Un cinic ar spune că felul în care se vede războiul din Ucraina este la fel de important ca războiul însuși. Noi nu suntem cinici, dar ce putem spune cu siguranță este că, din fericire, nu știm cum este războiul decât de la distanță, intermediat prin filtrul media. Îl percepem prin fluxul haotic de informații, imagini, păreri și relatări de la TV, agenții de știri, presă online, Facebook, Twitter, YouTube, Telegram, TikTok și chiar și Instagram. (Da, războiul a ajuns să tulbure până și viața perfectă de pe acea platformă). Îl înțelegem în funcție de oamenii pe care îi urmărim în social media și de primele butoane de la telecomandă.
Războiul este de-realizarea supremă, crede Arthur Suciu, scriitor, doctor în științele comunicării, lector universitar la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Litere și Științele Comunicării.
În măsura în care realitatea este o construcție socială, războiul nu face altceva decât s-o distrugă, lăsând în urma sa moarte și moloz.
Arthur Suciu analizează în rândurile de mai jos tacticile de comunicare folosite de Ucraina și Rusia. Vorbim cu el despre filtrele de percepție și strategii de imagine, despre Zelenski, un conducător energic, care aduce cu acei voievozi medievali, viteji și cruzi, care au statui ecvestre în toate țările din Balcani, deși au fost învinși de turci și despre Putin - un lider îmbătrânit, însingurat și puternic, dar care vrea să pară tânăr.
Ce te-a surprins la nivel de reacții în România
Nu m-a suprins, dar am fost impresionat de solidaritatea românilor cu refugiații ucraineni. Oamenii s-au mobilizat spontan, fără să aștepte vreun îndemn din partea autorităților și, de fapt, înainte de activarea acestora. Este cel mai bun lucru pe care l-am văzut, în România, în ultimii ani.
Desigur, media a transmis imagini cu mare impact emoțional din orașele ucrainene lovite de armata rusă, însă nu cred că putem vorbi de o relație de cauzalitate între comunicarea media și răspunsul oamenilor. Unii au privit și încă privesc acest război ca pe un joc pe computer. Entuziasmul consumatorilor de rețele sociale online este un efect al campaniei de emoționare prin media. Pentru alții, pentru mulți emoția a avut însă un efect mobilizator, în sensul că au simțit imediat nevoia să ofere ajutor refugiaților, să vină în întâmpinarea suferinței offline.
Comunicarea autorităților din Ucraina
Cel puțin în primele zece zile comunicarea publică a fost concentrată asupra prezentării unor imagini și relatări din mediul urban ucrainean, ca și cum frontul ar fi fost chiar piața publică a orașului, a Kievul sau Kharkovul. De altfel, acest lucru este în parte real. În plus, pe acest front au putut fi văzuți luptând laolaltă militari și civili, bărbați și femei, adesea femei înarmate.
Războiul, așa cum a fost prezentat, nu era confruntarea dintre două armate, care se întâlnesc pe un câmp, ci dintre o armată și un popor surprins în timpul vieții sale sociale. Imaginile de la locul propriu-zis al războiului, care se desfășoară de regulă la periferiile acestor orașe, s-au înmulțit treptat, pe măsură ce lupta a devenit tot mai dură, pentru a evidenția eroismul ucrainenilor (nu doar ipostaza lor de victime ale unui atac militar) și pentru a legitima discursul, uneori revendicativ, al liderului Zelenski.
Zelenski. Ce l-a ajutat cel mai mult
Înainte de acest război, Zelenski era un politician care-și dezamăgise electoratul și se afla în pierdere de puncte în sondajele de opinie. Astăzi, imaginea sa publică este opusul imaginii lui Putin. Nu știm ce va fi mâine, căci Zelenski se află la o nouă răscruce, fiind pus în fața unor alegeri care pot avea consecințe majore, inclusiv asupra carierei și vieții lui. Prestația sa este, fără îndoială, foarte bună. Îmbrăcat într-un tricou cachi, nebărbierit, netuns, obosit, el este totuși mereu plin de energie, tonic, autentic. Deși luptă pentru țara sa, nu are nimic dintr-un naționalist tipic. Dimpotrivă, Zelenski a făcut în așa fel încât Occidentul să stea cu sufletul la gură în așteptarea unui discurs de-al său și, în anumite momente, a fost vocea și imaginea sa, așa cum era, pe vremuri, Churchill.
Zelenski nu este însă președintele Marii Britanii, ci al unei țări est-europene. De aceea, în alte momente el seamănă cu acei voievozi medievali, viteji și cruzi, care au statui ecvestre în toate țările din Balcani, deși au fost învinși de turci. În mod sigur, a beneficiat de servicii de consultanță de top în domeniul comunicării politice. El folosește într-un mod inedit rețelele sociale online, transformând condiția sa de captiv într-un buncăr (sau într-un loc în care se află ascuns) într-o oportunitate de comunicare cu multiple valențe, la nivel global. El se află ascuns, dar rețeaua îl face să fie prezent peste tot, chiar și în parlamentul britanic, unde nu intră oricine. De fapt, Zelenski a ajuns în Parlamentul britanic tocmai pentru că se află în buncăr.
Comunicarea Rusiei
Putin a avut parte până acum de un PR prăfuit, realizat de comunicatori obedienți. Singurul lucru pe care a vrut să-l semnalizeze este că deține puterea iar, neintenționat, a arătat că e și singur și cam defazat. A vorbit singur din biroul său (cine poate să știe însă dacă era cu adevărat al său?) pentru a sublinia că acolo este puterea, chiar la masa aceea. Și, într-adevăr, acolo era puterea, numai că pe masă se aflau o tastatură și un mouse ce păreau cam vechi. Desigur, este irelevant dacă Putin știe sau nu să scrie la tastatură, totuși obiectele electronice de pe masă arată că se află într-un oarecare disconfort cu dispozitivele electronice. Cuiva despre care se zvonește că ar fi cel mai bogat om din lume, unui țar al Rusiei i s-ar fi potrivit probabil să aibă o tastatură de ultimă generație, măcar de dragul imaginii publice. Cine are o tastatură veche e dezinteresat de utilizarea ei. Obiectele din interiorul biroului, ficusul ascuns în spatele său trădează un om îmbătrânit, unul puternic, desigur, chiar foarte puternic și care vrea să pară tânăr (o spune fața sa modificată de operații estetice), dar care nu mai poate controla ansamblul lucrurilor care se schimbă în jurul său.
Între Putin și Zelenski e o diferență de mediu de comunicare: primul vorbește la televizor (de fapt, în fața unui cameraman speriat, căci camerele sunt orientate într-un mod ciudat), ultimul, online. În cazul lui Putin, se poate spune de fapt că mediul de comunicare este el însuși, iar camera de filmat îi este în totalitate subordonată.
Simboluri eficiente
Rusia nu se află în poziția de a putea avea o campanie credibilă de comunicare și nici mijloace de a face acest lucru în Occident. Ea nu mai poate face nimic pentru a modifica opinia majorității occidentalilor.
În ceea ce privește campania internă, e posibil să aibă ceva mai mult succes. Deși mediul urban rusesc este profund occidentalizat, nu cred că putem spune că rusul mediu are o mentalitate burgheză. În general, la fel ca românii sau ucrainenii, rușii sunt destul de obișnuiți cu sărăcia. Degradarea nivelului de trai îi afectează mai puțin decât pe occidentali, în schimb îi poate motiva să se coalizeze în jurul liderului.
Măsurile drastice luate de Occident împotriva economiei rusești vor să atragă atenția cetățenilor din această țară că vor avea de suferit, dacă vor susține politica liderului lor. Aceasta este, înainte de orice, o modalitate de comunicare, probabil singura care poate să spargă blocada propagandei putiniste. Însă, pentru moment, este doar o comunicare printr-o ghicitoare: nu știm, de fapt, cum vor reacționa rușii.
Discuțiile cu studenții
Analizez comunicarea de război împreună cu studenții și învățăm împreună. Războaiele au loc de mii de ani, dar fiecare război este ceva nou într-un mod radical. Am studenți din Republica Moldova, care sunt foarte sensibili la acest subiect. Mulți dintre ei cunosc limba rusă, de aceea putem controla mai multe surse. În acest fel, reușim să avem o imagine ceva mai concretă despre starea de lucruri. Unii dintre studenți participă la diverse activități desfășurate în vama Siret sau în locuri apropiate cu scopul de a-i ajuta pe refugiați. Însă trebuie să mărturisesc că nu este deloc ușor, mai ales din cauza impactului psihologic pe care acest război îl are asupra noastră. E greu să analizezi suferința.
Ce ți-a atras atenția, la nivel de comunicare, din partea celorlalte țări
Mi-a atras atenția vizita lui Antony Blinken în Ucraina și Republica Moldova, imediat după ce Zelenski a criticat NATO extrem de dur. Blinken s-a întâlnit cu ministrul de Externe ucrainean la granița cu Polonia, apoi cu Maia Sandu într-un moment extrem de dificil pentru cele două țări. Blinken are origini est-europene și este un diplomat de carieră, un om foarte experimentat. Am apreciat comportamentul său, care a fost expresia unei solidarități sincere și lipsite de emfază. După părerea mea, e un om care ar putea juca un rol-cheie în acest război, nu doar datorită funcției, ci și a felului în care pare să înțeleagă ceea ce vede.
De asemenea, m-a impresionat Maia Sandu, care la conferința de presă ținută alături de Blinken, s-a îmbrăcat într-un costum alb, culoarea purității și a păcii, și avea o expresie a feței foarte sugestivă, imagine a nevinovăției politice a Republicii Moldova.
Războiul în media
Războiul este de-realizarea supremă. În măsura în care realitatea este o construcție socială, războiul nu face altceva decât s-o distrugă, lăsând în urma sa moarte și moloz. Tocmai de aceea, este foarte greu să spunem, pe timp de război, ce e real și ce nu e real. Realitatea devine, în timpul războiului, ficțiune, devine ceea ce este și, în același timp, ceea ce nu este. Este inutil să vorbim de fake news pe timp de război. Trebuie doar să înțelegem povestea care ne este spusă, cel mai adesea de un narator complet necreditabil. Nu are importanță dacă întâlnirea lui Putin cu stewardesele a avut loc sau nu, dacă filmul transmis în media este ”real”, ci efectul acestui film, precum și conotațiile lui. Acest fake a vorbit despre un Putin discreționar, care poate să aducă cu de-a sila la masa lui 20 de femei, în timp ce soldații ruși mor pe front. Poate că filmul a fost un fals, dar ceea ce a comunicat este din păcate foarte real.
Și pe Facebook
Oamenii care scriau înainte texte normale, scriu și acum texte normale. Cei care scriau aberații înainte, scriu aberații și acum. Din acest punct de vedere, nu s-a schimbat nimic. Ura are un singur chip: schimonosit. Am constatat că cei care urăsc fac adesea greșeli gramaticale surprinzătoare, care reușesc să ironizeze coerența desăvârșită a urii lor. Dar există și o ură colectivă, ”virală”. În asemenea situațiii, e bine să dispari o vreme, să aștepți până când trece.
Polemici și enervări online
De obicei, intru în polemică doar cu cei pe care îi cunosc destul de bine și de la care am așteptări. Mă enervez de multe ori pe Facebook, din păcate.
Ghid de supraviețuire pe Facebook în vreme de război
Încă e pace în România, așa că voi scrie 3 reguli în vreme de pace:
- Fii vigilent, dar nu paranoic. Există hateri, dar nu există o conspirație a haterilor. Dacă există o conspirație a haterilor împotriva ta, înseamnă că ești un om foarte important și atunci merită să faci față.
- Nu-ți fie teamă de ridicol. Toți suntem ridicoli.
- E întotdeauna mai bine să postezi o glumă sau o poză cu pisici decât un text pe care îl crezi serios, dar, dacă nu te poți abține, trebuie să te consolezi cu situația.
