Oamenii mari din spatele proiectelor mici

Oamenii mari din spatele proiectelor mici

Într-un oraș trist și gri cu oameni la fel de triști și de gri, apare Tall Poppy. O fată creativă, ambițioasă și foarte diferită de ceilalți. Tall Poppy face ceva total ieșit din comun pentru comunitatea din spațiul monoton în care trăiește: explorează tot ce îi apare în cale, se bucură de lucrurile mici și descoperă cât de colorată e viața când îți dai voie să o experimentezi. Când ești înconjurat de oameni care percep culoarea ca pe ceva greșit, să fii diferit devine o corvoadă. E ceea ce simte și protagonista atunci când merge la școală și creativitatea ei e tratată cu ostilitate. Așa apar îndoielile: poate ar trebui să mă conformez, să mă integrez printre griuri și să fac lucrurile așa cum se fac dintotdeauna.

E fenomenul cultural cunoscut sub numele de tall poppy syndrome care se referă la modul în care societatea tinde să minimizeze succesul oamenilor ambițioși. Compania CGU Insurance a făcut echipă cu agenția Thinkerbell și The Jim Henson Company pentru a le face povestea auzită acestor maci înalți și a le reaminti că nu e nimic greșit cu ei. E o încurajare pentru toți oamenii cu idei mari din spatele afacerilor mici, acele persoane care ies din mulțime, își asumă riscurile și colorează realitatea. În livrarea mesajului, regizorul Brian Henson a împletit umorul și emoția și le-a dat viață printr-un cast format în totalitate din păpuși cu expresii realiste. Dacă sunteți un Tall Poppy în căutarea unui semn că nu e totul în zadar, luați-vă 10 minute pentru a privi scurtmetrajul. Dacă nu sunteți un Tall Poppy, priviți scurtmetrajul ca să vă amintiți de ce avem nevoie de ei.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Oameni

Sectiune

Dictionar



Branded


Related