[Little Lit] Adina Rosetti: Pentru a lua pulsul pieței, recomand urmărirea unei conversații între părinți pe grupul de Whatsapp al clasei când se discută achiziționarea cărții pentru cadoul de Crăciun :)

Atât părinții, cât și editurile, au căpătat mai mult curaj când vine vorba cărțile pentru copii, crede Adina Rosetti, scriitoare și jurnalistă. Publicul e mai educat, evoluează, nu mai e la fel de conservator ca acum 10 ani, iar industria cărții pentru copii începe să se dezvolte și în România. Adina Rosetti e autoarea a două cărți pentru adulți și a altor câteva pentru copii, printre care ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, „De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură”, „Cartea Curajului”, „Aiurea-n Tramvai”, “Povestea Kendamei pierdute”, „Nesupusele”. Adina Rosetti e și co-fondatoarea Asociației De Basm, care vrea să promoveze literatura națională contemporană pentru copii.

Editurile au înțeles, în sfârșit, importanța cărților pentru copii și au început să investească în producția de cărți nu doar valoroase din punct de vedere literar, dar și din punct de vedere vizual, ceea ce este extrem de important mai ales când vorbim despre picture books, spune Adina.

Vorbim cu Adina Rosetti în rândurile următoare despre cartea care a apărut recent, “Întâiul meu cuvânt de pionier”, despre libertatea și limitele pe care le implică literatura pentru copii, despre public - părinți, copii, profesori și grupuri de whatsapp și lucrurile bune care se întâmplă în prezent pe piața cărților pentru copii. 

Cum ai început să scrii literatură pentru copii 

Povești am scris întotdeauna, într-un fel sau altul, fără să am un plan “să trec” de la literatura pentru oameni mari la cea pentru copii. De altfel, nici nu mai cred într-o împărțire atât de clară, literatura bună pentru copii poate fi citită în egală măsură de adulți. Dar declicul meu s-a petrecut în urm unor întâlniri foarte frumoase: întâlnirea cu copiii mei și reîntâlnirea cu mine, copil, cu propria copilărie pe care mă grabisem să o las în urmă.

Alături de Clara și Anton am redescoperit întrebările, mirările, curiozitățile, starea de bucurie. Am fost rugată să inventez povești, am primit teme, am construit împreună personaje și situații amuzante. A trebuit să răspund la multe “de ce”-uri și la destule “ce-ar fi dacă?”, fără să-mi propun să scriu sau să public ceva din toate invențiile astea.

O altă întâlnire norocoasă a fost cu artista Cristiana Radu, cea care a ilustrat primele mele cărți pentru copii. Noi ne știam demult și, cumva, ea m-a împins să-mi pun poveștile pe hârtie, își dorea să-și încerce puterile cu o poveste contemporană, după ce ilustrase mai multe basme clasice. Așa a apărut “Domnișoara Poimâine și joacă de-a Timpul”, o carte cu un destin foarte special, care mi-a adus enorm de multe lucruri și mi-a deschis un nou drum. Personajul ăsta a rămas cu mine, e un fel de prietenă imaginară care încă mă însoțește – acum lucrez la volumul trei al seriei “Cronicile Domnișoarei Poimâine”, care continuă aventurile personajelor din Regatul Timpului.

Cea mai recentă carte

“Întâiul meu cuvânt de pionier” este povestea unei fetițe căreia îi vine rândul să devină pionier în ultimele zile ale comunismului. Port ideea poveștii cu mine de mulți ani, dar până în primăvara asta nu găsit cheia începutului și nici starea necesară scrisulului.

Am răsfoit câteva exemplare ale revistei “Cutezătorii” dintr-un anticariat și probabil acolo a fost declicul, pentru că m-am apucat imediat de scris. Am scris dintr-o suflare, în câteva zile, cum mi s-a întâmplat foarte rar. Asta e partea magică și misterioasă a scrisului: nu e greu să scrii, ci e greu să ajungi în starea în care poți să faci asta.

Iar partea frumoasă este să vezi cum povestea căreia tocmai i-au pus punct prinde viață în ilustrații și se îmbogățește. Am avut privilegiul să lucrez la această carte cu Dan Ungureanu și să iau parte la toate etapele muncii unui ilustrator: de la schițe de personaj, la storyboard până la copertă. Este absolut spectaculos felul în care Dan a împins ilustrațiile dincolo de limitele narațiunii.

Ilustrație “Întâiul meu cuvânt de pionier”

Ce are special literatura pentru copii  

Pentru mine, literatura pentru copii are o libertate incredibilă și-o bogăție extraordinară. E loc acolo pentru fantezie până la cer, umor, explozie de creativitate, jocuri de cuvinte și chiar absurd & suprarealism! Limitele țin, desigur, de limbaj – într-un fel scrii pentru un copil de 4-5 ani și în alt fel pentru unul de 11-12, trebuie să ții cont în alegerea cuvintelor de nivelul lui de înțelegere și de preocupările vârstei. Nu cred însă în infantilizarea limbajului, pe care o practică mulți adulți, încercând să “se coboare” la nivelul copilului, imaginandu-și că un copil este așa, o persoană cu capacitate intelectuală redusă care nu poate pricepe decât versuri ușurele cu cățeluși și pisicuțe sau care trebuie convins prin orice creație scrisă că e bine să mănânce broccoli.

Cred că într-o carte pentru copii poți strecura multe, poți provoca întrebări, dileme, despre o mulțime de subiecte, unele chiar grele. Învelișul este colorat, jucăuș, amuzant, metaforic, dar sub el se pot ascunde o mulțime de alte straturi, de înțelesuri, de emoții pe care copiii (și adulții) le pot decripta în timp, filtrându-le prin propria sensibilitate. Mie încă îmi place să recitesc cărțile pe care le-am iubit în copilărie, de fiecare redescopăr câte ceva nou și surprinzător printre rânduri. 

Cărțile pentru copii în România

Literatura pentru copii, ca adevărată industrie, abia acum începe să se dezvolte și la noi. Editurile au înțeles, în sfârșit, importanța cărților pentru copii și au început să investească în producția de cărți nu doar valoroase din punct de vedere literar, dar și din punct de vedere vizual, ceea ce este extrem de important mai ales când vorbim despre picture books. Majoritatea editurilor mari au imprinturi și colecții dedicate literaturii pentru copii și au apărut edituri mai mici, de nișă, cu selecții curajoase și interesante. Foarte mulți dintre autorii români consacrați și-au îndreptat atenția către acest gen, există și scriitori specializați doar în literatură pentru copii, cât despre ilustratori, sunt din ce în ce mai mulți și cu stiluri extrem de diverse.

Aș zice că avem toate motivele să fim optimișți, chiar dacă suntem, totuși, încă departe de ceea ce se întâmplă în țările cu tradiție și cu o cultură solidă în domeniu – Franța, Italia, țările nordice, uriașa piață de limba engleză. Încă nu avem premii dedicate cărților pentru copii, nici receptare profesionistă a literaturii pentru copii și tineret. Studii ample de piață, programe naționale de încurajare și promovare a lecturii, fonduri de achiziții pentru bibliotecile publice – acestea din păcate lipsesc aproape cu desăvârșire. Aș zice că există un uriaș entuziasm la nivel personal, nedublat însă de un efort (sau măcar interes) la nivel instituțional. 

Trenduri

Cum spuneam, piața de carte pentru copii a luat în ultimii ani un avânt uriaș, asta înseamnă că s-au diversificat destul de mult și temele/subiectele și stilurile de ilustrație. Pe de o parte, aș observa această tendința a cărților din zona “utilitară”, în special pentru vârstele mici, apoi pariurile mai curajoase ale unor edituri care încearcă să aducă cărți și albume ilustrate premiate internațional, dar și un interes crescut pentru autorii români și poveștile autohtone.

Cred că și publicul este un pic mai educat decât, să zicem, acum 10 ani, dar destul de conservator și conformist în alegerea titlurilor. Nici editurile nu ar risca cu subiecte mai controversate sau ilustrații din zona experimentală. Pentru a lua pulsul pieței, recomand urmărirea unei conversații între părinți pe grupul de Whatsapp al clasei când se discută achiziționarea cărții pentru cadoul de Crăciun al copiilor :)

Pe de altă parte, există și profesori de română care preferă să lucreze la oră pe texte contemporane și recomandă cărți și autori care sparg puțin tiparele rigide ale programelor școlare. 

Ilustrațiile

Ilustrațiile de carte sunt o poartă prin care imaginația zboară – o poartă mai largă decât textul, mai ales în cazul cărților bogat ilustrate pentru vârste mici. E o relație extraordinar de frumoasă care se creează între text și imagine și care poate îmbogăți povestea, adăugându-i detalii noi, suprinzătoare, ducând-o la un alt nivel. Eu caut o viziune care să o completeze pe a mea, nu să o redea fidel. Îmi place să urmăresc portofoliile ilustratorilor și de multe ori simt, după ce termin o carte, cu cine s-ar potrivi. Alteori, e un proces de căutare împreună cu editura, poate dura luni întregi, până când găsim soluția potrivită. Ca în orice relație, e important să existe comunicare între toate părțile implicate, pentru că, de la un punct încolo, crearea unei cărți frumoase pentru copii e o muncă de echipă. 

Nevoia de a educa

Nu cred că e vorba de nevoia cartilor de a educa, ci despre nevoia părinților :) E de înțeles, căci cel mai bine îi explici ceva unui copil printr-o poveste. Eșți părinte, ești obosit, cauți soluții rapide… Cărțile pot fi astfel de soluții și e foarte bine dacă se scriu și se cumpără cărți pentru a rezolva probleme, pentru a învăța bunele maniere și a “vindeca”, să zicem, frică de întuneric. Dar nu putem reduce literatura strict la această menire utilitară. Nu sunt, așadar, adepta moralei, a mesajului înghesuit cu forța într-o poveste, a scrisului didactic al cărui unic scop este să predea o “lecție” copilului. Cred că însăși întâlnirea copilului cu un text bun, subtil, savuros este o experiență și o “lecție” în sine, însă una care vine natural și e integrată firesc. Cititorii (chiar și cei mai mici) vor rezona întotdeauna cu o poveste bună, puternică și bine scrisă și vor găsi acolo, dincolo de cuvinte, emoția și mesajul subtil. Desigur, copiii pot avea nevoie la început de cineva care să-i ghideze în această călătorie de descoperire.

Pentru mine, scrisul înseamnă în primul rând bucurie. Pornesc întotdeauna de la poveste, vreau să mă bucur în primul rând eu, în timp ce scriu. Sună egoist, poate, dar cred că altfel nu poți transmite cititorului această bucurie a poveștii. “Aiurea-n tramvai” e o carte care s-a născut din dragostea mea pentru expresiile din limba română; am râs în hohote scriind-o și da, se poate spune că are o parte educativă, multe învățătoare și profesoare lucrează pe acest text pentru a le preda elevilor expresii și locuțiuni verbale. Am primit cărticele artizanale făcute de copii, inspirate de carte, fișe de lectură și chiar filmulețe. Dar eu nu m-am așezat la masa de scris cu gândul ăsta…

Salonul de carte pentru copii si tineret, Chisinau, aprilie 2018

Recomandări

În primul rând, aș recomanda cărți scrise de autori români contemporani. E mare nevoie de poveștile lor și îmi doresc să ajungă la cât mai mulți copii povești scrise de Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Andreea Iatagan, Lavinia Braniște, Alex Moldovan, Florin Bican, Carmen Tiderle și mulți, mulți alții – vreo 24 de autori români găsiți în Catalogul proaspăt lansat de Asociația De Basm. 

Foto: Cornel Brad

Apoi aș vrea să menționez romanele grafice, un gen pe care l-am descoperit datorită băiețelului meu, și de care sunt absolut entuziasmată. Dintre cele recent apărute recomand superbele “Haiku Siberian” și “O sută de ani în casa noastră”(ambele la Ed. Frontieră) și “Epoca mea de aur” de Daniel Horia (Grafic).