Am vorbit și ne-am bucurat de felul în care s-au mobilizat românii pentru a ajuta refugiații ucraineni în ultima lună. Valuri de refugiați au ajuns și în Republica Moldova, acolo unde au fost întâmpinați cu la fel de multă căldură și sprijin. Mai puține lucruri se știu însă despre refugiatele rome din Ucraina, spune Clara Abdullah, activistă în domeniul dezvoltării durabile și culturale din Republica Moldova.
Pentru a strânge donații pentru ele, Clara & o echipă de oameni buni și implicați au organizat evenimentul „Eastern Bloc Party”, care va avea loc vineri, 1 aprilie, la Art Hub. Muzica de dans și chill va fi asigurată de cei 6 organizatori ai petrecerii, după cum urmează: Radio Vesna [RO], Abdullah [MD/RO], Viq Vortex [MD/DE], DJ Theedoek [NL], Paweł [PL/RO] și Tamina [RO/DE]. Intrarea la eveniment va fi de minimum 25 de RON, toți banii urmând să meargă către Platforma „ROMNI”, care sprijină refugiatele rome din Ucraina ajunse în Republica Moldova. Persoanele din Ucraina vor avea intrare liberă.
Pentru noi, petrecerea asta e ca o manifestare a speranței și a afecțiunii față de vecinii noștri ucraineni, dar și a faptului că nu putem sta pur și simplu sta când vedem ceva greșit întâmplându-se. Mai ales atât de aproape de noi, spune Clara.
Poate că unii ar spune că dansul și muzica nu sunt cele mai potrivite pe vreme de război, dar noi credem că arta e cea care va salva lumea. Așa spun și artiștii din Ucraina, în seria Artă NU Război. Important e să găsim din ce în ce mai multe intersecții ale artei și ale binelui, așa cum e și evenimentul de mâine.
În rândurile de mai jos, vorbim cu Clara Abdullah și Elena Sîrbu, activistă și jurnalistă romă, fondatoarea Platformei Femeilor Rome "ROMNI" din Moldova, despre situația mai puțin cunoscută a refugiatelor rome, despre cum ținem piept războiului prin artă și generozitate.
Când v-ați gândit la Easter Bloc Party
Clara Abdullah: Trei dintre noi ne gândeam deja încă anul trecut, mai în glumă, mai în serios, să facem cândva un party în care să DJ-im după chipul și asemănarea noastră — adică un haos simpatic cu diferite influențe.
Am scos ideea de la naftalină vorbind undeva pe la început de martie, cu gândul să-i putem da și un folos în contextul actual. Ne-am gândit că probabil sunt mulți care ar vrea să ajute ucrainenii, dar poate nu au resursele financiare sau emoționale să se implice, și asta e absolut ok. Formatul acesta de eveniment prin care se strâng fonduri e chiar unul în care „dar din dar se face rai”, fără a scoate oamenii prea mult din ritmul lor de viață obișnuit.
Am mai găsit trei prieteni destul de nebuni cât să se lipească ideii și pe Maks Graur, care ne-a făcut designul la cover, și ne-am pus pe organizat. Una din prietene ne-a făcut și lipeala cu Art Hub, care ne găzduiesc petrecerea și deja organizau diverse activități pentru refugiații ucraineni.
Respectul pentru experiența celorlalți
Clara Abdullah: O să fac abstracție aici de micile provocări organizatorice și o să spun că cea mai mare provocare a fost să abordăm cu respect experiențele altcuiva.
Ce am în vedere prin asta e că noi ne-am propus, cu acest eveniment, să venim în sprijinul femeilor rome din Ucraina, deși niciunul din noi nu e ucrainean sau din comunitatea romă. Ne-am asumat din start că noi facem acțiunea aceasta dintr-o poziție de privilegiu și ne-am străduit să nu prezentăm asta ca pe un act de caritate, sau pe noi ca niște salvatori.
Pentru noi, petrecerea asta e ca o manifestare a speranței și a afecțiunii față de vecinii noștri ucraineni, dar și a faptului că nu putem sta pur și simplu sta când vedem ceva greșit întâmplându-se. Mai ales atât de aproape de noi.
Echipa
Clara Abdullah: Capul „răutăților” au fost de fapt două în cazul de față, adică eu și Paweł Rutkowski, care a tras-o în horă și pe Tamina Bojoancă. În formula acesta de trio vorbeam anul trecut că ce fain ar fi într-o zi să punem de o petrecere și am reluat ideea acum.
Odată ce a început să prindă un contur ideea (într-un context mai trist decât ne imaginam inițial), am mai recrutat prieteni pe care-i știam cu tangențe într-ale muzicii. Line-up-ul s-a îmbogățit astfel cu încă trei nume: Radio Vesna aka Ira, prietena din București care ne-a și făcut legătura cu Art Hub, DJ Theedoek aka Bram, prietenul olandez al lui Paweł, și Viq Vortex aka Victor, prietenul meu din Chișinău, mutat de curând la Berlin.
Unii dintre noi, ca Theedoek și Viq au deja ceva experiență la activ ca DJ, alții ca mine, Tamina și Paweł suntem mai modești în skill-uri. Ne unește însă cauza comună, conexiunile est-europene și dorința de a ne împărtăși muzica și entuziasmul cu oamenii.
Ce trebuie să știe oamenii despre eveniment
Clara Abdullah: Că „diversitatea” va fi cuvântul de ordine al petrecerii. Nu doar în ce privește nivelul de experiență deja menționat, dar și muzical. De la 21:00 până la 05:00, o să fie timp berechet să trecem prin toate genurile și ritmurile, de la șlagăre nostalgice la rap ucrainean, EDM, samba, disco polonez și obscurități germane. Și chiar dacă e „Eastern Bloc Party”, o să ne dăm frâu liber să zburdăm muzical prin toate colțurile lumii.
Important de precizat că după ora 02:00 vom da muzica ceva mai încet, din considerație pentru vecini, și vom face în general mai puțin gălăgie. Dar ringul de dans și pupitrul DJ-ului rămân active până începe să circule transportul public.
Intrarea se face cu minimum 25 de RON, ceea ce înseamnă că oricine e binevenit să contribuie mai mult, toți banii strânși urmând să meargă către refugiatele rome din Ucraina, prin intermediul Platformei „ROMNI” din Republica Moldova. Persoanele ucrainene sunt cu drag așteptate la petrecere, fără a fi nevoite să achite intrarea și vor primi și un discount la bar.
Refugiatele rome
Clara Abdullah: Știu că în Ucraina trăiesc între 250.000 și 400.000 de romi, o comunitate care e adesea marginalizată și discriminată. Războiul îi face și vulnerabili la aceste fenomene, lucru pe care, din nefericire, l-am putut observa și în Republica Moldova.
Mulți oameni și-au format deja subconștient un portret-robot pentru cum trebuie să arate refugiații din Ucraina: nevoiași, smeriți, slavi, creștin ortodocși etc. Cei care nu se încadrează în tipaj tind să fie marginalizați în schema umanitară, lucru care s-a întâmplat și în Republica Moldova.
Femeile, care constituie circa 90 % din refugiații adulți, sunt mult mai supuse riscurilor de violență sexual și trafic de ființe umane decât bărbații, și pe timp de pace, dar mai ales în vremuri de război. În plus, refugiatele au nevoi specifice ce țin de igiena intimă și sănătatea sexuală, care sunt adesea neglijate atunci când se vorbește de ajutor pentru refugiați la modul general.
Elena Sîrbu: Conform datelor oficiale oferite de UHCHR, în Republica Moldova au intrat peste 100.000 de refugiați romi care au rămas aici, printre care și grupul femeilor rome cu copiii acestora. Avem un grup foarte mare găzduit la un centru de plasament din Chișinău, dar sunt și foarte multe femei plasate în sate și orașe prin toate regiunile țării. Eu consider că ele sunt triplu-discriminate: ca femei, ca refugiate și ca persoane de etnie rome. Nu mai vorbesc de cele vârstnice.
Personal, le-am asistat cu ajutorul oamenilor din afara țării, dar și din Moldova, pe cele pe care le-am considerat ca fiind cele mai vulnerabile. În primul rând, sunt acele femei venite fără soț și se cunoaște că, în comunitatea romilor tradiționali, femeile nu au posibilitatea de a-și câștiga singure existența. Multe dintre ele s-au întors în Ucraina, la soi, tocmai din acest motiv.
Avem alt grup, cel al femeilor în vârstă, care au rămas fără niciun ajutor. La romi există o lege nescrisă cum că bărbații au mai mult au grijă de părinți, pe când femeile pleacă la casa soțului. Dat fiind că o bună parte din bărbați au rămas în Ucraina, multe bătrâne au fost transportate aici [în Republica Moldova] fără absolut niciun suport.
Atunci când le vizitează o delegație de la oricare altă organizație, fie internațională, fie reprezentanți ai statului, femeilor rome le e frică să vorbească și răspund că totul e bine. Se tem să nu-mi facă mie probleme și apoi să nu rămânem și fără ajutorul pe care îl primim acum, deși el nu corespunde neapărat cu necesitățile. Astăzi, de exemplu, am fost rugată de câteva femei să le aduc lenjerie intimă, nici măcar asta nu le-a fost oferit.
Atunci când autoritățile și mass-media ignoră o problemă, asta nu înseamnă că ea nu există. Asta, dimpotrivă, e mai rău.
Povestea lor
Clara Abdullah: Societatea civilă și scena de activism în Republica Moldova formează un nucleu destul de comprimat. Altfel spus, suntem toți într-o oală destul de mică, în care barierele ce țin de specializare, arie de intervenție etc. sunt mai lichide decât în alte părți
Prin urmare, cam toți cei care facem parte din acest nucleu ne știm, ne respectăm reciproc și ne ajutăm când putem. Deși eu m-am învârtit mai mult prin zona de eco și nu o știam pe Elena Sîrbu, am prieteni care făceau voluntariat alături de ea pentru a ajuta refugiații și refugiatele din comunitatea romă. Din postările lor am aflat de problemele cu care se confrunta acest grup, cam în aceeași perioadă în care ne gândeam la organizarea petrecerii.
Pe la începutul lui martie, și presa începuse să scrie despre segregarea și discriminarea refugiaților non-albi care ajungeau în Republica Moldova din Ucraina, majoritatea dintre ei romi. Recomand două articole foarte bune pe acest subiect publicate pe Moldova.org, respectiv Diez, două platforme media din Republica Moldova.
Cum pot ajuta concret oamenii
Clara Abdullah: După o lună și un pic de când a început invazia Ucrainei, cred că oamenii au demonstrat deja modurile foarte diverse în care se pot mobiliza, și intensitatea la care pot duce această mobilizare.
Mai cred, de asemenea, că după o lună și un pic de mobilizare ultra-intensă, am văzut și cum arată empathy fatigue și burnout-ul rezultat dintr-o implicare masivă și imediată. Ca cineva care a trecut prin asta, aș spune că oamenii pot ajuta dozându-și eforturile și resursele și acceptându-și limitele vizavi de ceea ce pot oferi, căci nimeni din noi nu a absolvit vreo școală de super-eroi.
Războiul e un fenomen imprevizibil și cu bătaie lungă, care cred că trebuie tratat mai mult ca un maraton decât ca un sprint.
Dozarea eforturilor și a filantropiei e benefică nu doar pentru noi, dar și pentru cei pe care vrem să îi ajutăm. O cunoștință ucraineană îmi povestea cum plângea odată pe stradă în Chișinău și mai multă lume a venit la ea să-i ofere bani încercând să o încurajeze, episod care a lăsat-o foarte confuză.
Mulți dintre refugiați se confruntă cu sindromul impostorului și cu sentimente de survivor’s guilt, fiindcă ei au reușit să fugă din calea războiului pe când mulți din cei dragi au rămas acasă. Prea mult ajutor poate să le accentueze aceste sentimente și să-i copleșească, de aceea e important să fim atenți la nevoile reale ale ucrainenilor și să ne ignorăm impulsul (absolut normal, de altfel) de a sări în ajutor ca răspuns la neputință.
Ce poate face arta
Ca o eternă oengistă ce sunt, nu simt că am destulă legitimitate să mă pronunț aici în calitate de artistă (apropo de sindromul impostorului).
O să împărtășesc doar perspectiva mea de consumatoare și susținătoare a artei, și anume că arta adevărată trebuie să apese unde doare - iar războiul acesta ne doare pe mulți, în diferite feluri. Cred că astfel de momente istorice vin și un anumit grad de presiune pentru artiști, ca să-și folosească vocea în scopuri de activism. Mulți artiști pe care-i urmăresc au făcut asta și au tot respectul meu, dar nu-i pot judeca nici pe cei care n-au făcut-o, căci nu e treabă deloc ușoară să-ți schimbi setările de la self-expression la activism.
Totodată, cred că arta poate fi și un mecanism foarte util de coping pentru ucraineni în situația actuală. Am ascultat deja multă muzică bună din Ucraina creată în timpul și ca rezultat al acestui război, și de fiecare dată mă minunez cum oamenii aceia au reușit să-și transforme o experiență traumatică într-un produs artistic, și chiar super-calitativ.
Pe unii din acești artiști îi veți putea auzi și la „Eastern Bloc Party”, deci vă așteptăm cu drag!
