În momentul în care se spune o poveste despre noi toți și despre cum ne influențează istoria, suntem mai dispuși să ascultăm, crede Ana Maria Ciobanu, reporter Dor. Tema la care face referire este sclavia romilor, pe care a documentat-o timp de un an și a expus-o în podcastul ‘Obiceiul Pământului’, pe care îl descrie prin stările evocate de coloana sonoră semnată de Sebastian Androne Nakanishi: tensiune, disconfort, surpriză, eliberare, scormonire, vindecare.
Pentru acest proiect, Ana Maria a stat de vorbă cu peste 50 de persoane - întâlniri la cafea, interviuri în studio, zeci de zoom-uri, precum și vizite la muzee din București și o zi la mănăstirea Cozia. Însă n-a fost doar efortul jurnalistic, similar cu cel din precedentul ei podcast narativ despre care am povestit în urmă cu 2 ani, ci și atitudinea cu care a abordat tema și implicarea la nivel personal.
"E important să abordăm tematica sclaviei prin experții romi care o cercetează. Să invităm specialiști romi la clasă, să aducem în bibliotecile școlare munca acestor oameni, să le urmărim documentarele, podcasturile și conferințele."
Povestim în continuare despre provocările de pe parcurs, structura celor 6 episoade, despre restaurarea percepțiilor asupra romilor și follow-up-ul proiectului.
Motivațiile jurnalistice și personale
În ultimii zece ani m-am concentrat cel mai adesea pe subiecte care ating inegalitatea socială, discriminarea, sărăcia, accesul la servicii sociale, medicale, educație. Dar acum e prima oară când m-am uitat adânc la inegalitatea și rasismul moștenite istoric și perpetuate de lipsa de informație.
Întotdeauna m-a motivat să arăt nedreptatea și să dau voce și spațiu oamenilor care nu ajung de obicei în vizorul presei ca să-și reprezinte interesele. Prin ‘Obiceiul pământului’ mi-am dorit să arăt cât de vechi și adânci sunt stereotipurile despre romi și câtă influență au asupra prezentului, chiar și atunci când nu le conștientizăm.
Iar obiectivul principal și în același timp și cel personal a fost să aduc în căștile ascultătorilor, profesioniști romi care cercetează memoria și moștenirea celor aproape 500 ani de sclavie a romilor. Să arăt că există numeroase cercetări, studii, arhive, volume, conferințe și produse culturale care se axează pe acești 500 ani din perspectivă romă.
Ideea podcast-ului
Ideea unui podcast despre sclavie a venit la finele lui 2020 de la cercetătoarea Ioanida Costache care ne-a trimis un mail în care ne sugera să-i citim pe sociologul Adrian Nicolae Furtună și pe istoricul Petre Petcuț pentru a descoperi câtă muncă de cercetare există centrată pe această idee a locurilor care poartă memoria sclaviei - de la nume de localități și biserici, la străzi, conace, schituri și mănăstiri.
Primii pași au fost de predocumentare. Am citit tot ce am găsit disponibil și în paralel mi-am marcat pe o hartă locurile în care aș vrea să ajung. Aveam nevoie să mă plimb fizic prin spațiile despre care citeam, ca să le simt. Mi se părea că doar așa pot să pornesc la drum, conectându-mă organic cu istoria asta.
După această etapă mi-am făcut o listă cu zeci de oameni pe care aș vrea să-i intervievez - de la experți și specialiști la profesori sau tineri. Voiam să ascult cum se raportează oameni cu pregătiri și experiențe diferite de viață la această istorie.
Documentarea
Sunt copleșitor de multe surse online, de la docudrame și filme documentare, la baza de date digitală sclavia-romilor.gov.ro, la cărți și cercetări în format PDF. În paralel am întrebat prin mai multe anticariate din țară despre cărți despre romi - în special ca să văd reacția anticarilor care cel mai adesea a fost: „Altceva nu vă interesează?”, „de ce tocmai tema asta?”. O doamnă din Iași mi-a dat câteva cărți gratis, „că oricum nu le vrea nimeni”.
Am citit presă veche, corespondența boierilor care deseori făceau referire la „robii” cu care-și vor înzestra fiicele, drept zestre, sau la recuperarea fugarilor.
De infinit ajutor a fost deschiderea Centrului Național de Cultură a Romilor Romano Kher, de la care am primit zeci de volume pentru documentare. Toate materialele consultate pentru acest proiect sunt menționate pe obiceiulpamantului.ro, în secțiunea de Resurse și la finele fiecărui episod.
Foarte importantă e și cartea pentru copii scrisă de Ioanida Costache, ‘Inelul cu cap de cal’, care este de fapt istoria romilor povestită copiilor.
Networking-ul
Am stat de vorbă cu peste 50 de persoane. Au fost întâlniri la cafea, într-un ONG din Iași, interviuri în studio cu Adrian Nicolae Furtună, Ela Anton, Luiza Medeleanu, Alina Șerban. Zeci de zoom-uri cu Delia Grigore, Marius Turda, Petre Petcuț, Gelu Duminică.
Vizite la Muzeul Național de Artă și la Muzeul Național de Istorie din București cu Adrian Nicolae Furtună. Plimbări în curtea bisericii Zlataust din Iași sau în fața Palatului Copiilor (vechiul conac al familiei boierești Cantacuzino Pașcanu). Conferințe online. O zi la mănăstirea Cozia și o alta la mănăstirea Pasărea.
Ce te-a surprins cel mai mult
M-a surprins cât de puține știm. Cât de puțin vrem să știm. Dar mai ales cât de prezentă este istoria sclaviei în jurul nostru și nu putem să vedem asta în lipsa informațiilor.
Cea mai frumoasă zi de teren a fost vizita la Muzeul Național de Artă ghidată de sociologul Adrian-Nicolae Furtună, care mi-a arătat cronologic, de la pictură bisericească medievală, la artă de secol XVIII-XIX, cum fiecare exponat ar putea spune și o poveste despre romi.
Provocări. Obstacole
Cel mai provocator a fost să alegem ce va intra în podcast, pentru că țineam la fiecare informație și la fiecare interviu.
Materialul brut adunat are peste 300 de pagini. Și pentru că am documentat timp de un an de zile această serie, îmi era foarte greu să mă întorc în poziția unui potențial ascultător care nu știe nimic despre istoria sclaviei: ce e esențial să știe, ce ar fi prea complicat, ce l-ar face curios.
Producția
Lucrăm cu drafturi de scenarii care includ narațiune, fragmentele din interviuri, momentele de punctuație muzicală, tranziții, etc. Rescriem scenariile în minimum trei drafturi. Apoi facem o lectură pe viu, în care eu citesc și dau play bucăților de teren și interviu. Facem ultimele reglaje la narațiune și apoi o înregistrez în studio. Urmează două drafturi de montaj cu ascultări și feedback, apoi egalizarea finală a sunetului.
Cele șase episoade s-au conturat pe măsură ce am început împărțirea terenului în teme. Aveam și alte teme care nu au mai încăput sub această umbrelă pentru că am fi avut nevoie de încă un an ca să le putem acoperi pe toate. Schițasem sinopsisuri de 8-10 episoade la un moment dat.
Seria se bazează pe un crescendo de descoperire și responsabilizare cu privire la impactul acestui trecut și ce putem face atât ca indivizi, cât și ca societate pentru a-l cunoaște și a-i înțelege influențele asupra fiecăruia dintre noi.
Primul episod îți face cunoștință cu munca și poveștile sociologului Adrian Nicolae Furtună, cercetătoarei Magda Matache, actriței și regizoarei Alina Șerban. Prin aceste personaje ne apropiem de istorie pentru a înțelege de ce-i frământă, ce caută să descopere, de ce cred că e important să o cunoaștem cu toții.
Episodul doi e despre istorie, dominant prin vocea istoricului Petre Petcuț și a etnologului Delia Grigore, dar și a documentelor de arhivă aduse la viață de actorul Alexandru Fifea.
Episodul trei este construit în jurul unei vizite la Muzeul Național de Artă în căutarea istoriei sclaviei.
Episodul 4 îi este dedicat Alinei Șerban și muncii de reconciliere cu trecutul prin artă pe care ea o face de aproape 13 ani.
Penultimul episod explorează influența acestei istorii asupra rasismului din prezent. Iar în ultimul episod ne uităm la ce datorăm ca societate și indivizi pentru a repara urmele lăsate de cei aproape 500 ani de sclavie: monumente, muzee, manuale care să reflecte corect istoria, spații de conversație și dialog, finanțare pentru cercetare, scuze simbolice din partea statului și Bisericii – nu ca vinovați pentru trecut, ci ca actori care au puterea de a condamna ororile trecutului, de a recunoaște influența acestei jumătăți de mileniu asupra inegalității sociale de astăzi și de a se angaja să o cercetăm și să o cunoaștem ca parte a istoriei României.
Post-procesarea
Îmi place foarte mult să montez episoadele când am tot materialul și începe joaca de înlănțuire a fragmentelor de interviuri, cu cele de teren, cu muzică și atmosferă și narațiune. Am învățat să fac asta în 2017, când montam episoadele seriei Satul Mădălinei. Cu ‘Obiceiul pământului’ simt că am putut să experimentez și mai mult cu puterea unei narațiuni audio.
Au ajutat foarte mult și bucățile de arhivă pe care le auziți în lectura actorului Alexandru Fifea. Mi-am dorit să nu mă aud eu excesiv, ci focusul să fie pe vocile rome care ne-au acordat încrederea, timpul și expertiza pentru acest proiect, să intervin să explic sau să rezum, să reiau o idee, dar să fiu doar un ghid prin cronologie și concepte.
Sigur, eu am un timbru subțire și ușor caraghios pe care încerc să-l strunesc cu un snop de exerciții de dicție învățate de la Melania Medeleanu. Provocarea pentru narațiune a fost să-i găsesc tonul potrivit pentru fiecare moment, riscurile cu vocea mea sunt să pice în patetic, dramatic sau didactic. Dar aici intervine echipa DoR care ajută cu feedback după primul draft de montaj și mă întorc la microfon și retrag dacă ceva e supărător sau nepotrivit.
Coloana sonoră
Colaborarea cu Sebastian Androne Nakanishi e unul dintre marile daruri ale acestui proiect. A înțeles exact ce ne doream și chiar peste ce puteam eu să pun în cuvinte și s-a jucat cu sunete care să îți evoce tensiune, disconfort, surpriză, eliberare, scormonire, vindecare.
În plus, a folosit un cântec vechi fredonat de Rowena Marin, autoare care a scris și pentru DoR, care l-a învățat de la o mătușă, care îl știa de la străbunica Ristina. Sebastian folosește fragmente din vocea Rowenei și le transformă într-un cântec de leagăn răvășitor, o voce a trecutului care cere să se facă auzită.
În plus, Sebastian a balansat prin sunetele grave tonul meu care cel mai adesea e sus, iar efectul schimbă infinit forța și importanța mesajului.
Viziunea ta
E important să abordăm tematica sclaviei prin experții romi care o cercetează. Să invităm specialiști romi la clasă, să aducem în bibliotecile școlare munca acestor oameni, să le urmărim documentarele, podcasturile și conferințele.
Iar media are responsabilitatea de a se documenta și de a reflecta echilibrat și demn minoritatea romă, mai ales într-o perioadă în care pandemia a acutizat discursul media negativ și stereotip în ceea ce-i privește pe romi.
Cât de receptivă este societatea
Dacă ne uităm la sondajele care măsoară scala distanței sociale și ne arată cât de puțini dintre ne-romi ar fi de acord să fie vecini, rude, colegi de muncă cu cineva de etnie romă, probabil nu suntem deloc o societate receptivă.
Dar din experiența ultimei luni de când am lansat podcastul, în momentul în care spunem o poveste, care e despre noi toți și despre cum ne influențează istoria, sunem mai dispuși să ascultăm.
Când te apropii de oameni pasionați cum sunt Adrian Nicolae Furtună, Magda Matache, Alina Șerban și le înțelegi motivațiile, frământările și curiozitățile, mergi cu ei pe firul poveștii. Și atunci conversația despre această istorie nu mai e despre vină, ci e despre a avea puterea de a cunoaște și a recunoaște acest trecut, de a asculta poveștile oamenilor care se raportează la el, de a-ți pune întrebări despre cine și cum ești tu și ce ai putea să faci mai bine sau diferit, ce ar trebui să se schimbe în jurul tău.
Restaurarea și îmbunătățirea percepțiilor
O să încep cu nivelul personal: îmi cresc copiii deschiși spre diversitate și conștienți de nedreptățile din jur. Le citesc povestea „Inelul cu cap de cal”, scrisă de Ioanida Costache despre istoria romilor. Le citesc povești cu eroi romi cum sunt Zurali și Zuralo. Le explic ce înseamnă cuvântul „rob” când îl întâlnim în basmele lui Petru Ispirescu. Îi iau cu mine uneori în comunități diverse.
Au fost cu mine la Clejani acasă la domnul Caliu și s-au jucat cu toți nepoții lor. Prieteni romi vin la noi acasă. Îi învăț să reacționeze când aud termeni peiorativi de la alți copii și să le explice ce înseamnă cuvântul cu ț și că nu e OK să-l folosim.
Dincolo de copii, susțin cauzele mișcării rome. Consum literatură, cercetare, muzică și artă și le promovez în cercul meu de prieteni. Reacționez în fața rasismului din media făcând plângeri la CNA. Susțin organizații neguvernamentale care fac muncă esențială la firul ierbii.
Ca jurnalist am grijă să nu vorbesc despre romi fără ca ei să fie incluși și ascultați și valorizați în narațiune. Îmi pun întotdeauna întrebări: de ce fac sau spun ceva? Fac rău cuiva prin asta?
La nivel național, avem multe lucruri de făcut – de la a învăța corect la școală și a onora contribuția minorității rome în acest spațiu, la a marca prin monumente, plăci memoriale și nume de străzi, parcuri, piațete trecutul sclaviei și Holocaustului; a elabora politici publice prin contribuția experților romi pentru comunitatea romă, a asigura dreptul la locuire, accesul la servicii medicale și de asistență socială echitabil, indiferent de etnie.
Follow-up-ul proiectului
Încă creionăm niște direcții prin care acest conținut ar putea fi reîmpachetat în materiale pentru tineri sau pentru cadre didactice. Ce știu cu siguranță e că mi-aș dori să documentez mai îndeaproape educația, felul în care reflectăm diversitatea în școală, felul în care încercăm în clasă să demontăm prejudecățile, inițiativele comunitare din țară în care copiii romi și ne-romi fac lucruri împreună.
