și proiectare incluzivă.
La noi în facultate se punea foarte mult accentul pe imagine, pe cum arată reprezintările 3d. În ceea ce privește accesibilizarea mediului construit, în cei 6 ani cât am făcut eu școală, s-a pus maxim problema unei rampe de acces pentru fotoliul rulant. Nici vorbă de soluții de accesibilizare pentru celelalte tipuri de dizabilități, design incluziv sau cum arhitecții ar fi bine să implice empatia în munca lor.
Ce a urmat
Am început să învăț despre situația din România și problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. Mi-am dat seama că și noi arhitecții purtăm o parte din responsabilitate pentru asta. De altfel, natura profesiei noastre ne obligă la responsabilitate față de comunitatea cu care lucrăm, deci și față de posibilele obstacolele pe care le generăm, uneori, prin proiectele noastre.
Am observat și o diferență foarte mare de atitudine între noi, ca societate, și „Vest”, aceea că în România sunt puține activități comune, de socializare și integrare a persoanelor cu dizabilități, se merge mai degrabă pe o filozofie de genul „out of sight, out of mind” (dacă nu îmi sare în ochi, înseamnă că nu este o problemă). În consecință, diploma mea s-a bazat tocmai pe crearea unei platforme de socializare între persoanele cu și fără dizabilități, prin proiectarea unui spațiu incluziv care găzduiește activități comune.
După diplomă mi-am dorit să continui cercetarea și așa a luat naștere și AMAIS.
Cele mai importante învățături din lucrul în AMAIS
În timpul celor șapte ani de lucru în AMAIS, am realizat cât de greu este să empatizezi de fapt, că este un proces de lungă durată și că ai nevoie de exerciții constante pentru a nu pica în capcana de a confunda empatia cu propriile tale trăiri sau cu mila.
Eu însămi am realizat că nu aveam suficientă răbdare să ascult cu adevărat oamenii. Mi-am dat seama că începeam să mă gândesc la răspunsurile mele dinainte să termine de povestit cel de lângă mine. Poate și din grabă și din dorința de a face foarte multe lucruri în același timp. Lucrez la asta de ceva vreme și exersez abilitatea de a asculta cu fiecare proiect pe care îl dezvoltăm.
Ambele lecții au venit datorită muncii la AMAIS. Am fondat AMAIS în primul rând pentru mine, să am un instrument prin care să pot deveni un arhitect mai bun care-și îndeplinește responsabilitățile sociale, care se îndepărtează de asocierea arhitecturii cu „elita” și se apropie mai mult de comunitate și de realitate. Sunt foarte recunoscătoare că am avut norocul să fac prin asta un instrument ce ajută și comunitatea direct.
Mentorii tăi
Nu pot să zic că am mentori, încerc, pe cât posibil, să învăț de la fiecare om cu care intru în contact. Diversitatea umană este cea mai bună sursă. Ce e minunat la ea e că se află în continuă schimbare, adică este infintă.
Credit foto: AMAIS
Misiunea și proiectele organizației AMAIS
Misiunea noastră este cea de a crea o societate echitabilă pentru persoanele cu dizabilități permanente, temporare sau bazate pe context, prin arhitectură, tehnologie și proiecte sociale.
Prin toate proiectele noastre creăm contexte incluzive de dialog în care oameni diverși, cu și fără dizabilități, au ocazia să se cunoască și să interacționeze. Am învățat de-a lungul anilor că este esențial să cunoști standardele, normativele și legislația, dar pentru a avea impact e necesar sa creezi cadrul unor interacțiuni între oameni. Odată ce cunoști poveștile unei persoane și obstacolele infruntate, ajunge să-ți pese mai mult și să te implici altfel față de aplicarea rigidă a unui normativ.
În AMAIS oferim servicii de consultanță în accesibilizare și proiectare incluzivă de arhitectură, analizăm nivelul de accesibilitate pentru site-uri și aplicații și dezvoltăm software accesibil persoanelor nevăzătoare, dezvoltăm proiecte sociale ce aduc împreună persoane cu și fără dizabilități. Activitățile dezvoltă abilități de viață independentă, stimulează empatia și oferă un context de explorare a diversității umane.
Stilul tău de creație
Îmi este foarte greu să definesc un stil anume pe care îl abordez. Mai degrabă încerc să fiu la curent cu schimbările din societate și să filtrez cu ce să țin pasul, pe cât posibil. Inspirația pentru proiecte o iau direct din nevoile celor din jurul meu și din satisfacția de a genera spații care creează dialog și conexiuni între oameni.
PopUP Răspiua în parcul Circului, Credit foto: AMAIS
Clubul de Mobilitate Urbană
Clubul de Mobilitate Urbană sau CMU este o comunitate de persoane cu și fără dizabilități unde învățăm unii de la alții despre diversitate, empatie și independență.
A apărut în 2017, din dorința de a rupe cercul vicios în care ne aflăm: persoanele cu dizabilități nu sunt destul de vizibile din cauza mediului construit inaccesibil, cei fără dizabilități nu sunt conștienți de problema reală a accesibilității și nu există o presiune suficient de mare pe administrația publică. Astfel, ne-am creat un instrument prin care persoanele cu dizabilități să devină din ce în ce mai independente, iar persoanele fără dizabilități să afle de obstacole care poate erau invizibile pentru ele până acum.
Facem asta prin ateliere pe diverse teme: mobilitate, ecolocație, machete și hărți tactile, tehnologie, dar și teme mai „fun” ca modelat ceramică sau gătit. De asemenea, în fiecare an facem și probe de mobilitate prin București, pe nevăzute, unde analizăm nivelul de accesibilitate și abilitățile dezvoltate de participanți.
Cele mai mari provocari pentru persoanele cu dizabilități din România
Persoanele cu dizabilități se confruntă cu un fenomen de izolare cauzat de mai mulți factori. Pe de-o parte avem atitudinea persoanelor fără dizabilități față de cele cu dizabilități. De cele mai multe ori, persoanele fără dizabilități nu știu cum să interacționeze cu o persoană cu dizabilități. Exprimă prea multă milă sau teamă de a interacționa sau ignoră cu totul persoana. Numim asta o cauză subiectivă.
Pe de altă parte avem cauza obiectivă, mediul construit neprietenos sau complet inaccesibil. Spațiul este un instrument puternic ce are capacitatea de a amplifica sau reduce dizabilitățile. Sau, chiar de a crea dizabilități unde poate nu există. De exemplu, de câte ori nu vi s-a întâmplat să nu puteți circula pe trotuar? Numim mediul cauza obiectivă.
bancă - mică intervenție în gradină La firul ierbii, credit foto AMAIS
Principiile designului incluziv
Înainte de a aplica principiile, primul exercițiu este să identificăm unde creăm noi înșine excludere pentru alte persoane și să intrăm în legătură cu ele pentru a înțelege mai bine obstacolele pe care, cel mai probabil, le creăm fără să fim conștienți. Apoi avem:
- Identificarea situațiile ce generează excludere în contextele pe care le analizăm fie că este vorba de un spațiu, serviciu, produs etc.
- Implicarea persoanelor care resimt cel mai mult excluderea în procesele de identificare a soluțiilor, testarea soluțiilor și aplicarea lor.
- Identificarea beneficiilor soluției respective și pentru alte categorii de persoane.
- Crearea unei echipe de lucru cât mai diverse din punct de vedere profesional și al abilităților.
- Acceptarea ideii că un mediul 100% incluziv nu există momentan, dar că trebuie să lucrăm mereu să aflăm nevoile celor din jur. Împărțirea oamenilor în categorii este eficientă de multe ori, dar corpurile, nevoile și abilitățile noastre sunt în continuă schimbare de-a lungul vieții.
Ce înseamnă concret accesibilizarea spatiilor, serviciilor, produselor
Accesibilizarea presupune o adaptarea specială a spațiilor, serviciilor, produselor la nevoile persoanelor cu dizabilități. Marcajele tactile și vizuale puse pe jos la trecerile de pietoni pentru nevăzători sunt un exemplu de accesibilizare.
Și pentru accesibilizare, este nevoie mai întâi de o analiză de accesibilitate făcută de o echipă incluzivă pentru a afla punctele tari și slabe ale situației actuale a acelui spațiu sau serviciu. De acolo încep discuțiile pentru soluții.
Cum arată un spațiu incluziv într-o organizație
Este un spațiu în care găsești ușor intrarea și reușești să și intri. Este un loc în care te poți orienta, poți circula și poți folosi mobilierul sau alte echipamente fără să ai nevoie să ceri indicații sau asistență din partea altei persoane. Un spațiu flexibil, care-ți oferă posibilitatea de a alege cum îl folosești, un spațiu care-ți oferă posibilitatea de a controla factorii externi, precum lumina, temperatura, zgomotul și impactul lor asupra ta.
Interesul în momentul de față este mai mult orientat către soluții rapide, punctuale de accesibilizare, fără a construi o bază teoretică solidă și a urmări pași firești, ce bineînțeles presupun un proces mai îndelungat până la rezultate. Timp pe care mulți din administrația publică argumentează că nu-l au pentru că au un electorat de convins, să le arate oamenilor că au făcut ceva. : )
Promovarea serviciilor oferite de AMAIS
Serviciile le promovăm cel mai mult prin social media și prin pitching direct. În promovarea lor ne concentrăm pe beneficiile directe și pragmatice ale celor care aleg să aplice principiile designului incluziv. Credem că este important ca oamenii să treacă de la ideea preconcepută că fac ceva pentru „o categorie socială” la a face ceva pentru ei înșiși. Odată ce realizează asta se schimbă complet colaborarea.
Planurile tale pentru acest an
Sincer, am cam obosit. Sper ca anul acesta să-mi fac mult mai mult timp pentru mine și, poate, chiar să iau o pauză lungă în care să termin de citit toate cărțile despre design incluziv pe care le tot adun…
