Ce face un avocat în Tulcea? Se joacă cu liniștea nesănătoasă. Și organizează un festival cu blues și dichis. Trei seri de blues, jazz, soul și blues-rock. 3 zile de lecturi, întâlniri cu scriitori, istorici, mâncare bună, vinuri alese și tihnă. Sună bine. Și e mare nevoie de astfel de lucruri care sună bine, unde putem evada din lumea nebună.
Cristian Antonescu a făcut dreptul la Iași, a studiat dreptul european în Bavaria, a profesat în București o perioadă și apoi s-a întors în târgul lui, la Capătul Lumii. Și pentru că aici era, totuși, prea multă liniște, s-a gândit să o anime cu un festival pentru suflet. Așa a apărut la Tulcea Festivalul Internațional Dichis’n’Blues, care se află la a șasea ediție, și are loc între 1 și 3 septembrie. Printre numele anunțate anul acesta se numără Curtis Salgado, Mike Zito, Albert Castiglia, precum și trei trupe românești, Teodora Enache – Brody, Berti Barbera & Nicu Patoi și trio-ul lui Florin Giuglea.
Prima ediție a ieșit, cum ziceam, dintr-un sănătos heirupism. A fost bine, dar deloc profi. Ne-a plăcut, publicul a fost mic, dar foarte frumos. Așadar, trebuia continuat. La ediția a doua am adus un nume imens al blues-ului american, Billy Branch, apoi am adus swing, voci mari și chitariști de mare clasă, povestește Cristian.
Mai multe despre dichis, blues și oamenii care se întâlnesc la început de septembrie la Tulcea, aflați mai jos:
Un avocat la capătul lumii
Sunt avocat (asta e destul de puțin de laudă, dar încep cu această informație, ca să pot închide rapid acest capitol :) ). Am făcut Dreptul la Iași (unde, în afară de Filarmonică, la vremea studiilor mele era puțină muzică live, dar exclusiv jazz și blues. Așadar, nu era chiar rău. În plus, pentru că se cânta puțin, se asculta enorm).
Apoi am studiat drept european în Bavaria, unde sunt multe lucruri bune, aproape toate, așadar și muzică bună.
După o perioadă de avocatură în București – unde nu are rost să vă povestesc eu cum e cu muzicile, m-am întors în târgul meu de la Capătul Lumii. Aici nu aveam decât tihnă și un fel de boemă. Dar muzică era doar pe discurile proprii. Și pentru că liniștea e bună, dar neutilizată bine poate tâmpi, am zis că trebuie să se și întâmple ceva bun.
Am purces cu alte stranii personaje, care ca și mine aveau spaima unei liniști nesănătoase: am organizat muzici, lansări de carte, oarece deliruri culinare.
Trăiam bine, așteptând următorul eveniment. Se putea respira.
Povestea Dichis’n’Blues
Nu știu când a încolțit ideea, dar sigur n-a fost o străfulgerare, ci s-a construit ușor-ușor fără să știu nimic, arătându-se doar la vremea pârguielii. Pe undeva e de înțeles să se întâmple așa: faci ceva mic și iese bine. O vreme îți ajunge jucăria aceasta. Apoi, firește, vrei mai mult.
Și-am zis că la Gurile Dunării, în Delta aceasta, așa cum e ea, s-ar cuveni blues. Să se facă, așadar, festival de blues. Cum ne place nouă să spunem: dacă te lași dus de blues, ajungi la Tulcea.
Bine, istoria e puțin incompletă până aici: da, e drept că am zis ”trebuie festival de blues”, dar doar am zis. Și-am început, în clasicul stil levantin, (de care, odată ce te-ai născut aici, nu mai ai cum scăpa, cu tot dreptul tău european în Bavaria!) să povestesc ce frumos festival aș fi putut face eu, dacă … (văicăreli, desigur, ceva fatalism, motive dintre cele mai diverse)…
Vorba lui Emil Brumaru - Și-astfel, toți cei mai de sus / Făceau cu alcool abuz / În insula Santa Cruz / Blues.
Norocul publicului, al urbei și al muzicienilor care se bucură să vină la Dichis și al meu, că altminteri nu exista chiar nici un motiv să apar vreodată la IQads, au fost Raluca și Alina, care au început să pună visele pe hârtie. S-a scris un proiect, s-au făcut calcule etcetera. Acum nu mai era de joacă, nu se mai putea da înapoi. De rușine, ne-am apucat și noi de treabă. Astfel a apărut prima ediție. Următoarele au venit din entuziasmul produs de aceasta.
Primele ediții
Prima ediție a ieșit, cum ziceam, dintr-un sănătos heirupism. A fost bine, dar deloc profi. Ne-a plăcut, publicul a fost mic, dar foarte frumos. Așadar, trebuia continuat. La ediția a doua am adus un nume imens al blues-ului american, Billy Branch, apoi am adus swing, voci mari și chitariști de mare clasă.
Festivalul a devenit fericitul deținător al unui public fidel. Veneau fani de blues de la sute de kilometri, unii chiar din colțul opus al țării. Festivalul se termină în primele zile ale lui septembrie. Din octombrie primeam mesaje – când e ediția de anul viitor exact, că trebuie rezervat acel weekend. Așa ceva îți dă un curaj, de care nu aveai habar.
Mirări
Prima dată m-a mirat că în Tulcea exista un public consistent de muzică bună. Aveam un oarecare scepticism în sensul ăsta.
Apoi m-a mirat că, nu este atât de complicat să-ți împlinești niște dorințe. Nici chiar aici, la capătul lumii. Financiar vorbind, este uneori mai la îndemână un mare muzician, să zicem britanic, decât un anonim deplin care aruncă măscări într-un microfon, la un bal al bobocilor. Cu puțin noroc, poți aduce la Tulcea un nominalizat Grammy pe sume pentru care Fuego sau alt rapsod al națiunii ar susține poate doar un microrecital.
Ediția din 2022
Curtis SALGADO este o legendă a muzicii. Nu doar cele 10 Blues Music Awards, nu doar fascinanta sa istorie (a fost modelul lui Belushi pentru celebrul film Blues Brothers), dar faptul că este acum la vârsta unui muzician complet. Fiecare nou album al lui Curtis Salgado este încă o pagină de istorie a muzicii blues și soul.
Superchitaristul Mike ZITO, un nume mare dincolo de Ocean, vine în premieră în România. Anunțul că Zito vine la Tulcea a tulburat mulți fani de blues din România, unii m-au sunat să mă întrebe dacă e pe bune :) Da, e pe bune, dar nu e complet. Mike vine la Tulcea cu o formulă faină tare de Big Band, așadar și cu o linie de suflători. E cel mai bun Mike Zito posibil.
Mai mult, vine și Albert CASTIGLIA, headlinerul primei seri de festival, un foarte bun prieten și discipol al lui Zito. Cei doi concertează des împreună. Există o poveste frumoasă despre cei doi, vă las să o aflați citind prezentare lui Castiglia pe www.danubedeltablues.ro .
Ceva minunat: la ora la care scriu aceste răspunsuri, încă nu mi-am revenit din entuziasmul produs de e-mailul primit acum 8 ore: Teodora ENACHE - BRODY a confirmat prezența la Dichis’n’Blues. N-am să povestesc despre Teodora nimic, orice amator de muzică bună a tresărit citind asta. Spun doar atât: această prezență la Dichis’n’Blues nu o aștept din 2015, când am fondat festivalul, ci de la mijlocul anilor 90, când am ascultat-o prima dată în Lăptărie cu Johnny. (Mergeți pe site-ul ei și ascultați Pathetica lui Beethoven. Ce fac Teodora și Călin Grigoriu este sublim!)
În fine, blues-ul românesc arată foarte bine anul acesta la noi: Florin Giuglea Trio în prima seară și Berti Barbera & Nicu Patoi în cea de-a doua.
Publicul
Oamenii care vin la festival sunt partea cea mai frumoasă din povestea asta. Sunt, pe de o parte, pasionații, cei care bat drumuri lungi să vada muzică mare pe viu. Oamenii care fac asta, nu pot fi decât oameni buni. Plini de imperfecțiuni, desigur, dar oameni buni. Vi-l imaginați pe Putin ascultând blues acasă și mergând în fiecare septembrie la Dichis?
Apoi, sunt cei care vin de curiozitate. Este spectaculos să îi vezi cum intră puțin reticenți, deloc în elementul lor, dar sfârșesc aplaudând în picioare, dansând și zâmbind a foarte bine.
Și mai sunt copiii. O mare parte a publicului sunt copiii, care n-au nici o legătură cu blues, nici nu știu că așa se cheamă ce se aude. Se așează in primul rând, sorb din ochi artiștii, apoi dansează, râd și sunt primii în backstage pentru autografe.
Nu știu dacă pandemia le-a schimbat obieciurile, se va vedea în toamna aceasta. Eu sper că nu.
De ce Dichis & blues
Dichis și Blues, așadar nu numai Blues. Chestia asta înseamnă mai intâi, că mereu avem un moment atipic, de jazz, de swing, de Altceva. Anul acesta, jazz. Apoi, dichisul stă în trebile de pe lângă muzică. Pe parcusul zilelor de festival se-ntâmplă lansări de carte, sunt intâlniri și taclale cu scriitori, vom avea club de lectură pentru copii. Avem Laboratorul de muzică și ritm al lui Raul Kusak, unde copiii repetă o piesă, cu care începe ultima seara de festival.
Avem ziar de festival – dichis’n’Blues Post , suntem mai pe clasic: E ceva să răsfoiești tihnit un ziar, savurând un pahar de vin și ceva tutun, în așteptarea cântărilor.
Despre gastronomie și vinuri alese, nu mai spun aici. Se va vedea la locul faptei!
Suntem singurul festival, care organizează o Croazieră de blues. O zi în Delta aDunării, cu muzicienii, presa și sponsorii lui Dichis’n’Blues. Muzicienii sunt musafiri, n-au nimic de făcut, dar în fiecare an instrumentele n-au tăcut o clipă din cele 8 ore. E o experiență!
Scene de festival
În primul an, am așezat pe treptele catedralei (scena se afla în fața catedralei din oraș) vreo zece scaune. Pentru oamenii care, chiar daca nu intrau în curtea cu cântări, voiau sa urmărească din stradă. Parohul le-a văzut și a rugat un voluntar să mă cheme, avea ceva să mă întrebe. Eram convins că e rost de-un reproș, așadar m-am dus la preot și-am întrebat, puțin iritat care e problema. Părintele m-a intrebat despre scaune, iar eu i-am răspuns că sunt pentru enoriașii care vor sa vadă de acolo. Mă așteptam, cum ziceam, la o discuție în contradictoriu. Părintele, însă, blajin, mi-a dat superb cu vorba-n moalele capului: Da, e foarte bine. Până la urmă, și noi, și dumneavoastră, tot pentru oameni facem ce facem…
*
Peste 4 ani. Aceeași catedrală, tot eu, alt preot.
Mi-a reproșat wații, faptul că am blocat strada, ne-a amenințat cu amenzi și-a concluzionat că o astfel de muzică satanică nu ar trebui să se audă în preajma Sfintei Biserici. În timp ce retorul expunea elucubrațiile, am observat cu coada ochiului un om cu oarece etate, care ținea în mâna o pungă de plastic și aștepta cu smerenie finalul conversației noastre. Un enoriaș, m-am gândit. Are treabă cu popa. Ori poate mă ia și ăsta la ture. Preotul a vituperat strașnic și a dat să se-ndepărteze. Enoriașul se apropia tiptil, câte un pas, câte un pas. Când popa a dat ultimul stuchi, enoriașul era la 3 pași, iar eu jumatate întors, gata să plec la ale noastre. Deodată aud: Ăăă, nu vă supărați! Mă-ntorc: nu cu popa (care încă nu plecase), ci cu mine vorbea: La 19 începe, da? Că noi nu lipsim în nici un an de la festival!
*
Cei care rezervă hotel la Tulcea când nu s-a anunțat încă nici un nume de pe lineup-ul ediției viitoare sau
Copiii care, plecând acasă după finalul ultimei seri de festival, își întreabă părinții: săptămâna viitoare este iar Dichis?
Și mai sunt, dar mai bine le vedeți pe viu – 1-3 septembrie douăzeci douăzecișidoi.
