[Povești de fotografi] Irina Rădulescu: Îmi doresc ca lumea să privească și să se întrebe lucruri, să descopere frumosul sau urâtul sau pur și simplu să privească și să se regăsească

Când a luat prima data în mână aparatul pe care un coleg de clasă l-a adus la școală, Irina Rădulescu a simțit că e dragoste la prima apăsare a butonului shoot. Peste doi ani, a primit primul ei aparat de fotografiat care devenise în scurt timp extensia ei: îl lua cu ea peste tot, chiar și la culcare. Pasiunea ei a determinat-o să urmeze cursurile de licență și master la secția foto-video în cadrul Universității de Arte Plastice, acolo unde a început să se descopere ca om și artist. În fotografia Irinei, cel mai important element e autenticitatea, așa îi face pe oameni să se întrebe lucruri și să privească lumea prin ochii ei.

Ca fotograf ai foarte multă libertate și asta mi se pare cel mai frumos lucru, fotografia fiind instrumentul prin care reușesc să mă exprim și să fiu exact așa cum vreau să fiu. În facultate aveam și cursuri de desen și pentru mine a fost o surpriză plăcută, cumva mă întorceam la ceva ce-mi plăcea deja să fac, acolo am descoperit cât de frumos este să fotografiezi nuduri.

Una dintre temele care o fascinează pe Irina este autoportretul și experimentează cu el diferite tehnici de a îmbina fotografia cu alte forme de artă. Când fotografiază alți oameni, îi place să abordeze lucrurile într-o manieră cât mai naturală care să îi încurajeze pe subiecți să fie exact așa cum sunt ei. Așa, totul se simte ca o joacă la finalul căreia Irina se redescoperă de fiecare dată. Despre primele experiențe în fotografie, surse de inspirație și teme abordate o lăsăm pe Irina să vă povestească mai multe.

Pasiunea pentru fotografie

Am crescut într-un mediu artistic, încă de mică am început să pictez și să desenez, apoi mai târziu la liceu am descoperit pasiunea pentru fotografie și mi-am dat seama ca se împletește foarte frumos cu ceea ce făceam deja. Țin minte când au apărut telefoanele cu camera foto, erau rare, dar când prindeam câte unul făceam mereu fotografii și îmi plăcea la nebunie, mi se părea magic! Apoi, cu timpul, când a venit vremea să mă decid ce facultate vreau sa urmez, am ales fotografia, bineînțeles, chiar dacă nu m-am gândit niciodată în ce mă bag, pur și simplu m-am lăsat purtată de instinct și dorință.

Povestea primului tău aparat de fotografiat

În copilărie desenam și pictam foarte mult, iar părinții mei au decis să urmez liceul de arte plastice. Am făcut acolo și școala generală, iar când eram prin clasa a 9-a un coleg a adus la școală aparatul lui de fotografiat digital, îmi amintesc exact că m-a fascinat din prima clipă în care l-am văzut. L-am admirat, am făcut câteva fotografii stângace cu el, mi se părea totuși fragil și știam că valora mulți bani. Apoi m-am tot gândit că mi-aș dori unul, știam că era prea scump…dar nimic nu mă oprea să visez. Aproximativ doi ani mai târziu, părinții mi-au cumpărat un aparat de fotografiat. Eram cel mai fericit om de pe tot pământul, am dormit cu el mult timp, știu că sună stupid, dar efectiv îl puneam pe perna de lângă cap. Era un aparat destul de bun pentru un începător, un Nikon D3100 și mi-am făcut treaba cu el mulți ani, era practic extensia mea.

Îmi amintesc doar prima experiență fotografică. Eram acasă la părinți și ploua, am ieșit afară și am făcut o fotografie. Încă nu știam să îl folosesc prea bine, experimentam, dar știu că nimerisem câteva setări pe acolo și mi-a ieșit o fotografie ok, aș putea spune acum când mă gândesc la ea. Cu siguranță vedeam altfel lucrurile pe atunci, aveam prea puține informații și văzusem prea puține lucruri ca să am o viziune artistică bine conturată. Am evoluat destul de mult de atunci, era și firesc, am ales calea fotografiei și am terminat Universitatea de Arte Plastice. Acolo am urmat cursurile de licență și master la secția foto-video, unde am reușit să mă descopăr ca om, în primul rând, și apoi să îmi șlefuiesc talentul.

Cum ai învățat

Am învățat câteva lucruri singură la început, apoi în facultate am experimentat și am descoperit ce îmi place cel mai mult să fotografiez, să îmi aleg un stil pe care să-l conturez. Ca fotograf ai foarte multă libertate și asta mi se pare cel mai frumos lucru, fotografia fiind instrumentul prin care reușesc să mă exprim și să fiu exact așa cum vreau să fiu. În facultate aveam și cursuri de desen și pentru mine a fost o surpriză plăcută, cumva mă întorceam la ceva ce-mi plăcea deja să fac, acolo am descoperit cât de frumos este să fotografiezi nuduri. Până atunci eram puțin sceptică, nu știu de ce. Vedeam în jurul meu fotografi care făceau asta, dar nu mă mișca nimic parcă, apoi am început să fotografiez nuduri și să încerc să le trec prin viziunea mea și mi-a plăcut. Proful de desen care mi-a fost și coordonator de licență cred ca a avut un rol important în acea perioadă și cumva m-a ajutat să îmi înțeleg mai bine viziunea artistică.

Primii bani din fotografie

Primii bani din fotografie i-am făcut în facultate prin anul 2 cred, pe atunci eram foarte prinsă în proiectele mele și nu mă gândeam neapărat la bani. Apoi am început să înțeleg că nu e chiar atât de ușor să faci bani din fotografie, deși îmi place enorm. Când zic că nu este atât de ușor mă refer la faptul că în ziua de azi sunt mulți oameni care fac asta și depinde foarte mult în ce zonă vrei să mergi. Fotografia comercială merge cel mai bine, în schimb, fotografia de artă n-aș putea să zic că merge prea bine la noi în țară. Eu am încercat să experimentez cât mai multe zone, să văd care se mulează cel mai bine cu viziunea mea. Am avut unele joburi strict pentru bani, nu mă mândresc neapărat cu ele, altele frumoase, am colaborat cu câteva branduri românești care îmi plac. Pandemia, desigur, a schimbat puțin firul lucrurilor, iar în ultima perioadă, din cauza presiunii financiare, am ales să mă împart între un job part-time care nu are legătură cu fotografia și ceea ce îmi place să fac, adică fotografie. Atunci când primesc un proiect, clientul vine către mine pentru că știe deja care este viziunea mea și încercăm să ajungem la un numitor comun, să fie toată lumea fericită.

Stilul tău

O temă foarte plăcută pentru mine este autoportretul care se regăsește și în lucrarea mea de disertație “Camera”. Atunci am început un proiect de care simțeam că aveam nevoie. Lucrarea este un colaj realizat prin suprapunerea dintre text și fotografie. Mi se pare frumos să nu te rezumi doar la fotografie atunci când te gândești la asta, sunt multe feluri în care poți împleti această artă frumoasă. Desigur, îmi place să lucrez și cu oameni, nu sunt sălbatică, fac asta de câte ori am ocazia, aici cea mai frumoasă parte este faptul că reușesc să cunosc oameni noi de fiecare dată și să punem cap la cap idei și viziuni într-o manieră relaxantă. Deseori în fotografiile mele abordez teme precum portretul, autoportretul și nudul feminin, iar stilul cred că l-aș descrie ca fiind unul intim, simplu și natural.

Surse de inspirație

Mă inspiră fiecare zi care trece, mă inspiră viața mea și ceea ce simt în legătură cu lucrurile din jur, mă inspir din visele și dorințele mele infinite. Totodată mă inspiră istoria artei care mi se pare fascinantă. Într-o zi ajunsesem la concluzia că dacă aș ști toată istoria artei, aș fi un om împlinit și fericit, desigur, imediat după aceea mi-am dat seama că e mai mult decât atât. Îmi plac foarte mult Helmut Newton, Robert Mapplethorpe și Patti Smith, iar din România, Geta Brătescu.

Ce te-a învatat fotografia

Fotografia m-a crescut practic și m-a ajutat să evoluez, tot ce am construit până acum se învârte în jurul ei și cred că sunt un om norocos indiferent de rezultate. Chiar și atunci când fac ceva care nu are legătură cu fotografia, tot despre ea este vorba, pentru că mereu mă gândesc la cine sunt eu de fapt și ce mă definește. Dacă vrei să faci artă în România, evident, nu-i ușor… este chiar mai greu decât în alte tări, dar din toate momentele dificile prin care trec încerc să mă ridic făcând ceea ce îmi place.

Ce ar spune aparatul tău foto despre tine

Ar spune ca fac treabă bună. Ar spune ca e mândru de mine. Acum am alt aparat de fotografiat, unul nou pe care îl țin în sertar, pe pernă lângă mine doarme acum pisica.

Ce ”trick-uri” ai pentru relaxarea subiecților

Când fac fotografii, abordez totul într-o manieră cât mai naturală astfel încât omul din fața camerei să se simtă bine, de cele mai multe ori îl las să fie exact așa cum este. Îmi place când lucrez pentru mine, atunci totul este ca o joacă. Țin foarte mult ca fotografiile mele să fie cât mai autentice.

Povesteste-ne un shooting memorabil

Fiecare shooting este memorabil pentru că pun mult suflet și, cel mai important, învăț câte ceva de fiecare dată. Simt că mai am multe de descoperit și asta e cel mai frumos fiindcă mereu trebuie să te redescoperi în ceea ce faci.

Trei fotografii preferate din portofoliul tău și povestea lor

1. Acum câțiva ani am făcut fotografia asta pe film. Este una dintre puținele fotografii cu mama, ne vedem destul de rar pentru că este stabilită în străinătate. Ei nu-i place cum a ieșit, dar mie îmi place, e o chestie destul de personală. Când mă uit la ea zic că e o fotografie simplă, dar care mă transpune direct în ziua aia frumoasă de vară când eram lângă mama. Avem o legătură foarte frumoasă și strânsă, e prietena mea cea mai bună și mă susține în tot ce fac.

2. Iubesc să fac fotografii în casa în care locuiesc. Majoritatea sunt făcute în spațiul meu intim și cred că asta definește cel mai mult stilul meu. Îmi place să mă folosesc de tot ce e în jur și să pun într-o altă lumină lucruri care aparent pot fi trecute cu vederea. Fotografia asta e făcută într-o seară la mine în sufragerie. Miruna, prietena mea este modelul, iar mănușile superbe sunt de la Ioana Ciolacu.

3. Televizorul ăsta l-am găsit în apartamentul în care m-am mutat, mergea, surprinzător, dar nu aveam cablu să îl folosesc, așa că am profitat de ocazie și am improvizat puțin. Cred ca este o imagine complexa si duce privitorul cu gândul în multe directii, a rămas printre preferatele mele desi a trecut ceva timp de atunci. Am stat trei ani în acel apartament, proprietarul a zis că poate să ia televizorul dacă nu îl folosesc, dar n-am vrut să îl dau si l-am ținut în șifonier, voiam să mai fac câteva fotografii cu el, dar până la urmă a trebuit sa mă mut iar.

Cum vezi relația dintre fotograf și public

Cred că publicul este foarte important, depinde foarte mult cui te adresezi. În cazul meu, cred că n-am un public atât de larg dacă mă gândesc prin comparație, acest lucru poate fi din cauza faptului că nu m-am mulat foarte mult pe zona comercială. Totuși, cred că există o evoluție, în momentul de față există o paletă largă, ai de unde alege, sunt mulți fotografi care fac lucruri faine, iar lumea e din ce în ce mai deschisă și apreciază. Ar fi ideal ca lumea să investească în asta, să cumpere printuri de artă, să înțeleagă munca depusă și să se bucure de ele. Eu percep fotografia ca pe o carte înrămată gata de pus pe perete, în ea găsești multe răspunsuri doar privind.

Valorile pe care le respecți în fotografie

Ca fotograf simt că am puterea de a stârni emoții prin imaginile mele și îmi doresc ca lumea să privească și să se întrebe lucruri, să descopere frumosul sau urâtul sau pur și simplu să privească și să se regăsească.

Trenduri în fotografie

Autenticitatea este foarte importantă pentru mine, iar în social media nu pot să zic că văd asta prea des, dar până la urma e și normal. Am ajuns într-un punct în care e foarte greu să fii autentic, e foarte greu să nu te abați de la tine când ai în față o mulțime de lucruri noi. În social media suntem bombardați cu tot felul de trenduri, în fiecare zi apare câte unul, ceea ce nu este neapărat rău, dar trebuie să încerci să filtrezi lucrurile astea.

Recomandări de albume foto

Sunt multe albume frumoase, dar mă opresc la două cele mai îndrăgite de mine: Helmut Newton Sumo 20TH Anniversary și Atelierul/The Studio- Geta Brătescu.