[Vocile cărților] Ana Oglindă: Este foarte important ca vocea mea să poată crea în mintea ascultătorului imagini și o atmosferă, așa cum se întâmplă atunci când tu ești cel care întoarce paginile cărții

SF, dezvoltare personală, romane, cărți pentru copii. Actrița Ana Oglindă a narat, până acum, o serie bogată de audiobook-uri. A început acum doi ani, cu Anihilare de Jeff Vandermeer, după o probă de o jumătate de pagină la care a lucrat 4 ore, până a ieșit fix așa cum dorea. Și acum, după atâtea titluri cărora le-a dat voce, Ana se pregătește cu conștiinciozitate. Face exerciții de dicție, ține cont de genul scriiturii, de publicul căruia i se adresează, de personaje și își adaptează vocea în funcție toate aceste aspecte.

Când am pășit prima dată în studio eram emoționată și foarte entuziasmată, în același timp. Asta îmi amintesc cel mai bine. Și ușor neîncrezătoare. Știam, în mare, ce presupune, nu știam nimic despre partea tehnică. S-au schimbat multe de atunci. Acum am foarte multă încredere în vocea mea și cred că lucrez mult mai eficient și mai bine, povestește Ana.

Vorbim cu ea în rândurile de mai jos despre experiența narării, audiobook-urile preferate, povești de la înregistrări și care e diferența dintre a da voce cărților și celelalte roluri interpretate.

Actoria și audiobook-urile

De când eram mică am ales actoria. În copilărie făceam spectacole împreună cu fratele meu, în curtea bunicilor. Vindeam bilete pe gumă Turbo, aveam și cortină făcută dintr-o pătură, ne jucam frumos.

 Am fost admisă la Constanța în anul 2000 (a doua încercare), dar în vara respectivă, un actor basarabean care lucra în teatrul de acolo, mi-a povestit despre școala de teatru de la Chișinău. Mi-au plăcut atât de mult poveștile lui, încât am hotărât să mă retrag de la Constanța și să plec acolo. Mi-am depus dosarul la agenția de burse de studii, riscând să pierd un an dacă nu aș fi fost admisă. Mi-a fost acceptat și am plecat. Ulterior mi s-a confirmat că am făcut cea mai bună alegere. Am absolvit în 2004, iar în anul 2 de facultate am început să joc pe scena Teatrului Luceafărul din Chișinău (teatru cu repertoriu dedicat atât publicului matur, cât și copiilor). Am rămas acolo încă 2 ani după absolvire, 6 în total. A fost o experiență foarte intensă și dură pe alocuri, dar foarte utilă și hrănitoare din punct de vedere profesional.

În anul 2006 am revenit în România și m-am angajat la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, pe a cărui scenă am jucat până în anul 2014, când am devenit mamă. Am demisionat în 2017, pentru că nu mai puteam face față navetei. De atunci și până la începutul pandemiei, am avut câteva colaborâri cu teatre independente din București. Momentan, audiobook-urile reprezintă singura activitate care mă mai leagă de pregătirea mea ca actor. Cred că și ăsta este unul dintre motivele pentru care prețuiesc atât de mult momentele petrecute în studio.

Când ai început să dai voce cărților

În decembrie anul trecut. Mi s-a oferit ocazia să dau o probă, ocazie pentru care am fost și sunt, în continuare, extrem de recunoscătoare.  Îmi amintesc că am avut mari emoții, îmi doream tare mult să fac asta. Mă gândisem multă vreme că mi-ar plăcea foarte mult, dar nu se ivise nicio ocazie și nici eu nu avusesem nicio inițiativă în sensul ăsta. Am primit pentru probă un text scurt - cam jumătate de pagină - dar destul de dificil. Am înregistrat acasă vreo 4 ore (enorm pentru un text atât de scurt!), pentru că nu eram niciodată mulțumită pe deplin, așa că ștergeam și înregistram din nou și tot așa, până când am reușit o variantă cât mai apropiată de ce aveam eu în minte. Vocea mea a plăcut și a convins și iată ca a trecut un an de când fac asta, cu același entuziasm și cu aceeași bucurie. 

Prima carte audio

Prima carte a fost un roman SF - Anihilare de Jeff Vandermeer. M-am pregătit cum mă pregătesc pentru toate sesiunile de rec: citesc înainte acasă, fac exerciții de dicție înainte de a veni la studio. Recunosc că sunt și zile în care nu am timp, dar încerc să păstrez ritualul ăsta cât se poate de des. Când am pășit prima dată în studio eram emoționată și foarte entuziasmată, în același timp. Asta îmi amintesc cel mai bine. Și ușor neîncrezătoare. Știam, în mare, ce presupune, nu știam nimic despre partea tehnică. S-au schimbat multe de atunci. Acum am foarte multă încredere în vocea mea și cred că lucrez mult mai eficient și mai bine.

În plus, experiența asta mă îmbogățește și în plan personal. O simt ca pe un boost de încredere. Este și un exercițiu de răbdare. Zilele în care merg la studio sunt pline de energie, de drag și bucurie (aici are o contribuție și echipa grozavă de ingineri de sunet pe care o avem la Echo). Și pe lângă toate astea, înainte de o carte nouă, sunt mereu entuziasmată și nerăbdătoare ca un copil care îl așteaptă pe Moș Crăciun: Oare ce urmează să citesc? Ce va fi? Cum va fi?

Au urmat multicele. Dezvoltare personală, romane, cărți pentru copii. Le găsiți pe toate pe Echo.ro :)  Mie îmi place mult diversitatea asta, îmi place că mă pot juca cu vocea, în funcție de registrul fiecărei cărți.

Cum te pregătești

Cum spuneam și mai sus. Mă pregătesc cu exerciții de dicție, citesc (pe cât îmi permite timpul) înainte de a merge la studio. Țin cont de genul scriiturii, de publicul căruia i se adresează, de personaje (îmi adaptez vocea în funcție aspectele astea) și este foarte important pentru mine ca vocea mea să poată crea în mintea ascultătorului imagini și o atmosferă, așa cum se întâmplă atunci când tu ești cel care întoarce paginile cărții.

În construirea unui rol te folosesti de mai multe mijloace, iar procesul este unul de durată. La audiobook-uri, singurul instrument pe care îl poți folosi este vocea. În teatru, cuvântul (textul) vine ultimul, ca urmare a unei acțiuni, a unei intenții, a unui gând. Cred că, într-o anumită măsură, aș putea asemăna experiența audiobook-urilor cu prima lectură a unui piese ce urmează a fi montată în scenă - un proces intuitiv.

Ce înseamnă o voce bună pentru un audiobook

Cred că este nevoie de un timbru plăcut, dicție, capacitatea de a transmite ascultătorului conținutul într-un mod firesc și totodată captivant. Bucuria de a lectura, desigur. Și un pic de dedicare. Și un pic de talent. 

Povești de la înregistrări

Oho, povești sunt multe. Râdem mult la bâlbe, la momentele în care repeți un cuvânt de 40 de ori si tot nu îți iese cum trebuie… Eu, de exemplu, mă lupt adesea cu "nenorocire" și cu "personalitate". Au fost multe astfel de momente. Când citeam Mara, de exemplu, nu reușeam nicicum să spun “protopop”. Numai “prototop” îmi ieșea... Da, râdem mult... am mai și plâns câteodată, la fragmentele emoționante. E frumos tare și în culise. E viu. 

Relația ta cu audiobook-urile

Păi… le împrumut vocea. Asta e cea mai strânsă relație a mea cu ele.

Am ascultat primele “audiobook-uri” în copilărie, pe vinil. Mi se părea fascinant și îmi imaginam tot ce ascultam. Îmi amintesc că ascultam Califul Barză și neștiind ce înseamnă calif, îmi închipuiam un bărzoi îmbrăcat în haină neagră, cu guler de blană și cu pălărie pe cap. Întorcându-ne în prezent, primul audiobook ascultat a fost Puterea prezentului. Mi se pare o experiență foarte utilă pentru că, în felul ăsta eficientizez timpul petrecut pe drumuri sau făcând treburi casnice. Dar trebuie să recunosc că cel mai mult îmi place să fiu eu vocea.

Audiobook-ul preferat

Acum că au trecut sărbătorile, îmi vine în minte Un băiat numit Crăciun, în lectura lui Alexandru Unguru. Nu cred că s-ar fi putut găsi o voce mai potrivită pentru această carte.

Prin ce te convinge un audiobook

Pentru mine e importantă vocea, în primul rând. Dacă nu rezonez cu vocea, nu pot asculta, din păcate. Apoi, desigur, e important să îmi capteze atenția, să aibă o frazare firească, logică, să ajungă informația la mine cu ușurință, să îmi creeze în minte imaginile despre care vorbeam mai devreme, ca și atunci când mă aflu în poziția de cititor.