[Stand-up pe bune] Mane Voicu: Mi-a plăcut mereu să văd oamenii râzând. Simțeam un fel de euforie, mai ales când o vedeam pe mama că râde

Mane Voicu a apărut pentru prima oară la televizor în copilărie. A fost Cove de la Suprize, Surprize și a fost Doru Octavian Dumitru - erau proiecțiile lui preferate, pentru că părinții lui râdeau cel mai mult când apăreau fiecare dintre cei doi, pe ecran. Iar lui Mane îi placea mult cum râdeau părinții lui. De fapt, îi place cum râde toata lumea – poate că ar fi fost bine să se facă stand-up comediant. Este, dar era cât pe-aci să-l pierdem pe comediantul Marius (Mane) Voicu în detrimental unui mogul care ar fi deținut toate tonomatele de sandwich-uri și cafea de la metrou.

Mane percepe stand-up-ul ca pe o artă nobilă, în care se manifestă oameni de o anumită calitate intelectuală. Oameni destepți, mai concret. La început îi era de ajuns să stea în preajma altor comedianți, ca să prindă vibe-ul. Am înțeles și de ce - se pare că sunt generoși cu sfaturile. Am primit unul chiar de la el, despre ce e bine de făcut în situațiile în care publicul nu râde:

“Încerc să nu fac nimic special, să transmit, cu siguranță, că așa e spectacolul, ca o stewardesă care zâmbește și-și face calmă treaba când avionul prinde un gol de aer. Nu mi-a făcut niciodată bine să mă agit să-i recapăt, își dau seama că ești nesigur și nu mai ești interesant.”

Poate că într-un univers paralel, Mane s-ar fi plimbat pe peroanele de metrou și-ar fi zâmbit satisfăcut, văzând cum oamenii îi consumă marfa. Dar în acest univers, se pare că oamenii care își încep și termină ziua la metrou, sau oriunde în cotidian, vin să-i consume lui glumele și să râdă cu poftă la show-urile sale.

Câte ceva despre tine

Mă numesc Marius Voicu, dar cel mai mult folosesc porecla, adică Mane, pe care am căpătat-o pe la 2 ani de la fratele meu geamăn. O folosesc atât de mult încât unii prieteni au aflat abia după ani de zile că de fapt asta e doar o poreclă.

Am absolvit liceul în orașul natal, Otopeni, iar după aceea am urmat cursurile facultății de teatru din cadrul universității Spiru Haret.

Angajat am fost doar vreo două săptămâni într-o vacanță de vară prin clasa a 11-a, am lucrat ca ospătar/picol, nu mi-a placut deloc. În rest am încercat să devin antreprenor, visam ca într-o zi să dețin toate tonomatele de sandwich-uri si cafea de la metrou, aveam 3 tonomate, dar s-a dovedit că nici asta nu era pentru mine. Am mai vândut spații publicitare într-o publicație de profil.

Drumul tău în stand-up comedy

Mi-a plăcut mereu să văd oamenii râzând, nu știu dacă nu zic ceva prostesc pentru că probabil tuturor ne place să vedem oameni râzând, dar eu simteam un fel de euforie, mai ales când o vedeam pe mama că râde.

Îmi aduc aminte că ai mei se uitau la Surprize-Surprize si apărea Cove care făcea tot felul de momente comice, îmbrăcat cât mai haios, îmi doream atât de mult să fiu în locul lui și ai mei să râdă de ce fac eu la televizor sau când apare Doru Octavian Dumitru și tata spunea “mare nebun e asta”, poate sună penibil, dar imi doream să fiu in locul lui și oamenii să aibă reacțiile astea când se uită la mine.

Perioada de debut

Eram extrem de dezorientat, stand-up-ul începuse să prindă puteri în București, aveam 16 ani si voiam să obțin reacțiile de bucurie despre care am vorbit mai sus. Fratele meu mai mare cu 10 ani făcea comedie cu Trupa Spitalu’ 9, mergeam la ei la spectacole, atmosfera din culise mi se părea fantastică, emoții, pregătiri, iar la final de show, lumea aplauda lung, toată treaba asta se arăta mult prea atrăgătoare ca să nu urc pe scenă. Nu am avut nici cel mai mic dubiu că nu mă voi descurca pe scenă. Nu m-am descurcat.

Parcursul artistic

Am urcat de putine ori pe scenă înainte să mă apuc de facultate, acolo am început să înțeleg că totul trebuie privit mult mai serios, că arta cere muncă multă, am facut o pauză mare pană să urc din nou pe scena de stand-up, între timp începusem să fac teatru.

Stand-up-ul te dezvoltă prin cerințele pe care le are ca să poată fi practicat. Majoritatea comedianților e formată din oameni deștepți, iar faptul că începusem să umblu printre ei, mă facea să-mi doresc și eu asta, nu mă ascund deloc, chiar le sunt recunoscător. Oamenii din branșă m-au ajutat să mă dezvolt personal si profesional, unii cu sfaturi, iar alții doar lăsându-mă să le fiu prin preajmă.

Stilul tău

Nu știu să zic ce stil de stand-up abordez, fac asta si mi-ar plăcea ca oamenii sa rezoneze cu modul meu de gandire atunci când îmi exprim o idee într-o formă amuzantă pe scenă.

Apreciez cam tot ce înseamnă umor, în niciun stil de comedie nu găsesc ceva rău atât timp cât artistul nu trece peste o limită, doar pentru a stârni hohote, mă doare fizic când aud urlete și văd tăvăleli nejustificate.

Materialul

Îmi notez premisele atunci când îmi vin, iar după aceea mă pun la birou și încerc să le dezvolt. Testez cu diferiti oameni până să ajungă pe scenă, n-am un număr fix de oameni, dar când prind ocazia, le spun prietenilor premisa si cateva idei despre glumă, n-am nevoie să râdă, am nevoie să li se pară interesantă și să-mi spună că nu au mai auzit-o nicăieri.

Cam în 10 spectacole prinde gluma o structură finală, dar poți dezvolta pe ea tot timpul.

Ziua dinaintea unui show

Încerc să nu fac lucruri care să-mi folosească toată energia; înainte de show îmi place să recapitulez lista de glume și să mă gandesc la primele cuvinte pe care le spun, în cazul în care s-a creat vreo situație în sală, să spun sau nu ceva despre asta. Încerc pe cât de mult posibil să păstrez un focus și să nu am alt gând în afara spectacolului.

Amintiri de la show-uri

Am multe amintiri plăcute, însă unele te ajută să întelegi că ești pe drumul cel bun și asta îți oferă o satisfacție enormă.

Îmi testam o glumă la un open mic pe o terasă, lumea vorbea, nu era acolo pentru spectacol, comedianții coborau dezamăgiți că nimeni nu ascultă, mi-am adunat toată concentrarea, am spus ce aveam de spus ca și cum nu era nimic ciudat la public, în vreo 2 minute oamenii au tăcut si m-au ascultat, chiar au și aplaudat la final, senzația a fost superbă.

Dacă ai renunța la stand-up

Mi-ar plăcea foarte mult să lucrez în domeniul imobiliar, am impresia că mă pricep la construcții și sper să dezvolt ceva pe viitor în sensul ăsta.

Momentele când nu se râde

Consider că e normal să ai momente în care nu se râde. Încerc să nu fac nimic special, să transmit, cu siguranță, că așa e spectacolul, ca o stewardesă care zâmbește și-și face calmă treaba când avionul prinde un gol de aer.

Nu mi-a făcut niciodată bine să mă agit să-i recapăt, își dau seama că ești nesigur și nu mai ești interesant.

Relația cu publicul

Nu poți păstra contactul cu toată sala. Sunt atent să văd dacă sunt relaxati, dacă te afunzi în scaun și îți îndrepți atenția către mine, sunt cel mai fericit.

Gap-ul față de stand-up-ul din afară

Nu vom recupera mare lucru, nu în sensul în care glumele de la noi nu sunt bune, sunt foarte bune, dar afară e o industrie imensă, mă refer la UK sau USA. Din punctul de vedere al cifrelor, ei activează în alt univers.

Publicul din România

Deja publicul știe ce înseamnă stand-up comedy, mai toți oamenii au văzut show-uri, unii nu vor să mai vadă, alții și-au stabilit comedianții preferați, sper ca pe viitor să se formeze un public de cateva sute de mii de oameni care să consume stand-up live în mod regulat, iar asta ar duce la dezvoltarea unei industrii de comedianți puternici în toată țara.

Mesaje sau doar glume?

Din ce înteleg eu din stand-up, trebuie să îi faci pe oameni să rezoneze cu modul tău de gândire și cu siguranță e loc de mesaje, nu ca într-o pictură unde trebuie să găsești ce a trăit atunci autorul. Mai simplu de atât, totul e mult mai interesant dacă vrei să spui ceva prin niște ironii fine.

Etica ta de comediant

Orice glumă trebuie acceptată dacă e bună, indiferent despre ce subiect este, poți să nu râzi dacă ești sensibil în legătură cu subiectul, dar ai datoria să recunoști că e bună.

Unde te poate vedea lumea

Clubul meu de casa este The Fool, pe Calea Victoriei în București.

Ce îți dorești în 2022

Cel mai mult îmi doresc să treacă valurile pandemiei și să pot urca cât mai des pe scenă, îmi e foarte dor de săli pline, când hohotele de râs se aud puternic. Îmi lipsește mult treaba asta.