Spune-mi Doamna Supă. Spune-mi Doamna Spală-Vasele. Spune-mi Doamna Întinde Rufele. Spune-mi Doamna Imediat. O poezie feministă spusă cu patos de o rapperiță româncă într-o reclamă care promovează Naționala feminină de fotbal, sprijinită de un brand important. Așa da.
Campania Fortuna realizată de Next e un semn foarte bun pentru publicitatea din România. Un semn că începe să se trezească la problemele importante ale societății și să vorbească despre ele intens, acut și sincer, deloc sforăitor. Reclama fetelor fotbaliste iese din calupul clasic și limitele obișnuite ale promovării și deschide un teren nou de promovare. Unul curajos și necesar în care e loc de feminism, slam-poetry, ironie, umor și asumare.
Andreea Badea, Brand Manager Fortuna, spune că spotul a părut din nevoia de a susține femeile care reușesc pe teritoriile bărbaților, care nu sunt doar gospodine, așa cum le-a arătat prea mult timp publicitatea din România.
Campania “Mai multe victorii pentru fete” a fost creată pentru a acomoda noile trenduri, femeile pariază din ce în ce mai des, femeile ocupă în acest moment în societate un loc important, femeile sunt mai mult decât gospodine, sunt puternice, sunt femei de afaceri, depășind barierele, explică Andreea Badea.
Campania anunță Fortuna ca sponsor principal al echipei naționale de fotbal feminin, iar mesajul este redat prin versurile Elenei Vlădăreanu, spuse de rapperița Max K. De altfel, o mare parte a echipei de realizare a spotului a fost formată din femei: de la regizoare și D.O.P., la producătoare, copywriter sau fotografă. În interviul de mai jos, povestim cu trei dintre ele despre contextul în care a apărut această reclamă. Andreea Badea, Brand Manager Fortuna, Ioana Cabuz, Client Service Director Next Advertising și Maria Ionescu, Copywriter Next Advertising, vorbesc despre cum a fost realizată campania, de la idee și etapele procesului de creație, filmări și căutarea celui mai bun ritm în studio, până la feminism și mesajul social pe care îl dă mai departe.
Femeile care au reușit într-un domeniu dedicat bărbaților
Andreea Badea: Campania “Mai multe victorii pentru fete” a fost creată pentru a acomoda noile trenduri, femeile pariază din ce în ce mai des, femeile ocupă în acest moment în societate un loc important, femeile sunt mai mult decât gospodine, sunt puternice, sunt femei de afaceri, depășind barierele. Fortuna sponsorizează în Națională Masculina de Football și a adăugat recent în portofoliu Echipele de Fotbal Feminin și Futsal. Fetele fotbalului romanesc au reușit într-un domeniu dedicat bărbaților și cred că noi toți avem nevoie să ne inspiram din efortul și pasiunea, de poveștile lor de succes.
Parteneriatul Fortuna și Echipa Naționala de Fotbal Feminin
Andreea Badea: Parteneriatul a venit oarecum natural, ca o întregire a portofoliului de sponsorizări fotbalistice deoarece Fortuna este în acest moment sponsorul tuturor naționalelor de fotbal. Echipa de fete este clar un exemplu de îndârjire, de perseverență și reprezintă cu siguranță o oportunitate neexploatată în categoria de pariuri. Mai mult, asocierea cu Fortuna aduce în atenția publicului o echipă determinată, dar și un brand dedicat atât bărbaților cât și femeilor, pasiunea pentru sport.
Campania
Ioana Cabuz: Așteptam demult o asemenea temă așa că, atunci când ne-a trecut pragul agenției brieful de campanie de comunicare a sponsorizării echipei naționale de fotbal feminin, am tremurat de bucurie și de dorința de a face o campanie valoroasă.
După cum vă puteți da seama, brieful nu a avut nevoie de foarte multă vânzare în agenție; l-am luat cu amândouă mâinile și am mulțumit clientului că a luat decizia de business de a sponsoriza echipa națională de fotbal feminin și că are încredere în noi să ne încredințeze proiectul. Menționez încrederea, deoarece acesta este unul dintre acele proiecte în care încrederea clientului în agenție și în procesul creativ a făcut posibila crearea unei campanii cu totul speciale.
Brieful
Ioana Cabuz: Brieful a pus problema simplu. Fortuna sponsorizează echipa națională de fotbal feminin.
Cum putem anunța asta în cel mai empowering mod posibil, oferind fetelor lumina reflectoarelor pe care o merită?
În căutarea ideii
Ioana Cabuz: Înainte să vă povestească Maria detaliile procesului, vă pot face eu o mică introducere. Acest brief a fost pretextul ideal să purtam între noi niște discuții profunde care, deși inconfortabile câteodată, au fost vindecătoare, fiindcă am înțeles că ne pasa unii de alții mai mult decât știam. We’re all în this together ne place nouă la Next să spunem și daca este să trăim ghidați de această valoare, acest brief a fost șansa femeilor să spună ceea ce simt și a bărbaților să asculte și să fie sprijin. Și așa a fost.
Poezia Elenei Vlădărăreanu
Maria Ionescu: Păi nu prea ai cum să vorbești despre feminism în România fără să ajungi la Elena Vlădăreanu – la cărțile și interviurile ei sau la premiile Sofia Nădejde. Mulțumim, Elena!
De ce tocmai aceste versuri? Pentru că sunt tari. Ne doream un soi de anthem feminist, dar pe pozitiv. Relatable și empowering, poate chiar puțin ironic, fară să fie prea patetic sau belicos.
Filmările
Maria Ionescu: Au durat o zi, de dimineața până noaptea, la 12 – 1. Sarra (regizorița) și-a dorit ca fetele să joace în nocturnă, iar noi ne-am bucurat că jocul o să arate mai dramatic.
Pe seară, frigul, vântul și umezeala au devenit aprige. Noi aveam un cort cât de cât încălzit, dar jucătoarele înghețaseră… Și nici programul lor strict nu prea era de partea dublelor.
În tot cazul, fetele au rezistat până la sfârșit, zâmbitoare și cu chef de joc. Hai, România!
Max a fost superbă la filmări. Am ales-o din prima pentru că e foarte true de felul ei; în plus, a fost disponibilă și răbdătoare. Pentru că înainte de filmarea propriu-zisă, am avut de înregistrat coloana sonoră cu ea și Sarra. Nu era un voice over clasic, ci mai curând o piesa de hip hop, și am încercat o grămadă de variante în mai multe sesiuni, mai trap, mai old school, acapella, mai spoken word, mai slam poetry, mai pe ironie, mai woke etc. Așa că le mulțumim încă o data lui Max și Sarrei pentru toate eforturile!
Femeile din spatele reclamei
Maria Ionescu: Ni se părea firesc ca o campanie pentru femei să fie și făcută de femei. Am început prin a cere acordul Elenei Vlădăreanu și al rapperitei Max K; apoi ne-am dorit ca regizorul, D.O.P.-ul, producătorul, fotograful să fie femei… și ne-am cam oprit. Realitatea vine cu datele ei și echipele în agenție, la producție sau la client, sunt de cele mai multe ori mixte. Până la urmă am avut o conlucrare frumoasă, șanse egale pentru toți.
Clișee de care v-ați ferit
Maria Ionescu: Fără hate, fară shaming, fară comparații. Nu lovim în bărbați sau în fotbalul masculin ca să promovăm Naționala de fete.
Mesajul și ecoul lui
Maria Ionescu: Ne-ar plăcea să citim mai puține comentarii sexiste și să vedem mai multe investiții financiare și emoționale în potențialul feminin.
În fotbal și în alte sporturi care nu sunt, în mod tradițional, prima alegere a fetelor – ca gimnastica, voleiul sau tenisul.
Ne-ar plăcea să vedem mai multe fetițe pe terenurile de fotbal și să le știm pe mamele lor, pe femei în general, remunerate după aceleași principii de care se bucura și bărbații… Mentalitățile se schimba greu, dar pare că au început deja să se miște.
CREDITS
Femeile din spatele campaniei:
Andreea Badea – Brand Manager, Fortuna
Maria Ionescu – Copywriter, Next Advertising
Ileana Sebe – Director General, Next Advertising
Florentina Dinu – Strategic Planner, Next Advertising
Ioana Cabuz – Client Service Director, Next Advertising
Raluca Toma – Account Manager, Next Advertising
Andreea Stavar – Account Executive, Next Advertising
Bogdana Todorutiu – Digital Strategist, Next Advertising
Iulia Cuciurean - Marketing Manager, FRF
Oana Koulpy - Brand Manager, FRF
Sarra Tsorakidis - Regizor
Ruuca – Fotograf
Bărbații care le-au susținut
Alexandru Tarog - Head Of Marketing, Fortuna
Andrei Tripsa – Creative Director, Next Advertising
Dan Dragan – Art Director, Next Advertising
Alexandru Tunaru - Head of Digital, Next Advertising
Tudor Neagu – Copywriter SM, Next Advertising
Cosmin Gabrian - Director Comercial, FRF
Productie: Studioset
DOP: Boróka Bíró
Muzica: Bean, Subcarpati