E ok sa mai luam o pauza de la stiri. Suntem privilegiati ca o putem face. E greu sa facem fata la supradoza de informatii din aceste zile. Dar noi va propunem o evadare scurta in aceasta seara. Avem un motiv bun: RUXX, noul serial românesc produs de HBO Max, va avea premiera pe 8 martie, odată cu lansarea noii platforme de streaming. Serialul e regizat de Iulia Rugină și Octav Gheorghe, e scris de Vera Ion și îi are în distribuție pe Raluca Aprodu, Șerban Pavlu, Alina Chivulescu, Ioana Bugarin, Marian Olteanu și Bogdan Dumitrache. Producția are opt episoade de 45 de minute și primele două vor fi disponibile pe HBO Max în ziua lansării.
Ruxx e poveste contemporana, realista, din Bucurestiul de azi, despre oameni cu secrete, slabiciuni si vise greu marturisite, posedati deopotriva de generozitate, umanitate sau de zone intunecate, spune Octav Gheorghe. E un melting pot cu zone sociale foarte diferite, relevant pentru toată România, adaugă Iulia Rugină. Cei doi povestesc în interviul de față cum au colaborat în realizarea serialului, despre experiența de la filmări și ce aduce Ruxx nou în peisajul TV de la noi.
Povestea serialului Ruxx
Iulia: Povestea lui Ruxx a început înainte ca eu să fac parte din ea. Scenariul fusese dezvoltat înainte de Vera Ion, împreună cu HBO, iar în toamna lui 2019 am primit propunerea de la ei să regizez 6 dintre cele 8 episoade. A fost un omg moment total. Pentru că HBO, pentru că serial, pentru că challenge peste challenge (și nici măcar nu începuse pandemia!), cum să zici nu la așa ceva? M-am bucurat să aflu că urma să fie produs de Mobra Film, cu care mai lucrasem și pentru care aveam oricum un super respect (care acum, dupa filmare, s-a triplat!). În plus, mi-a plăcut mult scenariul și Bucureștiul din el.
Octav: Povestea serialului am aflat-o, in mod abrupt, chiar in timp ce il filmam. N-am prea avut timp de aclimatizare. In acel timp, impreuna cu cei de la HBO, dezvoltam cateva proiecte pe partea de script, iar ei au fost intr-atat de generosi incat m-au daca n-as vrea sa regizez partea de Second Unit a serialului.
Second Unit inseamna, pentru mine, ceea ce inseamna pentru un iubitor al dulciurilor o excursie in fabrica de ciocolata a lui Willy Wonka. Cadre din masina, de pe masina, de sub masina si asta in timp ce masina se rastoarna de trei ori. Drone, russian arms, dolly de toate dimensiunile, techocranes, barci, biciclete, role, skatebards, alergatura, nebunie, pirotehnie, arte martiale si explozii moderate. Nu exista pe lume ceva mai bun.
Probabil vazand ca ma distrez de minune, producatorii mi-au oferit un episod, apoi un altul. Si tot asa, iata-ma dupa vreo trei saptamani, emitand deja pareri artistice la care cei din jur, fiind niste persoane cu un deosebit bun simt, dadeau din cap condescendenti.
Cand ai citit scenariul
Octav: Dupa cum ati vazut mai sus, debutul a fost fulminat, asa ca, o mare parte dintre scene le citeam cu putin timp inainte de a da motor. Dar, treptat, am reusit sa recuperez si am inceput sa am un inteles de ansamblu asupra proiectului.
Mi-a placut, in primul rand, pentru ca, eu nefiind un fan al genurilor care implica dragoni sau usi secrete prin dulapuri, propunea o poveste contemporana, realista, din Bucurestiul de azi. O serie de personaje, in mare parte feminine, complexe, cu o mare doza de fragilitate si vulnerabilitate. Un film fara personaje idealizate, consolidate gros prin calitati imuabile. Parcursul unor oameni cu secrete, slabiciuni, vise greu marturisite, posedati deopotriva de generozitate, umanitate sau de zone intunecate.
Iulia: N-am citit tot de la început, dar mi-a plăcut foarte mult primul episod. Mi s-a părut fresh, amuzant, cu personaje cu care am relaționat ușor și cu o poveste care deschidea de fapt, de la început, foarte multe drumuri. Când am terminat de citit primul episod m-am gândit că m-aș uita la serialul ăsta oricum, darmite să-l regizez.
Colaborarea
Iulia: Am lucrat în grup, iar toate deciziile creative au fost luate la comun împreună cu producătorii creativi, scenarista, directorul de imagine și noi. E clar că exista o direcție creativă din start și ce am făcut noi, cred, a fost să adăugăm straturi și propuneri și idei, fiecare pe partea noastră. Când am început filmarea, eram cu toții în același film – aceleași decoruri, costume, personaje, stilistică. Echipa a fost practic aceeași, doar eu și Octav ne roteam în funcție de episoade. Am filmat cronologic, în calupuri de câte trei episoade, astfel încât de multe ori ne intersectam noi doi, alteori am filmat secvențe unul din episodul altuia, alteori am filmat în paralel, main unit și second unit, prin rotație. Tocmai pentru că eram cu toții în același film a fost ușor să ne ajutăm unul pe altul. Și oricum, cred că niciunul dintre noi n-a avut orgolii de tipul “secvența mea, episodul meu”, din contră, lupta a fost să terminăm serialul, împreună. Și l-am terminat. Și mă bucur foarte mult că l-am cunoscut pe Octav.
Octav: Iulia a dus greul acestui serial. Toata viziunea regizorala si intreaga directie artistica sunt rezultatul inspiratiei si muncii ei de pregatire. Eu am incercat doar sa preiau, din mers, elemente de stil si sa le transport, pastrand directia, in ceea ce aveam de filmat.
Pe langa ritmul epuizant al filmarii, Iulia a gasit mereu timp sa stam de vorba despre scene si sa schimbam mesaje cu idei, mai ales atunci cand programul de filmare ne-a pus in situatia de a filma scene sau cadre de legatura din episoadele celuilalt.
Cred ca fiecare dintre noi s-a purtat cu mare grija si respect fata de munca partenerului de serial.
Ce-i drept, in aceasta relatie, a contat si faptul ca suntem doua persoane calme, retinute si foarte politicoase. Astfel, bataile pe care le-am primit si au necesitat ingrijiri medicale au fost doar doua. (glumesc, glumesc)
Ce are special Ruxx
Iulia: Arată foarte bine. Deciziile pe imagine, scenografie și locații duc către un București proaspăt (poate un pic mai curat decât e el de fapt în ochii mei), și către o generație pe care eu nu am văzut-o prea des în producțiile românești, din zone sociale foarte diferite, un melting pot care mie mi se pare relevant pentru toată România. Avem în Ruxx de toate. Și apartamente de bloc și clădiri de birouri și vile și penthouse și case la țară. Și Amzei și Berceni. Și White Russian și Dâmbovița noaptea. Și multă muzică, românească, cu versuri în română, din aproape toate genurile. Ruxx e ca o plimbare noaptea printr-un parc de distracții în care muzica se aude de peste tot și e de fiecare dată alta, în care te dai și în carusel și în mașinuțe care se tamponează și în Casa Ororilor și, în care, mai spre dimineața, te uiți la răsărit în leagănele din copilăria ta.
Octav: Piata serialelor romanesti e atat de vasta si efervescenta, incat orice serial aparut aduce ceva nou, si asta prin simplul fapt ca e un serial.
Lasand gluma, cred ca “Ruxx”-ul nostru aduce cateva elemente de “contemporaneitate” in ceea ce se produce la noi. Un subiect actual si teme cu care ne-am confruntat fiecare dintre noi - cum ar fi eterna intrebare a generatie mele, dar si a celei dinaintea mea, si a celor de dupa mine: “mai raman in tara asta sau plec?”. O estetica vizuala sofisticata, asta multumita mai ales Iuliei si unei echipe de imagine formidabile: Dl Butica - DP si Dra Biro - camera. Un oras, Bucurestiul, tratat pe larg, timp de opt episoade, cu grija narativa cu care dezvolti un personaj. A, si multa muzica misto.
Experiența
Iulia: Pandemia ne-a surprins, ne-a provocat, ne-a întors pe toate părțile, ne-a forțat să găsim soluții creative în toate dead end-urile care apăreau de la săptămână la săptămâna (restricții, număr de cazuri, stres că ne putem opri oricând din filmare etc). Au fost cele mai intense luni din viața mea de până acum și nu exagerez deloc.
Octav: A fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat vreodata. Un script bun, o echipa care m-a ajutat enorm, plus sansa de a lucra si a descoperi niste actori incredibil de buni si de pasionati.
Indicații de regie
Iulia: Am mai zis și o să repet veșnic – norocul meu cel mai mare la acest serial au fost actorii incredibili pe care i-am avut în distribuție – de la cele mai mari la cele mai mici roluri. N-am repetat atât de mult cât ne-am fi dorit cu toții, dar am vorbit mult înainte și am înțeles toți că înțelegem același lucru și mergem în aceeași direcție. N-am lucrat pe secvențe cât am lucrat pe tot sezonul, iar asta ne-a ținut pe toți mi se pare în contact unul cu altul și cu ce se întâmplă. Când există senzația asta de încredere totală, pe care eu am simțit-o în preajma fiecăruia dintre ei, lucrurile sunt mai ușoare, oricât de grele ar fi. Și au fost ușoare, oricât de grele au fost.
Octav: Fiind vorba de un serial, un gen in care conteaza eficienta filmarii si respectarea unui timing prestabilit in mod riguros, timpul de elaborare a rolurilor nu are, nicidecum, relaxarea si confortul repetarii unei piese de teatru. Conteaza ca actorii sa fie pregatiti inainte de a intra in cadru si tu, ca regizor, sa poti formula, intr-un numar cat mai scurt de cuvinte, ce vrei de la ei. Din fericire, exceptionalul cast al serialului a mai trecut prin experienta genului.
Pentru mine, principala sarcina in lucru cu ei, a fost o orientare generala inaintea fiecarei secvente - “de ce esti aici, ce stare ai, ce s-a intamplat inainte in momentul asta, in ce relatie esti cu personajele cu care interactionezi”. Filmandu-se in functie de locatie, sa zicem “INT. RESTAURANT”, se vor trage, intr-o zi, toate scenele din serial care se petrec in acest loc. O sceventa din episodul 1, doua secvente din episodul 2 - una de la inceput si alta de la mijloc, o scena din episodul 5 si una din 8. Intr-una din scene, eroina se intalneste cu un ticalos care o santajeaza (sunt exemple fictive, nelegate de serialul nostru), in alta afla, mancand o pizza, ca e intoleranta la mozzarella, intr-o scena ii e refuzat cardul pentru ca ticalosul de iubit i-a golit contul. Un labirint de emotii la care bietul actor trebuie sa se comute, asa, pocnind din degete. Cred ca asta cere, mai degraba, un soi de ghidaj emotional, decat directii ferme. Asta m-am straduit sa ofer si se pare ca a functionat cumva.
La filmări
Octav: Rollercoaster. Ieseam dintr-un microbuz din care filmasem o urmarire, pentru a fi propulsat intr-un studio in care aveam trei ore la dipozitie ca sa filmez o dezbatere politica, apoi eram aruncat intr-o masina in care trebuia sa filmez POV-ul unei persoane angoasate, masina care ma ducea in locatia - cabinet de avocatura, unde doua personaje teseau un plan malefic. Odata incheiat acest aperitiv, zburam spre podul Crangasi unde trebuia sa captez apusul cu ajutorul unei drone. Pentru incheiere, mai era de tras doar scena romantica cu doi indragostiti plimbandu-se agale prin Centru. Si asta a fost doar o zi din multe. Totul, ajutat si rasfatat de zeci de oameni, care aveau totul pregatit pentru mine, dar carora nu le stiu bine figurie deoarece erau acoperite de masti KN95.
Iulia: Sunt multe, dar sunt din momente cheie și nu vreau să fac spoilere. Doar că în episodul 4 și în episodul 7 se întâmplă două dintre secvențele mele preferate.
Ce țin minte aproape fizic încă, e că am trecut, în timpul pregătirii și filmării de la “doamne, ce cald e!” la “doamne, ce frig e!”, de la “doamne, ce greu e!” la “doamne, ce frumos e!”. Simt că am trăit toate anotimpurile, toate stările și toate emoțiile posibile în lunile filmării.
Dupa ce l-ați vazut
Iulia: Acum că l-am văzut montat, îmi place montajul. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu Mihai Codleanu, cu care nu mai lucrasem până atunci. Pentru că am descoperit un stil de lucru total diferit de ce știam eu și care, în control freakness-ul meu mă panica groaznic înainte. Din categoria „cum adică să montezi fără mine?!” Cred că dacă eram noi foarte diferiți emoțional, nu funcționa, dar a fost, cum se zice, o întâmplare fericită și cred că povestea din Ruxx e o poveste atent scrisă, cât s-a putut de atent filmată și foarte bine montată.
Și ce-mi place mie cel mai mult la Ruxx e că nu e doar O poveste. Sunt multe, nu se poate să nu te identifici măcar cu una. Nu se poate să nu fi fost în măcar una dintre situațiile din el, nu se poate să nu fi fost măcar o dată în locurile din el. E despre mulți dintre noi Ruxx. Și asta e important și nou cred.
Octav: N-am gradul de experienta, de expertiza sau de siguranta, care sa-mi garanteze, inca din timpul filmarii, ca episodul, scena, povestirea, o sa iasa bine. Sau ca, macar, o sa iasa. Sunt sceptic, iritat si malaxat de framantari, “stai, sa vezi, ca asta n-o sa se lege…”, “mai bine faceam acolo miscarea aia de camera la care am renuntat”, “s-o intelege ca ea, de fapt, se gandeste mai mult la el in momentul asta?”, si o mie de astfel de rafale, care nu se mai opresc. Dupa care, la montaj, toate astea incep sa dispara. Uite ca se leaga. Poate ca e mai bine ca am renuntat la miscarea aia. Da, se intelege ca ea se gandeste la el.
Imi place, acum, dupa montaj, ca arata ca un serial - ca un album, nu ca o colectie de sigle-uri. E bine legat, e consistent si spune, cursiv, un story interesant, cu multe momente “de adevar”. Ceea ce parea, in primele zile de filmare, un puzzle de scene disparate si de stari amestecate, devine o serie solida, de opt episoade, pe care vrei sa-o vezi unde duce.
Serialele din Ro
Octav: Cred ca, pentru Iulia si pentru mine, faptul ca am reusit sa facem cateva episoade TV, ne plaseaza intru-n club extremissim de selectiv; sa-i zicem “Clubul celor trei”. Noi doi si Dl. Buliga. De cele mai multe ori, insa, e “Clubulul celor doi”, sau, si mai des, “Clubul celor unu”. Pentru ca, in momentul in care raspund acestor intrebari, si mai in toate momentele ultimilor 10 ani, singurul serial romanesc difuzat e “Las Fierbinti”. Aceasta dezarmanta lipsa de diversitate face ca orice discutie despre “piata romaneasca de seriale” - trenduri, genuri, teme abordate, sa para caraghioasa.
Iulia: Nu prea știu pentru că nu prea m-am uitat și aș bate câmpii. Ce mi se pare, însă, e că există un interes crescut pentru ele din partea publicului, că publicul e din ce în ce mai educat în materie de seriale (mult mai mult decât în materie de cinema, aș zice chiar) și deci așteptările sale cresc, pretențiile cresc și ca urmare calitatea lor crește. Poate nu brusc, dar eu simt că asta se întâmplă. Și e bine pentru toată lumea, de oricare parte a ecranului s-ar afla.
Binging cu ochi de regizor
Iulia: Eu mă uit cu ochi de spectator. Evident că și ochii spectatorului diferă în funcție de background-ul lui, de câte filme a văzut și ce fel de, de câte cărți a citit și ce fel de, dar în general, dacă ajung să analizez structuri scenaristice sau tehnici de montaj în timp ce mă uit prima dată la un serial, e ori ceva în neregulă cu mine, ori e ceva în neregulă cu serialul. Oricum ochii mei de spectator s-au deschis mai mult către seriale de a apărut Ruxx în viața mea. Serialele care m-au purtat cu totul în lumea și poveștile lor, uneori până la 4-5 dimineața încontinuu au fost, în nicio ordine anume, în ultimii 2 ani ZeroZeroZero, The Staircase, Normal People, I May Destroy You, It’s a Sin, Years and Years, Home for Christmas, Broadchurch, Ethos.
Octav: Nu stiu daca ma uit la seriele, neaparat, “cu ochiul acvilin, critico-estetic, al regizorului”. Pare, dupa gradul de nesatisfactie pe care il simt, ca aplic, mai degraba un “ochi cusurgiu de soacra”. Numar, cu exactitate, de cateori si-a schimbat/episod, D-na Kidman pardesiul, daca aceste pardesie apartin aceluiasi celebrat designer si daca aceste piese vestimentare au vreun rol in inabilitatea regizorului de a nu mai sari dracului axul camerei. Ma pasioneaza, deopotriva, sa notez de cateori trece prin spatele protagonistei, acelasi si acelasi figurant, in timpul unui primplan din “Homeland”. V-am spus, nicidecum o viziune larga, generoasa, de maresal. Un unghi ingust, meschin, de caporal provincial.
Tocmai pentru ca ma scuteste de aceste obositoare remarci si imi ofera o piesa de cinema (cred ca se poate numi cinema…) genuina, imediata, umana si care, pe alocuri, imi rupe sufletul, e “How to with John Wiliams”, pe HBO. Cred eu, cel mai bun si original lucru de pe TV.
Tot in arhiva HBO, se gaseste un test la care recurg de cateori am de scris cate un episod. In momentul in care simt ca incep sa o iau razna sau ma visez ca voi revolutiona genul si incep sa jonglez cu fire narative, biografii, backstories si timeline-uri incurcate, exista o singura metoda sa imi revin in fire. Se ia saculetul cu piese de rummy. Se extrage un numar (ar fi bine sa fie mai mic de 7). Numarul extras va da numarul sezonului. Se mai extrage un numar, care va da numarul episodului. Se cupleza cele doua si rezulta exact episodul din “Sopranos” care trebuie vizionat. Fara greseala oricare dintre episoade contine esenta unei drame TV bune. Structura, actele, traseele personajelor, beat-urile necesare, situatiile si dialogurile sunt toate la nivel de manual, plus farmecul exceptional dat de autorii show-ului. Clasic.
(Bine, nici “The Chair”, “Hacks”, “Ted Lasso”, “Mare of Easttown”, “Landscapers”, nu sunt deloc rele. “Succesion” nu m-a prins, nu stiu de ce, desi opt persoane mi-au spus ca “sunt acolo multe personaje care au cate ceva din tine” - lucru care ma terifiaza. Dar, stati putin, ca vine ultimul sezon din “Better Call Saul”...)
