DHL Express România a fost distinsă cu trofeul Superbrand 2021 pentru a zecea oară consecutiv

DHL Express România a fost distinsă cu trofeul Superbrand 2021 pentru a zecea oară consecutiv

DHL Express România a fost distinsă cu trofeul Superbrand 2021 pentru a zecea oară consecutiv, fiind votată de către consumatorii români drept unul dintre cele mai respectate branduri de produse și servicii din România. 

Curaj, inovație și performanță, atributele care au definit cea de-a X - a ediție a Programului Superbrands pentru România 2021 – 2022 sunt atribute cu care și brand-ul DHL se identifică, în special în ultimii doi ani, când curajul a fost livrat în fiecare colet, de fiecare curier. 

Trofeul Superbrands este pentru DHL un cadou minunat la ceas aniversar, întrucât compania a împlinit 30 de activitate în România, în tot acest timp dând dovadă de inovație și performanță.

DHL continuă să investească în Romania, iar anul acesta obiectivul principal vizează extinderea și modernizarea sediilor din toată țara, pentru a oferi o experiență cât mai plăcută clienților săi, dar și condiții excelente de muncă pentru angajați.

DHL Express România a deschis recent un nou centru de expedieri în AFI Lake View, București, parte din planul de extindere al rețelei de retail, 20% fiind ținta de creștere a veniturilor din acest segment în 2022. În București, DHL mai deține alte patru centre de expedieri situate în zonele Buzești și Unirii, respectiv în centrele comericale AFI Cotroceni și Băneasa Shopping City.

Noul centru de expedieri vine aproape de clienții din zona de nord a capitalei și răspunde cerințelor acestora în ceea ce privește accesibilitatea și flexibilitatea programului. Clienții care vin să trimită colete din noul sediu beneficiază de loc de parcare dedicat.

Anul trecut peste 100 000 clienți au expediat din centrele de expedieri DHL și peste 80 000 de colete au fost preluate și expediate de Service Point-urile DHL Express.

Toate cele 22 de centre DHL SERVICEPOINT din țară oferă clienților DHL persoane fizice și juridice o gamă variată de servicii și ambalaje, adaptate cerințelor specifice ale acestora. În plus, personalul DHL din aceste sedii oferă sprijin pentru plasarea comenzilor, pregătirea documentelor necesare expedierii, ambalarea bunurilor și documentelor, consiliere privind realizarea importului sau exportului etc.

Pentru 2022, compania are în vedere creșterea cu 20% a veniturilor generate de rețeaua de retail DHL, prin expansiunea rețelei, care va fi asigurată de parteneriate cu jucători mari din piața de retail, înființarea de Service Point-uri DHL de tip Shop in Shop sau lockere prezente la nivel național.

"Continuăm planul de investiții majore în extinderea și modernizarea sediilor noastre din toată țara, început anul trecut, pentru a oferi o experiență cât mai plăcută clienților noștri, dar și condiții excelente de muncă pentru angajații DHL. Vrem să venim cât mai aproape de clienții noștri, printr-o rețea extinsă pe tot teritoriul României, care să ne ajute să ne consolidăm poziția noastră de lider pe piața din România”, a declarat Agnieszka Błaś, Director General DHL Express Romania.

„Vocea clienților noștri ne determină să prioritizăm digitalizarea companiei și orientarea către un mediu curat, prin reducerea cantității de plastic folosită în cadrul rețelei noastre, cu focus doar pe utilizarea materialelor reciclabile”,  a mai adăugat Agnieszka Błaś.

În perioada imediat următoare, DHL va extinde și moderniza sediile operaționale din Constanța și Suceava. Pentru următorii 5 ani, compania și-a planificat modernizarea tuturor sediilor operaționale și a centrelor de expedieri (ServicePoints), printr-un plan amplu de investiții.

DHL are o experiență de 30 de ani pe piața din România, aproape 600 de angajați, operează cu 3 aeronave, deține o flotă de peste 200 de mașini și oferă o acoperire de 100% la nivel național, prin locații aflate în cele mai importante orașe de pe întreg teritoriul țării.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related