În urmă cu 20 de ani, Franck Ratier ajungea pentru prima oară în România, fără să fie un pas programat. Venea din Franța și a fost convins în avion să viziteze țara, a ajuns mai târziu la Vama Veche, după care a deschis un bar în Brașov. Joburile și întâmplările l-au purtat apoi prin alte țări, dar visul său era să se întoarcă aici. După câteva schimbări de carieră, s-a reprofilat pe cariera de designer, fapt ce mergea mână în mână cu gândul său de când era copil, acela de a fi inventator.
Personal, repet, nu vreau să mă dezvolt la nesfârșit, vreau doar să fac o treabă care să mă satisfacă pe mine și pe clienții mei. Cred că este un plan suficient de simplu pentru a avea șanse bune de reușită, rămâne de văzut dacă publicul românesc va fi sensibil la munca și estetica mea!
Ca designer – maker, îi place să amestece tehnici și materiale, așa că nu folosește doar lemnul pentru piesele sale. Se ghidează mai mult după design și inspirație decât după materiale. Nu crede că design-ul se poate învăța, spune că e un proces care trebuie mai degrabă cultivat, să ajungi să-ți pui întrebări cu privire la obiectele din jurul tău. E inspirat de nume precum Charlotte Perriand, Zaha Hadid sau Brâncuși. Momentan, biroul său fizic e la Nod Makerspace în București, dar ca să vă familiarizați cu ce face el, îl găsiți și pe Instagram.
Din marele în micul Paris
Primele mele zile în România, în 2002, au fost ca o revelație. Vizitasem deja diferite țări din întreaga lume, dar niciodată nu simțisem această senzație ambivalentă de a fi într-o țară străină și, în același timp, acasă. Într-un fel, cred că în acel moment mi-am descoperit țara de suflet.
Și totuși nu trebuia să ajung acolo, pentru că la început a fost doar o escală la București cu destinația finală - plajele bulgărești! Dar am întâlnit în avion un francez expatriat în România care m-a convins să rămân și să vizitez România. Mi-a plăcut atât de mult încât am decis să învăț limba română și un an mai târziu am renunțat la slujbă și am venit pentru trei luni în timpul verii pentru a-mi îmbunătăți cunoștințele de limbă. Am cunoscut o fată în Vama Veche, am stat împreună aproape un an și așa m-am apropiat tot mai mult de România.
De atunci, am putut vedea cum a evoluat țara. Încă există energia asta creativă, curiozitatea și setea de descoperire care m-au atras și uimit de la început, dar, în același timp, simt că vechile obiceiuri și practici sunt atât de înrădăcinate încât vor fi necesare mai multe generații înainte ca țara să devină ceea ce aspiră să fie.
Barul de hipsteri din Brașov
Am creat barul Paris Panam (Panam este numele Parisului în argou) în 2005, în Brașov, cu ajutorul familiei și a doi prieteni. Am vrut să creez aceeași atmosferă care îmi place în barurile pariziene din cartierul popular Butte aux Cailles din arondismentul 13 din Paris. O atmosferă nepretențioasă în care oamenii vin să se întâlnească, să se împrietenească, să se distreze, să bea și să danseze. Nu a fost ușor pentru că au venit mulți oameni care nu au apreciat conceptul, muzica rock/indie/electro sau se plângeau că mesele erau prea apropiate una de alta. Pusesem un cadru gol pe perete unde proiectam filme sau documentare fără sunet, iar unii voiau să vadă fotbalul. În cele din urmă mi-am făcut o clientelă și a funcționat. Nu-mi amintesc să fi avut dificultăți deosebite din punct de vedere administrativ. În urmă cu 15 ani, ca și acum, era la fel cu autoritățile: multe hârtii, multe proceduri complicate și absolut niciun sprijin. Ceea ce s-a schimbat în ultimii 15 ani este publicul. Ceea ce înainte era ciudat pentru că era diferit acum a devenit trendy.
După doi ani am vândut barul, mi-am plătit partenerii și am redeschis singur. Am închiriat o casă în care locuiam cu prietena mea la parter, iar barul era la primul etaj și la mansardă, cu o atmosferă foarte faină, prietenoasă și intimă în același timp. În prima locație avusesem o înțelegere cu vecinul de la etaj pentru a putea da muzica mai tare și a dansa în weekend. În cea de-a doua, eram singur într-o casă veche cu pereți groși de peste un metru în unele locuri. Unii vecini nu au știut niciodată că au avut un bar de cealaltă parte a zidului. Pe de altă parte, au fost probleme pe stradă, pentru că clienții plecau adesea foarte veseli, iar când vecinii s-au plâns la primărie, după trei ani, am fost nevoit să închid. Atunci am deschis clubul Ground Zero împreună cu alți doi prieteni, dar nu a funcționat, era un alt fel de afacere pe care nu știam cum să o conduc. A fost totuși o experientă bună și am dat câteva petreceri mișto, dar s-a închis după 2 ani.
IT-ist în Anglia și un burnout
Nu mai aveam absolut niciun ban în 2012, când Ground Zero s-a închis, iar singurul loc de muncă pe care l-am găsit a fost un post de suport tehnic în Republica Cehă. Era vorba de suport IT în limba franceză, așa că era bine pentru mine, dar asta însemna să plec din România. A fost foarte dificil din punct de vedere personal, dar a trebuit să merg înainte. A fost o alegere bună însă din punct de vedere profesional, pentru că după doi ani am reușit să găsesc un loc de muncă mai interesant ca administrator de sistem Linux la un start-up din Brighton, în Anglia. Fratele meu locuiește acolo de ani de zile, așa că mi-a fost mai ușor să mă acomodez. A fost o companie grozavă și viața în Anglia este frumoasă dar tot mă gandeam cum sa mă întorc în România. Am avut ocazia după trei ani atunci când am trecut la un post de inginer cloud, 100% la distanță, foarte bine plătit, într-un domeniu care îmi plăcea, jobul perfect! Din nefericire, cloud-ul era deja foarte la modă, iar volumul de muncă de făcut era imens, tot timpul, fără perioade de liniște, nici seara nici în weekend. Și atunci când nu știi să spui nu, după un timp cedezi și te epuizezi psihic, nu mai poți face nimic, e o senzatie foarte ciudată. Am stat doi ani și apoi am demisionat. Ideea mea a fost atunci să înființez o companie care să ofere servicii de tranziție digitală pentru companiile mici și mijlocii, dar mi-am dat seama ca nu mai puteam lucra pe calculator, eram dezgustat. După câteva luni nu mai puteam sta fără să fac nimic, așa că am decis să-mi schimb din nou domeniul de activitate, dar de data aceasta m-am gandit la ceea ce îmi doream cu adevărat să fac de când eram mic: să devin inventator. Nu există o școală pentru așa ceva, dar am găsit una de design și creație de mobilier contemporan, ceea ce mi s-a părut un bun început.
Școala de design în Anglia
Trecerea la design a fost o adevărată plăcere, pentru că mi-am dat seama că mă pot împlini mult mai mult în acest domeniu și în munca manuală decât în activități pur intelectuale, cum era lucrul la calculator. Întotdeauna am fost foarte curios și cred că asta mă ajută în ceea ce fac acum. Încă mai lucrez la calculator, dar mai degrabă pentru schițe, desene tehnice sau modele 3D. Inițial am vrut să studiez în România sau în Franța, dar nu am găsit nimic potrivit. În cele din urmă, am studiat designul și fabricarea de mobilă la Robinson House Studio din Newhaven, Anglia. Este o școală care este atât tradițională, unde am învățat tehnicile clasice de dulgherie, cât și contemporană, deschisă la noile tehnologii și cu un accent puternic pe design.
Întoarcerea în România
Îmi place viața în Anglia, iar piața produselor de lux este într-adevăr foarte dezvoltată acolo, dar am vrut să mă întorc în România pentru că aici mă simt mai bine. Până la urmă, sunt atât de mulți români care pleacă în străinătate, încât trebuie să facem cumva să echilibrăm balanța import-export, nu? De asemenea, decât să-mi încerc norocul pe o piață dezvoltată, dar saturată, prefer să o fac pe o piață în curs de dezvoltare. Este mai dificil, dar este și mai interesant și mai satisfăcător.
Cred sincer că și în România există o clientelă interesată de stilul de mobilier pe care îl produc: elegant, original, rafinat. În acest moment, scopul meu este să creez un dialog cu acești oameni și să văd cum îi pot însoți în proiectul lor de design interior, creând obiecte pe care le vor aprecia și păstra pentru totdeauna.
Obiectele și clienții lui Franck
Îmi place să amestec tehnici și materiale, așa că nu folosesc doar lemnul pentru a crea mobilier. Din acest motiv, nu mă consider dulgher, ci mai degrabă designer. Când încep un proiect, mă ghidez după design și inspirație, nu după materiale. Apoi, proiectul se dezvoltă organic și materialele apar în mod natural. Lemnul este materialul tradițional prin excelență pentru mobilierul de calitate și avem o relație specială cu el, tocmai pentru că ne-a însoțit dintotdeauna. Totuși, cred că nu trebuie să neglijăm celelalte posibilități care ne stau la dispoziție și nu trebuie să rămânem atașați în mod romantic, aproape obsesiv, de acest material. Se pot foarte bine adăuga elemente metalice, compozite sau alte materiale la o piesă de mobilier, fără a-i nega inspirația și estetica. Pe de altă parte, lemnul masiv nu este întotdeauna utilizabil, în special în mediile în care există variații mari de temperatură și umiditate.
În cazul în care un client insistă să comande un produs din lemn masiv, îi explic constrângerile și verific dacă locul în care dorește să instaleze obiectul este potrivit pentru această instalare. De exemplu, o masă din lemn masiv poate fi instalată într-un birou cu aer condiționat, unde condițiile de umiditate sunt constante pe tot parcursul anului, dar nu și pe un iaht.
Abia m-am mutat în București și nu am avut suficiente comenzi pentru a mă putea exprima asupra caracteristicilor pieței locale, dar obiectivul meu este același ca și în cazul proiectelor mele din Franța sau Anglia: să depășesc așteptările clienților mei. Nu vreau să mă limitez la o clientelă locală, pentru că e foarte posibil să creez produse pentru instalații oriunde în lume. Momentan sunt în Franța pentru un proiect de scări și există posibilitatea să realizez un decor metalic pentru un proiect în Austria la anul.
Filosofia de business
Vreau să pot trăi în mod rezonabil din munca mea. S-ar putea să nu mai am niciodată salariul pe care îl aveam când lucram în IT, dar dacă sunt fericit făcând ceea ce fac și dacă clienții mei îmi apreciază munca, atunci pentru mine este suficient. În cele din urmă s-ar putea să am unul sau doi angajați care să mă ajute, dar asta e tot. Cel mai important lucru pentru mine este să văd satisfacția de pe chipul clienților mulțumiți, să-i aud spunând "uau" când descoperă piesa pe care am creat-o pentru ei. Pe termen lung, aș vrea să deschid o școală de design și producție care să le dea posibilitate tinerilor care nu își permit să aibă acces la o formare de calitate printr-un sistem de burse. Deocamdată este doar un vis, așa că nu mă gândesc prea mult la el.
Cum arată o zi de muncă
Atelierul meu se află într-un spațiu de coworking, unde sunt mulți oameni, așa că încerc să vin dimineața înainte de ora 7, pentru că este mai liniște și mașinile sunt de obicei disponibile. Apoi, după ora 11, lucrez de acasă și mă ocup de toate sarcinile administrative, de marketing, lucrez la proiectele mele pe calculator sau desenez. În cele din urmă, dacă este necesar, mă întorc seara la atelier. În acest moment nu există o graniță reală între muncă și timpul liber, lucrez adesea în weekend și uneori uit ce zi este, dar asta este normal atunci când începi o afacere.
Designul organic și materialele folosite
Consider că designul este un proces organic, pentru că o idee nu apare niciodată completă, întreagă, adică nu-ți vine în cap niciodată în forma sa finală, perfect definită. Trebuie să acorzi timp ideii să se dezvolte, ceea ce se întâmplă în mod natural, ca un organism care crește. Acesta este un lucru pe care creierul îl face foarte bine în fundal. De aceea, am mereu la mine un creion și un caiet pentru a-mi nota ideile și evoluția lor atunci când apar. Dacă mă forțez să mă concentrez pe o singură idee, nu voi face nimic bine, probabil că voi copia inconștient lucruri pe care le-am văzut în altă parte sau mă voi gândi la concepte prea simple, prea evidente. Designul și alegerea materialelor sunt reușite atunci când sunt în deplină concordanță cu inspirația. Materialul de bază pentru lucrările mele este lemnul, dar nu mă pot abține să nu-l combin cu alte materiale. Folosirea altor materiale decât lemnul vine din faptul că în centrul procesului meu creativ se află designul, mai degrabă decât materialele, deși uneori constrângerile tehnice pot contribui și ele la aceste alegeri. De exemplu, prin întărirea blatului unei mese cu fibră de carbon, poți obține un blat foarte subțire fără a-i compromite rezistența.
Surse de inspirație
Întrucât proiectez în principal piese de mobilier, încerc să nu folosesc mobilierul ca sursă de inspirație în procesul de proiectare. Pentru că, dacă îmi petrec ziua uitându-mă la niște mese, probabil că nu voi fi în stare să proiectez nimic altceva decât o masă care o sa fie un amestec de ceea ce am văzut. Dacă trebuie să produc o masă într-un stil specific, evident ca asta e o metodă buna, dar dacă încerc să creez ceva original, atunci prefer să mă inspir din alte domenii, cum ar fi moda, mașinile, arhitectura etc. În orice caz, pentru a produce un design solid trebuie să fii curios, să încerci mereu să pui la îndoială obiectele din jurul tău. În acest fel, creezi o dinamică a gândirii care, dacă devine un obicei, îți va facilita și accelera creativitatea. De aceea, nu cred că designul poate fi învățat ca atare, ci mai degrabă este un proces care trebuie hrănit și pe care toată lumea îl poate cultiva. Desigur, există principii de bază și noțiuni estetice care pot fi învățate și trebuie să cunoști principalele mișcări și designeri, dar după aceea trebuie să te hrănești permanent cu tot ceea ce te înconjoară și să-ți dezvolți creativitatea punând sub semnul întrebării orice obiect din viața de zi cu zi. Punctul comun al celor mai mari designeri este că au știut să iasă din obișnuințe și idei preconcepute pentru a produce lucruri complet noi. Nu citesc multe cărți despre munca unui designer sau altul, ci prefer să citesc biografiile lor, în care, de obicei, poți afla multe despre procesul lor de creație. Îmi place mult de Charlotte Perriand, Zaha Hadid, Franck Lloyd Wright și Constantin Brâncuși. Cu toții au avut vieți ieșite din comun și cred că acest lucru le-a influențat munca într-un mod decisiv..
În ceea ce privește modul de a conduce afacerile, nu știu dacă sunt cea mai competentă persoană care să se exprime pe această temă, pentru că întotdeauna am lucrat într-un mod impulsiv, nu neapărat rațional, și de multe ori mi-am ars degetele. Dar, în cele din urmă, cele mai grele experiențe sunt cele care ne construiesc și ne îmbogățesc, nu cele mai ușoare, și cred că aceasta este cea mai frumoasă lecție pe care am învățat-o.
Unde îți pot găsi oamenii lucrările
Suntem în 2022, așa că am ajuns și eu pe Instagram (franckratier.design), am început sa lucrez la un site (www.franckratier.design) și, bineînțeles, sunt prezent și în viața reală, așa că mă puteți găsi la Nod Makerspace în București. Este un spațiu de coworking special conceput pentru activități creative, unde există multă convivialitate, sprijin și o emulație favorabilă creației. Din păcate, toate acestea nu sunt suficiente pentru a obține clienți, așa că fac cold mailing pentru a mă face cunoscut în studiourile de arhitectură și design interior. Lucrez și pentru persoane private, iar tot ce-mi trebuie pentru a lucra este un brief (pentru a avea o direcție de gândire), un buget (pentru a ști ce materiale pot folosi și ce dificultăți pot apărea) și un termen de livrare.
Bugete și designul preferat
Aceasta depinde, desigur, de complexitatea obiectului și de nivelul de finisare necesar. De aceea, este important să ai un buget bine definit încă de la începutul proiectului, pentru că nu poți face același lucru cu 500 de euro sau cu 5000 de euro, în ceea ce privește designul, materialele sau finisajele. Obiectul meu preferat este cutia de prezentare numita "Gran Turismo" (la care am lucrat aproape trei luni), deoarece designul și materialele sunt în perfectă concordanță cu inspirația inițială. Este o cutie pentru depozitarea cheilor de mașină inspirată din lumea călătoriilor de lux. Formele amintesc de stilul art deco, aluminiul și sticla fumurie sunt o aluzie la mașinile sport, iar frasinul tamo este unul dintre cele mai rare esențe de lemn disponibile. Este un lemn din Japonia care este folosit de exemplu pentru a decora interiorul avioanelor private. Această cutie este acoperită cu zece straturi de lac, pentru a scoate perfect în evidență caracteristicile granulației frasinului de tamo, care produce un efect tridimensional în funcție de unghiul din care o privești ("peanut figure" în engleză).
Mediul de business din România
Nu sunt sociolog, așa că îmi este greu să dau un răspuns avizat la această întrebare. Fie că este vorba de Franța, de România sau de Anglia, cred că peste tot este posibil ca cetățenii să se comporte mai bine în relațiile cu ceilalți, iar administrațiile să-și servească mai bine cetățenii. Depinde doar de cât de mult confort personal este dispus să renunțe fiecare pentru binele comun.
În rest, din punct de vedere comercial, cred că există multe posibilități în România, deoarece este încă o piață în curs de dezvoltare. Există poate chiar mai multe posibilități aici, pentru ca totul nu este încă gata. Personal, repet, nu vreau să mă dezvolt la nesfârșit, vreau doar să fac o treabă care să mă satisfacă pe mine și pe clienții mei. Cred că este un plan suficient de simplu pentru a avea șanse bune de reușită, rămâne de văzut dacă publicul românesc va fi sensibil la munca și estetica mea!
