Când ne uităm la elevi, este esențial să vedem în ei parteneri de învățare, crede Anca Popa, Tutor Coordonator Teach for Romania. Și să le dăm șansa să învețe din greșeli, adaugă ea. Anca a terminat Relații Internaționale și un master în Development, International Cooperation and Humanitarian Aid, la SNSPA, și a fost tot timpul deschisă la a învăța în diferite contexte adiacente școlii și de a se implica în programelor organizațiilor apropiate de educație. După întâlnirea cu Teach for Romania a făcut reconversia înspre învățământul primar și acum este Tutor coordonator în cadrul organizației, consiliază și sprijină profesorii înscriși în program.
Ce apreciază mult profesorii din program este zona de mentorat aplicat – discuții în urma vizitelor la clasă, cu accent pe puncte forte, pe ce fac deja bine și poate, de la un punct ei nu le mai văd. Ajută, să aibă pe cineva alături, care vede efortul de la clasă și construiește mai departe pe potențialul de a deveni profesori mai buni, spune Anca.
Teach for Romania a dat startul unor programe noi pentru învățătorii și profesorii dornici să schimbe lucrurile în bine în școlile din mediul rural, iar înscrierile în programele lor au loc până pe 4 aprilie. De ce e important un astfel de program în școlile din România, povestește Anca Popa în rândurile de mai jos:
De la Relații internaționale la învățământ
Am terminat Facultatea de Științe Socio-Umane, specilizarea Relații Internaționale și un master în Development, International Cooperation and Humanitarian Aid, la SNSPA și am făcut reconversie profesională, pe învățământ primar, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Am fost profesor de engleză timp de doi ani în cadrul programului Teach for Romania, iar în prezent sunt Tutor Coordonator în cadrul organizației. Timp de 2 ani de zile am lucrat ca mentor și trainer pe două proiecte POCU și ERASMUS, cu profesori din sistemul public de învățământ, PROF21, respectiv FIERST (From Inclusive Education to Real Scale Transfer).
Tot timp de 2 ani am făcut voluntariat în cadrul AIESEC în Sibiu, organizând școli de vară cu studenți străini. Pe lângă asta, am absolvit modulul de „Train of trainers”, de la Institutul Român de Training și recent a terminat un fellowship la Teach for All pe Diversitate, Echitate și Incluziune.
Sunt interesată de lucrul cu comunități, psihologie și educație. Am ales să fac parte de comunitatea Teach for Romania, deoarece cred cu tărie că fiecare copil are dreptul să devină cea mai bună versiune a sa, indiferent de mediul din care provine. Cred foarte mult în puterea exemplului personal și la baza activităților pe care le fac stau responsabilitatea și asumarea, alături de pasiune și respect pentru fiecare persoană cu care interacționez.
Contexte de învățare în afara școlii
Am avut mereu o pasiune pentru învățat, iubeam școala, copil fiind. Am considerat că am fost mereu unul din copiii norocoși, care au mers la o școală bună, care au avut părinți care s-au preocupat de viitorul meu și m-au susținut în tot ce mi-am propus. De când am început facultatea, am intrat în AIESEC, unde am lucrat pe proiecte și școli de vară pentru elevi de gimnaziu. Am văzut ce înseamnă să creezi contexte în afara școlii, în care elevii pot să învețe lucruri relevante pentru viața – incluziune, colaborare în echipe și în proiecte, curiozitate față de nou, de culturi diferite. A fost unul din momentele în care mă întrebam cum ar arăta astfel de lucruri într-o clasă – dacă, profesor fiind, poți aduce lumea în clasă. Apoi a apărut Teach for Romania și am văzut o oportunitate să-mi răspund la întrebare.
Întâlnirea cu Teach for Romania
Eram la facultate, în primul an când am auzit pentru prima dată de Teach for Romania, în cadrul unei conferințe. Am înțeles că este un program de leadership, care îi pregătește pe profesori să meargă, timp de 2 ani în comunități vulnerabile și mi-am dorit să fac parte din el, imediat ce terminam facultatea.
Am aplicat spre finalul anului 3 de facultate, după ce am revenit din Erasmus, și am trecut printr-un proces de selecție riguros – interviu, simulare de lecție, vizite în clasele profesorilor din generațiile I și II.
A fost o experiență de creștere extrem de valoroasă pentru mine – m-a crescut atât personal, cât și profesional. Am înțeles că oamenii diferiți – în idei, valori, comportamente, pot fi o resursă valoroasă atunci când vrei să construiești ceva în cancelarie sau comunitate și cu atitudinea potrivită poți învăța oriunde, de la oricine. A fost o experiență intensă, cu foarte multă conștientizare și spargere de bariere și prejudecăți, care ulterior m-a ajutat în activitatea de tutor.
Responsabilitățile unui tutor coordonator
Imediat după ce am terminat cei doi ani de program, ca profesor, am știut că vreau să rămân aproape de Teach și de educație, în principal. Voiam să las un impact mai mare prin munca mea și mi-am dat seama că pot face asta dacă voi lucra cu profesori, care rândul lor vor lucra cu sute de copii. Am început ca facilitator de comunitate în cadrul proiectului FIERST, un proiect Erasmus al organizației, și timp de doi ani am mers în școli vulnerabile pentru întâlniri lunare de comunitate de învățare și practică. Profesorii și învățătorii cu care am lucrat nu erau în programul Teach for Romania și de aici, uitându-mă la nevoia lor de sprijin, dar și la progresul pe care îl făceau la clasă, am decis să merg spre rolul de tutor, pentru un sprijin mai aplicat, constant și care urmărea competențe specifice pe tot parcursul celor doi ani de program.
Rolul de tutor este unul asemănător unui consilier educațional și anume că avem un număr de profesori sau învățători cu care lucrăm un an, chiar doi în unele cazuri. Rolul meu este de a-i sprijini în două direcții: în intervenția de la clasă – mentorat aplicat prin vizite la clasă, planificare a lecțiilor și a unităților de învățăre, implementarea culturii reușitei, gestionarea relațiilor cu cancelaria și cu părinții, dar și pe plan personal (dincolo de clasă), legat de propria lor creștere prin participarea în program. Avem un instrument, numit „plan de leadership”, în baza căruia discutăm aspecte care țin de oportunități, în organizație și în afara organizației, competențe pe care aceștia doresc să le consolideze sau să le dezvolte, dar poate cel mai important – cum vor folosi experiența de la catedră în momentul în care vor deveni alumni.
De ce e important acest program pentru profesorii din România
Cred că programul este important pentru profesorii din România, deoarece este un program de formare pentru profesori – fie că au experiență în sistem, fie că sunt debutanți sau chiar dacă sunt la primul contact cu sistemul. Formare care nu constă doar în modul în care predai la clasă, ci are un puternic accent pe dezvoltarea competențelor de leadership, pentru a susține intervenții strategice, alături de oameni din școală, actori locali, părinți și nu numai.
Este un program complex, de învățare accelerată, care creează oportunități de dezvoltare și acces la o rețea de oameni care formează o „centură de siguranță” în jurul participanților în program.
Poate partea cea mai importantă este comunitatea Teach, care adună împreună 8 generații de profesori și învățători, acum și educatori, care sunt acolo să învețe împreună, să se sprijine, să împărtășească resurse și să își amintească de ce este atât de important rolul de profesor și de ce este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil. De multe ori, ei sunt satul de care acești copii au nevoie pentru a-și atinge potențialul.
Cred că programul este atât de relevant în susținerea profesorilor în România, deoarece atinge nevoi reale ale acestora – validare, sentiment de apartenență, învățare continuă și susținere, uneori și emoțională, pentru a face față provocărilor din comunitățile în care ei predau.
Cele mai importante învățături
Cred una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat din experiența de tutor, este aceea de a avea răbdare în procesul oamenilor, de a le da spațiu și timp să învețe, așa cum au nevoie. Aveam tendința de a „fura” puțin procesul sau de a-l grăbi. Mi-am dat seama că oamenii au nevoie de spațiu, să vină cu soluțiile lor și apoi împreună să construim mai departe. Încă lucrez la asta.
Am învățat să ascult mai mult, să nu judec și am înțeles că rolul meu este să-i sprijin, să facilitez drumul lor și experiența în învățare, ca ei să testeze, să încerce, să vadă ce funcționează și ce nu funcționează în funcție de realitatea lor și de contextul de la clasă.
Cât despre elevi, cred că este aceeași lecție. Au nevoie să simtă că sunt văzuți, ascultați, că pot și ei contribui la spațiul de învățare din clasă. Dacă îi ascultăm cu atenție pe copii, cu multă curiozitate, de multe ori ne spun, sub diferite forme, ce este relevant pentru ei să învețe, cum le-ar plăcea să se desfășoarele orele. Motivația lor este acolo, în sala de clasă, noi doar trebuie să ne dăm voie să o vedem și să le oferim spațiu copiilor să și-o dezvolte alături de curiozitate și creativitate.
Nevoile profesorilor români
De când am început să lucrez cu profesori și învățători, fie că fac parte sau nu din organizație, am observat câteva nevoi pe care le aud continuu, în diferite contexte. E vorba de nevoia de formări relevante și contextualizate pe nevoile din școlile/comunitățile lor. Sprijin, din spațiul de ascultare, de consultare, de la gestionare a clasei, până la gestionarea relației cu părinții. De asemenea, am observat o puternică nevoie de validare a muncii pe care o fac, pe care din păcate nu o prea primesc.
Ce apreciază mult profesorii din program este zona de mentorat aplicat – discuții în urma vizitelor la clasă, cu accent pe puncte forte, pe ce fac deja bine și poate, de la un punct ei nu le mai văd. Ajută, să aibă pe cineva alături, care vede efortul de la clasă și construiește mai departe pe potențialul de a deveni profesori mai buni.
Școala românească. Cu bune și rele
Am auzit de curând, în cadrul unei formări pe literație, o expresie de la unul dintre facilitatori – „uneori suntem ca acei pădurari care își doresc să taie un copac, dar nu au timp să ascută securea pentru că au de tăiat copaci.” Ce vreau să spun cu asta, atunci când mă gândesc la o descriere pentru școala românească, este că suntem conștienți de provocările de la clasă, din școală și chiar din comuntăți, însă de multe ori în loc să planificăm o intervenție strategică, cu obiective clare, cu rezultate concrete, pentru a avea impact cu adevărat, ne ducem energia spre – da, dar noi avem de predat. Cu toate că aceste provocări fac procesul de predare și învățare mult mai dificil.
În toată această poveste, sunt și oportunități de la care putem să construim. Vorbesc aici de programele școlare, care au competențe bine definite, extrase din direcțiile Uniunii Europene referitoare la Competențele secolului 21. Există o bază concretă de la care putem pleca. Ce lipsește aici este un „cum” – cum dezvoltăm aceste competențe, cum îi putem forma pe profesori, pentru ca ei să susțină mai departe dezvoltarea și consolidarea lor în clasă. Încă mai există un mindset rigid la nivel de sistem, dar cel puțin în ultima perioadă, multe organizații și departamente din Minister au ajuns la concluzia că avem nevoie de schimbarea modului în care ne uităm la învățare și cum facem în așa fel încât viziunea – copilul este în centrul procesului educațional – să devină și o realitate în fiecare școală.
Cred că este nevoie de un parteneriat real între Ministerul Educației, ONG-uri, actori din domeniul privat pentru a susține o intervenție contextualizată a profesorilor. Mult sprijin în formare, care să continue și în momentul în care aceștia ajung în școli.
Când ne uităm la elevi, este esențial să vedem în ei, parteneri de învățare, să le creăm contexte în care și ei să contribuie, să exerseze, atât în clasă, cât și în afara ei. Să combinăm teoria cu practica și să le dăm oportunitatea să greșească. Greșeala este un pas esențial în învățare. Așa că, este nevoie să le dezvoltăm capacitatea de reflecție, să își asume responsabitatea propriului proces de învățare, care mai târziu duce la motivație și drag de cunoaștere.
