Pe cât de mult a bulversat-o lipsa de predictibilitate care a carecterizat anul precedent, pe atât de mult au încântat-o pe Alina Galeriu, General Manager la Galeriu & Partners PR, proiectele provocatoare pe care le-au desfășurat în agenție. De la campanii emoționante dedicate mamelor, la evenimente din zona ONG și coordonarea comunicării pentru Campionatul European de Volei Feminin, din fiecare a învățat să ia lucrurile așa cum vin și să aibă încredere că va reuși tot ce își propune. Printre previziunile pe care le anticipează în 2022 pentru zona de PR, Alina amintește de importanța de a spune povești prin conținutul video și de ascensiunea continuă a influencer marketing.
Ne axăm tot mai mult pe content dinamic, așa că vom extinde in-house producția de branded videos, dar și de professional photoshootings pentru branduri. De asemenea, exploram intens zona de corporate events, corporate trainings din perspectiva personal growth pentru angajați, în linie cu trendul global al alocării de timp și resurse pentru conservarea echilibrului mental și emotional al acestora.
După un an imprevizibil, Alina a intrat în 2022 obosită, dar entuziasmată pentru toate proiectele care se văd la orizont. Mai multe despre obiectivele pe care le are, provocările prin care a trecut agenția și campanii dragi am povestit mai jos.
Cum intri in 2022 fata de cum intrai in 2021
Am intrat în 2021 cu gândul că cei curajoși sunt răsplătiți de soartă, mai ales în vremuri tulburi. Am conservat acest curaj, am crezut în forța noastra de a recalibra traseul în funcție de context și de a ne adapta vremurilor pe care le traversăm, iar bilanțul ne-a arătat că a fost o decizie inspirată. Am crescut mult anul trecut, atât ca număr de clienți, cât și ca anvergură a proiectelor. Astfel încât, încep anul acesta mai obosită decât anul trecut, pentru că s-a încheiat un an în care am muncit foarte mult, dar și încrezătoare că traseul pe care ne aflăm ne duce într-o direcție bună. Avem la orizont proiecte către care privim cu încredere și entuziasm!
Ce te-a incantat & ce te-a bulversat la anul trecut
O să încep cu ce m-a bulversat și anume lipsa de predictibilitate a proiectelor, cauzată de pandemie. Însă am navigat aceste turbulențe, animați de proiectele frumoase care s-au concretizat în ciudat contextului nefavorabil.
De exemplu. M-a încântat și m-a emoționat un proiect adresat proaspetelor mămici, pe care l-am realizat într-o echipă extinsă, dragă mie. A fost o campanie pentru clientul Sudocrem, celebra cremă pentru iritații de scutec. Doar că am avut undă verde de la client să părăsim registrul functional, al beneficiilor de produs și să pătrundem pe teritoriul emoțiilor maternității, prin testimoniale video ale mamelor influenceri care ne-au făcut pielea de găină și nouă când le-am ascultat. Campania s-a numit ”Când numele tău devine mamă” și a fost un prilej să mă reconectez cu propria poveste a maternității și recalibrarea identitară prin care am trecut și eu acum câțiva ani, odată cu nașterea băiețelului meu. În plus, pentru că cele 5 mame care au oferit testimoniale au păstrat tone-of-voice-ul specific, pentru autenticitate și conectare cu publicul fiecăreia, ne-am reamintit o data în plus că oricât de diferite am fi, ca mame, este ceva ce ne unește fără dubiu: dragostea pentru puii noștri.
Rezolutii, daca a mai fost cazul
Da, sunt chiar old school la capitolul acesta: am un carnețel în care scriu în noaptea de Revelion gânduri ”la cald”, atât ca bilanț pentru anul ce se încheie cât și ca obiective, dorințe, speranțe pentru anul care începe. Fac asta de mulți ani și e un bun exercițiu de conectare cu mine. Mă ajută să decantez emoțiile și experiențele trăite și să setez direcțiile pentru viitor. La finalul lui 2020 am fost destul de structurată cu lista de obiective, așa că pot evalua destul de precis acum. Numeric, pot spune că în 2021 s-au împlinit 11 din 15 pentru, iar valoric, s-au împlinit cele mai importante. Pentru 2022 am pus niște intenții mai abstracte și profunde și aștept să văd cum se vor concretiza. Ne auzim la final de an pentru bilanț!
Planurile agentiei pentru 2022
Ne axăm tot mai mult pe content dinamic, așa că vom extinde in-house producția de branded videos, dar și de professional photoshootings pentru branduri. De asemenea, exploram intens zona de corporate events, corporate trainings din perspectiva personal growth pentru angajați, în linie cu trendul global al alocării de timp și resurse pentru conservarea echilibrului mental și emotional al acestora. Avem și soluții de teambuilding în format digital, deci putem explora și aceasta variantă.
Ce s-a intamplat cu PR-ul in 2021
Video is king. Toate statisticile arată că se consumă tot mai mult conținut video în social media, iar brandurile au început să fie deschise către acest mod de comunicare cu publicul.
Influencer marketing-ul este și el în creștere, pe fondul reducerii accelerate a numărului de canale tradiționale, în special titluri din presa tipărită, și aici mă gândesc la reviste glossy de renume care, din păcate nu vor mai apărea din 2022. De altfel, și redacțiile acestora au făcut saltul către zona online, acolo unde s-au mutat și cititorii.
Oricum, indiferent cât de mult se va schimba modul în care comunicăm, nevoia de a conecta brandurile cu publicul într-un mod autentic, captivant, real, va rămâne o constantă în brief-urile noastre. Oamenii au nevoie de povești. Iar brandurile pot dirija conversația dacă se calibrează la temele de interes pentru public și oferă branded content de calitate. Storytelling la puterea a doua: visual storytelling.
Bilantul agentiei pentru 2021
A fost un an rollercoaster.
Am avut un refresh în echipă și asta a adus un suflu nou, neprogramat, dar binevenit.
Iar ca extindere de business, am înregistrat o creștere semnificativă a numărului de clienți.
Fiecare proiect este o provocare, mai ales în contextul pandemiei în care eficientizarea costurilor este cap de listă în majoritatea briefurilor. Am avut o creștere de solicitări în zona de creare conținut, dar și un interes crescut pentru media pitching pentru TV și nu în ultimul rând o cerere mare de idei creative pentru press kit-uri, pentru a putea genera o interacțiune între produse și reprezentanți din presă și influenceri, într-un mod care să ne conformăm restricțiilor cu privire la evenimente și întruniri. Practic, press kit-urile au devenit un fel de remote events / brand activations, astfel încât latura creativă, care să le facă să fie memorabile pentru destinatari a contat mai mult decât oricând. Și este o tendință care pare că se menține și în 2022.
În plus, am punctat și câteva proiecte de anvergură cu care ne mândrim. Pentru Asociația IMUNIS, ONG dedicat proiectelor suport pentru pacienții diagnosticați cu cancer și familiile acestora, am desfășurat o campanie de comunicare de susținere a Caravanei IMUNIS, care a adus aproape de pacientele din toață țara membrele echipei de dragon boat formată exclusiv din supraviețuitoare ale cancerului mamar și antrenată de Marian Baban, campion național și vicecampion european și mondial la kaiac-canoe. Caravana IMUNIS a poposit în 2021 în Constanța, Cluj și Bacău.
Tot la Cluj ne-au purtat pașii un alt proiect important: Campionatului European de Volei Feminin, România numărându-se printre țările gazdă pentru confruntările din grupe. Am fost parte din echipa de comunicare, am consolidat relațiile cu presa sportivă, dar și cu presa locală, am avut parte de un schimb de experiență internațional la nivel de echipă de organizare turneu, dar și la nivel de jurnaliști acreditați internațional. Per total a fost o experiență once in a lifetime!
Suntem atât de recunoscători că am fost parte din acest proiect, că am cunoscut sportivele care au un potențial uriaș și de care cu siguranță vom mai auzi și, desigur, că am avut ocazia să revedem Clujul, de care nu ai cum să nu te îndrăgostești de fiecare dată când îl vizitezi. Oamenii din Cluj sunt absolut senzaționali, au un vibe de problem solvers, combinat cu un calm ardelenesc inconfundabil, încât sunt efectiv definiția stării de ”productive zen”.
O campanie care ti-a atras atentia
Cea mai importanta lectie din 2021
Să iau lucrurile așa cum vin.
Un meme, o poza, un cuvant, un cantec cu care sa pornim anul 2022
2022 SIGUR va fi anul...
Consolidării.