Prin ochii lor privim de trei saptamani razboiul sangeros din Ucraina, cu povesti, drame si o cruzime de neimaginat pentru oricare dintre noi. Jurnalistii de razboi sunt zilele acestea in mijlocul evenimentelor, riscandu-si viata pentru a prezenta lumii intregi realitatea de pe front. Asa cum este ea, cu suferinta, disperare si neputinta, printre care se strecoara uneori si speranta. Asta spune Cristi Popovici ca a vazut in saptamanile cat a relatat din zonele fierbinti ale Ucrainei, tot acest amestec greu de imaginat de la distanta.
Cei 17 ani de presa au fost pentru el un antrenament de anduranta, care i-a folosit pentru a anticipa pericolul, pentru a fi coerent in timpul relatarilor si pentru a-si pastra calmul in situatii limita.
”Primele zile au fost extrem de complicate, am dormit in masina, in buncare subterane si in scoli, pe parchet, in frig. Am gasit, cu greu, si cate un hotel, sau o gazda care sa ne lase in casa ei. Am mancat pe capota masinii ce am mai gasit prin benzinarii – salam cu crochete, am gatit supe, paste, ce am nimerit”
Povestim despre experienta sa pe frontul din Ucraina cu Cristi Popovici, jurnalist Antena 3, care a fost acolo din prima zi de razboi, alaturi de colegii sai Costi Pahontu – cameraman, Paul Petre – asistent/sofer si Viorica Tataru - translator. Au venit pe timp de pace ca sa realizeze reportaje cand s-au deteriorat relatiile Ucrainei cu Rusia, au ramas ca sa transmita din mijlocul conflictului armat timp de trei saptamani.
Vestea razboiului
Prima zi de razboi m-a prins in Ucraina, la Odessa. Venisem pentru a doua oara in acest an in Ucraina pentru a realiza reportaje in zonele fierbinti ale tarii, in contextul deteriorarii relatiilor externe cu Rusia. Dimineata la ora 6.00, ne-au trezit alarmele anti-aeriene ale Odessei. Am sarit din pat, nedumerit de ce se intampla, am sunat in tara, moment in care am aflat ca Ucraina este atacata din toate partile. Nu-mi venea sa cred. Intrasem de 24 de ore intr-o tara linistita, ca sa ma trezesc a doua zi in plin razboi. Prima corespondenta in tara am facut-o din portul Odessa, despre bombardamentele care aveau loc la acel moment, la cativa kilometri de noi, intr-o baza militara ucraineana.
Din prima deplasare in Ucraina
Prima deplasare am facut-o la mijlocul lunii ianuarie. Am fost atunci in apropierea zonelor controlate de separatistii pro-rusi, Donetsk si Luhansk, regiunea Donbass. Inclestarile intre separatisti si armata Ucrainei crescusera ca intensitate in ultimele doua luni si am hotarat sa venim aici pentru a vedea cat de grava este situatia si cat de mare este amenintarea pentru Romania. Am ajuns intr-un coridor rutier marcat stanga-dreapta de mine anti-tanc, iar acel moment m-a socat. Era insa doar o mica sperietura in comparatie cu ce aveam sa traiesc la Kiev, peste doua saptamani, cand orasul era bombardat.
Cum te-ai pregatit pentru acesta experienta
Sunt jurnalist de o viata, de 17 ani. Toata viata m-am pregatit pentru aceste momente. Tot ceea ce am facut pana acum in presa a fost un antrenament de anduranta, care mi-a folosit enorm in aceste saptamani. Am vazut suferinta, disperare, neputinta, durere. Dar am vazut si speranta. Putin spera sa infranga Ucraina in 3 zile. Iata ca nu au reusit. Mai mult, Ucraina reuseste in acest moment sa uneasca in jurul ei toata Europa. Si eu am speranta ca va reusi sa reziste tavalugului rusesc.
Ce te-a surprins cel mai mult
Va descriu o secventa de-a dreptul macabra care ma va urmari mult timp de acum incolo. In Kiev, in ziua trei de razboi, ucrainenii au doborat un avion inamic care a cazut peste un cartier de case. Pilotii au reusit sa se catapulteze, dar nu au supravietuit. Anchetatorii ucraineni sositi la locul prabusirii au gasit unul din scaunele avionului, cu ramasitele pilotului prinse in el. Ne-am apropiat de zona marcata, nestiind exact ce se intampla. Am dat, insa, de un militar ucrainean, cu un cutit de bucatarie in mana, care incerca sa dezlipeasca de scaun trupul neinsufletit al pilotului rus. Scene asemenea unui film de groaza se derulau in fata ochilor mei.
Am lasat microfonul jos, i-am cerut si cameramanului sa lase camera jos si am ramas blocati cateva secunde in fata imaginilor oribile care se desfasurau in fata noastra. In cele din urma, am parasit zona, socati de ceea ce vazusem. Asta e razboiul! Sange, cruzime, drame si durere.
Realitatea, din interior
Inceputul este cel mai greu. Apoi te obisnuiesti. Te obisnuiesti si cu alarmele anti-aeriene, si cu sunetele de artilerie, te obisnuiesti cu mortii, cu lacrimile refugiatilor. Cel mai greu este sa te simti neputincios, lipsit de aparare si fara iesire, intr-un conflict pe care nu l-ai provocat tu. Nevoia te invata, insa. Reusesti sa te adaptezi rapid si intervine instinctul de supravietuire. Conteaza sa fii pregatit moral pentru astfel de situatii. Un om fricos cedeaza repede si ii face si pe cei din jurul sau sa cedeze. Noi am fost o echipa de patru jurnalisti in acest demers – eu, Costi Pahontu – cameraman, Paul Petre – asistent/sofer si Viorica Tataru - translator. Niciunul din noi nu a cedat psihic in nicio secunda si ne-am incurajat mereu, cand ne-a fost greu.
Cum ai rezistat fizic
Suntem in a treia saptamana de razboi si inca rezistam. Am o vorba – Ucraina rezista, asa si noi! Primele zile au fost extrem de complicate, am dormit in masina, in buncare subterane si in scoli, pe parchet, in frig. Am gasit, cu greu, si cate un hotel, sau o gazda care sa ne lase in casa ei. Am mancat pe capota masinii ce am mai gasit prin benzinarii – salam cu crochete, am gatit supe, paste, ce am nimerit. Costi, cameramanul echipei, este fost bucatar de meserie, asa ca din punctul acesta de vedere suntem norocosi. Parte din magazine sunt deschise, asa ca reusim sa ne aprovizionam.
Impactul psihic al razboiului
Nu mai sunt un copil sa ma sperie primul pericol aparut. Iar viata mi-a oferit multe momente tensionate astfel incat sa nu fug la primul zgomot puternic. Sau la primele rafale de artilerie grea. Sunt jurnalist de meserie, imi place ce fac si, chiar daca pericolul este la fiecare pas, nu dau inapoi in fata momentelor grele.
Povesti de pe front
O doamna de 61 de ani a fugit din Donetsk in 2014, din cauza razboiului pornit la acea data. Alaturi de familie, s-a refugiat in Irpin, langa Kiev. Acum, orasul Irpin, noua lor casa, a fost bombardat iar de rusi, iar femeia a fost nevoita din nou sa fuga din calea razboiului. Sa fugi de razboi si sa nimeresti iar in razboi – asta e o adevarata drama!
Important in jurnalismul de razboi
Important este sa fii mereu constient de pericolul din jurul tau. Sa fii coerent in timpul relatarilor, sa nu intri in panica, sa iti pastrezi calmul si, la nevoie, sa te retragi intr-o zona mai sigura. Trebuie mereu sa fii informat si sa ai o cale de scapare in caz de urgenta. Un plan B, daca lucrurile nu merg conform planului.
Ce le spui celor care cred ca este fake ce se relateaza despre Ucraina
Razboiul nu este fake, dar, intr-adevar, este plin de fake news-uri. In timp de razboi, propaganda poate inclina balanta catre o tabara sau alta. Depinde de fiecare din noi sa distingem intre ce este real si ce este fals. Conteaza mult sa urmarim doar surse oficiale de informare si presa de incredere. Suntem si intr-un razboi al informatiilor si este bine sa stim de care parte ne aflam.
Invataturi din experienta ca jurnalist de razboi
Am invatat ca nu trebuie sa-ti fie frica de razboi, sau in razboi. Am invatat ca nu trebuie sa dai inapoi. Cand dai inapoi, inamicul este in avantaj. Am invatat ca poti sa castigi un razboi, daca crezi in tine. Ucrainenii, pana acum, cred ca pot castiga acest razboi. Cu o armata mult inferioara, tin in corzi Rusia. Pentru ca isi iubesc tara si au lideri care nu se lasa umiliti. Ucraina rezista! La fel si noi!
