[Povești de bine] Amelia Tue: Cea mai frumoasă parte a fost metamorfoza locului. Am lăsat în urmă o clădire în care am știut că vor putea locui două familii

Casa în care trăim e refugiul nostru ultim. Și toți ar trebui să avem parte de el, crede Amelia Tue, diplomat și doctor în antropologie, voluntar Habitat for Humanity. Amelia a participat anul acesta la programul organizației pe șantierul din Cumpăna, timp de cinci zile, și a experimentat, cu ghidajul echipei de meșteri, cam toate tipurile de muncă.

Nu ne-am dat în lături de la nimic și am muncit și ajutat acolo unde a fost nevoie. Am făcut parte din grupul care a făcut fermele de lemn pentru acoperiș – de la cărat lemne până la fixarea, cu bormașina, a plăcilor metalice pentru îmbinare. Am continuat cu prinderea, tot cu bormașina a colțarilor de ranforsare a structurii de lemn pentru pereții construcției, povestește Amelia.

Habitat for Humanity construiește locuințe decente pentru familii cu venituri reduse, dar în 2020 și 2021 a fost nevoită să întrerupă activitatea de voluntariat de pe șantiere în mai multe rânduri, din cauza restricțiilor. Acum, asociația lansează un apel către publicul larg, prin noua campanie de strângere de fonduri. Între 2 și 16 decembrie, în parcarea exterioară București Mall – Vitan, oricine poate vizita Casa Niță, un simbol pentru casele a sute de mii de familii din România, care au nevoie de o locuință decentă. 

Noi povestim în continuare cu Amelia Tue despre voluntariat, experiența pe șantier și cum pot fi convinși oamenii din România să se implice și să ajute mai mult. 

Prima întâlnire cu Habitat for Humanity

De-a lungul experienței profesionale – fie că este vorba despre debutul în jurnalism, fie, ulterior, în mediul privat și asociativ - am avut mai mereu o legătură cu viața care se întâmplă la firul ierbii și cu munca de teren. În perioada 2007 – 2008 am făcut parte din echipa care organizează Gala Societății Civile, care, la acea vreme, era cel mai mare eveniment care evidențiază inițiativele din societatea civilă, care răspund unor nevoi „mai mici sau mai mari”, din anumite comunități sau ale anumitor categorii sociale.

Îmi amintesc că, pentru ediția din 2008, Gala Societății Civile a beneficiat de o campanie de promovare dezvoltată în jurul unei idei pe cât de simplă, pe atât de validă în orice ipostază a vieții: puterea exemplului pe care îl poate da fiecare dintre noi.

Sincer, nu pot să spun exact care a fost momentul în care am aflat despre ei, dar, odată ce o persoană are un cât de mic interes pentru acest domeniu în care orice inițiativă bună contează, devine sensibilă la tot ceea crește prin astfel de idei și prin eforturile de a le face să contribuie la viețile unor oameni. De exemplu, am întâlnit susținători ai Habitat for Humanity la câteva dintre competițiile de alergare la care am participat între 2012 – 2016.:)

Cum te-ai hotărât să te implici 

În luna iulie m-am întâlnit cu Gabi (Gabriela Ciripială), cu care am fost colegă timp de un an la World Vision România și cu care sunt concitadină,fiind născute în Târgoviște. Ca să parafrazez titlul unui film, am povestit despre „cum ne-am petrecut pandemia”, de fapt, anul de debut al acestei experiențe globale și, în special, despre felul în care percem că ni se schimbă și ni se reașează viața.

Gabi mi-a vorbit și despre despre casele construite în Bacău și despre proiectul în pregătire pentru cele două case din localitatea Cumpăna (jud. Constanța). Decizia am luat-o practic pe loc, urmând doar să văd cum puteam regla concediul de odihnă cu perioada de derulare a proiectului. Din fericire, am reușit!

Experiența pe șantier

Am fost pe șantierul din Cumpăna în toate cele cinci zile în care echipa Habitat for Humanity a integrat și grupul de voluntari. Am experimentat, evident cu ghidajul echipei de meșteri ai Habitat, cam toate tipurile de muncă. Mai simplu spus, toți voluntarii nu ne-am dat în lături de la nimic și am muncit și ajutat acolo unde a fost nevoie.

Am făcut parte din grupul care a făcut fermele de lemn pentru acoperiș – de la cărat lemne până la fixarea, cu bormașina, a plăcilor metalice pentru îmbinare. Am continuat cu prinderea, tot cu bormașina a colțarilor de ranforsare a structurii de lemn pentru pereții construcției. Aceasta a fost partea cea mai consistentă și cea în care am devenit conștientă că munca noastră trebuie să rezulte într-o casă trainică în care vor locui oameni.

Au mai participat la montarea izolației exterioare, aplicarea amorsei pentru tencuiala finală și, ori de câte ori aveam „timpi morți” luam un sac și adunam resturile de material; e important ca șantierul să fie curat și pregătit pentru lucrările care urmau să se deruleze. În plus, eu cred că păstrând o ordine în resturile de material este mai ușor să le folosim cu măsură, chiar cu parcimonie, ca să evităm risipa și să valorificăm la maximum generozitatea celor care-și pun resursele la bătaie pentru astfel de cauze, fără ca acest lucru să afecteze rezistența, trăinicia construcției.

Surprize

Mi-era dor de teren, voiam să simt iarăși „normalitatea” de dinainte de declanșarea pandemiei. În 2016, am încheiat un doctorat în antropologie, pentru care am făcut o cercetare de teren pe șantiere de case din localitatea Cajvana, județul Suceava, case pe care și le-au construit mulți dintre românii care au plecat la muncă în alte țări din Europa. Acolo am fost doar observatorul care privește peste umărul localnicului, pe șantierul din Cumpăna am muncit efectiv la ridicarea unei case, trăind gândurile și satisfacțiile pe care le poate aduce.

Nu pot spune că este vorba de confirmări, întrucât nu am pornit la drum cu ipoteze și, cred eu, nici cu idei preconcepute despre ceea ce urma să se întâmple pe șantier; am avut toată disponibilitatea de a face cât mai mult și de a contribui la proiectul Habitat. „Surpriza” bună și sănătoasă au fost lucrurile pe care le-am învățat de la ceilalți – de la cele mai practice, până la particularități pe care le-am observat în maniera altor voluntari de a face lucrurile.

M-am bucurat să cunosc echipa companiei care a susținut proiectul, oameni energici, hotărâți, deschiși, empatici și simpatici, m-am bucurat să știu că trăim în aceeași țară.

Cea mai grea parte. Și cea mai frumoasă

Cea mai frumoasă parte a fost evident metamorfoza suferită de locul în care am ajuns în dimineața zilei de luni, 2 august, unde se zărea o fundație de casă, până vineri, 6 august, când am lăsat în urmă o clădire, în care am știut că vor putea locui două familii. La sfârșitul fiecărei zile, uitându-mă la conturul din ce în ce mai clar al construcției, aveam un sentiment foarte bun, o mulțumire sufletească.

Cred că a existat și o parte grea, dar n-aș răspunde la această întrebare dacă n-aș ști că poate fi util pentru cei ce vor sau sunt dispuși să aibă o astfel de experiență. Au fost momente în care căldura a fost foarte intensă, însă modul în care echipa Habitat a organizat șantierul a permis să ne dozăm energiile cât mai eficient.

Concluzii

Am muncit și, în același timp, am învățat lucruri foarte practice, am cunoscut oameni noi și m-am distrat. A fost nevoie de puțin efort pentru a mă smulge din rutina personală, iar răsplata primită – ceea ce am spus la începutul răspunsului – a fost neașteptată.

Ce ai descoperit despre tine 

Experiența mi-a cimentat principii și convingeri de viață, chiar dacă poate părea lipsit de modestie… Am realizat că, pe lângă „tinerețe”, în acest moment am mult mai mai multă înțelepciune.:)

Refugiul de care toți avem nevoie

Pentru mulți dintre noi, locuința este refugiul nostru, spațiul unde ne retragem și ne reîncărcăm bateriile. Este vorba de acel spațiu care este primitor așa cum am știut și simțit să ni-l facem.

Habitat for Humanity organizează, în această perioadă, un happening cu o casă de 15 mp, prin care vrea să dea o reprezentare a felului în care trăiesc unii dintre noi și pe care unii dintre noi nici nu ni-l putem închipui. Ne pune pe gânduri…

Participarea la proiectul Habitat mi-a arătat alte fețe ale felului în care putem deveni empatici și în care ne putem manifesta empatia. A fost o experiență în care am întâlnit oameni cât se poate de diverși si care m-a ajutat să văd lucrurile mult mai simplu, prin adaptarea la condițiile din teren.

Ce e important de știut despre programul Habitat for Humanity

După mine, proiectele Habitat sunt ca o undiță pe care asociația le-o dă oamenilor ca să învețe să pescuiască sau să învețe „noi tehnici de pescuit”. Cred că este vorba mai degrabă de a doua variantă. Beneficiarii proiectelor sunt parte din santierul casei, simt valoarea pe care o primesc, sunt alături de voluntari: mulți dintre ei, la rândul lor, devin voluntari. Am menționat la început puterea exemplului și, în acest proiect, aceasta este unul dintre multe resorturi care pune lucrurile în mișcare. Practic, pune în circulație o monedă foarte valoroasă, iar casa sau casele ridicate într-un timp foarte scurt sunt ca niște „miracole întâmplate peste noapte”.

Cum pot fi convinși oamenii să se implice

Cred că, după câteva zile petrecute în preajma unor oameni mânați de astfel de principii și valori, având o măsură atât de concretă a lucrurilor pe care le putem face alături de ceilalți, ne va fi mai greu să ne rezumăm la a vărui doar jumătate de metru din peretele din preajma ușii de la intrarea în propriul apartament. Sigur, este o metaforă.:)

Am convingerea că așa putem să învățăm să fi mai prezenți în comunitățile în care trăim și România are încă mare nevoie de rodarea acestui resort.