Anul acesta, Ionela Munteanu sărbătorește 18 ani de experiență în în educație, în multe și variate contexte – formal, non-formal, voluntar, profesor, trainer pentru copii, mentor pentru profesori, în România și în afara ei. În prezent, e Tutor Coordonator Teach for Romania, partener de drum pentru profesorii din România, atentă la nevoile acestora, dar și ale copiilor din zonele vulnerabile.
Cred că profesorii români mai au nevoie să fie respectați înainte de toate și să fie văzuți ca formatori de caractere, cei care pun baza unor generații. Mai mult, cred că au nevoie să fie văzuți, recunoscuți pentru munca lor și să fie apreciați acei profesori care chiar merită, care fac cinste profesiei că de cei care nu fac cinste profesiei nu vreau să vorbesc aici, spune Ionela
Ionela s-a întâlnit prima data cu programele Teach for Romanuia în 2015, în Irlanda. A urmat mai multe proiecte în cadrul organizației, mai întâi ca profesor și mentor, apoi ca tutor. Acum, Teach for Romania a dat startul unor programe noi pentru învățătorii și profesorii dornici să schimbe lucrurile în bine în școlile din mediul rural, iar înscrierile în programele lor au loc până pe 4 aprilie.
Ionela povestește în rândurile de mai jos despre schimbările care au loc în acest moment în școala din România, drumul ei în educație și nevoile elevilor din zonele mai puțin vizibile.
Litere, Marketing, voluntariat
Despre mine pot spune că sunt o persoană curioasă și deschisă către învățare. Am absolvit Facultatea de Litere pentru că după liceu îmi doream să fiu profesor de limba și literatura română la liceu. Dar când am absolvit facultatea erau posturi puține de limba română și aproape deloc la licee cum îmi doream așa că am ales să dau examen la limba engleză. În facultate am avut șansa să particip la niște cursuri de formare pentru cei care voiau să devină profesori de limba engleză. Cursurile erau organizate în parteneriat cu Ambasada SUA în România și American Corner, cursuri ținute de profesori englezi și americani așa că nu am ratat ocazia, chiar dacă am muncit un an pe lângă cursurile de la facultate. Atunci am descoperit de fapt că mi-ar plăcea să fiu profesor de limba engleză. Pe lângă Litere am studiat și Marketing și comunicare în afaceri. Mi-a plăcut domeniul pentru că avea legătură cu zona de comunicare în română și engleză dar și cu psihologia, o veche pasiune de-a mea. Am folosit ceea ce am învățat în predarea limbii engleze și limbii române ca limbă străină cursanților din companii.
Am fost mereu curioasă și mi-a plăcut să învăț, să aflu lucruri noi din domenii aparent diverse dar pentru mine toate se leagă între ele. Cam așa și la școală - nu prea poți băga o materie într-o cutiuță că noi oamenii nu învățăm așa. Mintea omului este curioasă și conectează lucrurile, învățăm mult experimentând. Așa am hotărât să explorez o cultură unde se vorbește engleza nativ. Am ajuns în Irlanda unde am locuit mai bine de un an, am fost voluntar de prim ajutor la Ordinul Maltez. Aveam diferite misiuni – voluntar la evenimente pentru copii și adolescenți, târguri, expoziții de utilaje unde puteau exista situații în care oamenii să aibă nevoie de prim ajutor. Tot cât am locuit în Irlanda am obținut și certificare pentru profesorii de engleză care doresc să predea în diferite țări pentru că plănuiam să plec în China să fiu profesor de limba engleză.
Mă pregătisem până atunci și aveam tolba plină cu noutăți pentru copii de toate vârstele, parcă nu le puteam ține doar pentru mine. Gândindu-mă la ce copii și tineri isteți are țara aceasta am început să sădesc drag de limba engleză, de interculturalitate de a fi împreună în două comunități undeva în sudul țării și mai ales drag de munca pe care o făceam, că în clasele mele am știut de la început că-i o mică lume. Adesea vizualizam copiii din clase nu doar copii ci cum ar fi ei oameni în toată firea cu meseriile lor și ce impact am eu asupra lor cu micile mele acțiuni de la clasă, ce rost poate avea ce făceam eu la clasă pe termen mediu și lung.
18 ani în domeniul educației
Anul acesta îmi sărbătoresc majoratul în educație în diferite context – formal, non-formal, voluntar, profesor și trainer pentru copii de la 4 ani până la adulți, mentor pentru profesori, cu experiențe în țară și în afara țării. Cred că drumul educației a început destul de devreme pentru mine, dar nu pot spune că mi-am dat seama atunci că voiam să fiu profesor. Am început să realizez prin liceu, unde am întâlnit profesori care m-au inspirit și de la care primeam feedback pentru munca mea nu doar notă. Bine, cred că atunci m-am trezit și eu într-un fel și înțelegeam lucrurile altfel.
Nu mi-a fost ușor să fiu profesor de la început și am avut multe momente în care am vrut să aleg altceva pentru că voiam să fiu un profesor bun, nu doar să lucrez la școală. Însă șansa mea a fost că mai mulți colegi de cancelarie, de-a lungul vremii, mi-au fost adevărați mentori. Cred că și eu am căutat mereu mentori, oameni care să mă inspire că nu poți fi profesor, să-i ghidezi pe alții în învățare dacă tu nu ai modele de urmat, nu vrei să înveți de la alții, nu ești deschis la nou și la învățare în marea parte a timpului. Cred că dacă am ales educația am ales datorită celor care m-au format și ceea ce sunt azi sunt de fapt câte o parte din ce am învățat de la fiecare dintre acești oameni- mentori formali și non-formali.
Întâlnirea cu Teach for Romania
La mine experiența în cadrul organizației a început prin 2015 ca profesor în program și continuă acum ca tutor pentru un grup de profesori cu mult drag de educație alături de care îmi place să lucrez.
Cu Teach for Romania prima dată m-am întâlnit când eram în Irlanda. Obținusem certificarea pentru a fi profesor de engleză în alte țări și căutam oportunități de lucru într-o școală din China. Îmi doream să cunosc educația din Asia. Întotdeauna m-a fascinat să aflu cum construiesc alte țări sistemele lor de educație și ce considerente iau în calcul în funcție de structura societății, cultură, nevoi de dezvoltare și multe altele. Găsisem o oportunitate, trecusem de cele două interviuri de selecție, știam regiunea unde voi pleca dar nu și școala. Procesul era destul de îndelungat cel puțin pentru mine și aveam de așteptat câteva luni bune. Totuși, opțiunile valabile atunci nu se potriveau cu obiectivul meu de dezvoltare profesională pe termen lung.
Printre alte căutări am dat de Teach for All, organizația globală, și așa am aflat că România era parte din ea. Am aplicat pentru că am simțit că este un fel de răscruce de drumuri. Oricum, eu după China plănuiam să mă întorc în țară, dar mă gândeam că vreau să lucrez într-un program global, sau ceva de genul. Îl găsisem până să plec în călătoria mea care se pare că întârziase să înceapă. Așa că am aplicat în Teach for Romania după ce am lucrat la formulare vreo două zile, le-am citit și recitit. După ce am trecut prin mai multe interviuri am fost acceptată și am ajuns să fiu profesor de engleză în două comunități din județul Ialomița.
Experiența alături de organizație a fost ceva nou pentru mine, pentru că aveam oameni alături de la care să aflu lucruri noi în educație, să lucrăm împreună în diferite proiecte și să pot duce ceva cât mai variat către copii, să fie cu folos. Voiam să duc către copii învățare dincolo de clasă și această experiență a fost ceea ce aveam nevoie atunci. Însă nu am așteptat să vină oportunitățile spre mine ci le-am căutat și eu.
Tot din colaborarea cu organizația am aflat de un program de pregătire pentru lucrători de tineret în Bulgaria. Acest program mi-a permis să învăț cum să organizez ateliere de vară pentru copii și adolescenți.
Apoi am participat la un alt program cu mai multe țări unde am învățat despre sănătatea psihică la pre-adolescenți și adolescenți pentru că am fost întotdeauna interesată de subiect – eu nu pot lucra cu adolescenți sau copii doar văzându-i în clasă mi-am zis, trebuie să-i văd ca întreg, să știu cum acțiunile mele ca profesor le sunt de folos în dezvoltarea lor sau ce altceva i-ar mai putea influența în dezvoltarea lor. Apoi, ca profesor de engleză am simțit că le-ar aduce valoare orelor mele să știu cum să-i conectez pe elevi cu alte clase din lume, să învețe engleza practic. Însă am zis să caut niște resurse să văd întâi cum fac alții că sunt anumite reguli de comunicare ce țin nu numai de limbă dar și de comunicare inter-culturală. Așa am ajuns în Emiratele Arabe Unite la o Conferință în care am putut interacționa cu educatori din toată lumea. Eu am ales acele cursuri și activități din zona de pedagogie digitală că voiam să explorez acest subiect.
Era cu trei ani înainte de pandemie. Eu îmi doream să-i expun pe elevii mei la diferite medii culturale și puteam face asta prin intermediul internetului. Pentru mine învățarea unei limbi străine nu este doar în clasă, este mult și în afara clasei interacționând cu oameni de diferite culturi încă de la vârste mici. După ce s-au prins dragii mei de elevi că pot vorbi engleză cu alți copii au zis cum ar fi să invităm la noi la școală oameni care să vorbească engleză, să învețe despre culturile lor. Am zis că este o idee bună doar că voi avea nevoie de ajutorul lor. Știam că o colegă din Teach făcuse cu un an în urmă ateliere în engleză cu elevii ei. Dar mie cum mintea îmi stă la educație și în vacanță, în drumul de la Ialomița spre Sibiu m-am oprit la Brașov să vorbesc cu această colegă. De la ea am știut cum să pornesc atelierele de vară că m-a pus în legătură cu o organizație. La școală am avut sprijin de la colegi și din comunitate să ținem ateliere de vară în engleză. În acea vară, copiii au petrecut timpul alături de doi studenți voluntari din Pakistan. A fost multă planificare, comunicare între noi, adunat oameni în jurul școlii. În iarna următoare, colegii mei de cancelarie au inițiat un proiect asemănător și astfel copiii își petreceau timpul după ore exersând engleza cu două studente voluntare din China și Brazilia. Adică au fost niște proiecte la care am contribuit noi toți cu scopul de a-i expune pe copii la alte culturi și a exersa abilitățile de comunicare într-o limbă străină.
Pentru mine Teach for Romania este și despre conexiuni pe care le poți duce acolo unde oamenii nu au aceste resurse dar și-ar dori să le aibă. Aceasta a fost prima parte a experienței mele ca profesor în programul Teach for Romania apoi am ajuns tutor pentru profesori.
Responsabilitățile unui tutor coordonator
Am fost mai întâi mentor și facilitator în academiile de vară pentru formarea profesorilor susținuți de organizație, apoi am fost trainer asociat și facilitator de comunități de practică pentru profesori în două proiecte alături de organizație. Organizam sesiuni de training pentru profesori și întâlniri de comunitate lunare în cinci școli din zona de sud a țării.
În timpul celor două proiecte în care am lucrat ca trainer am obținut o bursă Teach for All în Danemarca unde am vizitat patru școli. Am vrut să văd cum lucrează profesorii cu elevi de la 8 la 15 ani în situațiile în care aceștia rămân în urmă la învățătură, cine îi mai ajută în acest proces și cum sunt ei susținuți. De asemenea, am vrut să văd cum se organizează profesorii în diferite sesiuni de lucru sau pentru diferite proiecte. În școlile din Danemarca am văzut multă susținere nu atât a elevilor, cât și a profesorilor. Printre aspectele pe care le-am observat voi menționa aici colaborarea dintre profesori, vizita profesorilor între clase și feedback-ul specific și cu multă empatie între profesori, am participat la discuții despre elevii care nu progresau, discuții în care participanții la conversație erau tot timpul dintr-o poziție de egalitate. A fost o experiență utilă pentru mine, pentru că am observat interacțiunile dintre copii, profesori, personalul școlii și mai mult decât atât, școala era o comunitate la care fiecare contribuia – copil sau adult. A fost o experiență despre care aș putea scrie mai mult dar ce este sigur, am dus tot ce am aflat acolo în experiența de lucru cu profesorii alături de care am lucrat.
Apoi mi-am zis că aș putea deveni tutor pentru că voiam să le fiu partener de drum unor profesori cu drag de educație. Mi-a plăcut întotdeauna ideea de a avea un fel de „laborator de învățare pentru profesori” în care să ne sădim ideile, să ne construim proiectele, să ne sprijinim fiecare cu experiența pe care o avem, să punem totul împreună și să ducem către copii tot ce știm noi mai bine. A fost cumva un curs firesc al lucrurilor, pentru că am simțit că vreau să susțin profesorii din organizație, cunoșteam sistemul de învățământ românesc din experiața proprie, îmi dădusem și eu voie să mă dezvolt ca profesor deși cred că ia o viață. Dar mai mult cred că deschiderea către nou și învățare continuă m-au determinat să aleg să fiu tutor pentru că este o meserie în care nu ai voie să nu înveți, să crezi că le știi pe toate, ci dai din tot ce ești tu ca om și ca profesionist, ești partener de drum pentru oameni care iubesc educația. Eu am simțit și nevoia de a duce mai departe ce am învățat de la mentorii mei și din experiențele de până atunci. Mi s-ar fi părut egoist să păstrez doar pentru mine, că eu nu am întâlnit încă un om care să fie veșnic și atunci acesta a fost modul meu de mulțumire pentru ce primisem până atunci- să dau mai departe.
La modul concret, ce presupune a fi tutor în cadrul Teach for Romania? Tutorul este omul din spatele profesorului, partenerul de drum atunci când îi este greu, dar îi îndemn pe profesorii din grupa mea să împărțim și bucuriile. Susținerea unui tutor începe din academia de vară de pregătire a profesorilor intrați în program și continuă în cei doi ani de program. Apoi, după Academia de Leadership și Pedagogie lucrăm împreună pe tot parcursul anului la ce are nevoie fiecare profesor la clasă, școală sau comunitate. În sesiunile de tutorat lucrăm pe zona de planificare în funcție de nevoile clasei, fie avem sesiuni în grupuri de lucru pe tehnici de managementul clasei în funcție de complexitatea claselor și de locul de desfășurare al orelor – în clasă sau în online, sesiuni de feedback specific pentru elevi sau evaluarea acestora în timpul semestrului, fie avem sesiuni de lucru pe metode de predare a limbilor străine la diferite vârste cum este în cazul grupei mele.
Întâlnirile cu tutorul pot fi unu la unu dacă există o situație specific de lucrat sau pot fi întâlniri în grupuri mici de lucru în funcție de nevoiele specifice ale unui grup mic de profesori. O dată la o lună ne întâlnim online toată grupa și discutăm pe o temă propusă de grup unde un profesor co-facilitează împreună cu tutorul – noi pe acestea le numim întâlniri de comunitate și de învățare. Aceste întâlniri sunt momente de conectare, de împărtășire provocări apărute sau reușite, este mult un cadru în care profesorii se susțin unii pe alții. Pe lângă întâlnirile de tutorat cu profesorii mai avem și întâlnirile de discuții privind dezvoltarea acestora în program, cum se văd ei în educație pe termen mediu și lung, ce nevoi de sprijin au și de resurse. Aici intervine abilitatea tutorului de a crea conexiuni cu alte persoane pentru profesorul alături de care lucrează. Aceste conexiuni îl ajută mai departe pe omul care lucrează alături de cei mici să devină lider în educație, să aleagă acele oportunități potrivite abilităților pe care le are sau vrea să le dezvolte.
Apoi sunt și observările la clasă care se fac fie la școală acolo unde situația actuală ne permite, fie online. După observarea orei are loc o discuție între tutore și profesor în care se menționează punctele forte, dar și punctele de lucrat sau de îmbunătățit. Aici tutorul vine cu resurse sau dacă profesorul are nevoie de resurse dincolo de clasă sau de persoane care au expertiză în ceva ce profesorul are nevoie atunci tutorul face această conexiune. Această comunicare tutore- profesor are rolul de a sprijini, de a oferi feedback, de a susține progresul unui om care vrea să aibă o contribuție în educație. La final de semestru și la final de an măsurăm progresul avut de fiecare profesor în parte, apoi știm la ce să lucrăm mai departe.
Pentru mine a fi partener de drum pentru profesori este o mare responsabilitate, un rol în care cultiv acea relație, în care fiecare om să poată învăța și să știu că eu în ecuația aceea nu sunt profesorul la clasa despre care mi se povestește, să știu bine care este jumătatea mea de contribuție, să întreb, să fiu curioasă, să conectez oamenii, să ofer ce resurse am și apoi să vin cu toată priceperea mea din momentul discuției pentru a construi ceva bun împreună. Mai mult, consider că un profesor are nevoie de autonomie la clasă pentru ca să poată identifica exact ce au nevoie elevii săi.
De ce e important acest program pentru profesorii din România
Este important în măsura în care cel care aplică să facă parte din program conștientizează ce-i poate aduce acest program. Din perspectiva mea cred că este important pentru comunitatea care se formează că aici poți găsi oameni alături de care să lucrezi, să colaborezi și să aduci în școala și comunitatea în care ești mai mult decât ai putea aduce singur. Acum depinde de fiecare ce opurtunități de dezvoltare are din diferite surse, dar în special pentru profesorii la început de drum susținerea organizației dă mai multă siguranță a ceea ce fac la clasă. Este mult despre o comunitate care se creează în jurul unui interes comun și anume de a oferi șanse egale la educație pentru toți copiii din România.
Cele mai importante învățături
Despre acest subiect aș putea scrie o carte… cine știe poate într-o zi chiar o voi scrie. Însă printre ideile care îmi vin în minte ar fi că înainte de toate atât ca tutor, cât și ca profesor să construiești o relație de încredere cu cei alături de care lucrezi, pentru că vor fi multe momente mai dificile sau mai puțin dificile de înfruntat, împreună. Apoi ce am văzut eu că este important pentru profesori este să creezi o predicție când lucrezi cu ei, să lucrezi împreună cu ei, fiecare cu partea lui, să dai feedback la timp chiar și atunci când lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori, să aduci în relația tutore-profesor ce știi tu mai bine profesional, să fii vulnerabil atunci când situația o cere- eu le mai povestesc profesorilor alături de care lucrez și ce nu-mi ieșea la clasă la un moment dat, nu doar despre reușite. Am văzut că îi ajută să știe cum am ajuns să fac un anumit lucru bine, nu neapărat să facă la fel că nu există rețete, dar devin mai conștienți de importanța parcurgerii unui drum până să reușească să facă ceva foarte bine. Mai mult decât ce am menționat mai este și faptul că acesta este un rol în care înveți mereu despre cât mai multe aspecte ce țin de educație dar și de domenii conexe.
Știam multe lucruri despre profesorii din România pentru că multă vreme am fost și eu în acest rol. Acum, de doi ani de zile, știu cât de greu le este profesorilor în context pandemic și mulți dintre ei chiar fac tot ce le stă în putere să ajungă la elevi. Pentru profesori este o perioadă destul de provocatoare în care trebuie să se adapteze în permanență la contextul clasei sau claselor lor, trebuie să recupereze cu acei copii care lipsesc, să facă progres și cu cei din clasă, să obțină performanță de multe ori cu materiale puține sau nepotrivite, să găsească soluții acolo unde copiii nu au tehnologie că nu toți au, am fost în comunități și am văzut care e realitatea. Am trait și am lucrat în comunități asemănătoare. Este foarte multă presiune pe profesori în acest moment. Noi, în organizație, am format profesorii în zona de facilitare în context online, dar acesta este un proces complex în care este nevoie de implicarea mai multor resurse dincolo de cancelarie și de școală. Pedagogia digitală în sine este un proces complex și facilitatorul dobândește în timp abilitățile necesare pentru a aduce performanță în munca sa, dar este nevoie să aibă și materialele necesare.
Apoi ce am mai observat a fost schimbarea modului de relaționare între profesori. În momentul în care școlile erau în online profesorii comunicau destul de puțin între ei ceea ce pierde destul de mult din percepția de ansablu a școlii ca o comunitate, sau o colaborare benefică între profesori.
Copiii au început să comunice destul de mult online, nu că înainte nu făceau acest lucru, dar acum se întâmplă și mai mult și din ce am înțeles de la profesori, copiii se simt destul de însingurați. Acolo unde copiii mai locuiesc cu bunicii sau cu părinții și aceștia pot comunica împreună, copiii se simt mai în siguranță, dar știm că aceste situații sunt puține. Mulți copii stau singuri acasă pentru că părinții sunt la muncă toată ziua, altfel nici nu ar avea cum și e lesne de înțeles, oamenii au nevoie să își întrețină familia. Atunci, copiii sunt destul de expuși mediului virtual care poate fi destul de nociv uneori pentru ei în funcție de persoanele cu care intră în contact. M-aș uita mai atent la copii în perioada aceasta și toți, indiferent dacă suntem părinți sau nu, să spunem dacă vedem ceva în neregulă cu un copil…
Nevoile profesorilor români
Aici voi pleca de la trei nevoi psihologice umane de bază care sunt importante la orice vârstă și anume: nevoia de a fi apreciat, văzut de ceilalți și de a relaționa cu ceilalți, nevoia de autonomie sau de a simți că ești în control și nevoia de competență, de a fi bun într-un domeniu. Aceste nevoi sunt susținute de studii prin care a luat naștere de teoria auto-determinării pentru care au făcut cercetări doi psihologi, Edward L. Deci și Richard Ryan. Pentru ca un om să aibă succes și să fie bine cu el, dar și în relația din jur, are nevoie să fie satisfăcute aceste nevoi. Chiar am văzut că mulți profesori din țările pe care le-am vizitat bifează pe aceste nevoi.
Astfel, profesorii au nevoie să aibă autonomie la clasă, să poată decide ce este mai bine pentru elevii lor, să fie creatori de învățare fără presiunea sarcinilor birocratice. Cred că pentru anumite sarcini birocratice ar trebui să existe una-două persoane care să se ocupe special de aceste aspecte. De-a lungul anilor, am văzut colegi de cancelarie foarte buni la clasă, dar extenuați de atâtea hârtii venite din toate părțile. Cred că profesorii români mai au nevoie să fie respectați înainte de toate și să fie văzuți ca formatori de caractere, cei care pun baza unor generații. Mai mult, cred că au nevoie să fie văzuți, recunoscuți pentru munca lor și să fie apreciați acei profesori care chiar merită, care fac cinste profesiei că de cei care nu fac cinste profesiei nu vreau să vorbesc aici.
Mai cred că profesorii români au nevoie să aibă dreptul la decizie, să fie invitați în grupuri de lucru și să li se ia în considerare deciziile, dar în practică nu doar pe hârtie. Când sunt invitați să contribuie la diferite materiale care au caracter educativ să li se spună din timp, să aibă suficient timp de lucru pentru a putea cerceta subiectul propus, pentru a se putea pregăti pentru că oricâtă experiență ai avea este o responsabilitate enormă când dai anumite informații către public, sau în manual, ghiduri către copii.
Profesorii au nevoie să lucreze cu alți specialiști în diferite domenii conexe educației pentru a aduce calitate în ceea ce fac, pentru că un copil se educă în momentul în care toți adulții din jurul lui contribuie la educația lui, adulți cu diferite profesii. Profesorii mai au nevoie să învețe unii de la alții, să primească feedback unii de la ceilalți, să lucreze împreună pentru a face lecțiile interdisciplinare. Profesorii din România au nevoie de sentimentul reușitei în munca lor, de recunoaștere, au nevoie să se bucure de reușite mai mici sau mai mari pentru că niște profesori care reușeșc vor pregăti elevi care să reușească. De aceea, avem nevoie în școli doar de acei profesori dedicați, cu vocație pentru educație. De fapt, tot ce face societatea pentru profesori, face pentru copii. Asta am învățat colaborând cu oameni din alte culture – sunt empatic și apreciez munca profesorului de la clasa copilului meu nu pentru profesor, ci pentru binele copilului meu.
Școala românească. Cu bune și rele
Sunt și lucruri bune care se întâmplă în educația din România la nivel de școli acolo unde sunt acei oameni care sfințesc locul, care își fac meseria cu drag și cu responsabilitate. Oamenii aceștia există doar că este nevoie să fim pregătiți să-i vedem. Dar oare suntem?
Mai mult, școala românească este într-o continuă schimbare. Schimbarea este bună, dar cu limite că altfel nu mai știm unde ne îndreptăm. Când nu există predicție apare multă confuzie. Apoi, confuzia duce la lipsă de performanță pentru toți cei implicați și acest lucru este foarte frustrant și culmea, tot ei ajung să fie blamați deși sunt mai multe cauze în tot acest proces. Doar că un curs firesc al lucrurilor nu se întâmplă de la sine dacă nu începem să avem încredere unii în alții exact pe acele abilități la care chiar avem expertiză, iar dacă nu avem, să aducem oameni împreună, acei oameni care au resursele necesare. În vremurile actuale nu cred că este doar despre „cine este premiantul clasei” ci este despre un leadership colectiv în care împreună să putem face lucrurile să meargă, dar să avem încredere unii în alții.
Pentru a fi mai bine atât pentru elevi, cât și pentru profesori este nevoie ca aceștia să fie apreciați, respectați, să aibă autonomie în ceea ce fac și să știe că sunt competenți la ceva anume. Profesorii au nevoie să facă acel rol pentru care s-au pregătit, pentru alte roluri este nevoie de personal auxiliar în școli și nu mă refer la cele care există. Este nevoie de acele roluri nedidactice, dar care au sens pentru dezvoltarea unei comunități școlare - coordonator de proiecte, psiholog educațional, medic școlar și mai sunt, dar nu vreau să par idealistă. Școala nu se lasă doar pe umerii profesorilor, educația este despre o întreagă comunitate.
Apoi, elevii au nevoie să simtă că aparțin școlii, că pot contribui, că sunt ascultați, văzuți și că sunt ghidați exact spre acele activități unde au cele mai multe abilități apoi, mai târziu, spre acele meserii unde au toate șansele să devină buni, nu spre acele meserii sau profile care sunt la modă, că își vor găsi greu drumul în viață. Copiii la orice vârstă au nevoie de adulți echilibrați, gata să-i ghideze când au nevoie. Nu voi veni cu sugestii pentru elevi aici, dar este nevoie de mult suport pentru aceștia de la cele mai fragede vârste până în adolescență apoi ca tineri adulți. Este nevoie de o întreagă strategie de lucru pentru a fi mai bine.
