[Artă NU Război] Radu Panait: Acest om modern ridicat la rang de zeu ce se joacă de-a Dumnezeu

După toate știrile, imaginile și declarațiile care ilustrează ororile războiului ce se întâmplă mult prea aproape de noi, refugiul în artă vine ca o mângăiere. În expoziția Bombe și Oameni. Artiști Uniți Împotriva Războiului ce s-a încheiat pe 2 aprilie, organizatorii au vrut să împletească rolul terapeutic al artei cu rezistența și astfel s-a născut un proiect în care 75 de artiști din România și Ucraina s-au opus vehement războiului și au propus prin arta lor teme profunde de gândire. Printre ei s-a aflat și Radu Panait, absolvent UNArte București și Accademia di Belle Arti di Carrara.

Prin lucrările mele am tot încercat, în acest sens, să ridic diferite întrebări și probleme cotidiene. De la foamete la extincția unor specii, la înlocuirea omului cu robotica doar pentru interesele unora, la abuzul asupra copiilor și culminând cu faptul că omul a produs aceste lucruri și tot el suferă întrebându-se de ce. Nu ține și nu mă refer la poporul meu ci la specia umană, autodistrugerea fiind o problema globală.

Arta pe care o face Radu are ca punct central omul și caută să creeze imagini reale pe care individul alege să le ignore, nedându-și seama că realitatea nu poate fi ascunsă. Radu crede cu tărie că ignoranța nu este soluția, ci conștientizarea și rezolvarea problemei sunt elementele care ne duc către bunăstare. E ceea ce simte și față de război – nevoia de a adresa problema și a încerca să ajutăm din poziția privilegiată în care ne aflăm. Am vorbit cu Radu despre ce a însemnat expoziția & despre cum arta lui e o radiografie a societății ca mesaj general de AȘA NU.

Începuturile tale artistice

Începuturile probabil au fost în copilărie, poate mai intens ca la alți copii. Spun asta pentru că sunt cele mai vechi amintiri, cu mine pe un covor mare, alb pe care îl puteam desena cum doream - acela era de fapt un A3. Faptul că desenul făcea ca orele în care așteptam părinții să vină de la muncă să treacă fară griji și în deplină relaxare mi-a rămas întipărit. Am regăsit această stare apoi la liceul N. Tonitza, am și conștientizat-o și am rămas cu ea. Am încercat apoi ca joaca și plăcerea mea să aibă sens și pentru alții și poate să reușesc să o împărtășesc. Bineînțeles că evoluția este continuă și ar fi păcat să se oprească la un moment dat.

Cum ai primit tu vestea războiului

Vestea unui război este tot timpul tristă, trist că se întâmplă, trist că există încă așa ceva! Chiar dacă nu ne afectează fizic direct, numai experiența în sine te poate schimba. Iremediabil toți am primit încă o palmă de la realitatea nu la fel de frumoasă precum credeam că este. Fiind om între oameni, am empatizat imediat și unul dintre primele mele gânduri, considerându-ne pe toți egali, a fost… și noi când urmăm? Hai să fim atenți la ce se întâmplă! Hai să ne pregătim în funcție de ce se preconizează! Apoi, urmărind ce se transmite, de la o zi la alta parcă s-a lăsat ceața pe ochi. Incoerența în declarații, unele penibile, altele revoltătoare, altele admirabile. Dar, ca scurtă concluzie, un dezastru total!

Bombe și oameni. Artiști uniți împotriva războiului

A fost prima inițiativă de acest gen și una lăudabilă. Bineînțeles că unii caută aplauze dar majoritatea cred că am ales să participăm din empatie, solidaritate și din dezaprobarea în fața unei nedreptăți asupra unor vieți. Este tot ce omul poate face mai rău altui om și, trăind asta live, nu știu când și pentru ce este mai propice ca un artist să militeze. E aproape o obligație morală.

Lucrările tale din cadrul expoziției

Special pentru această expoziție recunosc că nu am creat nimic. Nu am creat nimic încă pentru acest război pentru nici prin cap nu îmi trecea că poate exista. Însă natura umană, din ce în ce mai precară spiritual, am observat-o de mult timp - acest om modern ridicat la rang de zeu ce se joacă de-a Dumnezeu.

Cu ce ți-ar plăcea să rămână oamenii care intră în contact cu arta ta

Prin lucrările mele am tot încercat, în acest sens, să ridic diferite întrebări și probleme cotidiene. De la foamete la extincția unor specii, la înlocuirea omului cu robotica doar pentru interesele unora, la abuzul asupra copiilor și culminând cu faptul că omul a produs aceste lucruri și tot el suferă întrebându-se de ce. Nu ține și nu mă refer la poporul meu ci la specia umană, autodistrugerea fiind o problema globală.

Mobilizarea oamenilor

M-a bucurat să văd o așa comasare de forțe din toate direcțiile, dar asta nu m-a impresionat pentru că auzisem de mult că oamenii au suflet. Ceea ce se întâmplă cu mobilizarea și ajutorarea celor la nevoie mi se pare normal. Cine a înțeles fenomenul și a putut, a ajutat. Impresionante sunt poveștile triste pentru care noi a trebuit să întindem o mână.

Arta – o forță necenzurată

Arta este un limbaj, poate cel mai liber și necenzurat, deci clar este o forță. Este cu siguranță limbajul universal, cel care trebuie să puncteze de fiecare dată în istorie imaginea reală a celor întâmplate și să militeze pentru mai bine. Pentru unii este o speranță, pentru alții o aprobare, pentru alții un răspuns poate. Arta nu te învață ce ești și unde ești ci te ajută să te cunoști privind-o și trăind-o.

Cum s-a schimbat modul în care îți privești munca

Rolul artistului este unul clar în orice context, mai ales în unul ca acesta. Prin simpla existență, arta se opune războiului. S-a schimbat și modul în care îmi privesc munca, într-adevăr. Sunt și mai convins că văd clar și de mult timp ceea ce se întâmplă, că este bine ca artist să caut și subiectele dureroase și să nu le trec cu vederea până când mă vor atinge direct și că frumosul are mai multe valențe. Frumosul ține de mesaj, acum unul de pace, chiar dacă imaginea nu e tocmai plăcută. Momentan îmi continui seria de lucrări în care omul hibrid, jumătate animal, este demascat, lăsând să i se vadă diferitele cutume, slăbiciuni și limite. O imagine a societății din afara bulei de confort ca mesaj general de AȘA NU!

Mobilizarea comunității artiștilor din Ucraina

Din păcate nu știu, nu am văzut mari mișcări artistice. Tot ce știu este că, în plin război, nimănui nu-i este ușor să își găsească starea de creație. Mă gândesc câtă artă distruge războiul, câți artiști mor și nu vor mai crea. Noi, artiștii care suntem în zone de pace, trebuie să creăm pentru ei și să-i susținem! Marile culturi s-au dezvoltat în timp de pace. Războiul distruge pe când arta crează, de aceea nu văd nicio analogie între artiști și victime de război. Nu poți îndeplini ambele roluri în acest scenariu.