[Stand-up pe bune] Irina Stefan: Stand-up-ul e un fenomen viu, care se dezvoltă în strânsă legătură cu societatea în care trăiește comediantul, cultura țării în care performează și reperele publicului lui

E atat de greu sa apari in fata unui public asa cum esti, incat oamenii au inventat personaje, ca sa se ascunda in spatele lor. Si au numit conceptul asta teatru, iar lor si-au spus actori. De mii de ani pacalesc publicul si pur si simplu petrec timp pe scena, fara ca nimeni sa banuiasca ceva. Pe urma au aparut stand-up comediantii si intr-un act nebunesc de curaj, s-au aratat pe scena asa cum sunt. Scuza lor a fost ca fac lumea sa rada. Hey, chiar nu se prinde nimeni ca performerii vor doar sa fie acolo, pe scena? Pentru ca le place la nebunie.

Adevarul e ca niciun actor nu se ascunde in spatele unui personaj, ci se dezvaluie, si niciun stand-up-er nu pierde vremea in fata publicului. Asta ne-o poate spune cel mai bine actrita Irina Stefan, care si-a inceput recent drumul in stand-up.

Nici noi n-am pierdut timpul si am intrebat-o despre primele emotii la primele glume, ce face in ziua dinaintea show-ului, cum gestioneaza momentele in care nu se rade in sala, cum isi scrie materialul si la ce nivel vede stand-up-ul din Romania.

Câte ceva despre tine

Am 28 de ani, locuiesc în București și sunt actriță. Am absolvit un liceu de coregrafie, o universitate de artă teatrală și cinematografică și chiar dacă mare parte din activitatea mea a avut loc în teatru, sunt o iubitoare a artelor performative în general.

În ultimii 10 ani am performat în producții de teatru și dans ale teatrelor din București și o perioadă am fost angajată a Teatrului de Comedie. În present, lucrez la proiecte de televiziune, spectacole de teatru și alerg să înțeleg care e domnule treaba cu stand-up comedy-ul.

Care e treaba cu stand-up comedy-ul

Drumul meu în stand-up abia a început. Nu știu unde va duce, tot ce știu e că abia am pășit pe o cale lungă, lungă de tot. Am fost întotdeauna atrasă în meseria mea de partituri comice și personaje de comedie, dar la un moment dat am început să mă întreb dacă eu, Irina, am sau nu umor. Pot oare livra o glumă sau un material scris de mine?

Urmăream stand-up, aveam deja un respect enorm pentru cei care fac meseria asta și mă întrebam deseori dacă eu aș putea face oamenii să râdă. Așa că în martie 2021, am pus mâna pe caietele în care am tot adunat idei, mi-am pregătit un material și am mers la primul meu Open Mic la clubul The Fool din București. Fără pic de control, fără să știu ce mă așteaptă.

Emoțiile

Primele urcări pe scenă au fost îngrozitoare și superbe, în același timp. Poate sună ciudat, dar ăsta e adevărul. Eram îngrozită pentru că simțeam că treaba asta cu stand-up-ul nu are legătură cu actoria și cu pregătirea mea. Simțeam că nu am pic de control, dar era acolo o voce care îmi urla în creier: “Imi place treaba asta la nebunie.“ Ce să-i faci? M-am îndrăgostit.

Evoluția ca artist

Momentan încerc să îmi găsesc propria voce în acest format. Căutarea asta e una bună pentru că scoate la suprafață care sunt adevăratele mele preocupări, teme și subiecte pe care simt să le comunic și pe care poate în meseria de actor nu am atât de multă libertate de a o face.

Mă ajută enorm și exercițiul de a scrie, de a găsi noi perspective ale vieții, de a cauta umorul în orice situație de viață.

Diferențe între stand-up și actorie

Ca actor primești un scenariu/ text și o viziune regizorală pe baza cărora creezi și interpretezi un personaj. În stand-up, nu ai un personaj în spatele căruia să te ascunzi, ești dezbrăcat în pielea goală, cum se mai spune.

Ești tu cu vorbele tale și propria percepție despre viață, în fața unui public pe care încerci să îl amuzi, sau căruia încerci să îi transmiți un mesaj.

Materialul

Materialul meu pornește în general de la situații reale de viață, în care am găsit ceva amuzant. Notez în agendele mele o mulțime de astfel de situații. Încep să le analizez, să le privesc din perspective diferite, să găsesc o structură și când simt că e ceva acolo, merg și îl probez în fața publicului.

Uneori procesul ăsta durează două zile, alteori 2 săptămâni. Nu testez niciodată materialul cu prietenii. Mă arunc direct în cap, în fața publicului.

Ziua dinaintea unui show

E amuzant faptul că înaintea unui spectacol de teatru am un întreg ritual, legat de ce mănânc sau ce beau, cu cât timp înainte ajung la teatru, ce încălzire vocală sau fizică fac sau ce muzică ascult. Toate astea sunt menite să mă introducă într-o stare anume, concentrată la maxim.

La stand-up lucrurile stau total diferit. Încerc să mă păstrez cât mai cotidiană înainte de a urca pe scenă. Fumez o țigară, beau puțină apă, discut cu oamenii de la club și gata, sus pe scenă.

Amintiri plăcute din show-uri

A fost plăcut să am prieteni și membri ai familiei în sală, care mă vedeau pentru prima oară și pe care aparent, i-am surprins plăcut. Nevoia asta de validare…

Momentele când nu se râde

Am și acum. La început aveam o senzație de paralizie. Mă panicam total. Acum încerc să nu mă las copleșită de faptul că unii oameni nu râd sau nu râd la intensitatea pe care eu credeam că materialul meu o va genera.

Am constatat după primele show-uri că oamenii care nu râd, ascultă totuși cu interes ceea ce zic. Așa că mă agăț de treaba asta. Până la urmă, stand-up ul e o formă de comunicare. Atâta timp cât nimeni nu aruncă cu roșii după mine, e ok. Merg acasă, revizuiesc materialul, caut ceva mai amuzant și merg înainte.

Stand-up-ul din România

La noi fenomenul este în plină expansiune și asta e mai important decât orice. E clar că diferențe există față de stand-up-ul din afară și poate una dintre cele mai acute ar fi nevoia comedianților străini de a aborda constant subiecte politice.

Se întâmplă și la noi, dar mult mai puțin. Nu cred însă că e cazul să ne gândim la cum putem recupera un gap, pentru că asta ar însemna, în opinia mea, să ardem niște etape.

Pe când stand-up-ul e un fenomen viu, care are nevoie de timp și care se dezvoltă în strânsă legătură între comediant, societatea în care trăiește, cultura țării în care performează și reperele publicului lui.

Umorul românesc

Nu știu care este neapărat specificul umorului românesc, dar știu că el există, începe să demonstreze că poate fi cizelat, se dezvoltă pe mai multe paliere și asta e minunat.

Rolul comediantului în societate

E suficient și să glumești, dar există loc și pentru a transmite mesaje. Dacă mesajele se nasc din preocupări reale ale comediantului, publicul e deschis și le primește. Există comedianți în România, fini observatori ai vieții, care reușesc să te pună pe gânduri când pleci de la spectacolele lor.

Dar în final, rolul comediantului este de a face oamenii să râdă, să se bucure și să își descrețească frunțile.

Subiecte tabu

Nu am subiecte tabu. Glumesc despre multe lucruri, dar în special despre mine. E important să putem glumi despre orice, atât timp cât glumele sunt bune.

Unde te vedem

Momentan urc pe scenă la aproape toate Open Mic-urile organizate la The Fool, Comics Club și Club 99 și uneori deschid show-ul fetelor de la The Fool.

Ce îți dorești de la 2022

O lume non-pandemică în care artiștii să își poată relua activitatea sută la sută, cu săli pline și sănătoase. Sănătoase la cap și la inimă. Și o Europa de Est fără conflicte.