[Starea de bine] Florina Badea: Lucrez cu femei care își descoperă corpul abia după 40 de ani

[Starea de bine] Florina Badea: Lucrez cu femei care își descoperă corpul abia după 40 de ani

Alinierea corpului și minții înseamnă echilibru, o stare pe care știm când am atins-o pentru că trăim într-o dulce armonie. Cu noi și cu ceilalți. Prioritizăm mișcarea, nu ne mai găsim scuze de niciun fel. Nu mai simțim nevoia de diete pe termen scurt, ci de stil de viață sănătos pe termen lung, fără să fim încrâncenați pe alimentația ”clean”. Dormim, în loc să pierdem nopțile la televizor, ieșim în natură constant, ne bucurăm de ceea ce avem în fiecare moment. Cam așa ar arăta, practic, o viață echilibrată spune Florina Badea, consilier în nutriție și wellbeing.

Este un obiectiv de neatins traiul armonios într-o lume dezechilibrată? Sau este nevoie doar de disciplină și ajutor specializat ca să ajungem acolo?

"Aromonia e o cursă pe termen lung. Nesănătos este să vrei să ai o dietă sănătoasă, în condițiile în care corpul și mintea sunt obosite, pentru că nu vei reuși și vei rămâne cu sentimentul de eșec. Toate feliile din roata de wellness sunt interconectate".

Vorbim în cele ce urmează cu Florina Badea despre ce înseamnă un stil de viață cu adevărat sănătos în zilele noastre.

 

Ce te-a determinat să îți schimbi stilul de viață

Totul e început cu maternitatea, trebuie să recunosc. În urmă cu 14 ani eram însărcinată și citeam mult despre cum trebuie să fie corpul unei femei care se pregătește să fie mamă. Nu erau atât de multe resurse ca astăzi, însă pe cele care erau - câteva cărți scrise de medici pediatri - le-am conspectat eu. :) Îmi amintesc și acum cum în sala de nașteri făceam schimb de idei cu medicul anestezist din cartea dr. Căpraru. Deci, aș putea spune că triggerul principal a fost copilul.

Cum eram atunci? Aveam în jur de 30 de ani, lucram mult, într-un domeniu efervescent, în PR și publicitate, eram activă și dornică să mă dezvolt în profesia mea. Eram în căutarea unui echilibru viață personală - carieră. Nici atunci nu pot spune că mâncam junk, pentru că găteam. Însă nu eram așa atenți la nutrienți, la grăsimi, la zahărul pe care îl consumam. Și, mai ales, nu eram așa activi. Nu făceam sport, nu ne plăceau drumețiile obositoare. Eram destul de sedentari eu și soțul și nu mă îngrijora acest lucru.

Odată cu sarcina a devenit greu să stau în șezut, aveam nevoie să mă mișc în fiecare seară, după o zi obositoare, nu mai puteam mânca orice. Mă gândeam la fiecare fel de mâncare dacă bebe se bucură de el și….cam așa a început totul. De la revelația că sunt responsabilă pentru sănătatea lui și pentru diferitele gusturi ale lui bebe, care se formează încă din burtica mamei.

 

Studii și resurse accesate

Studiul a început odată cu venirea pe lume a celui de-al doilea bebeluș. Distanța între copiii mei e de 7 ani și 8 luni. În răstimpul acesta, m-am schimbat mult și am învățat multe, ca să pot da copilului meu un exemplu despre viața sănătoasă, nu doar din cărți.

Din ultimul job ca angajat am plecat cu un bagaj mare de informație, făcând consultanță în comunicare medicală. Atunci a fost momentul în care mi-am dat seama că vreau să duc mai departe munca de educație pe zona aceasta și am conceput o platformă proprie de educație - blogul meu de viață sănătoasă, care astăzi e încorporat în site. Acesta a fost câțiva ani la rând topul celor mai apreciate și influente platforme despre stil de viață sănătos și sport.

Înainte să se nască a 2-a fetiță, am început cursurile la dr Sears Wellness Institute. Îmi amintesc și acum cum alăptam și parcurgeam cursurile online. Eram ca un burete care voia să absoarbă cât mai multe informații. În perioada aceea, am și conceput o campanie online despre meniurile copiilor la grădiniță, care a fost destul de virală. Am vorbit atunci cu o mulțime de mame, dar și de educatori și directori de grădinițe.

A fost doar începutul pe partea aceasta. Între timp, am urmat și în România un curs de tehnician nutriționist. Încă mai studiez la Precision Nutrition și abia am terminat un curs de psihologia mâncatului.

Toate acestea, în afară de cursuri de formator, consilier pentru dezvoltare personală, Theta healing și de facilitator Points of You. În prezent, sunt la finalul unui curs de formare în coaching, tocmai pentru că am simțit nevoia de mai multe instrumente în practica de lucru cu femeile. Acestea nu sunt doar diplome, sunt procese în cadrul cărora am accesat resurse utile în primul rând mie, pentru un stil de viață armonios, pe toate palierele.

Și mai trebuie să spun că la toate cursurile se adaugă sutele de cărți citite pe teme de feminitate, echilibru hormonal, psihologia mâncatului, vindecarea traumei, somatic experiencing.

Ce alte resurse mai accesez? Medici străini (endocrinologi, ginecologi, naturopați) - site-urile lor, cărți și podcasturi, programele lor pe care le-am urmat.

Intenția mea este să devin un coach holistic, nu îmi doresc să calculez calorii pentru planuri alimentare. Nu pentru că asta ar fi un lucru rău, ci pentru că eu simt că pot avea o contribuție care să îi îndrume la alt nivel. O contribuție care văd că funcționează, după rezultate cu sute de cliente în ultimii ani.

 

Cum ai descrie o viață cu mintea și corpul în echilibru

Când mintea și corpul sunt aliniate, este armonie. Nu ne mâncăm emoțiile și nu este nevoie să ținem diete. Corpul se mișcă zilnic și facem din mișcare o prioritate, o punem în agendă și o bifăm zilnic, ca pe orice sarcină de birou. Somnul e mai presus de orice film de pe Netflix, iar ieșitul în natură se face cu religiozitate, mai ales în prima parte a zilei. Alegem și alte mijloace de transport în afară de mașină. Punem accent pe igienă emoțională și ne apărăm timpul cu noi înșine. Căutăm să simțim mulțimire și bucurie, nu doar să îi mulțumim pe alții mereu. Nu e musai o ordine, le-am scris cum au venit. Când ești în echilibru, știi. Nu îți lipsește nimic, te bucuri de ce ai și simți că totul este de ajuns. Că îți ești de ajuns.

 

De evitat pentru a nu cădea în extreme nesănătoase

În general, orice este practicat în exces, devine nesănătos. Putem lua ca exemplu sportul. Cunosc femei care se antrenează zilnic la aceeași intensitate și nu sunt sportivi de performanță. Corpul are nevoie de odihnă, tipurile de mișcare sportivă trebuie alternate, iar refacerea este o componentă esențială.

Exces poate fi să mănânci prea mult dintr-un aliment considerat sănătos. Cum poate deveni nesănătos? Aduni prea multe calorii sau prea mulți nutrienți din acel aliment, nedând corpului ocazia să își ia și alți nutrienți din alte alimente și acumulând poate prea multe calorii din acestă cauză.

Este prea mult și nesănătos să te gândești că mâncatul trebuie să fie ”clean” tot timpul și atunci când nu reușești să menții acest standard să ajungi la panică și să te învinovățești.

Este prea mult atunci când ne biciuim corpul să arate la niște standarde nerezonabile, să îl înfometăm crezând că îl detoxifiem ori să ne așteptăm să arătăm la fel în toate perioadele vieții noastre.

Intențiile sunt bune, dar știi că se spune că drumul spre iad e pavat cu intenții bune. :)

Dacă ar fi să sumarizez răspunsul la întrebare, ar trebui evitate: obsesia pentru mâncare sănătoasă cu orice preț și în orice condiții, excesul de sport, mai ales la femei și mai ales seara, când corpul are nevoie de relaxare și detensionare. Nesănătos pentru femei este să practice (același) sport fără să țină cont de fazele ciclului menstrual, precum și să mănânce fără să țină cont de acestea. Și, în general, nesănătos este să vrei să ai o dietă sănătoasă, în condițiile în care corpul și mintea sunt obosite, pentru că nu vei reuși și vei rămâne cu sentimentul de eșec. Aceasta pentru că toate feliile din roata de wellness sunt interconectate, dacă una nu este împlinită, celelalte au și ele de suferit.

 

Din practică, cum se raportează oamenii la un stil de viață sănătos

Să știi că nu am făcut un studiu, ca să îmi dau seama cum funcționează acum lucrurile la nivel general. Eu lucrez cu femei și pot să îți spun că au transformat anii de pandemie într-o oportunitate. Adică a fost momentul în care și-au dat seama că trebuie să facă ceva pentru starea lor de bine, că nu mai pot da randament dintr-un spațiu de sedentarism și lipsă de reguli pentru meniul propriu. Multe din ele au început să alerge, multe au ales drumețiile, urcatul pe munte - în general, retragerea în natură a fost o soluție pentru mulți oameni. Știi că a fost știrea aceea cu românul care a urcat pe vf. Moldoveanu cu trolerul, la care a râs o țară întreagă. Nu știu de ce a urcat omul trolerul acolo, dar eu l-am aplaudat. Faptul că atâția oameni au ales natura în perioadele de izolare este un semn bun și care a contribuit semnificativ la echilibrul lor emoțional. Au început să aleagă vacanțe mult mai active, tururi pe biciclete, trasee montane.

Cred că pentru mulți dintre noi a trecut vremea all inclusive-ului, vrem mai mult de la timpul nostru liber, vrem să îl umplem cu experiențe din care să ieșim mai ușori și mai echilibrați. Cred că toate acestea se datorează pandemiei, revelațiilor și dificultăților prin care am trecut cu toții. E ceva mult mai profund decât mâncarea bio și clean, ca și valoare de bază a unui stil de viață sănătos.

 

Relația românilor cu propriul corp

Eu lucrez zilnic cu femei care abia învață ce este iubirea de sine și cum să își vorbească cu blândețe și compasiune. Care își descoperă corpul abia după 40 de ani. Mă bucură faptul că devenim mai conștiente de corpul nostru, că învățăm să îi vorbim frumos și că vrem să ne arătăm recunoștința față de el. Dar acest lucru și pentru că în ultimii ani se face educație mai multă pe aceste teme, de către psihologi, terapeuți care lucrează cu corpul, că au apărut mulți autori traduși și în România. Mai este un drum lung de parcurs și nu este puțin lucru că am descoperit iubirea de sine și pentru propriul corp chiar și la 40 de ani. Avem șansa extraordinară să dăm mai departe copiilor noștri o moștenire grozavă, practic suntem prima generație de părinți care avem știința, toate resursele și dorința de a le arăta acestora un tip de relație vindecător cu propriul corp. Ceea ce înseamnă o libertare extraordinară și o adevărată împuternicire.

Munca pe care o fac eu cu femeile este să înțeleagă că valoarea lor nu stă în numărul de kilograme. Că nu toate tipurile de corp trebuie să fie filiforme și că pacea cu propriul corp va aduce pacea în propria viață. Că armonia e o cursă pe termen lung, nu doar un task de bifat în calendar.

Am o mulțime de colegi de breaslă care lucrează cu aceleași concepte, cu unii chiar organizez cercuri de femei în retreat-urile mele, e o muncă și o energie fantastică. Vedem transformarea sub ochii noștri.

 

Capcanele dietelor minune

Sunt zeci de mii de diete. De ce sunt atât de multe? Poate pentru că niciuna nu funcționează pe termen lung? Ne slăbesc încrederea în noi înșine, ne șubrezesc sănătatea, ne slăbesc metabolismul, ne pot îmbolnăvi dacă ne prind în puncte vulnerabile cu sănătatea, ne scad masa musculară, pentru ca apoi să ne crească masa de grăsime, ne frustrează și ne împing în brațele mâncatului emoțional.

Fiecare om ar trebui să își cunoască foarte bine modul de viață și să își facă un program integrat de mâncare - mișcare - somn - relaxare - hidratare, cu mici indulgențe permise. O femeie însărcinată are un program, o femeie care alăptează are un program, un bărbat care se antrenează pentru o competiție are un program și tot așa. Cu respectarea preferințelor și a nevoilor.

 

Rutina ta zilnică de îngrijire a minții, sufletului și corpului

A fost un parcurs lung. Cu multă introspecție. Am încercat să integrez multe dintre informațiile studiate, dar foarte multe nu au funcționat. După ultima sarcină și un copil care dormea greu și fragmentat, mi-a fost greu să îmi resetez somnul. A trebuit să fac o prioritate din el, în ultimii 2 ani. Cu ore de culcare fixe, fără lumină albastră, întuneric complet și fără zgomot, temperatura optimă etc. M-a ajutat enorm pentru echilibrarea vieții mele, cu totul.

Am ajuns să integrez practicile benefice mie prin exersarea lor zilnică.

Pe scurt, rutina mea e așa: diminețile mă trezesc la aceeași oră, beau paharul de apă, pregătesc micul dejun pentru copii, nu sar niciodată micul dejun, am o porție de citit dimineața, primăvara și vara merg dimineața cel puțin jumătate de oră pe jos, de 2-3 ori pe săptămână merg dimineața la sală, de 1-2 ori pe săptămână la yoga, sâmbăta/duminica merg o tură de Herăstrău, în fiecare seară citesc o jumătate de oră minim. Integrez respirația de minim 1-2 ori pe zi. 8-9 luni pe an am weekendurile de hiking, cu soțul și, în funcție de dificultatea traseelor, cu fetele noastre. Ne-am luat cu toții biciclete, care sunt nelipsite din programul zilelor lungi de vară.

 

Proiectele tale. Ce îi înveți pe clienții tăi

Informare și educare prin pagina de Facebook, Instagram și site. În pandemie, am lucrat 12 luni aproape gratis cu un grup de femei într-un program - Wellness Fairy Factory - în care am atras și alți specialiști, profesor de yoga, am strâns resurse pentru ele, am făcut webinarii săptămânale și am simțit cum s-au schimbat aceste femei în acest timp. A fost darul meu pentru femeile care au avut curajul să își ia angajamentul de a lucra cu ele însele timp de 1 an de zile.

În prezent, lucrez 1 la 1 cu femei, le însoțesc în procesul lor de schimbare către o viață armonioasă pe toate nivelurile, prin tehnici de coaching și consiliere în nutriție.

Sunt corporate wellbeing trainer pentru diferite companii, branduri mari, care au îmbrățișat wellbeingul ca valoare corporate.

Organizez tabere pentru femei - Retret-urile Wellness Fairy, care sunt acum la a 4-a ediție și unde se creează o energie fantastică ce face posibilă schimbarea.

Facilitez programe educaționale de 4-6 săptămâni pentru femei de toate vârstele- ”Breaking up with Sugar”, ”Există viață după menopauză”.

Fac coaching 1 la 1 pentru gestionarea mâncatului emoțional.

Am încurajat creerea unui grup de mișcare prin tehnici de yoga, care se desfășoară online o dată pe săptămână.

Colaborez cu diferite branduri din nișa de sănătate și wellbeing, ceea ce mă ajută să dau mai departe informația către publicul meu.

 

Cum arată brandul tău în social media

Nu promovez nimic din ceea ce eu nu consum sau nu fac. E valoarea principală. Nu sunt vegetariană, nu sunt vegană, sunt o echilibrată care mănânc multe legume și fructe. Nu mint, nu mă cert și nu mă înjur cu nimeni, nu intru în subiecte controversate de dragul engagementului, nu îmi vorbesc de rău colegii de breaslă, dacă am ceva de zis o fac în privat. Răspund la toate întrebările în privat și admit când nu știu, direcționez oamenii către alte persoane/experți care i-ar putea ajuta.

 

Promovarea

Eu am doar site-ul, pagina de Facebook și de Insta. Dar parteneriatele sunt cele mai eficiente, dacă mă întrebi pe mine. Oamenii lucrează cu oameni, nu merg după mesaje standard pe social media. Word of mouth are cea mai mare valoare, eu așa simt. Eu creez experiențe și abordez femeia ca întreg, ceea ce ea simte și o ajută în procesul ei de schimbare. În tabere, de exemplu, femeile se înscriu cu prietene. E cea mai bună promovare, dacă mă întrebi pe mine. Se aduc unele pe celelalte, vin de mai multe ori și de fiecare dată trăiesc o altă experiență și se creează alte legături.

La unul dintre programele mele de grup - Breaking Up with Sugar, una dintre participante și-a înscris cele 3 surori. Ea mai participase în programul de 1 an cu mine și a înțeles valoarea. A fost un gest nemaiîntâlnit.

 

Din cine este formată comunitatea care te urmărește

Femei, în cea mai mare parte. Femei cu vârste între 25 și 45 de ani, care pun preț pe educație și care dacă nu au fost atrase până acum de stilul de viață sănătos încep să devină. Pentru că, spun ele, eu fac lucrurile să pară ușoare. :)

În urmă cu ceva ani am început să fac evenimente gratuite pentru mame, ceea ce m-a ajutat să le cunosc mai bine pe femeile care mă citesc. Atunci scriam pe blog foarte mult, aveam un copil foarte mic și un alt tip de energie din care făceam lucrurile. Astăzi fac taberele pentru femei și toate lucrurile despre care am povestit mai sus. Cumva, femeile care mă urmăresc pe mine sau apelează la serviciile mele au aceleași provocări și își doresc un partener cu ajutorul căruia să parcurgă mai ușor drumul schimbării.

Am lucrat mult pro bono pentru comunitate, am făcut multe provocări care le-a angajat pe femei să acționeze (ex: Wellness Mama Challenge - 12 săptămâni de vară), am făcut campanii în care am crezut, concursuri, proiecte în parteneriat. Am scris mult și am povestit propria mea viață cu provocările ei.

Ceea ce le mai atrage pe femeile care mă urmăresc este parteneriatul meu cu medici și farmaciști, din diferite domenii. De altfel, informațiile medicale din programele mele sunt validate de aceștia.

Pentru femeile cele mai active am reduceri la programele de grup și posibilitatea de a le urma de câte ori doresc și tot așa.

 

3 schimbări de stil de viață care aduc mult bine

Mă bucur că mă întrebi despre asta, pentru că eu consider că întoarcerea la lucrurile simple este cea mai de folos, mai ales în perioade complicate din viață. Iar ultimii 2 ani ilustrează din plin această teorie.

Sunt 3 lucruri mici pe care le recomand, dar esențiale:

  • mers pe jos zilnic, minim 30 minute;
  • orice farfurie să fie 1/2 plină de legume (crude sau gătite);
  • somn de calitate, cu respectarea orelor de mers la culcare și trezit, aceleași în fiecare zi.

Simplu, nu-i așa? Să practicăm aceste 3 lucruri simple timp de 6 luni și apoi să vedem cum ne simțim.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Branduri

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related