La inceput, rolurile si personajele copilariei au fost pentru Nicoleta Hancu un refugiu in imaginatie. Apoi, actoria a insemnat formare, invatare si transformare. Oricate s-au schimbat de la primul rol si pana acum, inainte de fiecare spectacol, casting sau lectura, inima ii bate la fel de tare. Nicoleta a aparut in filme - un lungmetraj, in regia lui Iura Luncasu, va avea premiera in curand -, joaca teatru si, recent, a facut parte dintr-un performance intr-o vitrina pe Calea Victoriei.
Studiez oameni din jur care semana cu personajul, incerc sa fur din atitudine, gesturi sau reactii. Sunt lucruri pe care nu le poti juca si care pot fi chiar irelevante in economia spectacolului sau a filmului, dar pe mine ma ajuta sa inteleg personajul, explica Nicoleta.
Continuam sa povestim cu Nicoleta Hancu in randurile de mai jos despre actorie, cum a fost perioada aceasta pentru artisti si cum s-a adaptat creativitatea la pandemie.
Declicul
Multi ani am avut senzatia ca declicul s-a produs in liceu, dar din cate mi-au povestit sora si matusa mea, se pare ca de mica stiam ca vreau sa fac asta. Imi amintesc, intra-adevar, ca ma deghizam aproape zilnic si ma comportam ca personajele pe care le vedeam in desene sau filme. Dar era ceva ce facea parte din viata mea, un fel de a fi, nu neaparat un talent pe care-l fructificam. Cred ca ma refugiam in imaginatie.
Cat despre formare, cred ca sunt intr-o continua formare, atat ca om, cat si ca artist.
Emotiile primului rol
Un amestec de frica si extaz. Am avut la fel de multe emotii si nesigurante, ca si acum. Cred ca, treptat, am invatat sa le gestionez mai bine, dar, inainte de fiecare spectacol, casting sau lectura, inima mi bate la fel de tare.
Ce s-a schimbat
Cred ca sunt putin mai migaloasa in procesul de creatie. Am adaugat, treptat, alte ingrediente in constructia unui rol. Pe langa text, situatie si personaj, acum cercetez si perioada in care se desfasoara actiunea, muzica pe care o asculta, hainele pe care le poarta sau parfumurile pe care le foloseste. Studiez oameni din jur care semana cu personajul, incerc sa fur din atitudine, gesturi sau reactii. Sunt lucruri pe care nu le poti juca si care pot fi chiar irelevante in economia spectacolului sau a filmului, dar pe mine ma ajuta sa inteleg personajul. Pe scurt, daca stau sa analizez, am revenit la ce faceam cand eram copil - ma comport ca personajul pe care il studiez pana devine al meu.
In "Și poate mai trăiesc și azi", filmul lui Tudor Cristian Jurgiu
Ce ai invatat de cand esti actrita
Am invatat sa fiu libera, sa-mi ascult instinctul si sa-mi dau voie sa fiu vulnerabila. Atat pe scena, cat si in viata personala. Nu cred ca puteam sa aleg o meserie mai potrivita.
In Familia Tot, de István Örkeny
Adaptarea la pandemie
M-am adaptat greu. Am o latura rebela care e destul de frustrata de toate normele pe care trebuie sa le respecte. Latura rationala, pe de alta parte, isi da seama ca sunt nevoita sa ma adaptez, chiar daca simt ca-mi este ingradita libertatea. Am incercat sa-mi ocup mintea cu lucruri, sa citesc, sa fac sport, sa pictez si sa scriu. Cred ca a fost o etapa necesara si utila.
Proiecte
Am filmat, am jucat (mai putin) si am avut 2 premiere.
Am incercat sa mi fac o rutina in perioada pandemiei. Am avut cateva luni in care nu am avut deloc inspiratie, dar cred ca a fost ceva natural. Ce se intampla cu noi este, pana la urma, o trauma si e firesc sa ne afecteze pe toate planurile. Incerc sa nu ma judec si sa accept ca in unele zile mi e mai greu sa functionez la capacitate maxima. O iau treptat.
Cum a fost afectat domeniul tau in pandemie
Cred ca a fost printre cele mai incercate. Am avut luni bune in care nu am putut sa jucam deloc. M-a intristat foarte tare ce s-a intamplat. Am avut si inca am o senzatie de inutilitate in societate. Arta pare un lux, cand, de fapt, este o necesitate.
In Visul unei nopti de vara, 2014
Unde te vedem
La Unteatru am avut o premiera la final de noiembrie si, posibil, inca una in ianuarie. La Metropolis s-au reluat cateva spectacole si, curand sper, si la Teatrul Dramaturgilor Romani. De asemenea, va avea premiera filmului lui Iura Luncasu si voi incepe niste filmari pe care le astept cu nerabdare.
Pe 13 decembrie, la unteatru, Nicoleta joaca in California Suite
Vitrine imposibile
Mi-a scris Iulia, iar eu am raspuns afirmativ. Nu m-a preocupat asa de tare ce anume îmi propune, m-am bucurat pur si simplu sa fac parte din aceasta echipa. Imi doream de ceva timp sa fac ceva nou, care sa ma puna in dificultate si, implicit, sa ma ajute sa evoluez.
Nicoleta Hancu in Vitrine imposibile
A fost un proces natural si simplu, in sensul cel mai bun al cuvantului. E prima colaborare cu Iulia, dar am simtit de la a doua repetitie ca avem un limbaj comun, ceea ce se intampla rar. Mi-a povestit cum vede personajul si, treptat, am inteles lumea si am inceput sa propun. Apoi totul a curs de la sine. Parca simteam in ce directie sa merg, fara ca ea sa verbalizeze.
Cum te-ai pregatit
Am studiat bebelusi. Si genii. Glumesc. Ca la orice alt rol. Am invatat textul si am incercat sa inteleg cine este acest copil genial. Trebuie sa admit ca m-am indragostit iremediabil de personaj de la inceput. E un mic paradox simpatic, in esenta. M-am simitit foarte libera si aici cred ca m-a ajutat viziunea clara a Iuliei.
Am fost deschisa si dornica sa fac asta. Fiecare experienta in parte a fost o surpriza, intalnirea cu Iulia, cu textul, personajul, reintalnirea cu Denisa si Liviu, spatiul, colegii, spectatorii.
Cum te-ai simtit in vitrina
Initial eram convinsa ca va fi neplacut sa fiu vazuta in permanenta de catre oamenii de pe strada. Sa nu pot sa stau undeva retrasa si sa ma concentrez pe ce am de facut?
Ei bine, la prima repetitie, dupa ce am imbracat costumul, a aparut un sentiment de “asa trebuie sa fie, doar asa functioneaza”. Ba mai mult, voiam sa fiu vazuta si ma simteam in largul meu in vitrina. De parca ma aflam cu adevarat intr-un uter.
