[Art&Magic] Raluca Burcă: Știu să ilustrez și digital, doar că acolo nu simt materialele și nu mă murdaresc pe mâini. Acolo oricând poți șterge, parcă nu risc nimic

După 7 ani în care a făcut ilustrație fără să se susțină complet din munca sa, 2021 a fost pentru Raluca Burcă primul an full de freelancing. A învățat multe, și nu doar legate de desen, tehnică sau digital. Ci și despre cum să evite să se lase copleșită de multitudinea sarcinilor și a emoțiilor, în schimb, să se mențină în echilibru. Iar când trece prin anxietăți, sindromul impostorului sau blocaje, să știe cum să se adune, să se recalibreze și să își continue drumul.

”Ilustrația m-a învățat niște lucruri foarte faine: să privesc, să observ îndeaproape, să am răbdare. Muultă răbdare, că răbdare din aia basic aveam și înainte, doar că acum parcă am un picuț mai multă. E vorba și despre răbdarea pe care o am și față de alții, dar și față de mine”

Artista Raluca Burcă a studiat grafica și ilustrația la Facultatea de Arte din Iași, în București și în Polonia. Imediat după master, a început să creeze pe cont propriu, fără să aibă habar ce înseamnă freelancing-ul, dar hotărâtă să își urmeze visul de a desena. Își amintește că, în clasa a patra, și-a făcut primul curs de desen, la care își obliga colegii să participe și le dădea note.

Bio pe scurt

Am studiat grafica și ilustrația în cadrul Facultății de Arte din Iași, București și Polonia. După master, am pășit în lumea freelanceing-ului, având cunoștiințe aproape nule despre ce înseamnă treaba asta, ghidată de multă curiozitate și dorința de a munci pentru visul meu.

În ilustrațiile mele, îmi place să recreez atmosfera din realitate, să spună povești, să arăt și altora frumusețea lucrurilor mărunte. Dar, la bază, sunt o ilustratoare care a în clasa a 4-a și-a făcut în pauzele dintre ore, propriul curs de desen la care îmi obligam colegii să participe. Le dădeam note, le făceam corecturi și le dădeam teme pentru acasă. Nu sunt o fire autoritară și nu îi obligam propriu-zis, însă eram atât de enervantă si sâcâitoare, că n-aveau încotro.

Ce fel de proiecte îți place să lucrezi

Cred că orice proiect unde mi se acordă mână liberă și spațiu să gândesc. Acolo unde clientul vine pentru cine sunt și ce fac și nu pentru a desena “după dictare”.
Proiectele personale ajută mult în sensul ăsta, fiindcă acolo e locul tău și te arăți câte puțin în fiecare.

Am observat la mine, încă din timpul facultății, o ușoară tendință de a transforma majoritatea proiectelor în proiecte personale, sau cel puțin să le “personalizez”, să se simtă că am trecut pe acolo. Caut dedesubturi și similitudini, fac conexiuni și le leg de lucrurile pe care le-am trăit, experimentat. Nu mă ajută întotdeauna, însă pe termen lung simt că mă ajută să mă exprim și să-mi creez un stil al meu.

Procesul creativ

Comunicarea e cheia. Și încerc să pun accent pe această primă etapă, chiar dacă nu întotdeauna îmi reușește. Însă e important să înțeleg ce își dorește clientul înainte să îi arăt ce giumbușlucuri știu eu să fac. Din acest motiv, în prima etapă prefer să îmi arate clientul ce îi place din portofoliul meu, pentru a înțelege gândul lui și direcția în care ar vrea să mergem.

Apoi, când am înțeles ce vrea, fac research, fac schițe și încerc să dau afară orice idei, oricât de puerile sau nepotrivite ar fi, tocmai pentru a face loc altor idei mai bune. De asta caietul meu de schițe pe care îl văd oamenii pe instagram nu e “the real deal”. Am caiete separate: cele de experimentat, de creat frumos, unde știu sigur că îmi iese și doar mă relaxez, și caietele de “treabă”, adică cele urâte, tremurate și cu sticky man. La client, de cele mai multe ori ajunge un mix dintre cele două. E caietul de treabă, dar trebuie să se și înțeleagă și să fie cât de cât prezentabil. Nu poate fi la nivelul unei ilustrații finale dar parcă nici la nivelul la care să înțeleg doar eu.

Discutăm pe schițe, aceasta fiind și etapa modificărilor, după care ma apuc de treabă. În general evit să arăt work in progress, pentru a nu crea confuzie. E greu să explici unde urmează să mai pui tu o pată de culoare si Boom! Va arăta super, promit!

Ce faci cu blocajele

În cazul meu, simt că majoritatea blocajelor care apar, apar din lene. Cu cât pauza de la ilustrație e mai mare, cu atât îmi e mai frică să mă reapuc de treabă. Apare uneori și sindromul impostorului și na…rezolv-o pe asta. Dar mă gandesc la oamenii care mă susțin și cred în mine și mă adun repede.

Inspirația

Îmi caut inspirația în orice, fără să-mi propun neapărat. Îmi place să observ lucruri: cum bate lumina în cameră dimineața, expresiile oamenilor, haine mari și pufoase, natura în toate formele ei, conversațiile altora sau ale mele cu oameni din tren. Sunt din Botoșani, așa că e mult de mers până acasă.

Ne inspirăm și noi între noi ca ilustratori uneori, fără să ne propunem asta, dar inspirația circulă și uneori înmagazinezi lucruri pe care mai târziu creierul ți le prezintă ca pe niște revelații. Și de asta e bun research-ul, ca să știi cine s-a mai gândit la asta înainte și să găsești modalități noi de reprezentare.

Nu cred că e nimeni sută la sută original, toate s-au făcut, s-au spus. Astfel, cred că unghiul din care privim ar trebui să fie mai degrabă “Cum reinventez și cum spun lucrurile astea altfel, într-o manieră personala?”. Dar îmi place când văd ilustratori curajoși în ceea ce fac, îmi dă curaj și energie și mie să experimentez la rândul meu. Iar dacă îi pot inspira și eu pe alții, e grozav.

De-a lungul timpului, mi-au mai scris oameni, că îi inspir și le dau chef să creeze și ei. E un mic izvor de bucurie când îmi spun asta și lucrurile parcă se conturează și capătă sens din nou. Mă inspiră fotografiile frumoase și cu atmosferă. Cu case, natură, obiecte, lumini. Mă inspiră designul de interior- nu în a desena casa cuiva neapărat, doar că e un domeniu care îmi stimulează creativitatea. Așa că ce să zic, pe lângă ilustratori, urmăresc o groază de designeri de interior pe instagram.

Ritualuri de creație

Cafeaua de dimineață. Și cafeaua când deja nu mai e dimineață. Și cât de urgent ar fi, dar nu îmi place să lucrez când mănânc, urăsc asta. Se pun ca ritualuri? :) Nu cred că e ăsta izvorul creativității dar ajută. Ajută și să știi când trebuie să faci o pauză.

Stilul tău

Un basm energic, sensibilos și cald totodată. Culori moi și pământii cu accente tari pe ici pe colo.

Am început cu acuarela. Sau mă rog, ea a început cu mine. Nu e o tehnică simplă și se vedea că nu am controlul ei. Ilustrațiile erau îmbâcsite și chinuite. Nici la desen nu sclipeam. Personajele erau strâmbe, nu nimeream niciodată proporțiile. Nu am fost constantă în desen. Am avut tot felul de perioade. Dar prin clasa a 10-a, mi-am redescoperit pasiunea și m-am pus pe treabă. Au urmat facultatea și masterul, timp în care am învățat și am exersat multe tehnici.

Am experimentat cu o mulțime de materiale și am păstrat ce am considerat că mi se potrivește. Mi-am dat seama că pot combina acuarela cu creioane colorate, guașe, pasteluri cretate sau uleioase, ațe, colaje, chiar și material textil. Înca sunt timidă cu ultimele, dar fac pași în zilele când mă simt mai încrezătoare. Sunt foarte curioasă în general de ce ar putea ieși, și asta mă împinge dincolo de frica să nu greșesc.

Am greșit de multe ori, și am refăcut ilustrațiile și n-a fost chiar așa rău cum mă gândeam, ba chiar ieșeau mai fain a doua oara. Că termenul limită se apropia și asta mă forța să găsesc noi soluții de reprezentare. Pe alocuri, erau mai expresive.

Știu să ilustrez și digital, doar că acolo nu simt materialele și nu mă murdaresc pe mâini. Acolo oricând poți șterge, parcă nu risc nimic și mă cam plictisesc. Știu că se pot face lucruri faine și acolo doar că momentan sunt mai curioasă de tehnicile tradiționale și poate și niște intervenții digitale. Asta da, me gusta. Îmi place atunci când mă uit la o ilustrație, să mă pierd puțin prin tehnici și detalii; asta îmi ține curiozitatea vie și mă face să îmi doresc să creez și eu. Și cred că asta vreau să insuflu și altora.

Învățăturile desenului

Cred că desenul, ilustrația m-a învățat niște lucruri foarte faine: să privesc, să observ îndeaproape, să am răbdare. Muultă răbdare, că răbdare din aia basic aveam și înainte, doar că acum parcă am un picuț mai multă. E vorba și despre răbdarea pe care o am și față de alții, dar și față de mine, de procesul meu creativ, dar și dezvoltarea mea ca om în general.

Îmi place să preiau elemente banale din natură, cum ar fi ciuperci, nori sau simple buruieni de pe marginea drumului și să le dau un rol în ilustrațiile mele, să capete diverse forme și culori și de ce nu, să existe și în alte lumi. Nu doar o dată mi s-a întamplat să desenez astfel de elemente neinteresante și când ies în natură să le privesc cu alți ochi. E fascinant când mă gândesc că înainte să le desenez nici nu le observam iar uneori simt că e și ăsta un mod de a descoperi lumea.

Freelancingul în ilustrație

Nu știu dacă știu să trag linia între ce e greu și ce e ușor. Nu am cu ce să compar fiindcă nu am avut alte joburi până acum. Abia așteptam să termin masterul și să fac doar ce fac acum. Fără alte pânze în care să sar dacă nu merge, fără nimic. Eram și sunt în continuare curioasă să văd ce înseamnă și curioasă să văd ce se întâmplă. Nu am simțit că dacă aș avea un job întâi ar schimba cu ceva responsabilitățile de după, așa că am smuls repede bandajul.

Un lucru e sigur: freelancingul nu e chiar atat de free. Sunt o groază de lucruri pe care trebuie să le facem și toate parcă în același timp uneori. Trebuie să știi să comunici eficient cu clientul, să știi și ce drepturi ai sau măcar ar trebui să ai, să ai o evidență a cheltuielilor, să le conștientizezi și prioritizezi, să-ți faci un plan și să înveți să ai răbdare că nimic nu se întâmplă peste noapte, să-ți dai răgaz și să fii blând cu tine. Partea de contracte și negocieri nu e printre preferate dar trebuie făcută și o i-au ca atare. Chiar și așa, nu mi se părea asta cea mai grea.

Cel mai dificil este să te menții mereu în echilibru. Să nu te lași copleșit de multitudinea taskurilor sau a emoțiilor. Sunt multe frici și anxietăți pe care le traversezi și trebuie să înveți cum să te aduni și recalibrezi când simți că te pierzi un pic. Nu ai de învățat doar să desenezi frumos, trebuie să înveți atât partea birocratică cât și cum să lucrezi tu cu tine, la tine. Sigur că sunt și multe părți frumoase. Faptul că fac ceea ce-mi place e cu siguranță una dintre ele.

Apoi când îmi scriu oamenii că le dau curaj sau îi inspir și le fac ziua măcar puțin mai bună parcă ceea ce fac capătă mult mai mult sens și profunzime. Parcă nu mai e doar despre mine, simt că se leagă lucrurile ușor, și încet încet se formează o comunitate cu care pot împărtăși valori comune.

Ajutorul online-ului

Păi cred că a devenit o a 3-a mână social media, sau încă un creier. E acolo și trebuie să-ți dezvolți skiluri și pentru asta. E obositor uneori dar nu știu cum altfel ajunge lumea să te cunoască.

Oamenii îți văd portofoliul dar văd și părți din procesul de lucru, din ce te inspiră, din ce-ți place, văd cum evoluezi, și mai presus de toate, văd ca ești uman. Nu e doar un profil cu ilustrații, e și un om acolo.

Și cu bune și cu rele, cu de toate, așa cum suntem cu toții.

Un sumar al proiectelor din ultimul an

2021 a fost primul meu an full de freelancing. Principala mea frământare a fost să mă pot întreține iar când trag linia, să nu ies pe minus la final. Altele țin de organizare, unde mai am de lucru dar simt că am făcut și aici progrese.

2021 mi-a adus câteva proiecte tare faine la care am lucrat cu mult drag. Proiectele împreună cu Asociația Versus, cartea ilustrată “O călătorie în timp la oamenii de neanderthal” aparută la Humanitas, care a venit ca o continuare de la “Volta, planeta becurilor”,aparută în 2020, unde cu adevarat am experimentat pentru toate picturile rupestre; Panoul de la Cărturești Verona de pe Magheru și toate decorațiunile de crăciun făcute împreuna cu ei; toate mă îndreptățesc să cred că drumul ales are sens.

Am lucrat și la proiecte personale, cum e calendarul de la final de an, unde mi s-a părut tare fain să-l fac de la A la Z, incluzând și partea de print, și tot.

Schimbări de pandemie

Eu am cam început odată cu pandemia. Da știu, ce perioadă bună de a începe să-mi construiesc cariera mea de artist-ilustrator.:)) Mi-am zis doar că asta este, e o perioadă dificilă, dar ce am de pierdut oricum, și ce câstig dacă mai aștept.

Nu ilustrez pe bune doar de 1 an jumate, ci de vreo 7, doar că de 1 an jumate e mai pe bune ca înainte că mă întrețin din asta. Mă întrețineam și în studenție, pe atunci aveam bursa, doar că stăteam în cămin, și erau și cheltuielile altele.

Ca schimbări, pot zice că pandemia ne-a mâncat puțin din viața socială. Cred ca e importanta pentru oricine dar mai ales pentru cei care lucrează singuri.

Piata de ilustrație din România

Diversificată. Fiecare are povestea lui și o spune cum i se potrivește mai bine. Fiecare are ceva al lui și în sensul ăsta cred că atunci când iți dai seama pe ce sa pui accentul, si ce faci cel mai bine, poți evolua și aduna oameni care împărtășesc valori comune și astfel putem învăța unii de la alții.

Trendurile

Nu știu dacă doar în Romania, dar cred că și în ilustrație e ca în orice alt domeniu. Parcă vrem să ne întoarcem puțin la natură, la origini. În temele abordate, în idei, în reprezentări. Și parcă și la naivitate, la simplitate. Vrem ceva din experiența de a fi copil, să simplificăm și să vedem prin ochii copilului din noi. Sau poate e doar cazul meu.

Clișeele

Cred că sunt clișee care țin de abordarea temelor dar și de stil, ceva “drăguț, corect”care să nu deranjeze pe nimeni. Doar personaje fericite, fără negru sau marouri, cu cat mai colorat cu atat mai bine. Să nu riscăm nimic, să nu supărăm pe nimeni.

Cred că ar trebui să fim puțin mai deschiși la tot ce înseamnă ilustrație și să nu ne fie frică să ne asumăm “riscul”.

Planuri pentru 2022

Lucrez împreună cu fratele meu la propriul site care să aibă și o secțiune de shop. Și Pregatesc ceva fain. Prea multe nu pot spune acum, decât că e vorba de șoricei și munți și despre puterea pe care o avem doar împreună.

Ne auzim când e gata. :)