Agenția de publicitate Sonica este autoarea noii campanii plină de culoare și umor realizată pentru Good Routine® by Secom®, construită pe platforma Secom 'Grijuliul din Tine', inițiată de Next Advertising.
„Dacă din pandemie am învățat ceva, este că nu e atât de dificil să avem un stil de viață ceva mai echilibrat. Doar că acesta nu se deprinde peste noapte. Good Routine® își dorește să devină partenerul de încredere al românilor în adoptarea și susținerea acestui stil echilibrat de viață. Brandul vorbește consumatorilor despre prevenție, atenția la obiceiurile de zi cu zi carene fac bine, iar această campanie ne aduce aminte că toate bunele rutine pornesc din interiorul nostru,” a spus Alexandra Mihuș, Client Service Partner Sonica.
„Grijuliul din tine este versiunea noastră mai responsabilă, un alter-ego care se asigură că alegem corect, fără să fie Mister Smarty-Pants. Practic, pilotul însărcinat cu menținerea bunelor rutine. Fără pedale de frână sau accelerație, dar dotat cu suplimente alimentare de înaltă calitate de la Good Routine, Grijuliul intervine din subconștientul nostru de fiecare dată când ne-ar prinde bine o „capsulă” de ajutor,” a spus Oana Șandru, Senior Copywriter Sonica.
Primul produs al campaniei a fost Guard-Your-Liver®, suplimentul portocaliu de la Good Routine®, ce susține funcțiile hepatice: protecție, regenerare, detoxifiere. Un produs premium creat după rețeta proprie Secom®, el aduce într-o singură capsulă sinergia dintre Fosfolipide esențiale și Silimarină concentrată.
Campania Guard-Your-Liver creată de Sonica îl vede pe Grijuliu într-o zi normală în „turnul de control” din mintea personajului principal - acționând să îl salveze de sine însuși - în rol de căpitan-coordonator al tuturor operațiunilor pentru menținerea funcțiilor normale ale ficatului. Totul într-un univers vizual suprarealist și eye-candy ce ne aduce aminte de Wes Anderson.
Campania a avut declinări pe TV, radio, digital, dar și evenimente neconvenționale, în perioada februarie – martie 2022.
Un prim eveniment special a avut loc pe 26 februarie, când Grijuliul a ieșit din spațiul virtual în cel real, printre oameni. Pentru a crea mai mult buzz, Grijuliul din tine interpretat de actorul Doru Cătănescu, a avut rolul de ambasador al suplimentelor Good Routine®, la standul cu ceas din Piața Obor. Și i-a avut invitați speciali pe Mihai Morar și Horia Brenciu.
La începutul lunii martie, Grijuliul a apărut și la chioșcurile de ziare, într-o ediție specială de integrame, dedicată produsului Guard-Your-Liver® și sănătății ficatului. Iar apoi a ieșit în parcurile din București, să împartă revista celor din target.
Pe aceeași platformă de comunicare creată de Next Advertising, ”Grijuliul din tine”, Sonica Works va continua să genereze declinări creative și pentru alte produse din portofoliul Good Routine.
Echipele care au contribuit la realizarea campaniei:
Echipa Secom®
Iulia Zainea - Marketing Manager Good Routine®
Cristina Pateșan – Business Unit Director Good Routine®
Lucian Boca – Digital Manager Good Routine®
Flavia Florescu - Innovation & Scientific Support Manager Secom® & Good Routine®
Echipa Sonica
Oana Șandru – Senior Copywriter
Mircea Vlase – Senior Art Director
Mihaela Zaharia – Digital Content Creator
Răzvan Căpănescu – Executive Creative Partner
Diana Benko – Managing Partner
Alexandra Mihuș – Client Service Partner
Andreea Gîscă – Account Manager
Alte credite:
Next Advertising
Sonica este un pionier în peisajul advertising-ului românesc, pentru un nou și agil mod de lucru. Suntem un grup de concept thinkers și o scenă a colaborărilor din cele mai surprinzătoare domenii, cu dorința de a dezvolta proiecte de comunicare cu adevărat disruptive.
Secom® este o companie antreprenorială de referință pe piața din România, care și-a construit în cei aproape 18 ani de activitate o reputație solidă în domeniul importului și comercializării de suplimente alimentare, ceaiuri și cosmetice naturale de înaltă calitate cu ingrediente studiate, certificate și brevetate la nivel global.
Produsele Secom® sunt disponibile la nivel național în peste 8000 de farmacii, pe secom.ro, pe good-routine.com și în cele 13 magazine Secom® din principalele orașe ale țării.